Pentru tine bat, Serafime Mărturisitor...

           

             16 martie 1935 - 20 mai 2011...

În după amiaza zilei de 19 mai, la Piteşti, distinsul prozator Dumitru Radu Popescu mă întreba ce mai face Serafim Saka, după care am tot discutat despre suferindul nostru coleg de la Chişinău. Anume astea am spus: când a fost să ne vedem acum două săptămâni, cel mereu plin de viaţă, spiritual-scăpărătorul Serafim Saka mi se păruse oarecum cu vocea stinsă, îngândurat, preocupat, puteai presupune, de adâncurile, de abisurile firii sale. Interiorizat şi deja refractar la lărmuitul realităţii…

A doua zi, pe când eram în cursa de Chişinău, soţia mi-a dat dramatica veste: Serafim s-a stins… Acum doi ani, în iunie 2009, scriam prefaţa pentru volumul său selectiv, antologic de interviuri, ce urma să apară la editura Prut Internaţional.  Spuneam acolo că în mărturisirile lui Serafim Saka există, parcă, un fir rupt al Ariadnei, dar firul roşu, ca de sânge, al dramatismului unui plasament biografico-geografic, în Aici şi acum spus doar pe jumătate (pe timpul comunismului agresiv, plinătate deznădejdii era interzis să fie mărturisită, urlată!), mai mult aluziv: „În primul rând, pentru că trenurile de cursă lungă nu se mai opresc în gara noastră, iar eu sunt departe, apoi şi pentru  că acolo, la mine acasă nu apare, să zicem, aceeaşi revistă Moldova, în care aş putea să-mi public dialogurile. Dar şi din alte motive, mai puţin esenţiale”, Saka venind din partea de Moldova care, dimpreună cu nordul Bucovinei, ne-a fost furată de imperialismul sovietic şi „dăruite” vecinilor care, s-o recunoaştem, nu ne prea au la inimă. Iar în finalul anilor optzeci (Pentru tine bat, 1988) şi începutul anilor nouăzeci Serafim Saka este deja în plinătatea a ceea ce se numeşte Vox magna, cu nuanţele sinonimiei sale latino-românească mai cuprinzătoare: acuta, gravis, fortis, serius, severus... Pentru că viva voce a avut totdeauna. În cărţile sale Serafim Saka este autorul cu un scris colocvial, dar şi... sonor! Aş îndrăzni să „forţez” puţin, zicând: scris-oratoric. Scris din Agora –  pentru Agora. Pe alocuri, chiar de Gomoga! Bineînţeles, şi Sodoma – sovietică, stalinistă, brejnevistă, ruso-colonială. Dar şi din Scila şi Haribda. De asemenea ale dihăniilor şi dihoniilor istoriei necruţătoare  care ne-au nedreptăţit pe noi, românii de pretutindeni. Aceste lucruri, dar mai ales ideaţia lor trebuie iar şi iar conştientizate întru neuitare. De unde şi cartea cu titlul din dangăt de clopot, Pentru tine bat. Ca un răspuns, poate, la titlul-întrebare al lui Hemingway, Pentru cine bat clopotele. Pentru conştiinţele noastre, ale pământenilor frământaţi în istorie, frământaţi de istorie. În vremi şi sub vremi. Dar demni... – parcă aceasta ar fi concluzia din doar două cuvinte despre cea ce spun, cum spun şi cum percutează în ecou cărţile acestui coleg, pre nume Serafim Mărturisitorul, Apologetul spunerii de sine şi de alţii.

Leo Butnaru

Leo Butnaru, Ion Pop şi Serafim Saka, 2006

Revista "Argeş" la 45 de ani

                                              
                                            PREMIILE

Ne împodobim zilele participând la manifestări care ne luminează din când în când spiritul, oferindu-ne gratuit pastile de oxigen. La două astfel de întâmplări fericite am participat azi, uitând de griji, de politică şi de televizor. Se întâmplă des în ultima vreme, semn că Piteştiul nu e un oraş adormit şi că în el mai sunt oameni optimişti ce gândesc pentru viitor.

Ca să nu risipesc cuvintele, la orele prânzului, într-o sală neîncăpătoare a Centrului cultural, revista Argeş, după o chibzuinţă matură (cred si eu, dacă nici la 45 de ani, atunci când!!!...) şi-a împărţit premiile, alegând trei nume solide care au contat şi contează în continuare în literatura romana: Dumitru Radu Popescu, Leo Butnaru şi Adrian Alui Gheorghe. Comiţătorii de laudaţio, adica: Nicolae Oprea, Augustin Doman şi Mircea Bârsilă au reliefat, nici nu le-a fost prea greu, meritele premianţilor.

Ion Toma Ionescu

Piteşti

                Piteşti, 19 mai 2011. La aniversarea revistei "Argeş": Dumitru Radu Popescu, Leo Butnaru, Adrian Alui Gheorghe, Marin Ioniţă şi Sergiu I. Nicolaescu.

                              CTITORIE DE CULTURĂ

                    

Revista Argeş ţine de presă literar-culturală autentică, stând alături de cele mai bune publicaţii de acest gen din întregul spaţiul spiritual românesc transfrontalier. În cele mai reuşite perioade ale sale, inclusiv în cea prezentă, a dominat şi domină principiile clasice: valoarea textelor, excluderea autorilor întâmplători, conceptul general de structurare redacţională elevat. Argeş  însemnă, deci, şi un grad înalt de ctitorie culturală, artistică prin scris şi imagine, nu de puţine ori – de certă particularizare, îmbinând generozitatea cu criteriul valoric, solicitudinea cu rigurozitatea. De departe, de la Chişinău, eu o mai simt şi ca pe o publicaţie a prieteniei,  de unde şi ataşamentul meu sufletesc faţă de confraţii întru scris şi istorie care semnează-creează aici.

Leo Butnaru



M-am pomenit... desproprietărit!...

Acum un timp, câţiva cititori atenţi şi binevoitori mă puneau la curent că unele din poemele mele „şi le-a însuşit” – a pus stăpânire pe ele! cum se mai zice – o oarecare fiinţă puţin spus neonestă, pre nume Lucia Marinescu, trecându-şi-le pe reţeaua literară ca bun personal. Adică, fusesem desproprietărit... Aflând de fărădelege, administratorii respectivului site i-a blocat plagiatoarei Lucia contul .

De asemenea desproprietărit m-am pomenit pe mai multe pagini ale revistei „Oglinda literară” (mai, 2011), unde sunt republicate (neindicându-se barem sursa – prezentul blog), poeme de Anna Iablonskaia (vezi: http://leo-butnaru.blogspot.com/2011/01/o-vecina-o-colega-moarta-in-atentatul.html) şi Valentin Parnah, fără a se da şi numele traducătorului, adică al lui Leo Butnaru. Şi nu doar atât: ca autor, eu sunt anonimizat şi în cazul preluării textului „Hruşciov despre jazz şi nu numai” (http://leo-butnaru.blogspot.com/2011/02/hrusciov-despre-jazz-si-nu-numai.html). Cred că e prea mult şi prea iresponsabil. Ca să nu mai vorbim de colegialitate… Sper ca respectiva publicaţie să-mi readucă, totuşi, numele din neantul în care l-a tăinuit din interese redacţionale oculte.

l. b.

Dacă vă interesează eseul

Îl puteţi citi în variantă de revistă (Sud-Est, 2008, Nr. 1, 2) la următoarele adrese:

 https://leo-butnaru.blogspot.md/search?q=enciclopedia+sufletului+rus

Din revista "Argeş", Nr.4, 2011

             Anna AHMATOVA    (1889 – 1966)
 
 

Anna Ahmatova (Gorenko) s-a născut în preajma Odessei, în localitatea Bolşoi Fontan. Tatăl său fusese inginer-mecanic de marină. Curând, familia se stabileşte în nordicul  şi imperialul Ţarskoe Selo, unde Anna avea să se afle până la 16 ani. Învaţă a citi după abecedarul lui Lev Tolstoi. Studiază la gimnaziul de fete. Primele versuri le scrie pe când avea 11 ani. În 1905, părinţii divorţează şi mama cu copiii reiau calea sudului, stabilindu-se în oraşul Eupatoria din Crimeea. Ultima clasă de gimnaziu o face la Kiev, după care e admisă la Facultatea de Drept a Şcolii Superioare din acest oraş. În 1910 se căsătoreşte cu poetul Nikolai Gumiliov, dar după trei ani divorţează. La Petersburg frecventează Cursurile Superioare de Istorie şi Literatură. Scrie versurile ce aveau să intre în prima sa carte, „Seară” (1912), pe care deja o semnează cu pseudonimul Ahmatova (după numele unei străbunici ce se considera descendentă din Hoarda de Aur). În ce priveşte orientarea poeto-canonică, Ahmatova scria: „În 1910 se acutizase criza simbolismului şi poeţii începători nu mai aderau la acest curent.  Unii din ei înclinau spre futurism, alţii – spre akmeism. Împreună cu colegii mei din primul „Atelier al poeţilor” – Mandelştam, Zenkevici şi Narbut – ne-am făcut akmeişti”. Un timp este secretarul asociaţiei „Atelierul poeţilor”, care edita revistele „Apollon” (1909-1917) şi „Hiperboreanul” (1912-1913). Unul din capii de şcoală era Nikolai Gumiliov, ce menţiona: „În schimbul simbolismului vine o nouă orientare care, oricum s-ar numi, akmeism (de la grecescul akme – nivel superior, perioadă a înfloririi) ori adamism (o clară şi sigură privire bărbătească asupra vieţii), necesită un mai pregnant echilibru de forţe şi o mai exactă cunoaştere a relaţiilor dintre subiect şi obiect, decât le avea simbolismul”.

Transgresând experienţele şi achiziţiile estetico-particularizatoare ale simbolismului, akmeismul a constituit primele trepte spre şi în avangardă, introducând în prozodia rusă (şi) versul liber. Discursul se apropie de oralitate şi e subordonat, în principiu, sensului mai direct, mai deschis. În această linie a „prozaizării” poemului, temperării intonaţiilor exaltate, ale simbolismului, Anna  Ahmatova este cu adevărat protagonistul, corifeul akmeismului.

În 1914, editează cea de-a doua carte, „Mătănii”. Peste trei ani îi apare volumul „Stolul alb”. După revoluţie lucrează la biblioteca Institutului de Agronomie. În 1921 publică volumul „Pătlagină” (Podorojnik), iar în anul următor – „Anno Domini MCMXXI”. Scrie studii despre creaţia lui Puşkin. De pe la începutul anilor ’20, versurile nu-i mai sunt solicitate pentru publicare sau re-publicare. După război, scrie eseuri, proză. În 1962 încheie „Poemul fără erou” la care a lucrat circa două decenii. Alte cărţi: „Goana timpului” (1965), „Tainele meseriei” (1936 -1960), „Elegii nordice” (1940-1945). Memorii despre A. Blok şi A. Modigliani. Traduceri, inclusiv din poezia română.

l.b.

VENEŢIA

Hulubărie aurie lângă apa cu unda

Alinătoare, verzuie, tulbur-vetustă.

Un vântişor sărat cu palma

Şterge a bărcilor urmă îngustă.

În mulţime, ce de-a stranii feţe-nduioşate.

În prăvălii – jucării, cu argintiu şi ocru,

Pe-o pernă – leu ce ţine-n labe o carte,

Cu cartea – leu pe marmură de soclu.

Ca pe o pânză de demult, decolorată-pală,

Albastrul ceresc e răcorit de mata boare.

Dar nu e strâmt în această înghesuială

Şi nu-i năbuşitor în umezeală şi dogoare.

1912

ZĂPADĂ ÎN MAI

O pânză transparentă coboară

Pe iarba firavă, şi se trece nevăzut, subit.

O crâncenă şi rece primăvară

Ucide mugurii ce-abia au plesnit.

Atât de groaznică e timpuria moarte,

Încât nu pot privi al lumii chip livid.

Încerc tristeţi ce crăieşte au fost date

Peste lungi milenii de regele David.

1916

Traducere şi prezentare:

                            Leo BUTNARU

Alte poeme vezi pe:

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3843&Itemid=104

Un ecou sau - simţul măsurii

Colaj: Leo Butnaru

MANIFESTELE AVANGARDEI RUSE - ANTOLOGIE

                                Antologie, prefaţă, traducere şi note

                                                de

                          Leo BUTNARU

                   (Vatra, 2011, nr. 3-4)

                                   
                      ARGUMENT

Cititorii revistei noastre ştiu deja că fenomenul avangardei e un punct constant în programul Vetrei. Interesul nostru se îndreaptă îndeosebi asupra avangardelor din ţările vecine, unele dintre ele mai puţin cunoscute publicului românesc. Încercăm de fiecare dată să prezentăm aceste fenomene într-un mod, pe cît posibil, monografic, de la manifeste şi creaţii propriu-zise pînă la ilustraţie. Aşa am procedat în cazul avangardei maghiare (în două numere), al celei sîrbe sau ucrainene. Numărul de faţă e dedicat avangardei ruseşti. Faţă de celelalte avangarde „vecine”, cea rusească e, totuşi, mai bine cunoscută şi la noi. Nu-i de mirare, căci avangarda rusească a fost una din cele mai consistente şi mai epice mişcări europene de acest fel, cu reprezentanţi, în toate domeniile artei, de valoare şi circulaţie europeană. Un număr „monografic” ar fi fost cu totul insuficient pentru a ilustra o asemenea efervescenţă programatică şi creativă cum a fost cea din Rusia începutului de secol XX. Am preferat, de aceea, să propunem cititorilor noştri doar un grupaj consistent din manifestele multelor grupări şi orientări din spaţiul acestei avangarde, considerîndu-l relevant prin sine, chiar dacă nu şi suficient. Fără îndoială că avangarda rusească e una din cele mai definitorii mişcări pentru spiritul avangardist. Pe drept sau nu, ruşii şi-au revendicat, în cadrul avangardei europene, nu numai priorităţi, dar şi originalităţi. Cît despre valori, ele sînt, pentru toată lumea, incontestabile. Cît de epică, de agitată şi de tensionată, cît de violentă în negaţii şi limbaj şi cît de întrepătrunsă cu evenimentele politice şi cu ideologia politică a fost avangarda rusească se vede şi din aceste manifeste antologate şi transpuse în româneşte de Leo Butnaru. Am exploatat cam fără milă abilităţile şi amabilitatea lui Leo Butnaru, dar n-are de ce să ne pară rău: traducerile sale, cu o fină nuanţă „moldovenească”, sînt excepţionale, iar numerele realizate cu ajutorul său (cel de faţă şi cel dedicat avangardei ucrainene) sînt, pentru cei interesaţi, de referinţă. Un traducător atît de competent trebuie, de altminteri, exploatat fără cea mai mică milă. Sper s-o mai putem face. Oricum, îi mulţumim din toată inima – sper că şi cu asentimentul cititorilor noştri – pentru prompta întotdeauna bunăvoinţă şi disponibilitate arătate.

                                                Al. Cistelecan

Vasili Kamenski, Tangou cu vacile, 1914 (poeme)

                  C u p r i n s

                 Leo Butnaru:

                            De la o palmă dată gustului public spre deparazitarea creierului (prefaţă)

A k m e i s m u l

Moştenirea simbolismului şi akmeismul

Unele curente in poezia rusă contemporană

Dimineaţa akmeismului

F u t u r i s m u l

O palmă dată gustului public

Academia ego-poeziei

Şcoala intuitivă

Juvelnicul juzilor, II

G r a m a t a asociaţiei intuitiviste

O palmă dată gustului public

Cuvantul autotelic

Primul congres al baiacilor viitorului

De ce ne vopsim

Mănuşă aruncată cubofuturiştilor

Teatrul, cinematografia, futurismul

Egofuturismul

Manifestul psihofuturismului

Duceţi-vă dracului

Suplimentum la un contrapunct poetic

Inceputul poetic

Futurismul rus

Un strop de dohot

Trambiţa marţienilor

Proclamaţia preşedinţilor globului pămantesc

Apel către tinerii artişti plastici

Manifestul zburătoarei federaţii a futuriştilor

Arhitectura ca o palmă dată fierobetonului

Manifestul companiei 41o

Proclamaţia limbajului transraţional

Perspectivele futurismului

S u p r e m a t i s m u l

Cazimir Malevici. Declaraţia u-eli-ştilor

Eu am ajuns

L u c i ş t i i

Luciştii şi viitoriştii

I m a g i s m u l

Declaraţia imagismului

Fundamentul imagismului

Imagistica

E x p r e s i o n i s m u l

Carta expresionismului

Expresionismul

Prefaţă la volumul „Molniianin” („Gromovnic”)

Prefaţă la cea de „1922-a carte de versuri

N i c e v o k i  (N i m i c n i c i ş t i i)

Manifest de la nicevoki (nimicnicişti)

Decret despre nimicniciştii poeziei

B i o c o s m i s m u l

Poezia biocosmică

L u m e n i s m u l

Declaraţia lumeniştilor

Proclamarea lumenismului

F o r m – l i b r i s m u l

Declaraţia form-librismului

C o n s t r u c t i v i s m u l

Construcţia sub jurămant a poeţilor-constructivişti

Declaraţia centrului literar al constructiviştilor

Constructivismul

Despre constructivism

E m o ţ i o n a l i s m u l

Declaraţia emoţionalismului

Emoţionalitatea şi factura

F u i s m u l

Fuism(ul)* (ptiu!-ismul)

L e f

Pentru ce luptă LEF (Frontul de Stanga al Artelor)?

A r t a  r e a l ă

OBERIU (asociaţia artei reale)

A l t e    c u r e n t e    ş i    a s o c i a ţ i i

Manifestul lui Anton Sorokin

Manifestul asociaţiei literare „atelierul trei”

Noi

     E necesar oare sangele pe ecran?

A. Rodcenko. Gornistul, 1930