marți, 1 ianuarie 2013
luni, 31 decembrie 2012
TRANSFUZIE DE VOIE BUNĂ ÎNTRE 2012 - 2013!
S-ar putea ca voia bună din pozele inserate aici să vi se transmită, devenind un prolog luminos al dispoziţiei domniilor voastre pentru anul 2013 (jos superstiţia cu... 13!). La mulţi ani!
Un banc pentru dl Sorin Alexandrescu. Franţa/ Die, octombrie 1996 |
Cu Arcadie Suceveanu, pe când încă nu era preşedinte al USM. Noiembrie 1998 |
Cândva, solo |
duminică, 30 decembrie 2012
ŞI TOTUŞI - PERESTROIKA...
Pagini de jurnal
4.II.1986
Ieri – o
îndelungată vizită la US
a lui Petric, secretarul CC cu ideologia. A intrat şi pe la redacţia noastră.
Tip ordinar care se rezum la glume uşoare, trivialităţi (povestirile sale după
vizita în Danemarca: modele-sex, reviste porno etc…) Însoţit de cel care trage
cel mai bine sforile, decât rândurile scrise – Boţu. Îl mai însoţesc Senic şi
Busuioc. Mă rog, îşi inspectează ocina acest Petric, recunoscător acoliţilor
săi că a fost reales în post.
1986 |
Mutre
livide: Da., Ma…
Parcă e o
deschidere spre adevăr – am vorbit şi alaltăieri, la seminar, – însă
răşluirile continuă. La US totul se mistifică, se
mistifică, se trag sfori, se dă cu clei pe scaune, să se ţină mai bine pe ele
fundurile avizilor de posturi. În fraze orale sau rânduri scrise, neduse la
capăt, sunt camuflate agresivităţile, nemulţumirile etc. Şefii, dar nu numai
ei, continuă să debiteze aproximaţii ce ţin de domeniul enormităţilor. Atâtea
şi atâtea probleme literare încă nu-şi găsesc dreapta rezolvare. Şi totuşi – perestroika…
5.II.1986
Stare de
reaclimatizare. Noutăţi: ştim cui i s-a propus postul la „ŞI” (Lit. ŞI
arta). Ca totdeauna, informaţii din primele surse. Respectivul trece prin
frământări pe mai multe planuri. Deocamdată, cică, o fi refuzat. Însă există un
mobil care poate să-l facă să accepte.
Zile de
adâncă singurătate în care învârtejesc bulboanele meditaţiilor, zbuciu-mările dramatismului nostru
sufletesc. Plus că sunt zile de nebună îndârjire în munca scrisului, ce ştii că
îţi va hărăzi izbânda, dacă în adevăr nu te vei cruţa în tensiunile pe care ţi
le cerea această muncă. Zile în care firea noastră se pârguieşte, se
spiritualizează nespus de intens. Chiar şi o fire ce pare deja „complet”
maturizată, formară, înaintează întru împlinire. O spiritualizare intensă, ca o
supradoză de droguri, anume aceasta extrem de binefăcătoare, deoarece este:
supra…
7.II.1986
Caut
tihna şi ungherul în care să se cheme că-mi fac datoria scrisului. Hăituit,
întrerupt, zburătăcit. Dar ce de-a trândăvie prin marile birouri „de muncă”, pe
care le au unii „profesionişti”-lingăi!... În mocirla aceasta de
vânzări-cumpărări nu numai scrisul cade jertfă…
sâmbătă, 29 decembrie 2012
joi, 27 decembrie 2012
duminică, 23 decembrie 2012
SPINI DE TRANDAFIR ŞI ŞAMPANIE
În
aceste zile de pre-(sau… prea!)-final de an redactez un manuscris, în care
revăd şi un mai vechi eseu intitulat „Lumină lină/ ultima verba” în care invoc, în bază de documente autentice şi
mărturii obiective/ subiective, acea scânteie finală de existenţă şi lucidă
conştientizare a personalităţilor învrednicite cu destinul şi timpul fără de
margini ale geniilor şi oamenilor deosebiţi, inegalabili. Textul îmi aminteşte
că acum 86 de ani, de Sărbătorile Crăciunului, a murit poetul Rainer Maria
Rilke. Motivul decesului? – cam ciudat, dar cu adevărat poetic şi…
cutremurător! Iar odată ce la sărbătorile iernii şampania îşi înalţă vesela
cometă de spumă, îl invocăm şi pe Cehov… Veţi înţelege de ce din fragmentul de
eseu inserat aici.
l.b.
* *
*
Rainer Maria Rilke |
...Triste
şi, concomitent, frumoase mărturisiri... şi toate ele – pe fundalul sonor pe
care-l creează fusul cel neobosit ce toarce firul vieţii în mâini de Parce.
(Toarce, Parce...; „Pân’ la zenitul flăcării de sfeşnic,/ Unde un fus îşi
toarce cântul veşnic”, V. Hlebnikov.) Surprinzător, însă, ca de la sine,
ajungem la aranjamente prozodice, şi nu e de mirare: mulţi dintre protagoniştii
scenelor finale asupra cărora reflectăm sunt chiar poeţii, ori, mai adevărat
spus, regi printre poeţi. Adică, firi sensibile, delicate. Uneori, prea de tot,
nu numai spiritualiceşte, ci şi, pardon, – fiziologic. Un prim argument: se
crede că Rilke a murit din cauza septicemiei provocate de înţepătura unui
trandafir din buchetul pe care i-l trimisese o admiratoare, Nimet Eloui Bey.
Cella Delavrancea avu ocazia s-o întâlnească pe frumoasa egipteană,
îndrăgostita de odinioară, din mâinile căreia buchetul de frumuseţi spinoase
ajunsese în cele ale poetului austriac. Ba mai mult: Nimet cea cu ochii
migdalaţi avea la îndemână bileţelul pe care i-l adresase Rilke din oraşul
Valmont. În fărâma de celuloză scriitorul se referea la frumuseţea florilor
primite drept omagiu şi, concomitent, la posibilul deznodământ tragic al
destinului său, după mulţumirile de rigoare dând câteva
Anton Pavlovici Cehov |
explicaţii
tragi-romantice: „M-a înţepat un ghimpe al trandafirului roşu – este un semn de
la dumneata. Dacă mă va ucide, voi fi fericit să-mi vină moartea de la surâsul
dumitale, care îmi va lumina bezna”. (Ah! şi Ai! pe unde s-o fi prăpăstuit acel
bileţel, adevărată comoară pentru arhivarii care, din când în când, l-ar fi
scos la o nouă licitaţie, sporindu-i mereu preţul valutar în contul morţii
poetului!) Nu se cunosc cele din urmă cuvinte pe care le-ar fi rostit Rilke în
fatala zi de 25 decembrie a anului 1926. Sunt cunoscute doar ultimele pe care
le-a scris în blocnotes – un poem ce se încheie cu versurile: „Totul se
afundă-n grea uitare./ Iar eu în flacără. De nimeni cunoscut.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)