KAZAN, CAPITALA TUTUROR TĂTARILOR

                                       Al treilea fotoreportaj

Strada Brutăriilor-Stânga, în lungul Canalului Bulak

Muzeul Naţional al Tatarstanului

Caleaşca în care a vizitat Kazanul împărăteasa Ekaterina a II-a, în mai 1767

NECUNOAŞTERE ŞI IRESPONSABILITATE

Leo BUTNARU

Despre unele „traduceri”

În felul său, cu dihotomică împărţire de simpatie, şi-a trăit despărţirea de Franţa năvalnicul, în toate (inclusiv în… glonţul pe care avea să şi-l tragă în inimă în aprilie 1930) Vladimir Maiakovski, scriind chiar poemul „Rămas bun” (1925; îl reproduc în forma prozodică a „scării” caracteristică acestui autor):

„În auto,

             schimbând ultimul franc.

– La ce oră e cursa de Marsilia?

Parisul

               aleargă,

                             petrecându-mă,

în întreaga,

                 imposibila frumuseţe a sa.

Năvăleşte

              în ochi,

                           a despărţirilor zeamă,

mie

        inima 

                   cu sentimentalisme-mi zdrobeşte!

Eu aş fi vrut

                     să trăiesc

                                      şi să mor la Paris,

de n-ar fi existat

                            un atare pământ –

                                                            M o s c o v a, fireşte.”

         În hălăduirile mele prin internet, am dat şi de o traducere care deformează grav sensul ideii, metaforei, stilisticii, caracteristice originalului acestui poem, ceea ce te duce la gândul că respectivul tălmaci (A. P.) nu prea cunoaşte subtilităţile, nuanţele limbii ruse, dar nici pe cele ale temperamentului poetic maiakovskian. Iată foarte aproximativa (a)versiune: „E gata autocarul, mă sui. / La Marsilia vom fi în curând./ Parisul cu toate frumuseţile lui/ Mă petrece, / După mine alergând. / Umezeşte în ochi despărţirea, un nor, / Mi-e inima moale şi grea. / La Paris eu aş vrea să trăiesc şi să mor / De n-ar fi pe lume Moscova mea”.

Primo: sigur că, acum trei sferturi de veac, în Franţa şi Rusia nu era utilizată noţiunea de „autocar”. Poate că în Anglia. Însă pe atunci lumea nu era anglicizată. Frangleza  încă nu era la ea acasă pe malurile Senei şi nici rusgleza pe cele ale râurilor Moscova sau Neva. În original e pur şi simplu „aвто” (auto).

Secundo: dat fiind că nu există în originalul rusesc, în traducerea românească nu au ce căuta „norul”, „inima moale şi grea”. Rusescul расквась se traduce ca – zdrobeşte(-mi), rupe(-mi), adică inima; să i-o zdrobească, să i-o rupă cu, zice poetul, sentimental’nostiu, alias – cu sentimentalism.

Terţio: Atenţie, traducătorul (nu Maiakovski!) o face de oaie: „La Marsilia vom fi în curând”. Chiar aşa, „curând”, să fie străbătuţi cei – iar atenţie! – 1003 kilometri dintre Paris şi Marsilia?!

GRAŢII DE TATARSTAN

În fiece călătorie, încerc să adun o galerie de chipuri feminine ce au un indiscutabil vino-ncoa care mi-au căzut (poate că subiectiv) în obiectivul camerei de filmat. Astfel intenţionam să procedez şi la Kazan, de fundal având rememorarea unor momente „tătărăşti” din „Cele cinci fluvii ale vieţii” ale  lui Viktor Erofeev în care scria despre debarcarea sa în portul capitalei de pe Volga: „Doamne, ce frumoşi sunt tătarii! Dar tătăroaicele!... Minune, nu alta! Fiecare de aici – e un Nureiev (celebrul balerin transfug – l.b.). Aici e un etern balet. Sunt convins că toţi renumiţii modelieri italieni sunt de asemenea tătari. În acest oraş trebuie trimişi agenţii ce caută top-modele. În chipurile (feţele) tătăreşti există o înnăscută stilistică de «star». În privirile lor – o dulce solitudine, despre care povestesc reclamele celor mai bune parfumuri”. Vă prezint o parte din galerie.

L.B.

PROVIDENŢA E CU NOI, DAR...

3.XI.1990

Subscriu cu toate pixurile pe care le am şi le voi avea la îndemână la mărturisirea ce urmează, una de alter ego. De altfel, şi în alte interviuri, „uşor alintatul” Mircea Cărtărescu oferă lecţii de sinceritate pură. Oricum, e greu să presupui că ar cocheta…

„Corespondent: – …Spuneai aşa (transcriu): «Întotdeauna am citit «vieţi» (confesiuni, jurnale, corespondenţă). Mi s-a părut că viaţa e lăsată în umbră în raport cu scrisul popriu-zis». Ai putea vorbi mai mult pe tema asta?

Mircea Cărtărescu: – Oamenii, în general mă plictisesc foarte tare. Abia dacă îi observ.

KAZAN - AL DOILEA FOTOREPORTAJ

Aspect dintre zidurile Kremlinului

În moschee

ÎN ŢARA CU CAI A TĂTARILOR

           La casa "Prietenia popoarelor" din Kazan mi-a fost dat să vizionez  expoziţia demnă de toată atenţia a plasticianului Ahsan Fathutdinov (1939-2013), din care vă prezint o galerie cabalină neobişnuită, cu chipuri de trăpaşi ce emană blândeţe, căldură şi ataşament faţă de eventualii lor stăpâni.

SÂNGE LA NISTRU

23.X.1990

Ca un element indispensabil al vieţuirii noastre aici, la Ciocana chişinăuiană, la împădurita margine de oraş: potricălirea sonoră, în surdină, a liniştii de tragerile din pistol la poligonul miliţienilor – de la geamurile noastre, în vale, pe malurile unuia din cele trei lacuri.

Şi o impresie: dat fiind situaţia socio-politică tot mai încordată aici, în Interriverania, pare-se că se înteţesc şi exerciţiile de tragere. Oare miliţia se pregăteşte pentru înrăutăţirea situaţiei?