13.XI.1992
Remember: La Bacău, se apropie un bărbat în vârstă,
întrebându-mă dacă sunt din Basarabia (coborâsem din maşina care „ne trădă”
prin numerele de înmatriculare). Îmi exprimă condoleanţe în legătură cu
dramaticul deces al celor doi cântăreţi, Ion şi Doina…
Până să purced la transcrierea dialogului cu C. D.
Zeletin, la începutul benzii dau de alocuţiunea rostită de Andrei Pleşu la
decernarea Premiilor „Ateneu”. A fost ingenios şi merită să-i reproduc unele gânduri:
„De la o vreme, s-a constituit aici, la Bacău, o tradiţie, – dacă o tradiţie poate să fie
nouă… Şi anume, tradiţia unei foarte fericite invazii, un tip nou de invazie, –
o invazie din două părţi odată: una dinspre Bucureşti, dinspre vechiul regat,
una de dincolo de Prut. Bacăul e locul care a salutat această dublă invazie, –
invazie culturală, cum nu sunt de obicei invaziile. E o invazie cu dată fixă,
cum nu sunt de obicei invaziile, şi o invazie în care invadaţii sunt foarte
fericiţi că sunt invadaţi, cum nu se întâmplă niciodată. Suntem foarte bucuroşi
că, iată, cultura românească din spaţiul întregii Românii se întâlneşte la Bacău şi că în persoana
prietenilor noştri din Basarabia avem aici martori ai unei comunităţi, ai unei
omogenităţi spirituale de care cu teamă ne bucurăm. Cu teamă, pentru că nu
totdeauna omogenitatea şi trăinicia unei tradiţii sunt argumente suficiente
pentru istorie ca ele să dăinuie aşa cum am dori. Dar, deocamdată, bucuriile
funcţionează foarte bine şi dl Mihai Cimpoi, care este, cum ştiţi, o figură
importantă a vieţii literare de dincolo de Prut, vine să ne prezinte cu ocazia
Zilelor Bacovia o mână de publicaţii pe care Uniunea Scriitorilor de acolo le-a
pregătit pentru a avea argumente în acest asalt de care tocmai vorbeam –
acestea sunt steagurile de asalt”.
+Efim+Tarlapan.JPG)