sâmbătă, 21 decembrie 2013
CHESTIONAR DE CRĂCIUN
Jurnal de Chişinău: – Ai cântat colinde pe la geamuri, de Crăciun? Care e colindul tău
preferat?
L.B.
– Colinde, colinde... „Saule, Saule, adu-ţi turmele la staule”. Ecoul răspunde,
parafrazat, prin unde prelungi: „Solii vin, Saule, solii...”. În mahala, la
înţărcare, câte vreun prunc stă nehotărât între sânul mamei Maria şi Calea
Laptelui, cerească, fierbinte şi aburoasă, de unde coboară şi îngerii de ocazie
ai zăpezilor.
Colindele
şi visele mele ca formă de basm personal. Se ştie doar că vrăjitorii,
magicienii de grad suprem eşuează în confruntare cu fantezia puiului de om ce
se implică, înminunat, în experienţele vieţii. Colindele ţineau şi ele de
experienţa sufletului nostru de copil, implicându-ne în misterele creaţiei
dumnezeieşti. Copil fiind, cântam „Florile dalbe”, iar răsărind flăcăuan deja,
făceam parte din vreo ceată care cânta pe la geamurile Negurenilor mei de
baştină „Trei crai de la răsărit”… Noi cu steaua am pornit, şi-am mers până am
stătut, unde fiul a fost născut, şi toţi ne-am bucurat, pe Hristos dacă-am
aflat…
CULTURA CA... INVAZIE
13.XI.1992
Remember: La Bacău , se apropie un bărbat în vârstă,
întrebându-mă dacă sunt din Basarabia (coborâsem din maşina care „ne trădă”
prin numerele de înmatriculare). Îmi exprimă condoleanţe în legătură cu
dramaticul deces al celor doi cântăreţi, Ion şi Doina…
Până să purced la transcrierea dialogului cu C. D.
Zeletin, la începutul benzii dau de alocuţiunea rostită de Andrei Pleşu la
decernarea Premiilor „Ateneu”. A fost ingenios şi merită să-i reproduc unele gânduri:
„De la o vreme, s-a constituit aici, la Bacău , o tradiţie, – dacă o tradiţie poate să fie
nouă… Şi anume, tradiţia unei foarte fericite invazii, un tip nou de invazie, –
o invazie din două părţi odată: una dinspre Bucureşti, dinspre vechiul regat,
una de dincolo de Prut. Bacăul e locul care a salutat această dublă invazie, –
invazie culturală, cum nu sunt de obicei invaziile. E o invazie cu dată fixă,
cum nu sunt de obicei invaziile, şi o invazie în care invadaţii sunt foarte
fericiţi că sunt invadaţi, cum nu se întâmplă niciodată. Suntem foarte bucuroşi
că, iată, cultura românească din spaţiul întregii Românii se întâlneşte la Bacău şi că în persoana
prietenilor noştri din Basarabia avem aici martori ai unei comunităţi, ai unei
omogenităţi spirituale de care cu teamă ne bucurăm. Cu teamă, pentru că nu
totdeauna omogenitatea şi trăinicia unei tradiţii sunt argumente suficiente
pentru istorie ca ele să dăinuie aşa cum am dori. Dar, deocamdată, bucuriile
funcţionează foarte bine şi dl Mihai Cimpoi, care este, cum ştiţi, o figură
importantă a vieţii literare de dincolo de Prut, vine să ne prezinte cu ocazia
Zilelor Bacovia o mână de publicaţii pe care Uniunea Scriitorilor de acolo le-a
pregătit pentru a avea argumente în acest asalt de care tocmai vorbeam –
acestea sunt steagurile de asalt”.
joi, 19 decembrie 2013
POEME LA FINAL DE AN
Simplu
În aceste vremuri atât de complicate
digitalizate
holografizate
clonate
uneori Dumnezeu vorbeşte atât de simplu
încât
nu-l mai înţelege nimeni…
Oarece
neconcordanţă
Doamne cum se împacă realitatea
că ai făcut femeile atât de frumoase
apoi ai dat poruncă
să nu fie râvnite nevestele altora?
Probabil nu fără subînţeles
ai pus această poruncă ultima
a zecea…
vineri, 13 decembrie 2013
DIN 1992
9.XI.1992
Am prezentat la Bacău suplimentul ziarului „Vaţa satului”,
caietele de cultură, cum le-am zis, dedicate lui George Bacovia. A fost cu noi
şi Vasile Spinei, redactorul-şef al publicaţiei respective. Ion Ungureanu a
fost la înălţime în vreo două discursuri.
Alte prezenţe: George Bălăiţă, Radu Cârneci.
Dragul de Sergiu Adam „mă dotează” cu un cadou pe
care mi-l promisese, ca mare generos ce este! – o maşină de dactilografiat
„Olimpya international”.
sâmbătă, 7 decembrie 2013
CHIŞINĂU 1967: REVENIREA URĂTORILOR
Fără exces de retro-entuziasm și înclinare spre exagerare de merit, e de
spus, totuși, că, în anul 1967, la Chișinău, noi, unsprezece studenți de la
Universitatea de Stat, am constituit prima ceată – la vedere! – de urători,
care, pe 31 decembrie, am colindat pe străzi, pe la adrese știute (poețiii
Gheorghe Vodă, Grigore Vieru, profesorii universitari Ion Osadcenco, Nicolae
Corlăteanu...) Până atunci, marcarea cu colinde și hăituri a sărbătorilor de
iarnă în capitala RSSM fusese ca și interzisă, astfel că, pe stradă, eram
priviți sau cu mare simpatie, ca niște haiduci, sau cu uluire șovină,
partinică, antinațională.
În componența cetei noastre au intrat studenți de la jurnalism și
filologie (Vlad Vlas, Leo Butnaru, Efim Tarlapan, Nelu Șcerbina, Ion Butnaru,
Arsenie Manea, Vasile Păpușoi… – de la cursuri diferite, eu cu Șcerbina fiind
chiar la anul 1), de la istorie (Dumitru Strah) și de la matematici, pare-se,
trei colegi cărora, din păcate, peste ani, le-am uitat numele. Reproduc aici
două poze din acel „dezgheț la urătură”, în prima din ele „alinierea” fiind
următoarea (de la stânga la dreapta): un coleg necunoscut, Ion Butnaru, Arsenie
Manea, un alt necunoscut, Leo Butnaru, Vasile Păpușoi, Dumitru Pălărie
(pare-se), Vlad Vlas, Dumitru Strah, Efim Tarlapan și Nelu Șcerbina. Am mers cu
uratul și la Uzina de Pompe Submersibile „Hidropompa”.
În cea de-a doua imagine suntem într-o componență restrânsă. Din păcate,
azi, printre noi nu mai sunt câțiva colegi, plecați prematur la cele veșnice
–Vasile Păpușoi, care s-a întors radiat din armată, Ion Butnaru, Dumitru Strah,
Nelu Șcerbina, Efim Tarlapan… –Poate de acolo, din stele, revăd și ei aceste
imagini...
P.S. Costumația am împrumutat-o de la ansamblul folcloric de muzică și dansuri „Struguraș” de la casa de cultură a Universității.
Vasile Păpuşoi, Arsenie Manea, Leo Butnaru, Nelu Şcerbina (cu clopotul), Ion Butnaru, Dumitru Pălărie (pare-se), Efim Tarlapan.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)