DIN JURNAL 1981-1982

23.XI.1981

(Aşadar, continui extragerile notelor jurnaliere din doză blocnotesuri de acum 11-12 ani.) Oare pesudo-ambasadorii statului moldav, găsiţi de cine ştie şi în urma intereselor meschine, cunosc ceea ce a spus G. Macovescu? – „Nimeni nu te suspectă de diplomat dacă simte că nu eşti un slujitor devotat al ţării tale”.

26.XI.1981

Dacă aş fi întrebat sau dacă mă întreb eu însumi ce relaţii am cu proza S.F., n-aş ezita să răspund: „De neîncredere”. Este genul pe care, ca cititor, l-am frecventat cel mai puţin.

27.XI.1981

La Lucian Blaga: inele de iarbă. Dar eu trebuie să recunosc că pentru prima oară am citit despre aşa ceva la amicul Nic. Vieru.

30.XI.1981

Trebuie să-i spun şi lui Ioan Mânăscurtă – am auzit de un nume exotic: Mânăalbă. (De la ce o fi pornit? De la vreo mână de cucoană? De la boierie? De la trândăvie? De la ne-bătături?)

POEME DIN

Concomitenţă

Nimeni nu se poate trezi înaintea lui Dumnezeu

a cărei clipită de aţipire este exact

cea de trezire.

 Coautor, din punctul A spre punctul B…

1

Abia acum

peste mulţi ani

îţi dai seama ce subtext avea

subiectul problemei cu cele două puncte

A şi B

din care se spunea că au pornit cutare

şi cutare (oameni

maşini avioane fiare

etcetera)

pe când adevăratul subtext al subiectului

nu era decât acesta:

din punctul A ai pornit chiar tu

din al doilea punct

B

(vorbind pe şleau

fără subtexte)

ţi-a pornit întru întâmpinare

propria moartea… – chiar aşa

din punctul B

spre punctul A

întrebarea fiind: peste cât timp

şi unde

vă veţi întâlni?…

2

Vârstă.

Alineate de ani.

Şi tu

imposibil să nu fii

coautor al propriei morţi.

...Pentru că nemuritori pot fi doar

nenăscuţii.

Înainte şi după

Ceva-i interzis

cutare nu se poate  –

cu propriile coate

îţi împungi în coaste.

Dar deja s-a deschis

nu mai e interzis!

O, libertate!

Dar din păcate

propriile-ţi coate

au concrescut în coaste.

Între două măşti

Poezia nu mă lasă să-mi întrevăd viitorul.

La ce bun zice să te vezi cum te stingi

sau doamne fereşte chiar cum mort?

Ce plăcere să-ţi vezi masca mortuară

secondată de ultimul ort?

…Azi

la oglindă

în faptul dimineţii

m-am surprins că mă bărbieresc cu mare atenţie

de parcă nu care cumva de pe obraji

să-mi răzuiesc şi poezia – această

străvezie mască a vieţii…

Fila-standard

Atât mi-a intrat în destin acest A4

acest international standard paper

încât

mai că întregul alfabet a început să mi se pară

B4 C4 D4 E4… Q4… Ş4…etcetera

adică un 4 dominant

de la A4 la Z4…

Floare soarelui, ziare

Prin toată ţara la ţară prin arii – ici-colo

şi câteva flori de floarea soarelui

cu tulpinile viguroase

cu frunzele cât brusturii

leit atletele plantelor;

florile soarelui cu receptacole mari

zise site

învelite în ziare

să nu le ciugulească seminţele ciorile

graurii vrăbiile.           

  Posibil

în unele ziare sunt publicate şi versurile tale

ocrotitoare

cum ar veni

păstrătoare de seminţe.

Botez

Nicio legătură între placentele de la naştere

şi placentele de petrol ce acoperă oceanul

şi totuşi

aşa se face

că urme de petrol pot fi văzute până şi în cristelniţe

din care pruncii sunt scoşi cu – parcă –

alunele pe trupşor.

A Streetcar Named Desire

Pentru Anna Karenina

doamnă mândră

dar infidelă

în conjugală juruinţă

aruncarea sub tren

a fost cam acelaşi lucru

cu eventuala plonjare sub

un tramvai numit dorinţă…

Modificare de forme

În noapte

se aude un foşnet. Îl percep

ca pe o schimbare de forme. Da

în spaţiu

s-au modificat formele a ceva. S-a dezechilibrat

ce era fix

nemişcat. Altfel

foşnetul ca sunet

nu ar exista.

…Iar poemul acesta

neauzit

nu e decât

schimbare de forme

în conştiinţa ta…

COCOSTÂRC ÎN GREVĂ

1.VI.1993

Dar la USM apare o problemă… foarte gravă! Curând vor fi înmânate noile carnete de membru şi, domnilor, cum să fie ele numerotate, pentru ca să nu supere pe nimeni? (Auzi, să nu supere pe nimeni!) Propuneri: în ordine alfabetică. Bine, dar în acest caz nr. 1 e la Arsenieva care nu are nimic cu literatura noastră. Altă propunere: primele 5 numere să nu se acorde! Apoi: cronologic, conform vârstei. Ba – conform timpului când a fost primit în US din URSS. Cimpoi: „Iar eu mă gândeam ca, în mod simbolic, primul număr să i-l acordăm lui Eminescu”. „De ce nu lui Dosoftei?”, întreb eu, în deplin acord cu apucăturile brejneviste. Apoi o propunere năstruşnică: bileţelele cu numere să fie puse într-o căciulă şi să-şi tragă fiecare norocul. Ba chiar locul! (în literatură…). Bineînţeles că se ajunge la haz. Gras. Apare Vasile Leviţchi care zice: „Dar eu mi-am ales deja numărul 12”. Eu îi propun să-şi ia pseudonimul de: Vasile Duzină. La rândul meu, fără pretenţii, trec chiar sub cota mea alfabetică, cerând să mi se pună în carnet nr. 33. Nu, nu e vorba de aluzie la vârsta lui Hristos, cum poate să creadă doar uşurelul de minte Ionică Butaş, ci mă ispiteşte un sentiment pe care l-am trăit, citind despre insistenţa cu care Nikos Kzantzakis a ţinut să scrie un poem din 33333 de versuri. Dar, odată ce noi nu avem în US atâţia membri, ba chiar nici 333, zic 33. Rotunjimea  cifrei  trei mi-a acaparat preferinţa, chiar dacă nu sunt un superstiţios. Într-o vreme, chiar consideram că-mi merge la cifra 13: la un examen la universitate, într-o zi de 13, în auditoriul 13, trăgând biletul 13 am luat o notă bună şi – „Cu-cu-ri-gu!”, caută-ţi norocul. Dar asta am crezut-o doar până la 13 martie 1991, când ne-a fost spart şi devastat apartamentul. În cazul curent, îmi zic că,  oricum, nicio lună nu are 33 de zile, aşa că măcar de cadrul temporal-cotidian nu se va mai lega vreo superstiţie. Prin urmare, chiar acesta e numărul carnetului meu de scriitor: 33.

POEME DIN REVISTA

Leo BUTNARU                                                               

Cot la cot

O senzaţie de parcă

m-aş fi atins cu cotul de cer

o senzaţie de parcă

aş săvârşi o faptă bună

cot la cot cu un înger…

Seminţe de rodii

În străvechile lor timpuri

înainte de luptă

babilonienii mestecau seminţe de rodii

având credinţa că astfel vor deveni invincibili

în atât de recentele noastre timpuri

înainte de a scrie

se întâmplă să mestec şi eu seminţe de rodii

în speranţa că voi fi învins de poezie

seminţe de rodii

întru rodirea cuvântului

CONDIŢIILE ECONOMIEI DE VIAŢĂ

20.V.1993

Am trecut pe la anticariat, de unde m-am ales cu vreo 15 cărţi de poeme, n-aş zice că valoroase toate, însă din cele apărute pe parcursul anilor, la Bucureşti, dar care nu au ajuns (la mine) la timpul respectiv, pe la Chişinău. Trei titluri: Oario Samper, „Poeme”, Cassian Maria Spiridon, „Pornind de la zero” şi Mircea Florian Şandru, „Legătura de sânge”.

Lectură la zi: „Întrebări pentru sfârşit de mileniu” (convorbiri cu Le Monde), editura „Humanitas”.

Am trecut pe la anticariat, de unde m-am ales cu vreo 15 cărţi de poeme, n-aş zice că valoroase toate, însă din cele apărute pe parcursul anilor, la Bucureşti, dar care nu au ajuns (la mine) la timpul respectiv, pe la Chişinău. Trei titluri: Oario Samper, „Poeme”, Cassian Maria Spiridon, „Pornind de la zero” şi Mircea Florian Şandru, „Legătura de sânge”.

Lectură la zi: „Întrebări pentru sfârşit de mileniu” (convorbiri cu Le Monde), editura „Humanitas”.

21.V.1993

Astăzi trebuie să se producă un finis coronat opus! Sub aspect stomatologic, adică, trebuia să-mi încoronez dantura. Pe la 8,20, telefonez la clinică. Sora medicală îmi spune să fiu acolo, în temutul fotoliu, peste 2 ore. Vin la timp, ca să aflu că dl profesor Cojocaru se reţine, având un necaz: şuvoaiele de apă declanşate de ploaia din ajun i-au inundat garajul. Dar se ştie ce are moldoveanul în garaj – mai multe, inclusiv beci, inclusiv diferite utilaje, mobilă procurată încă la preţuri vechi, convenabile, de până la devalorizare… Mai aştept 2 ore, pentru a afla că dl Cojocaru îşi cere scuze, însă astăzi nu va mai putea veni. Deci, finisul şi finişul stomatologic se pot produce doar mâine.

Iar la clinică, dintre scriitorii ne-colţoşi au mai apărut Cimpoi şi cu Hazin. De, prindem a muşca tot mai slab…

A FI CINEVA

10.V.1993

…Odată ce suntem la momentul de a aminti de Noica, să reţinem din „Jurnalul (său) filosofic) următoarea învăţătură: „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate; să fiu incomod. Nu e uşor, ştiu bine. Trebuie să sfârşeşti prin a fi cineva, pentru ca să se împiedice lumea de tine. Dar când reuşeşti, ce plăcut este.

Să nu laşi lumea în pace. Prin simplul fapt că poţi ceva, că eşti ceva, să incomodezi  şi să obligi.. e toată funcţia socială a criticului aici, fără platitudinile solemnităţii criticii”.

Oho, şi ceva pentru cei angajaţi cu… mâini şi suflet în economia/ parvenirea de piaţă, Noica zice: „Îmi place un proverb istro-român: «Banii fac mulţumire, mulţumirea face bucurie, bucuria aduce sărăcie şi sărăcia face minte. Toate sunt în toate»”. Pentru ca, peste alte câteva pagini, să mai găsească dezmierdare în: „Ce frumoasă vorbă are românul: «Banul te neodihneşte»”. Felul de a fi al lui MIC. Propui ceva, exprimi ceva, iar el îndată pune la îndoială, înclinând mai mult spre „nu”. Ar fi din speţa celor care, după Noica, ar inventa frâna înainte de automobil.

Acum câţiva ani, era „la moda cititului captivant” cartea „Amintiri din viitor” (am uitat numele autorului sau, poate, acum, nu sunt în stare de un efort de memorie), acest titlu minunat nefiind original, dacă „ne amintim” de Léon Bloy care vorbea despre profeţi ca despre „martori care-şi aminteau de viitor”.

Arcadie Suceveanu a atârnat în birou un afiş al unor Zile Nichita Stănescu. Fotografie expresivă, din ultimii ani de viaţă a(i) poetului care arată extrem de obosit, extrem de întristat. Teo Chiriac se apropie şi priveşte atent la ceasul de pe mâna lui Stănescu, zicând: „Da, era ora şase şi douăzeci şi cinci de minute”. Probabil, optsprezece, ora, totuşi…

SĂRBĂTORI LUMINOASE!