A MURI ÎN TROLEIBUZ...

*     *     *

Alături se mişcă –

Nici chip

Nici picioare

Doar plapuma

Şi o uşoară indispoziţie

Ce sporeşte până la

A conştientiza că:

Ceea

Ce se mişcă –

E autosugestia.

*     *     *

Alinie-rea! ’Repţi!

Ia te uită

Ce bine trăiţi

Mama voastră de!...

Trage burta

Iar dincolo de case

Convingeţi-vă şi voi

E fabrica

Stânga-mpre-jur!

La muncă – pas alergător!

Lumea întreagă –

Armată e.

*     *     *

Mă culc pe pietricelele ţărmului

Încălzite de soare

Această piatră –

Umărul e

Aceste pietre rotunjite –

Sânii

Această lespede lustruită –

Burta

Aceste două bombate –

Genunchii

Şi

Un mic smoc

De alge

*     *     *

Sst

Auziţi

Şi încă

Şi aceasta

Şi acolo

Şi departe-departe

*     *     *

Ceasornicul rămânea în urma nopţii

Ceasornicul depăşea noaptea

Două timpuri nu coincideau

*     *     *

Sunt beat

La marginea pământului

După cercul polar

Mi se-nvârte capul

*     *     *

Oraş –

Port

Dragoste –

Sport

Mâncare –

Spirt

Şi apă din băltoacă

*     *     *

Cine eşti tu spirite?

– Serafim!

O sută de ochi

Şase aripi

Lumina iradiază de la mesteceni

Văzduhul

În văzduh pluteşte

Iar colea peste şase verste  –

Uzina

*     *     *

Tu eşti Laura mea

Proasto

Tu eşti Laura mea!

Albă porumbiţă

Încetează-a mai gurlui

Cu timonierul

De nu vai de capul tău...

Că doar tu ştii

Că sunt poet

Şi venii tocmai aici la marginea lumii

Ca să te  văd pe tine – tâmpito

Laura

DINTR-O REVISTĂ A PLURALULUI: „NOI”

Datare

Am mai multe poeme de demult care

în loc de zi, lună, an

sunt datate cu numărul tău de telefon

din păcate

deja nevalabil.

Afrodita-Poezia

Uneori, poezia devine atât de adâncă

încât se întunecă înfiorător

și pare că ar ascunde-o periculoasă stâncă

pentru eventualul înotător.

Și a mia oară îți vine

să părăsești această stare neprietenoasă

repetând tânguios ca un copil: „Gata

nu mă mai joc, plec acasă!”

Apoi, ajuns iar în singurătate

parcă aștepți, parcă jinduiești, parcă îți pare rău

într-o iarnă albă din care se-ntrupează Poezia ca

din spuma laptelui pus la foc de Dumnezeu.

Programare

probabil

ea a trăit în sânul lui Avraam

e coadă mare să trăiești acolo

azi

e de presupus

pentru sânul lui Avraam

există programare online

Pentru Patrie

Ah, câte am făcut noi pentru Patrie!

Unii au murit,

alții pur și simplu nu s-au născut.

Ars subjectum

Ca o diversitate de moarte

dar mai ales de viață

ceața fierbinte se numește aburi

aburii reci se numesc ceață.

(Aici textul propriu-zis se află

între _subtext și ^supratext

ca un sandvici de semnificații

scoase de sau puse la index.)

Iar când intervin aburii, ceața

continuarea subiectului e dificilă

încât e mai bine să-l stopezi, sau

pur și simplu să-l sugrumi fără milă.

Iar cei ce râvnesc să citească

precum se spune – (și) printre rânduri

nu au decât să facă-n fel și chip

să se descurce-n colectiv, sau singuri.

Trunchiul din Copou

Nu există o altă variantă:

odată și odată

se va sfârși și teiul lui Eminescu din Copou.

Probabil

tulpina îi va fi tăiată segmente

în ideea de a fi repartizate pe la muzeele de literatură

sau pur și simplu de patriotism.

Atunci ar putea apărea un moment ce dă de gândit: pe

trunchiul proaspăt retezat

să urce vrun mititel – o furnică

sau o vaca-domnului întâmplătoare

care

în câteva clipe

alergând mărunt-mărunt

să treacă peste cele cam cinci sute de inele cu

de-or trece anii….

POEME DIN NORD

Iar dacă Poeziei i-a fost dat să înflorească în Patrie mea, eu, îndrăznesc să spun, i-am fost totdeauna o radioasă și adevărată martoră… Sunt convinsă că noi nici până astăzi nu știm întru totul ce minunat cor de poeți avem și cât de tânără și mlădioasă e limba rusă și că de nu prea multă vreme scriem versuri, pe care le iubim și cărora le credem.

Anna Ahmatov

Nikolai  ADUEV    (1895 – 1950)

*     *     *

(Boris Pasternak)

Pe când îmi băgam capul în viață*

Ca o hârtie de turnesol lila,

Suflai spumița de pe rime, lucioasă,

Prinzând a mă lăcomi la asonanțe, da.

Pe mine nu mama mă născu, pur și simplu,

Ci mă aruncă în lume-lumină sora mea –

Viața. Și densă beznă se înstăpânea

În conștiință, încât trauma o amenința.

Și în cea mai amară din amarele nevolnicii

Trăiesc – mă chinuiesc splin, alean, mai ales – trac

Și voi ieși la libertate, dând din nou cu capul

În sintaxa otova a lui Boris Pasternak.

_______________________

*E, firește, o referință la cartea de debut a lui Pasternak „Sora mea viața”.

Samșad ADULAEV       (n. 1957)

După amiază

Fereastră deschisă în inima verii.

Ciripitul-clănțănitul păsărilor – iute,

iute, ceea ce nu importă. Refracția

apei putrede clăti soarele:

gigantica noapte – rămasă în urmă de parcă

deja Lautréamont ar fi trecut oceanul.

La ora amiezii privești în jos, unde albește

fiece mărunțiș de o claritate mustrătoare. Sotto-

voce citesc în palida odaie

rugăciunea; cine? Vara nefericiților,

ar fi spus amicul meu.

Kleist

Desăvârșirea spuse el

e statică

și schimbându-se de pe o cizmă lustruită

pe cealaltă cizmă

prinse a trăi nerăbdător

o secundă.

Între timp glonțul de fier(e)

deschise tâmpla

de o rotunjime impecabilă

a copilului și patriotului

pe 21 noiembrie. Îndură-te de el.

Ivan AFANASEV-SOLOVIOV      (1905 – 1939?)

Din „Poemul nordului”

2

O Petrograd,

Cum să nu te cânt,

Strângându-mi de gât

A versurilor ștreanguri,

Când tu îmi aduci generos până  la agonie

Fiicele tale dragi în patul meu de amant

Și nu știi

Dacă turnuri zvelte

Frângându-le din mijloc

Sau albastrul corp de moschee

Va silui astăzi poetul

În albele cearșafuri ale poemului.

1923

DINTR-O REVISTĂ DE LA ȚĂRMUL MĂRII

Către o balama, către o poartă

Casa noastră era cam în centrul satului

însă ieșea că locuim oarecum mărginaș

poarta de la fântână fiind un fel de balama

care prindea o mahala de altă mahala

ce se mișcau, se închideau – deschideau

în dependență de ce pofte și dispoziții aveau.

Când eram mic

poarta-balama mă purta

mă îndruma

când spre ieșitul în drum

spre plinul satului

când îndărăt spre brâul albastru al casei

astfel deprinzându-mă cu lumea care

și ea

pe la margine (îmi ziceam) are vreo fabuloasă balama

cu care e prinsă de cer

de vreo stea

așa

ca poarta noastră

ca poarta mea

numai că pe poarta cerească îmbălămată

se dădea huța nu un boț cu ochi

o bucată de humă

ci vreun înger

vreo ursitoare

care

în taina nopților își alegea cărare

spre casa lui Teodor al lui Ipatie

și a Anastasiei din Negureni

unde era așteptat

prunc de alăptat

prunc de înfășat

prunc de botezat.

(Bineînțeles, acea ursitoarea

în ianuarie ’49 – secolul trecut –

îmi tăiase și mie cordeluța ombilicală

ca pe o panglică inaugurală.)

Apoi s-a făcut că odată

de acolo

de la prinderea uneia de alta a mahalalelor

unde mie mi se părea că viețuiam mărginaș

acea balama

acea poartă prinsă de ea

m-au transportat cu amplitudine ușor înfricoșătoare

la oraș.

O, salut, salut,

balama

poartă de demult!

Salut și recunoștință!

Pe huma umedă

Lumea tot mai vuitoare

cu cât mai viitoare – cu atât mai vuitoare

te duci cu gândul la Geneză

                                            când

nu avea cine face gălăgie

de se auzeau doar lipăitul palmelor Lui Dumnezeu

pe huma umedă:

                         Lipa, lipa!