DILEME ȘI EXTREME / Poeme

 

Nu ar fi existat
 

                   C’est un jeu un jeu très grave
                    Où le vaincu est toujours le plus brave.
                      Robert Desnos     

Învinșii de până la noi

răpușii din(tre) noi
sunt cei cărora destinul
nu le-a mai acordat ceva eternitate
sau ceva viață
ori măcar o singură clipă în care
inevitabil ar fi devenit eroi;
 
însă ar fi fost ucigător de greu
imposibil de viețuit într-o
deplină lume de genii
omenire otova de eroi (și
corect politicește precizând – de eroine)
din(tre) ei
din(tre) noi
din(tre) cei de mâine  – o astfel de lume
nu ar exista nici măcar o clipă
de atâta eternitate
și aprigă, necurmată vitejie
până la nebunie care
ar fi dus-o la moarte
ar fi dus-o la pieire
concomitent – din fericire
și din păcate
 
din păcate și
din fericire...
 
Dileme și extreme
 
Dumnezeu întrebându-se... (Doar el
Dumnezeu
se poate întreba pe El Însuși
nimeni altcineva fiind autorizat
să-i adreseze vreo întrebare);
deci Dumnezeu întrebându-se
ce crede El Însuși despre hoteluri
în genere
sau concret despre oricare hotel
în fine a înclinat spre concluzia (pe care
Sie Însuși Și-a spus-o ca mare secret)
că unitățile hoteliere
Îl cam dau în dileme
una din aceste dihotomice extreme
(e drept, cam dură)
înclinând spre gând că ar fi vorba totuși
de Sodoma și Gomora
în miniatură...
 
Însă și ele de asemenea
până la o vreme...
                              Iar
până la acel soroc
rămâne pe vechi ce ține de tainele omului
de secretele lumii – unele mai strânse
altele mai relaxate;
unele ca luciul de antracit
cu mulțime de fețe, – te gândești
văzând cum arată vreun mușteriu
care intră în hotel cu aerul
că ar reintra în tinerețe...
 

TAINA TAINELOR: CREAȚIA ARTISTICĂ

Creația: proces cvasi-perceptibil 

și 

fascinația presupunerilor 

 

Cu rare excepții, nu sunt încercat de crize de idei, de teme și, slavă Domnului, de lipsa imaginației, fanteziei, energiei de aplicare, transformare, regizare a lor. Inteligența în, bineînțeles, măsura pe care o dețin, mi-e deja exersată în lungă durată de experiență a scrisului și poate merge spre mereu alte și altfel de pasiențe, conexiuni în impulsuri, informații, concepte, precepte necesare creației în proces de a izvodi poem, proză, eseu. E ceea ce s-ar putea numi aplicarea, angajarea, angrenarea și edificare de sine în spirit, prin spirit, în creație, prin propria creație, când tu ești deopotrivă creator și creatură.

Așa cum apare în finalitatea sa, poemul e și rodul a ceea ce Pavese numea o iscusință subterană, ce duce la „secrete corespondențe între subiect” (unitatea „materială”) și iluminări (unitatea spirituală). E un proces mai mult ascuns, în subliminal și... supranatural de sine, când, uneori, îți reușesc pasiențele, oarece izbânzi, în urma scopului pe care ți-l propui sau care te mobilizează, te provoacă, te inițiază ca, prin concentrare și orientare de efort al sinelui, să ajungi la reprize fascinante de jonglerii fantastice, de bulversare ideatico-lingvistică, de irizări de sensuri nu obligatoriu coerente; sensuri de joc și exercițiu prozodic de încălzire, de antrenament, de curiozitate față de propriul sine pus în mișcare de intenția de a crea; intenția ce anihilează inerția. Ar fi ca și solfegierile pentru un muzicant, care-l pregătesc pentru interpretarea propriu-zisă.

Unii alde noi, alde mine nu pot să nu fie curioși față de sine, față de parțial lucidul act de creație chiar în clipele imediate ale exercitării acestuia, parcă de parțial deschisul, dar tot pe atât rămas tainic transferul „materiei” intimității umane în limbaj, ca act autosupraveghetor al mișcării și metamorfozării a ceea ce se numește idee, sentiment.

Probabil, nu doar suprarealiștii, ci și extrem de realiștii poeți în tainele firii lor cred că voința de descoperire și autodepășire înrădăcinată în subconștient i-ar putea conduce spre o cale nouă sau doar spre un alt nivel de creație, mai liber. Astfel că scriitorul inventează, alias produce, creează o altfel de existență, deosebită de cea previzibilă, utilitară, cotidiană. A fi profesionist în literatură înseamnă să fii oarecum specializat în creare a ceva ce diferă de comun, de gregarismul inevitabil al legităților sociale. Să fii „specializat” în provocarea unor procese existențiale intime și în „fixarea” lor prin modelare (inginerie) artistică. Momentul artefactului, profesionismului este tocmai unul intermediar, care generează „deosebirea ce există între starea sau emoția poetică, chiar creatoare și originală, și producerea unei opere” (Paul Valéry).

TEMĂ CU TEAMĂ ȘI TEMERITATE

 

DIN COSMOGRAME

 

CARTE DE LA MAREA CASPICĂ

 

LA BAKU, ÎN MÂNA POETULUI ȘI TRADUCĂTORULUI, REDACTORULUI DE CARTE SALIM BABULLAOGLU

volumul bilingv de poeme, apărut în Azerbaidjan. Îl aștept la Chișinău, unde să-i mulțumesc și sponsorului Vugar Novruzov, doctor în drept.

Leo Butnaru. Mirvari səhər // Dimineață-n mărgăritare : [poeme, ediție bilingvă azero-română; traducători: Zhala Ismail, Javanshir Yusifli, Salim Babullaoglu]. – Baku : Mücrü. – 2023. - 184 p.

*

Se știe că limbajul poeziei este considerat drept cea mai înaltă formă de comunicare. În cazul nostru, ne referim la poezia de o expresivitate aparte, cea a lui Leo Butnaru, care, grație prezentei cărți în format bilingv, va confirma cu siguranță importanța propriu-zisă a poeziei.

Folosindu-mă de fericitul prilej, țin să adresez sincere mulțumiri traducătorilor, care au contribuit la ctitoria cărții. De asemenea, îmi exprim recunoștința pentru Uniunea Scriitorilor din Azerbaidjan, care a apreciat și a prețuit întotdeauna în mod deosebit relațiile literare dintre țările noastre.

Alexandru Esaulenco,

Ambasadorul Republicii Moldova

în Republica Azerbaidjan

O INVITAȚIE GENEROASĂ

 

YES-EU DIN ATENEU