marți, 7 noiembrie 2023
miercuri, 1 noiembrie 2023
marți, 31 octombrie 2023
DESCĂRCAȚI ÎN FORMAT PDF
PROPUN 3 CĂRȚI, PE CARE LE PUTEȚI DESCĂRCA DIN INTERNET:
Poezie, Eseu,
Interviuri
https://www.scribd.com/document/681266629/Leo-Butnaru-Cota-de-Aten%C8%9Bie-Antologie-Poeme
https://www.scribd.com/document/681267203/Leo-Butnaru-Vederea-dinspre-al%C8%9Bii-vedere-spre-al%C8%9Bii-Yes-Euri-2000
luni, 30 octombrie 2023
DILEME ȘI EXTREME / Poeme
Nu ar fi existat
C’est un
jeu un jeu très grave
Où le vaincu est toujours
le plus brave.
Robert
Desnos
Învinșii
de până la noi răpușii
din(tre) noi
sunt cei
cărora destinul
nu le-a
mai acordat ceva eternitate
sau ceva
viață
ori măcar
o singură clipă în care
inevitabil
ar fi devenit eroi;
însă ar fi
fost ucigător de greu
imposibil
de viețuit într-o
deplină
lume de genii
omenire
otova de eroi (și
corect
politicește precizând – de eroine)
din(tre)
ei
din(tre)
noi
din(tre)
cei de mâine – o astfel de lume
nu ar
exista nici măcar o clipă
de atâta
eternitate
și aprigă,
necurmată vitejie
până la
nebunie care
ar fi
dus-o la moarte
ar fi
dus-o la pieire
concomitent
– din fericire
și din păcate
din păcate
și
din
fericire...
Dileme și extreme
Dumnezeu întrebându-se... (Doar el
Dumnezeu
se poate întreba pe El Însuși
nimeni altcineva fiind autorizat
să-i adreseze vreo întrebare);
deci Dumnezeu întrebându-se
ce crede El Însuși despre hoteluri
în genere
sau concret despre oricare hotel
în fine a înclinat spre concluzia (pe care
Sie Însuși Și-a spus-o ca mare secret)
că unitățile hoteliere
Îl cam dau în dileme
una din aceste dihotomice extreme
(e drept, cam dură)
înclinând spre gând că ar fi vorba totuși
de Sodoma și Gomora
în miniatură...
Însă și ele de asemenea
până la o vreme...
Iar
până la acel soroc
rămâne pe vechi ce ține de tainele omului
de secretele lumii – unele mai strânse
altele mai relaxate;
unele ca luciul de antracit
cu mulțime de fețe, – te gândești
văzând cum arată vreun mușteriu
care intră în hotel cu aerul
că ar reintra în tinerețe...
sâmbătă, 28 octombrie 2023
TAINA TAINELOR: CREAȚIA ARTISTICĂ
Creația: proces cvasi-perceptibil
și
fascinația
presupunerilor
Cu rare excepții, nu sunt încercat de
crize de idei, de teme și, slavă Domnului, de lipsa imaginației, fanteziei,
energiei de aplicare, transformare, regizare a lor. Inteligența în,
bineînțeles, măsura pe care o dețin, mi-e deja exersată în lungă durată de
experiență a scrisului și poate merge spre mereu alte și altfel de pasiențe,
conexiuni în impulsuri, informații, concepte, precepte necesare creației în
proces de a izvodi poem, proză, eseu. E ceea ce s-ar putea numi aplicarea,
angajarea, angrenarea și edificare de sine în spirit, prin spirit, în creație,
prin propria creație, când tu ești deopotrivă creator și creatură.
Așa cum apare
în finalitatea sa, poemul e și rodul a ceea ce Pavese numea o iscusință subterană, ce duce la „secrete
corespondențe între subiect” (unitatea „materială”) și iluminări (unitatea
spirituală). E un proces mai
mult ascuns, în subliminal și... supranatural de sine, când, uneori, îți
reușesc pasiențele, oarece izbânzi, în urma scopului pe care ți-l propui sau
care te mobilizează, te provoacă, te inițiază ca, prin concentrare și orientare
de efort al sinelui, să ajungi la reprize fascinante de jonglerii fantastice,
de bulversare ideatico-lingvistică, de irizări de sensuri nu obligatoriu
coerente; sensuri de joc și exercițiu prozodic de încălzire, de antrenament, de
curiozitate față de propriul sine pus în mișcare de intenția de a crea;
intenția ce anihilează inerția. Ar fi ca și solfegierile pentru un muzicant,
care-l pregătesc pentru interpretarea propriu-zisă.
Unii alde
noi, alde mine nu pot să nu fie curioși față de sine, față de parțial lucidul
act de creație chiar în clipele imediate ale exercitării acestuia, parcă de
parțial deschisul, dar tot pe atât rămas tainic transferul „materiei”
intimității umane în limbaj, ca act autosupraveghetor al mișcării și
metamorfozării a ceea ce se numește idee, sentiment.
Probabil, nu
doar suprarealiștii, ci și extrem de realiștii poeți în tainele firii lor cred
că voința de descoperire și autodepășire înrădăcinată în subconștient i-ar
putea conduce spre o cale nouă sau doar spre un alt nivel de creație, mai
liber. Astfel că scriitorul inventează, alias produce,
creează o altfel de existență, deosebită de cea previzibilă, utilitară,
cotidiană. A fi profesionist în literatură înseamnă să fii oarecum specializat
în creare a ceva ce diferă de comun, de gregarismul inevitabil al legităților
sociale. Să fii „specializat” în provocarea unor procese existențiale intime și
în „fixarea” lor prin modelare (inginerie) artistică. Momentul artefactului,
profesionismului este tocmai unul intermediar, care generează „deosebirea ce
există între starea sau emoția poetică, chiar creatoare și originală, și
producerea unei opere” (Paul Valéry).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)