De mulți ani încoace am tot tradus din poezia franceză, această preocupare asumându-mi-o și drept componentă a studierii ei în cadrul mai larg al prozodiei emanației latinității moderne, să zic așa, care m-a prins, de student încă novice, în patrulaterul ei de aur: franceză–italian–spaniolă–portugheză. Iar ideea unui florilegiu ce ar merge spre denumirea ceva mai... academică de antologie îmi veni, după ce bunii, talentații și generoșii colegi de la revista „Argeș” îmi spuseseră că, în cadrul evenimentelor legate de marcarea a 20 de ani de la punerea pe rol a noii serii a acestei publicații, ar dori să editeze și o antologie din poezia autorilor din lumea mare, din creația cărora am tradus și am tot publicat, aproape lună de lună. Prin urmare, mi-am reîntors binoclul, constatând că acest parcurs pornește din anul 2008 și, până aproape de... astăzi, s-au adunat peste 80 de poeți, dintre care mulți francezi. Acestora alăturându-li-se conaționalii lor, pe care i-am tradus și pentru alte reviste. Mostre din creația unor autori le-am inclus și în volumul „Traduceri din secolele XX – XXI” (poezia universală), editată la „Tipo Moldova”, Iași, în 2013. (Astea fiind spuse și ca, implicit, replică binevoitor-ironic atemporală dată abundent-fecundului Blaise Cendrars – considerat primul poet modernist european –, care își încheia, autoreferențial, poemul „Hamac” din 1911 cu remarca: „Timp de 12 ani, unicul poet din Franța”. O, francezii niciodată nu au încercat secete în poezie și pierderi literar-demografice printre poeți! Dar e frumos acest poem subtextual etajat cu interferențe aluzive la Apollinaire [il est le premier à faire entrer la poésie française de plain-pied dans le XXe siècle = a fost primul care a adus poezia franceză direct în secolul al XX-lea]; cum zicea cineva, e ca un tangaj/legănare între admirație și concurență.) Iar aceste întâmplări prin șiruri de ani parcă și-ar fi focalizat vectorii, sensurile într-un impuls nou, ducându-mă cu gândul spre antologia de față, pe care o doresc nu doar omagiu adus nu doar autorilor selectați, ci întregii poezii franceze care, pe cât a făptuit inspirat în propriile spații imense, pe atât s-a revărsat în nemărginirile poezie universale, adică și în firea, sensibilitățile, inteligențele nenumăraților cititori, poeți, traducători români, oferindu-le bucurii, metafore, idei, inspirații, aspirații întru continuarea spiritualității, filosofiei, frumuseții în lume.
În fine, într-o anumită accepție, prezenta selecție ar reprezenta, parcă, o poemogonie a cosmosului poetic francez, în special din prima jumătate a secolului XX; poemogonie ca tentativă de implicare în sesizarea originilor și evoluției operei multor poeți și, poate, a sistemelor literare, adică a mișcărilor, curentelor, școlilor, care au întrunit autori afini în concepții, direcții și, posibil, uneori, în... decepții, și acestea ca impulsuri motrice în creație.
Leo Butnaru
_page-0002.jpg)
