31.I.2014
Ieri, la Colegiul de Arte „Alexandru Plămădeală”. Rugat să țin o prelegere
elevilor, adunați la finalul de concurs dedicat Zilei lui Eminescu. Se
înmânează diplome câștigătorilor ce par, totuși, cam timizi, încă, în
dezvăluirea aptitudinilor artistice pe care le au. Juriul – sculptorul Iurie
Platon ( de altfel, de vreo 20 de ani, rezident în Germania), Ioan Grecu, Emil
Cojocaru, încă cineva. După prelegerea mea compactă (afară, ninsoare abundentă,
iarnă frumoasă, însă circulație grea), ne reținem la taclale și ceva șnaps în
sala de desen, care e în grija lui Emil Cojocaru. Platon povestește despre
viața și creația sa în Germania.
Manifestarea a avut loc în sala de expoziție – impunătoare, vastă, cu
înălțime de două nivele, în mare parte ocupată de lucrările absolvenții din
anii trecuți, unii dintre care, azi, sunt adevărați profesioniști ai penelului,
dălții, peniței etc. Câțiva ani la rând, elevii au fost frustrați de acest
spațiu funcțional întru devenirea lor artistică: pe un imens perete, se lucra
la un covor uriaș, „comanda lui Voronin, pe când era președinte. Lucra până și
directorul colegiului… Mai mulți elevi”. Totul se ținea în mare secret, însă,
după revoltele din 9 aprilie 2011, când comuniștii au fost debarcați, acel
obiect decorativ (probabil, menit Președinției care, însă deja fusese
devastată) a dispărut, neștiindu-se deja nimic de el. Și tot din această sală,
ani în urmă, au fost furate circa 80 de lucrări de artă. La începutul lunii,
aici au fost aduse și unele lucrări de patrimoniu de la Muzeul Literaturii
Române din Chișinău și responsabilii erau îngrijorați de securitatea lor;
expoziția a durat puți, doar trei zile, pare-se.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu