FILE
DE JURNAL / 15.V.2022
Cât despre concursul Eurovision, îl
las pe Dinu Adam să... aibă dreptate:
„puteți să mă înjurați, dar mă uit la
Eurovision – din vicioasă curiozitate. satisfăcută în bună măsură, adică mi se
confirmă că n-am nici un motiv să înțeleg de ce țin nefericiții ăștia să
reprezinte niște țări, cînd - de fapt - nu reprezintă nimic altceva decît niște
curente suspect muzicale (asta pentru că-s unii care n-au aflat că trebuie să
cînte, așa că se resemnează să danseze).
cel mai tare mă nedumerește de ce nu
cîntă în limba lor - pînă și germanul a cîntat în engleză!
(frate, cîntă acum englezul; de ce
n-o cînta în germană nu înțeleg.)
din ce-am ascultat pînă acum (că nu
le-am apucat pe toate), fără a stabili vreo ierarhie, singurele piese ce
meritau acceptate în concurs sînt din Islanda, Lituania și Moldova.
mai sînt cîteva, dar, deocamdată,
norvegianca ce-a reprezentat Grecia, cîntînd în engleză, mi s-a părut o sinceră
aberație.
Le: adaug și Serbia”.
În ce privește cele două state
românești, de data aceasta frățietatea nu a mai funcționat. Juriul de la
București, profesionist și bine intenționat, a fost pe potriva celui din
Chișinău (sau invers...), operând cu... Zero pentru melodia din stânga
Prutului. Adică, și cea din dreapta tot de zero puncte „s-a învrednicit”. O
reciprocitate profesionistă, interN-Națională! Iar ucrainenii pur și simplu au
ignorat vecinii care le-au acordat punctaj maxim. Tot cu Zero operând. Adică,
monșer, nu aștepta milă de la cel miluit.
O melodie include și savoarea limbii
în care e cântată. Iar savoarea ține și ea de valoare. Pe când maimuțăreala
englezească de la Eurovision, cam generalizată, sărăcește, urâțește,
depersonalizează multe țări. În loc să păstreze diversitatea frumuseții, a
coloristicii, astfel de concursuri opacizează, sărăcesc lumea. Ele nu țin de
artă, ci de... cataractă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu