CHIAR AȘA, EROISM?...

Cu motivațiile eroismului, ca noblețe, duh înălțător etc., e cazul să fim cât mai circumspecți. Altfel, cum naiba, ăștia sar pe tine, dau în țara ta, ca agresori, criminali ce sunt, iar la ei acasă se fac liste de decorări a marilor cavaleri ai națiunii lor, de fapt agresori, nelegiuiți, care au comis, cică, acte de eroism, când, în realitate, dânșii au fost niște vandali, ucigași, tâlhari (trofeele pe care le-au adunat/furat)... Pe scurt, la îndemnul și asmuțarea țării lor, au ajuns sălbatici ridicați la rang de viteji, cavaleri, crimele lor fiind date drept eroism... 

BIBLIO-VESTE DIN SERBIA

         Centrul de Cultură din orașul Niš/ Ниш, Serbia, mi-a trimis vestea că a editat volumul meu de poeme „Одсуство негатива” („Absența negativului”), tradus de Мирјана Петровић-Филиповић/ Mirjana Petrović Filipović, grație solicitudinii poetului și prietenului Zoran Pešić. Mulțumiri!

A MURI ÎN TROLEIBUZ...

*     *     *

Alături se mişcă –

Nici chip

Nici picioare

Doar plapuma

Şi o uşoară indispoziţie

Ce sporeşte până la

A conştientiza că:

Ceea

Ce se mişcă –

E autosugestia.

*     *     *

Alinie-rea! ’Repţi!

Ia te uită

Ce bine trăiţi

Mama voastră de!...

Trage burta

Iar dincolo de case

Convingeţi-vă şi voi

E fabrica

Stânga-mpre-jur!

La muncă – pas alergător!

Lumea întreagă –

Armată e.

*     *     *

Mă culc pe pietricelele ţărmului

Încălzite de soare

Această piatră –

Umărul e

Aceste pietre rotunjite –

Sânii

Această lespede lustruită –

Burta

Aceste două bombate –

Genunchii

Şi

Un mic smoc

De alge

*     *     *

Sst

Auziţi

Şi încă

Şi aceasta

Şi acolo

Şi departe-departe

*     *     *

Ceasornicul rămânea în urma nopţii

Ceasornicul depăşea noaptea

Două timpuri nu coincideau

*     *     *

Sunt beat

La marginea pământului

După cercul polar

Mi se-nvârte capul

*     *     *

Oraş –

Port

Dragoste –

Sport

Mâncare –

Spirt

Şi apă din băltoacă

*     *     *

Cine eşti tu spirite?

– Serafim!

O sută de ochi

Şase aripi

Lumina iradiază de la mesteceni

Văzduhul

În văzduh pluteşte

Iar colea peste şase verste  –

Uzina

*     *     *

Tu eşti Laura mea

Proasto

Tu eşti Laura mea!

Albă porumbiţă

Încetează-a mai gurlui

Cu timonierul

De nu vai de capul tău...

Că doar tu ştii

Că sunt poet

Şi venii tocmai aici la marginea lumii

Ca să te  văd pe tine – tâmpito

Laura

DINTR-O REVISTĂ A PLURALULUI: „NOI”

Datare

Am mai multe poeme de demult care

în loc de zi, lună, an

sunt datate cu numărul tău de telefon

din păcate

deja nevalabil.

Afrodita-Poezia

Uneori, poezia devine atât de adâncă

încât se întunecă înfiorător

și pare că ar ascunde-o periculoasă stâncă

pentru eventualul înotător.

Și a mia oară îți vine

să părăsești această stare neprietenoasă

repetând tânguios ca un copil: „Gata

nu mă mai joc, plec acasă!”

Apoi, ajuns iar în singurătate

parcă aștepți, parcă jinduiești, parcă îți pare rău

într-o iarnă albă din care se-ntrupează Poezia ca

din spuma laptelui pus la foc de Dumnezeu.

Programare

probabil

ea a trăit în sânul lui Avraam

e coadă mare să trăiești acolo

azi

e de presupus

pentru sânul lui Avraam

există programare online

Pentru Patrie

Ah, câte am făcut noi pentru Patrie!

Unii au murit,

alții pur și simplu nu s-au născut.

Ars subjectum

Ca o diversitate de moarte

dar mai ales de viață

ceața fierbinte se numește aburi

aburii reci se numesc ceață.

(Aici textul propriu-zis se află

între _subtext și ^supratext

ca un sandvici de semnificații

scoase de sau puse la index.)

Iar când intervin aburii, ceața

continuarea subiectului e dificilă

încât e mai bine să-l stopezi, sau

pur și simplu să-l sugrumi fără milă.

Iar cei ce râvnesc să citească

precum se spune – (și) printre rânduri

nu au decât să facă-n fel și chip

să se descurce-n colectiv, sau singuri.

Trunchiul din Copou

Nu există o altă variantă:

odată și odată

se va sfârși și teiul lui Eminescu din Copou.

Probabil

tulpina îi va fi tăiată segmente

în ideea de a fi repartizate pe la muzeele de literatură

sau pur și simplu de patriotism.

Atunci ar putea apărea un moment ce dă de gândit: pe

trunchiul proaspăt retezat

să urce vrun mititel – o furnică

sau o vaca-domnului întâmplătoare

care

în câteva clipe

alergând mărunt-mărunt

să treacă peste cele cam cinci sute de inele cu

de-or trece anii….

POEME DIN NORD

Iar dacă Poeziei i-a fost dat să înflorească în Patrie mea, eu, îndrăznesc să spun, i-am fost totdeauna o radioasă și adevărată martoră… Sunt convinsă că noi nici până astăzi nu știm întru totul ce minunat cor de poeți avem și cât de tânără și mlădioasă e limba rusă și că de nu prea multă vreme scriem versuri, pe care le iubim și cărora le credem.

Anna Ahmatov

Nikolai  ADUEV    (1895 – 1950)

*     *     *

(Boris Pasternak)

Pe când îmi băgam capul în viață*

Ca o hârtie de turnesol lila,

Suflai spumița de pe rime, lucioasă,

Prinzând a mă lăcomi la asonanțe, da.

Pe mine nu mama mă născu, pur și simplu,

Ci mă aruncă în lume-lumină sora mea –

Viața. Și densă beznă se înstăpânea

În conștiință, încât trauma o amenința.

Și în cea mai amară din amarele nevolnicii

Trăiesc – mă chinuiesc splin, alean, mai ales – trac

Și voi ieși la libertate, dând din nou cu capul

În sintaxa otova a lui Boris Pasternak.

_______________________

*E, firește, o referință la cartea de debut a lui Pasternak „Sora mea viața”.

Samșad ADULAEV       (n. 1957)

După amiază

Fereastră deschisă în inima verii.

Ciripitul-clănțănitul păsărilor – iute,

iute, ceea ce nu importă. Refracția

apei putrede clăti soarele:

gigantica noapte – rămasă în urmă de parcă

deja Lautréamont ar fi trecut oceanul.

La ora amiezii privești în jos, unde albește

fiece mărunțiș de o claritate mustrătoare. Sotto-

voce citesc în palida odaie

rugăciunea; cine? Vara nefericiților,

ar fi spus amicul meu.

Kleist

Desăvârșirea spuse el

e statică

și schimbându-se de pe o cizmă lustruită

pe cealaltă cizmă

prinse a trăi nerăbdător

o secundă.

Între timp glonțul de fier(e)

deschise tâmpla

de o rotunjime impecabilă

a copilului și patriotului

pe 21 noiembrie. Îndură-te de el.

Ivan AFANASEV-SOLOVIOV      (1905 – 1939?)

Din „Poemul nordului”

2

O Petrograd,

Cum să nu te cânt,

Strângându-mi de gât

A versurilor ștreanguri,

Când tu îmi aduci generos până  la agonie

Fiicele tale dragi în patul meu de amant

Și nu știi

Dacă turnuri zvelte

Frângându-le din mijloc

Sau albastrul corp de moschee

Va silui astăzi poetul

În albele cearșafuri ale poemului.

1923

DINTR-O REVISTĂ DE LA ȚĂRMUL MĂRII

Către o balama, către o poartă

Casa noastră era cam în centrul satului

însă ieșea că locuim oarecum mărginaș

poarta de la fântână fiind un fel de balama

care prindea o mahala de altă mahala

ce se mișcau, se închideau – deschideau

în dependență de ce pofte și dispoziții aveau.

Când eram mic

poarta-balama mă purta

mă îndruma

când spre ieșitul în drum

spre plinul satului

când îndărăt spre brâul albastru al casei

astfel deprinzându-mă cu lumea care

și ea

pe la margine (îmi ziceam) are vreo fabuloasă balama

cu care e prinsă de cer

de vreo stea

așa

ca poarta noastră

ca poarta mea

numai că pe poarta cerească îmbălămată

se dădea huța nu un boț cu ochi

o bucată de humă

ci vreun înger

vreo ursitoare

care

în taina nopților își alegea cărare

spre casa lui Teodor al lui Ipatie

și a Anastasiei din Negureni

unde era așteptat

prunc de alăptat

prunc de înfășat

prunc de botezat.

(Bineînțeles, acea ursitoarea

în ianuarie ’49 – secolul trecut –

îmi tăiase și mie cordeluța ombilicală

ca pe o panglică inaugurală.)

Apoi s-a făcut că odată

de acolo

de la prinderea uneia de alta a mahalalelor

unde mie mi se părea că viețuiam mărginaș

acea balama

acea poartă prinsă de ea

m-au transportat cu amplitudine ușor înfricoșătoare

la oraș.

O, salut, salut,

balama

poartă de demult!

Salut și recunoștință!

Pe huma umedă

Lumea tot mai vuitoare

cu cât mai viitoare – cu atât mai vuitoare

te duci cu gândul la Geneză

                                            când

nu avea cine face gălăgie

de se auzeau doar lipăitul palmelor Lui Dumnezeu

pe huma umedă:

                         Lipa, lipa!