luni, 6 iunie 2022

O UȘĂ, O FEREASTRĂ (poeme)

 


                   Leo Butnaru
 

La orizont?
 
Să ajungi la orizontul
cel mai de departe – în fond

ce ți se va întâmpla?
 
De acolo vei vedea
și mai mult infinit
 
adică
și mai multă
imposibilitate.
 
Facerea, 1/27; 1/31
 
...Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său;
după chipul lui Dumnezeu l-a făcut;
a făcut bărbat şi femeie.
 
...Și a văzut Dumnezeu că e bine
și a zis să facă
și să programeze la soroc potrivit
pentru bărbat și femeie
moarte...
 
...Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut
și iată erau bune foarte...

joi, 2 iunie 2022

DIN POEMUL LACONIC ITALIAN

 



Haiku italian

Mario CHINI
(1876 –1959)
 
S-a născut în Borgo San Lorenzo, Toscana. Poet, muzeolog, traducător, eseist, docent și militar. În 1900 absolvă Facultatea de Litere și Filosofia a Universității din Florența. Din bibliografia sa: Despre mine pentru mine (1901), Pânza de păianjen (1918), Teoriile romanticilor despre poemul epic (1920), Pluvios (1939), Clipită (1961, postum).



 
Timp mistic
 
Pe coline elfii
îngenunchează în vânt...
Trece Dumnezeu.
 
Haikai
 
În trei versuri
un întreg poem și, poate,
întreaga viață.
 
 
Amplu
 
Sunt de ajuns trei greieri
pentru a face o mare noapte
din miezul vierii.
 
 
Curte veche
 
Colonade și arcade
iar între colonade și arcade
luna și liniștea.
 
 
Mărturisire
 
Am cutreierat lumea toată
să iau trei tonalități
de poezie.
 
 
Toamnă
 
Frunză uscată
care cade, suspinând,
pe mormânt.
 
 
Grădină
 
Pe ramuri înflorite
râvna păsărilor ce-și risipesc
trilurile pe vânt.
 
 
Rugăminte
 
Lasă-mă să privesc
stelele cu sufletul...
nu rosti niciun cuvânt.
 
Curaj
 
Nu plânge. Cântă.
De cânți, te vor alina
cerul și inima.
 
 
Amiază
 
Totul odihnește
în aceeași inerție:
lumina și umbra.
 
 
Moleșeală
 
Binecuvântați ciulinii care
argintându-se
dorm la soare.
 
 
Sălcii plângătoare
 
Ploaie verde care
în revărsări torențiale
nu atinge pământul.
 
 
Frunză căzută
 
O frunză ce cade
nu înseamnă că primăvara-i
pe terminate!
 
 
Astfel că
 
Fiind singur
nu îmi pasă dacă apar
în gândul tău.
 
 
Tristețea
 
În această toamnă gri
unele dimineți arată
leit apusuri de soare.

 
Luigi OLDANI
 
S-a născut la Milano nu își divulgă data apariției pe lume). Și-a făcut studiile în universitățile din Florența și Urbino. A avut un sejur de creație la Tokyo. A publicat volumele „Dialogamento” (1996),  Haikuuri italiene” (2016). A fost coordonatorul revistei de a literatură și artă „Pioggia Obliqua” (Ploaia oblică). Adeptul zen budismului.

 
*     *     *
 
În octombrie
ca de chimono
foșnetul boschetelor.
 
*     *     *
 
Frumusețea se înalță
pe chipul tău
de arțar roșu.
 
*     *      *
 
Sub cerul negru
marea agitată
are miros de laur.
 
*     *     *
 
În toamna aceasta
arțarul e atât de roșu:
câmp de luptă.
 

vineri, 27 mai 2022

AVANGARDA CA EVANTAI AL ARTELOR

 


În „Panorama poeziei universale contemporane” (1972), A. E. Baconsky a inclus și câțiva autori ruși: simbolistul Aleksandr Blok, cu un pas în avangardism; Serghei Esenin, inclusiv cel din perioada imagismului (un branșament al avangardismului); futuriști pursânge Velimir Hlebnikov, Vladimir Maiakovski; akmeistul Osip Mandelștam; Boris Pasternak, trecut și el prin futurism. Selecțiile,  traducerile și eseurile însoțitoare, laconice, dar concludente, exemplare, dovedesc că autorul și antologatorul cunoștea foarte bine poezia rusă și limba în care a fost scrisă. Bineînțeles, din avangarda rusă, precum și din oricare alta din lume, s-ar mai fi pretat și alți autori, însă, oricât de generoasă a ajuns să fie „Panorama...” (peste 900 de pagini, format mare; 100 de autori de pe mai toate  meridianele lumii;  însuși A.E.B. vorbea de „proporțiile... monstruoase ale cărții”), nu putea depăși totuși unii parametri.
Spre unul din autorii avangardei ruse „m-au dus” următoarele versuri din poemul „Ars antipoetica” al lui A. E. Baconsky: „THALIA muză a crematoriilor-altare unde se / ard reziduurile industriei moderne, dansează / ca poetul pneumatic”. Evidențierile cu italice îmi aparțin, pentru ele fiind necesare unele precizări. Astfel, să ne amintim că, în mitologia greacă, Thalia („cea veselă, cea înfloritoare”) era muza comediei, dar și a poeziei idilice. Iar în intercomunicare cu „poetul pneumatic” ce „dansează” din versurile lui A.E.B. pe mine unul m-a dus gândul spre poetul, coregraful și jazmanul avangardist rus Valentin Parnah, din poemele căruia rețin următoarele:
„Prime lovituri, / Foxtrot, / Deplinul tău triumf. / Ușorul tremur al dervișului. / Burtă pneumatică. / Marabu / Al tabunului de mișcări”;
„Zgură și val! / Sar în aval. / Cuvinte pneumatice!”;
„Mă voi închide. În presiuni pneumatice. / Să mă zbat. Și pe față, și pe spate. / Orchestra și osul sunt nedespărțite”;
„Cârligul brațului îndoit, / Pneumatică tragere la țintă” (pretutindeni, cursiv – l.b.).
Poemele din care am extras exemplele „pneumatice” au ca subiecte baletul, jazzul, unul din el numindu-se „Dans în poziție culcat”. Eu le-aș spune acestor și altor texte ale lui Parnah, parcă înrudite între ele – ... coregrafico-pitorești, corpo-exotice, în texte și contexte evidențiindu-se, ca de la sine, versuri incitante de genul:
„Marabu / Al tabunului de mișcări”;
Andaluzia apare brusc, dintr-o dată! – bar. / Mă-ntâmpină muzică precum o canonadă – bar (...) /Tabără, turbine bătând din aripi, smochinguri cu zdrențăroase pulpane. / Batem și în taburete ca în barabane! – bar”;
„Tremur de banjo, banda saxofoanelor. / Chircește. Caramba! Zdrăngănind, Țambalaiesc lacome jazbanduri / Fonojar. / Iuțeală de var otrăvitor, / Variabil curent electric”;

sâmbătă, 21 mai 2022

UN POET IMPORTANT AL AVANGARDEI UCRAINENE


Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător. Adevăratul nume: Maloșiicenko. A scris atât în rusă, cât și în ucraineană, prin urmare – este revendicat de avangardele din Moscova și Kiev, ca exponent remarcabil al imagismului.

S-a născut în orașul Aleksandria din gubernia Herson în familia unui agent de asigurare. În gimnaziu i se dezvăluie precocele aptitudini literare. În autobiografie scria: „Învățam prost, deoarece nu dispuneam de timp suficient, pe umerii mei ducând revista noastră umoristică ilegală. Concomitent, eram și redactor, și editor, scriam, desenam eu însumi, – astfel ajungând să învăț în clasa a cincea trei ani la rând, iar în primăvara anului 1914 bunii mei îndrumători m-au alungat din gimnaziu”. După această întâmplare, Cernov pleacă la Chișinău, unde își încheie studiile gimnaziale. În anii 1917-1921 rătăcește prin Ucraina, lucrând ca jurnalist, un timp studiind la facultatea de matematică, apoi la cea de drept. Joacă pe scenele a mai multor teatre. Scrie piesele „Dumnezeul lui Avraam” și „Acțiune despre regele Maksimilian”, traduce din Molière și L. Andreev.

În perioada anilor 1918-1921 scrie câteva volume de versuri, care rămân însă în manuscris. În toamna anului 1922 organizează un grup de imagiști ce întrunea câțiva tineri poeți și pictori. În 1923, la Moscova, face cunoștință cu reputații imagiști, după care pleacă la Vladivostok. Editează volumul de versuri „Sindicatul demenților”, de o expresivitate aparte, fulminantă. Este tentat și de experiențe în sfera dinamismului sculpturii.

După călătoria în jurul lumii pe o navă maritimă, vine la Odessa, unde aderă la grupul „IugoLEF” (LEF-ul de sud), în revista căruia publică fragmente din „romanul cinematografic” (poemul) „Cooperativa idioților” (1924). În 1925, la Leningrad, e unul dintre membrii activi ai „Ordinului imagiștilor militanți”. Din acest an, până la sfârșitul vieții, a editat opt cărți, printre care un volum de impresii de călătorie „125 de zile la tropice” (1928) și poemul de proporții „Frontul” (1931).

În decembrie 1934, toate cărțile sale sunt scoase din librării și biblioteci, creația sa fiind interzisă pe zeci de ani înainte. 


A SCUIPA ÎN OBRAZ
 
Aramă înnegrită duduind ca biserica,
Beat de antrenantul mers mondial, –
Eu – ascultătoare minge de crichet
Sub al destinului ciocan fatal.
 
Iubito – iubito!
Tu mă auzi?
Ca sirena de uzină urletul mi-e declanșat:
Din nou simt ai Iubirii șoricei cu dinți ascuțiți
Îmboldind cu botișoarele
Prin sângele cald.
 
Avid ca flacăra,
Flămând de Iubire,
Mereu străin de-a bărbaților gri adunături –
Aduc din nou la căpătâiul tău
Multă Iubire și ceva zbârcituri.
 
Iar acum, când de-a-ntregul
Eu sunt toamnă înstăpânită,
Când tu pentru mine ai fi
Ca aburii pentru locomotivă,
Când lumea spune: –
Deja el doar lui To`sin ar fi de-asemănat,
Se potrivesc,
Când Martie râde ca Ianuarie știrb, –
Eu
Ca un electric ciocan de oțel
Bat în inima plictiselii, sfărâmând
Piatra tristeții, mărunțind-o nisip
Pentru unicul în Lume „Iubesc”.
 
Pe voi, pozitivilor, hohotul meu vă întărâtă,
Nu mai sunteți exemplari, ca din cutie!
Eu sunt pe de-a-ntregul sărbătoare triumfală,
Semn roșu printre file negre, o mie.
 
Copii drăgălași!
Permiteți-mi chiar acu să vă propun ștreang de vers
Lunecând ca lacrima pe pământul dur.
Strălucind subțire ca horbota pal-roză,
Plasă-a poemelor pe ochii de taur. 
 
Iar apoi...
Să râd nițel răutăcios de voi –
Mormane de carne înțepenite-sloi,
Cu hohot scânteios să-mi urlu Veșnica Pomenire,
Să nu-i fie Lumii rușine de voi.
 
Prea de tot subțire înțeapă
cele stufărișurilor noastre,
Un cincinal am cântat în fața unui tâmpit în extaz, –
Și nimănui nu i-a trecut prin cap
Ca acelei generații de mediocrități
Pur și simplu să i se fi scuipat în obraz.
 
Ce mi-aș dori de la voi – o pereche de pantaloni, vin, țigări.
Iar voi de la mine? Eu zic doar atât –
Oare nu e timpul surtucul întrebărilor de-nmormântare
Să-l schimbați pe al Dragostei
Minunat veșmânt?
 
Dar de altfel... voi sunteți liberi doar la 12...
Vă preocupă cotlete, dări de seamă, noua politică economică, –
Parcă vă arde să vă lăsați pradă fleacurilor,
Când e uriaș prețul la fărâma de pâine cât o furnică?
 
Iar noi vouă –
Despre pocalele roz ale femeilor, –
Când voi v-ați mulțumi doar cu galoși, cipici,
Carne femeiască,
Un trenci la modă,
Iar noaptea cu soața –
Oficialul tremurici.
 
Cu peruca lui Liszt, cu suflet de neguțători,
Șinele prostiei întinse pretutindeni,
Spre gogineață de porci,
Spre Orizontul Depărtat...
Ce fericit sunt eu, că am fost cel dintâi
Care generației de mediocrități
I-am proiectat în obraz
Un sonor
Vesel
Scuipat!
 
1922
 

joi, 5 mai 2022

UN ESEU CARE, INIȚIAl, FUSESE ACCEPTA, ÎNSĂ, MAI APOI, MDA, NEPUBLICAT

 

 

Acest eseu a colindat, ani la rând, dintr-o redacție în alta a unor reviste de prestigiu, se zice. Trei din dreapta Prutului, o alta, din stânga. Inițial, două sau chiar trei din ele acceptase, spuneau că publică. Dar... A apărut abia în 2020 în volumul de eseuri a cărei copertă o vedeți inserată aici. Iar eseul?... Geaba „exegeții”, criticii „curajoși” se fac a nu observa problemele, adevărul...
 
 
DIN VREMURI ÎN CARE SE MODIFICA PARADIGMA
 
Referitor la opiniile care urmează sunt necesare unele precizări. Ele sunt o tentativă de analiză și contra-analiză a unui discurs exegetic asupra creației unui poet, considerat important, pe care eu unul îl cred, totuși, mai puțin valoros, discurs al unui critic, reputat azi și, precum atunci, demult, când era tânăr, onest. Textul ce urmează îl adresez, în mare, cunoscătorilor în domeniu, sau – domenii: poezia și critica acesteia. Și nu voi da nici numele poetului, nici pe cel al exegetului. Însă nu obligatoriu din motivul că acestea le vor veni ușor în minte celor avizați.
Înainte de toate, textul în curs ar vrea să aibă o cuprindere mai generală, chiar dacă se referă la doi autori concreți. În tendința de a face să se înțeleagă când și cum se întâmpla în poezia română modificarea de paradigmă, „schimbarea de macaz”, același lucru având loc și în critica literară care analiza „noua” poezie, opiniile subsemnatului ar putea fi aplicate, ca model de raționament, mai multor autori, mai multor cărți (texte) de poezie și critică a acesteia din respectiva perioadă, de la frontierele a două paradigme [a doua jumătate a anilor ’70 (ai secolului trecut)].
Însă pentru a înlesni modul de lectură și posibilitatea urmăririi liniei de subiect, pur și simplu îi voi spune poetului – Alfa, iar criticului poeziei acestuia – Omega. Oarecum biblic, nu? Când „A și O” sunt folosite ca simbol pentru totalitate. În cazul nostru, generalitatea literară ca genuri funcționale (pe vechi/ pe nou) și cei care le abordează în creație. În cazul nostru, repet, fiind vorba de poezie și critica poeziei.
Eu unul consider că, pentru a ilustra relativ explicit modul cum se modifica paradigma în genurile literare amintite, este definitorie postfața criticului literar Omega la un volum al poetului Alfa, apărut în anul 1979. Era momentul când se anunța franc opunerea față de criticii, exegeții de formație maioresciană. Era vremea în care poeții începuseră „să mediteze cu glas tare asupra uneltelor și, îmbătați de conștiința de sine a poeziei, își luau dreptul să se răsfețe sub ochii atenți, prea atenți ai criticii, care, dominată, ca totdeauna, de instinctul puterii, râvnea neinspirat la reabilitarea spiritului maiorescian al ordinii”. Imediat înaintea acestei constatări, criticul spune că erau timpurile unui „climat al experiențelor formale (care) poate fi evocat, astăzi, cu simpatie”. Sper ca simpatia să nu părăsească nici ceea ce intenționez să spun eu aici. Dar, ca prim semn de… alarmă, dar mai ales de distincție între paradigma de „ier” și cea „la zi”, să înregistrăm că poeții deja „își luau dreptul să se răsfețe” cu jocuri formale, fără a mai avea obligații față de rigori estetice, stilistice, tehnice (literare). Răsfățul înseamnă relaxare și imprevizibilitate. Dacă poeții vremurilor de demult, ba chiar și unii din recentele odinioare, considerau creația poetică drept activitate intensă, muncă grea, nou veniții în poezie luau lucrurile mult mai în ne-grav (ca să nu zicem: neserios). Pentru autorul dicteului automat, hazardului, renunțării la ordine artistică, la rigori prozodice etc. nu mai contează (așa, dintr-un ambiț, într-o clipită de renunțare!)
Încă în adânca Antichitate, Sofocle se destăinui că trei poezii îl costă trei zile. (Sigur, pe loc apăruse un versificator oarecare, grăbit să spună că în același răspas el ar ferici lumea cu o sută de poezii. Eckermann considera că „e mai ușor să construiești Catedrala din Köln decât să scrii Faust în spiritul lui Goethe”. (Ca să ne oprim la doar două din nenumăratele exemple referitoare la deloc simpla, hazardata, lăsată la voia întâmplării muncă de izvodire și moșire a poeziei.) Însă, iată, gata, acestea toate nu mai contează! În locul efortului creator – cvasisomnul cu dicteul automat, apatia, renunțarea, abandonul, hazardul…

marți, 3 mai 2022

ZARURI ÎN CEAȚĂ /Poeme din „Viața Românească”

 


 

Zaruri în ceață

 

Când

în plină dimineață

cohortele ajunseseră la Rubicon

apa râului

și împrejurimile

erau învăluite în ceață

încât

de întindeai mâinile

nu ți-ai fi văzut unghiile,

 

însă Cezar aruncă totuși zarurile

după care ordonă:

 

– Căutați-le!

 

 

Remiză
 
Asta e cu fostul campion la șah
care a clacat, nu mai e – are insomnii.
Se frământă în sinea sa, geme, cu gânduri frânte de suferință
rugându-se zeilor pe care îi cunoaște
de la Hristos via Buddha spre Allah
pentru ca după nenumărate nopți de chin
renunțând parcă la mondiala miză
să accepte inevitabila sorții remiză
în fine ajungând să ațipească oarecât împăcat
sau doar resemnat
în fără de ieșire
etern pat de șah
pe tabla cu un singur pătrat – negru
al unui oarecare Malevici.


 

Statistici oarecât optimiste

 

Statistica pe care o dau computerele (se crede

deocamdată cea mai credibilă

până vor interveni îngerii cu comentariil

absolut de necontrazis)

deci statistica digitală e una destul de încurajatoare

din care se poate trage concluzia că

lumea și, poate, chiar întreg globul pământesc

mai au ceva viitor

odată ce la o mie de exclamații

sau șoapte

„Eu te iubesc!”

revin doar 2,5 din contra-

afirmațiile „Eu nu te iubesc”

(e drept

fără a fi luate în calcul și frecvența ucigătorului

„Eu te urăsc!”...).


miercuri, 20 aprilie 2022

UN INTERVIU

 


Stimate domnule Leo Butnaru, când ați început să scrieți? În ce limbă ați scris prima dată și care este limba manuscriselor dumneavoastră?
    – Ca neofit în ale scrisului și ca debutant în presă sau editorial mă încadrez în parametrii bine cunoscuți, „clasicizați”, ai biobibliografiei... standard a, probabil, sutelor de mii de preadolescenți și adolescenți din întreaga lume și din toate timpurile porniți spre Olimp, spre Parnas, adică importanta jalonare având loc între 14-16 ani. Inițial, am debutat cu unele notițe din comuna mea natală, Negureni de pe râul Răut, publicate în ziarul raional din Sângerei. Să vezi, de acolo mi-a venit și primul onorariu! Primordiul în presă ca poet a avut loc la începutul lunii mai a anului 1967, când mai eram elev în ultima clasă de școală medie. Iar cartea de debut, „Aripă în lumină”, mi-a văzut lumina tiparului (și a... ochilor cititorilor; avea tirajul de 2 500 de exemplare) în primăvara anului 1976. Fiind născut între Prut și Nistru, istoricește parte a României, bineînțeles că limba primelor mele manuscrise era și cea din caietele școlare – româna, pe atunci, în Interriverania, numită moldovenească. În ea mi-am publicat cărțile la Chișinău, Iași, București, Cluj, Timișoara, Alba Iulia, Constanța, Bistrița, Pitești, geografia editorială fiind atât de amplă, deoarece include și zeci de volume de traduceri din limbile rusă, franceză, spaniolă, ucraineană, care mă bucur că au intrat în biblioteci din arealul  panromânesc.
Româna a fost și mi-a rămas limba de bază, iar unele excepții mi s-au întâmplat doar la solicitările revistelor și editurilor din Rusia, din Serbia sau Ucraina (e drept, și pentru acestea două scriind în rusește), pentru care am trimis mici eseuri, am acordat interviuri sau am răspuns la diverse chestionare tematice, legate de literatură, cultură. Dar mi se întâmplă și un lucru inevitabil, când în conștiința, dar și în subconștientul meu scânteiază, semnalizează versuri în alte limbi, în special în rusă. Prin natura și componentele lor lingvistice ele sunt de netradus, de ne replăsmuit în limba română, aparținând totalmente imaginilor și texturilor poetice monolit, eufoniilor, aliterațiilor, osmozelor semantice, verbocreației și stilisticii intrinseci, „egocentriste” ale limbii ruse. Substanța prozodică, vibrațiile fonetice de o semantică asociativitate particulară, de matrice, esențele metaforice de atare gen sunt posibile doar în spațiul poeticității rusești. Ele ar confirma în cel mai înalt grad că poezia, crearea ei se întâmplă în limbaj, prin limbaj, acesta, uneori, în organizări, orchestrări mai speciale, intraductibil într-un alt limbaj. Un grupaj de atare mostre și modele unicat, de netradus, încheie recentul meu volum de poeme apărut la Moscova (2022), „Будда и полицейский” („Buddha și polițistul”).
    – Care a fost și care este motivul ce vă îndeamnă să continuați să scrieți?