Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător.
Adevăratul nume: Maloșiicenko. A scris atât în rusă, cât și în ucraineană, prin
urmare – este revendicat de avangardele din Moscova și Kiev, ca exponent
remarcabil al imagismului.
S-a născut în orașul Aleksandria din gubernia
Herson în familia unui agent de asigurare. În gimnaziu i se dezvăluie precocele
aptitudini literare. În autobiografie scria: „Învățam prost, deoarece nu
dispuneam de timp suficient, pe umerii mei ducând revista noastră umoristică
ilegală. Concomitent, eram și redactor, și editor, scriam, desenam eu însumi, –
astfel ajungând să învăț în clasa a cincea trei ani la rând, iar în primăvara
anului 1914 bunii mei îndrumători m-au alungat din gimnaziu”. După această
întâmplare, Cernov pleacă la Chișinău, unde își încheie studiile gimnaziale. În
anii 1917-1921 rătăcește prin Ucraina, lucrând ca jurnalist, un timp studiind
la facultatea de matematică, apoi la cea de drept. Joacă pe scenele a mai
multor teatre. Scrie piesele „Dumnezeul lui Avraam” și „Acțiune despre regele
Maksimilian”, traduce din Molière și L. Andreev.
În perioada anilor 1918-1921 scrie câteva volume de
versuri, care rămân însă în manuscris. În toamna anului 1922 organizează un
grup de imagiști ce întrunea câțiva tineri poeți și pictori. În 1923, la Moscova, face cunoștință
cu reputații imagiști, după care pleacă la Vladivostok. Editează
volumul de versuri „Sindicatul demenților”, de o expresivitate aparte,
fulminantă. Este tentat și de experiențe în sfera dinamismului sculpturii.
După
călătoria în jurul lumii pe o navă maritimă, vine la Odessa, unde aderă la
grupul „IugoLEF” (LEF-ul de sud), în revista căruia publică fragmente din
„romanul cinematografic” (poemul) „Cooperativa idioților” (1924). În 1925, la Leningrad, e unul dintre
membrii activi ai „Ordinului imagiștilor militanți”. Din acest an, până la sfârșitul
vieții, a editat opt cărți, printre care un volum de impresii de călătorie „125
de zile la tropice” (1928) și poemul de proporții „Frontul” (1931).
În
decembrie 1934, toate cărțile sale sunt scoase din librării și biblioteci, creația
sa fiind interzisă pe zeci de ani înainte.
A SCUIPA
ÎN OBRAZ
Aramă înnegrită duduind ca biserica,
Beat de antrenantul mers mondial, –
Eu – ascultătoare minge de crichet
Sub al destinului ciocan fatal.
Iubito – iubito!
Tu mă auzi?
Ca sirena de uzină urletul mi-e declanșat:
Din nou simt ai Iubirii șoricei cu dinți ascuțiți
Îmboldind cu botișoarele
Prin sângele cald.
Avid ca flacăra,
Flămând de Iubire,
Mereu străin de-a bărbaților gri adunături –
Aduc din nou la căpătâiul tău
Multă Iubire și ceva zbârcituri.
Iar acum, când de-a-ntregul
Eu sunt toamnă înstăpânită,
Când tu pentru mine ai fi
Ca aburii pentru locomotivă,
Când lumea spune: –
Deja el doar lui To`sin ar fi de-asemănat,
Se potrivesc,
Când Martie râde ca Ianuarie știrb, –
Eu
Ca un electric ciocan de oțel
Bat în inima plictiselii, sfărâmând
Piatra tristeții, mărunțind-o nisip
Pentru unicul în Lume „Iubesc”.
Pe voi, pozitivilor, hohotul meu vă întărâtă,
Nu mai sunteți exemplari, ca din cutie!
Eu sunt pe de-a-ntregul sărbătoare triumfală,
Semn roșu printre file negre, o mie.
Copii drăgălași!
Permiteți-mi chiar acu să vă propun ștreang de vers
Lunecând ca lacrima pe pământul dur.
Strălucind subțire ca horbota pal-roză,
Plasă-a poemelor pe ochii de taur.
Iar apoi...
Să râd nițel răutăcios de voi –
Mormane de carne înțepenite-sloi,
Cu hohot scânteios să-mi urlu Veșnica Pomenire,
Să nu-i fie Lumii rușine de voi.
Prea de tot subțire înțeapă
cele stufărișurilor
noastre,
Un cincinal am cântat în fața unui tâmpit în extaz, –
Și nimănui nu i-a trecut prin cap
Ca acelei generații de mediocrități
Pur și simplu să i se fi scuipat în obraz.
Ce mi-aș dori de la voi – o pereche de pantaloni, vin, țigări.
Iar voi de la mine? Eu zic doar atât –
Oare nu e timpul surtucul întrebărilor de-nmormântare
Să-l schimbați pe al Dragostei
Minunat veșmânt?
Dar de altfel... voi sunteți liberi doar la 12...
Vă preocupă cotlete, dări de seamă, noua politică economică, –
Parcă vă arde să vă lăsați pradă fleacurilor,
Când e uriaș prețul la fărâma de pâine cât o furnică?
Iar noi vouă –
Despre pocalele roz ale femeilor, –
Când voi v-ați mulțumi doar cu galoși, cipici,
Carne femeiască,
Un trenci la modă,
Iar noaptea cu soața –
Oficialul tremurici.
Cu peruca lui Liszt, cu suflet de neguțători,
Șinele prostiei întinse pretutindeni,
Spre gogineață de porci,
Spre Orizontul Depărtat...
Ce fericit sunt eu, că am fost cel dintâi
Care generației de mediocrități
I-am proiectat în obraz
Un sonor
Vesel
Scuipat!
1922
