Leo BUTNARU
DIN ŢARA ÎN CARE NU POŢI SĂ RĂMÂI ÎN AFARA POLITICII*
Vezi versiunea engleză la adresa
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/zile-si-nopti-de-literatura
Iniţial, titlul comunicării mele, anunţat organizatorilor colocviului, era: „Literatura şi politica – sau politica literaturii?”. Chiar îmi schiţasem unele idei de bază . Spre exemplu, mă întrebam dacă o fi avut dreptate atipicul nostru clasic Ion Luca Caragiale, când susţinea că: „Literatura este... sora mai mare a Politicei”, după ce, mai sus, spunea că: „bine inspirate şi deplin autorizate glasuri au ţinut să afirme cum că energia cea mai înaltă a unei naţiuni îi este propria gândire, a cărei cea mai puternică manifestare nu poate fi decât literatura naţională”.
În mod special mi-a atras atenţia gândul că „energia cea mai înaltă a unei naţiuni îi este propria gândire”, care m-a dus spre o constatare de ordin general, proprie zilelor noastre, şi anume că: omenirea se află în momentul în care se elaborează deja intelectul artificial, dar, să reţinem, – nicidecum şi... sufletul artificial. Deoarece suflet artificial nici nu ar putea exista! Prin urmare, raportul e următorul: Sufletul ţine mai mult de artă, inclusiv – de literatură. Raţionalul, în cea mai subtil-manipulatorie formă, este apanajul politicii. Astfel că, ab ovo, apare deja un raport curios, intelect artificial (politică) – suflet natural, firesc, artă, inclusiv – literatură. Sigur, e aici şi un antagonism implicit. Dar, probabil, şi un blestem – ca literatura nicicând să nu poată face abstracţie de politică; să nu reuşească a nu se implica, într-un fel sau altul, în această sferă a pasiunilor şi cruzimilor umane.
Anume astfel îmi notasem, iniţial, câteva opinii pentru comunicare atunci, pe la început de aprilie... Iar dacă aş fi dezvoltat aceeaşi linie ideatică, bineînţeles că nu aş fi fost înţeles de mai mulţi colegi, în special de confraţii mei români, care ştiu prea bine din ce spaţiu vin şi ce se întâmplă acolo.
Astfel că mi-am modificat ideea-axă, iar titlul comunicării mele este cel prezent: „Din ţara în care nu poţi să rămâi în afara politicii”.
...Pentru că a venit ziua de 7 aprilie. Pe la ora 10, aveam o întâlnire la Biblioteca Naţională din Chişinău, în drum spre care m-am afundat într-o mare de tineri ce împânziseră trotuarele şi avansau spre centrul oraşului. Sigur, mi-am dat seama că e vorba de un protest de masă contra comuniştilor care falsificaseră masiv rezultatele alegerilor parlamentare. Era protestul tinerilor, protestul nepoţilor care, peste noapte, s-au pomenit ostaticii comuniştilor pentru care votaseră bieţii lor bunici! Mulţimea scanda: „Nu ne furaţi viitorul! Jos dictatura! Jos comuniştii!”
Ţin să mai amintesc un lucru... atipic: ceea ce se numeşte Republica Moldova, înseamnă o societate care nu are... generaţia de legătură între tineri şi pensionari. Adică, mai multe sute de mii de oameni de vârsta a doua, cea medie, cei care sunt, de fapt, părinţii acestor elevi, liceeni, studenţi şi, pur şi simplu, ai zecilor de mii de tineri – au plecat peste hotarele Basarabiei în căutarea unui venit cât de cât decent, care să le permită să supravieţuiască, lor şi familiilor pe care le-au lăsat între Nistru şi Prut. Astfel că basarabenii răspândiţi prin lume, anume cei care, în logica firii, ar fi votat contra comuniştilor, n-au putut să-şi exprime opţiunile politice, nu au avut cum să voteze, fiindcă cetăţenii Republicii Moldova aflaţi oriunde în Italia trebuiau să se deplaseze numai şi numai la Roma, cei din Spania – să ajungă numai şi numai la Madrid, unde sunt ambasadele moldave... În aceeaşi ecuaţie puneţi şi Parisul, şi Londra, şi Berlinul, alte capitale europene... Iar în Irlanda, să zicem, unde sunt multe mii de emigranţi din Republica Moldova, nici nu a fost dechisă vreo secţie de votare, deoarece guvernanţii de la Chişinău, în mod cinic, au făcut tot posibilul să descurajeze şi să obstrucţioneze participarea la scrutin a concetăţenilot de peste hotare.
În fond, ce s-a ales din... alegeri? În urma masivelor manipulări, comuniştii au luat 49 de procente din sufragii, celelate voturi fiind împărţite la alte 15 formaţiuni. După redistribuirea voturilor, comuniştii s-au pomenit cu încă 10 procente la activ! Prin urmare, mai bine de jumătate din alegători a votat, de fapt, contra comunismului, însă, în urma fraudelor şi a redistribuirii voturilor, întreaga populaţie s-a pomenit ostatica celor 600 de mii de votanţi, pe care i-au avut comuniştii, – în special, bătrâni şi elemente slab alfabetizate care nu ştiu pe ce lume trăiesc.
Acolo, în piaţă, în primele două-trei ore ale manifestaţiilor, am trăit înalte şi optimiste sentimente de mândrie pentru tinerii mei compatrioţi, dar curând am fost cuprins de deznădejde şi neputinţă, înţelegând că forţele răului au recurs la provocări, la deturnări de situaţii şi la acţiuni cu care nicidecum nu ar fi trebuit să continue sau să se încheie această revoltă anticomunistă a zecilor de mii de tineri.
Ce a urmat, mulţi dintre dumneavoastră o ştiu din mass-media. Esenţa însă e următoarea: atunci, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, s-a re-dezvăluit în toată monstruozitatea sa natura hidoasă a guvernării comuniste cu apucăturile ei poliţieneşti şi dictatoriale. Pentru autorităţile fără... autoritate de la Chişinău noţiunea de drepturile omului e nespus de vagă şi ele, pur şi simplu, o sfidează.
Bineînţeles, este iar şi iar momentul şi motivul să ne întrebăm: oare chiar organizaţiile europene de tot soiul şi în special Uniunea Europeană să nu ştie că regimul Voronin e unul antiuman, antieuropean, un regim criminal? În mintea şi faptele agresive ale acestui regim s-au întrepătruns monstruos relele comunismului cu cele ale capitalismului, pentru că paradoxul e următorul: clanul Voronin, care în epoca internauticii mai umblă cu secera şi ciocanul, este cel mai capitalizat, cel mai bogat din stânga Prutului. Adică, aşa-zisul comunist Voronin profită din plin de... profitul capitalismului. Sau, el consideră că se poate construi... capitalismul şi cu o mentalitate comunistă! E, aici, acolo, un mutant încă greu de imaginat, de descris, de definit. Această corcitură fabuloasă, comunism-capitalism, apare extrem de hidos în oglinzile strâmbe ale bolşevismului retardat, dar, încă, neanulat şi cu care, din păcate, cochetează birocraţia şi diplomaţia europeană. Dacă există cineva dintre colegii din Anglia, în eventualitatea că domniile lor vor avea şi intervenţii în media, i-aş ruga să-l întrebe, spre exemplu, pe ex-ambasadorul Marii Britanii la Chişinău, John Beyer, de ce a acceptat domnia sa să fie decorat de tovarăşul Voronin, în martie trecut, dacă ştia perfect că are în faţă un dictator, un ipocrit, un cabotin, un sfidător al europeneităţii, un – pur şi simplu – bolşevic învederat, ajuns profitorul capitalismului multilateral dezvoltat?
Pe alţi colegi care, eventual se interesează şi de sport, i-aş ruga să-l întrebe pe vivacele domn Sepp Blater, preşedintele FIFA, de ce a acceptat să fie decorat de mitropolitul Moldovei Vladimir, dacă dânsul ştie că biserica, în Basarabia, face jocul comuniştilor, îi blagosloveşte întru minciună şi nelegiuiri? Ba mai mult, dl Blater a vrut să-şi spele obrazul, la rândul său găsind de cuviinţă să-i pună în piept mitropolitului-acolit al bolşevismului medalia de aur a Federaţiei Internaţionale de Fotbal Amatori. Imaginaţi-vă ce compatibilitate: biserica şi fotbalul!... Astfel că domnul Blater a făcut un adevărat... barter medalistic. Şi nu numai el.
În perioada electorală ne-a vizitat Terry Davis, secretarul general al Consiliului Europei, pentru a primi şi el o decoraţie de la Voronin. Un alt demnitar european, Erhard Busek, se văzu şi dânsul cu ordin moldav în piept. La Chişinău a poposit Gheorghi Pârvanov, presedintele Bulgariei, ca să-l decoreze pe Voronin şi să fie decorat de acesta. Tot in perioada electorală, Voronin a vizitat Croaţia pentru a primi o decoraţie (de-croaţie, îmi vine să spun) de la preşedintele acestei ţări şi, bineînţeles, pentru a-l decora şi el pe preşedintele croat Stjepan Mesić.
Oare nu vi se pare suspectă duplicitatea marasmatică, aş zice, a unor figuri importante din Uniunea Europeană? La câte capete joacă această confuză instituţie? întreb, şi văd cum chipurile unor europeni „sută la sută” îşi arată grimasele dezgustător-înfricoşătoare în oglinzile strâmbe ale bolşevismului întreţinut, dictatorial, de cetăţeanul ne-european Voronin... Până când va fi încurajat bolşevismul de Uniunea Europeană?
Cu mare regret, atare întrebare aş putea-o formula pentru mulţi alţi demnitari europeni, care la Chişinău se lasă îmbătaţi cu apă chioară, metaforic vorbind, de fapt fiind duşi în adevăratele duşuri (interne, adică fiziologice) de vinuri şi şamapnie din celebrele pivniţe basarabene...
Şi-apoi, domnii mei, pe acest timp de criză feroce, ce e cu megalomania aceasta medalistică? Sau cu medalomania! Ce e cu acest brejnevism – vă aduceţi aminte, lui Brejnev îi plăcea să fie decorat la fiece jumătate de an, – a decorărilor reciproce în Europa întreagă? Ori s-au înmulţit eroii, personalităţile, oamenii importanţi, ori aceştia lipsesc aproape cu… desăvârşire... E o inflaţie de decoraţii dizgraţioasă... În această suspectă confrerie a politicienilor de oriunde şi de orice rang, e mult ridicol, dar şi mult cinism; e o sfidare crasă a opiniei publice şi a bunului simţ.
Eu unul nu aveam dubii asupra situaţiilor, invocate aici, nici până la 7 aprilie. Cunoşteam prea bine poziţia multi-plicitară (ca să nu zic doar... duplicitară) a birocraţiei UEuropene, deoarece, la sfârşitul lunii martie, primisem numărul de revistă „Viaţa Românească”, în care era publicată şi dezbarterea cu tema: „Basarabia, înspre europenitate?” Iertaţi-mă că mă autocitez, dar aş vrea să reproduc un scurt fragment din cele mărturisite de mine acolo: ,,Europa nu este, pe cât s-ar putea să fie, generoasă – şi curajoasă! – cu basarabenii. Sunt sigur că, dacă ar dori, Uniunea Europeană ar putea dezrobi, peste noapte, populaţia dintre Nistru şi Prut, ar putea-o scoate de sub călcâiul comunist, dacă i-ar deschide cu adevărat hotarele europene. Nu cred că cele 3–4 milioane de basarabeni ar perturba starea de bine şi euforie europeană. Conaţionalii noştri sunt muncitori, inteligenţi, – bineînţeles, cu excepţia specimenelor nefaste pe care le are fiece naţiune. Ca orice organizaţie internaţională forte, Uniunea Europeană nu este una cu adevărat înţeleaptă, perspicace şi generoasă. Acolo jocurile le face altcineva care, am impresia, nu-i prea are la inimă pe români, pe basarabenii români... Iar politica externă românească este foarte... aproximativă, neconvingătoare, fără principii pe care să le apere şi chiar să le câştige în confruntări. Pentru România. Pentru Republica Moldova. Pentru noi toţi. E mult de cumpănit aici. Şi e dureros, amarnic de cumpănit...”
Citez doar atât, pentru a încerca să mă alătur celor care consideră că, în ţara sa, scriitorul nu poate să rămână în afara politicii. În caz contrar, înseamnă că este indiferent la destinele conaţionalilor săi care, se ştie, sunt mereu atraşi în malaxorul manipulărilor politice.
Stimaţi colegi, nu ştiu dacă v-au trezit oarece interes şi oarece sentiment cele relatate de mine. Dar dacă printre Domniile voastre sunt şi dintre cei care pot spune un cuvânt în contextul socio-politic al ţărilor lor sau al celui general european, vă rog să faceţi să se cunoască ideea că Uniunea Europeană este o organizaţie cam blazată, cam birocratizată şi nicidecum nu are o poziţie activă, principială, bazată pe adevăr, faţă de Republica Moldova, de cetăţenii săi. Faceţi să se ştie că, indiferent de cosmetizare şi aranjare de aparenţe, guvernarea comunistă din Republica Moldova e una antiumană, poliţienească, dictatorială. Să se ştie că, dacă ar avea fermitate şi voinţă politică, Uniunea Europeană ar putea dezrobi populaţia Republicii Moldova, i-ar putea reda libertatea şi demnitatea. Aceasta, doar în cazul când, într-adevăr, respectiva Uniune nu ar fi precum pare tot mai mult: vlăguită, lehămeită, birocratizată şi cam poltronă. Eu sunt sigur că Domniile Voastre, scriitori din mai multe ţări, puteţi ajuta tinerii, care nu mai vor să trăiască în dictatură bolşevică, dorind să aibă şi ei un viitor european. Tinerii care scandează la Chişinău: ,,Nu ne furaţi viitorul!”
________________
*Comunicare prezentată la Colocviul/ Festivalul “Zile şi nopţi de literatură”, Neptun, 11-16 iunie 2009.
--------------------:::::::::::::::::::::::--------------
