– Care e relaţia ta cu muzica? Când scrii, muzica te ajută sau din contra?
Leo BUTNARU
– M-am pomenit că am făcut deseori referinţe la muzică, am scris despre ea, inclusiv poeme, unele dintre care au intrat şi în prima mea carte, editată în 1976. Programul de căutare al computerului, căruia „i-am propus” (s-au... „ordonat”?) să caute noţiunile: muzică, melodie, cântec, jazz, Beethoven, Mozart, Wagner etc. – mi-a „cutreierat”, mi-au inspectat textele, mi-a trecut în revistă (internă!) antologiile în variantă electronică, indicându-mi poeme, fragmente, versuri aparte, unele dintre care le-am selectat, propunându-le drept posibile răspunsuri parţiale despre relaţiile mele cu muzica. Şi cu prietenii, cu colegii melomani, cu care fac mereu schimb de Mp 3, unii dintre ei fiind excelentul poet leton Leons Briedis, cunoscător de română, traducător din literatura noastră, şi Igor Loşcilov din Novosibirsk (Siberia), poet, eminent exeget al avangardei ruse „clasice”, profesor universitar. Fonoteca mea mai păstrează sute de discuri-vinilin, iar cărţile împart anumite rafturi ale bibliotecii cu zeci şi zeci de CD-uri, fiecare cu durata de 7-10 ore de muzică clasică, jazz şi nu numai. Cam atât, pe... ne-scurt (dacă mă gândesc la grupajul de poeme şi fragmente pe care-l propun în continuare).
ELEGIE PENTRU NAZIM HIKMET
(fragment)
Undeva
oamenii şi-au ucis speranţa
şi până la mine ajunge sângele cadavrelor albastre
ajunge ceaţa.
Colorată elegie a văzduhului
presurat cu praful melodiilor orientale
alene suflat din clarinete...
1974
BEETHOVEN
De la geam se trece-un strop de tropic
Mustirile-i s-au potolit din sârg –
Frunzele cărnoase de aloe
Îgălbenesc precum gutuia-n pârg... –
...Muzică de cameră e-această
Microtoamnă ce-aureşte glastra
Dar lumea e un Beethoven gigant –
Îţi impune să deschizi fereastra.
1983
INSCRIPTIO
Ceea ce nu-i ajunge aurului
spre a deveni aramă
de orgă
e
lipsa-i de
armonie.
UN VIS LUXOS
Frumoasă Aristiţă care cândva a dragoste a-i arestat inima stihuitorului post-medieval, parcă ar avea haz să-ţi declam din ceea ce am – nişte ghersuri nici prea banale, nici bănoase despre ceva dragoste rămasă la această etapă finiseculară, despre amorul hâţânat de o melodie născută din frişcă sonoră – Lambada – şi puzderia de lambadaşi (ori lambadişti?) care fredonează şi fâţâie-zbâţâie acest ritm – Fi, fi, fi! Hâţ, hâţ! Extaz finesecular! Bizar bazar...
Şi parcă – Ha, ha, ha! – îl văd pe bardul Conachi, în giubea, hâţâind Lambada, apoi urcând în turnul său de fildeş cu scară în formă de melc ori tirbuşon ca să-şi verse în versuri sufletul înamorat, legănat în tremurătoarele arcade ale suspinelor menite a înteţi focul simţirii pentru cauza iubirii, pe când, de fapt, bătrânului bard îi zdrângăneşte străbuneţea din şubrede balamale, cum se întâmplă cu orice destin pătimaş retezat de speranţe.
O, ah! În aceşti ani fineseculari invoc post-medievalul timp străveziu şi inodor, existent sau doar dorit odor. Oricum, de suspinătorul prim-bard Conachi şi de frumoasa Aristiţă ce i-a arestat inima înfocată de amor – cu adevărat mi-e dor şi chiar ţin să însăilez ceva în stilul lor: „Vremea, vremea cum se duce!/Ca ieri cunoscui sirene de apă dulce,/ şi iată-mă astăzi, la învechită chitară,/ îmi cântă sirene de apă amară... Oh, oh,oh!”
Melancolie – îndelungată, istovită bucurie a sufletului de bard post-medieval, desfătat şi înzestrat cu atâta cântec trist, încât nu poate să nu fie şi înţelept (...........) Şi dat fiind că vremea trece, vremea se tot duce, coane Conachi, crăiţă Aristiţă, săru’ mâna şi rogu-vă, peste vreo patruzeci de ani, să-mi daţi voie să vă cad la piept.....
DERRIDA
(deri-da-da-da!)
(fragment)
...în mintea mea zicându-mi că de azi înainte
va trebui să fredonez doar numele
filosofilor deja decedaţi în special ale celor antici
dacă onomastica lor s-ar potrivi pentru aşa ceva
(fiindcă spre exemplu Pla-ton-ton nu merge)
concomitent fiind convins că nici astfel nu poate fi
exclusă o altă surpriză deri-da-da
amintinu-mi de cazul cu învăţătorul de muzică
ce-mi propusese cândva să cânt gama
iar eu pici obsedat de aventuri geografice
unde prind a-i turui despre Vasco da Gama
intuitiv dându-mi seama că pământul descoperit de acesta
era pur şi simplu sol din cheia sol.
1994
ACORDEONISTA
(fragmente)
Una
lângă alta
mapele sunt ca foalele unui acordeon drăcesc
ce comprimă sau destinde/întinde nişte destine angajate în
toate ale lumii
ca la serviciu (de fapt
nişte bibliografii cazone). Mută
muzică diavolească susurând din
foiul mapelor pe care şefa de cancelarie le
mută de ici-colo uneori
de colo-ici alteori
povestindu-le membrilor colectivului (x y z)
propriile lor date biografice de acum 15-20 de ani
(sau secole) şi lor nu le vine a crede că
au trăit asemenea porcării în amestec cu
obligaţiile de serviciu.
(Ah!
necruţătoare Şeherezadă a birocraţiei
acordeonistă a foalelor de mape şi
a poalelor lungi de pensionară vitalistă precum
însăşi birocraţia cu tot cu
greţoasele obligaţiuni de serviciu – cel puţin
aşa le simte un prieten de-al nostru
scos cu forţa din turnul de fildeş al
mizeriei depline în care
se zămisleşte cristalul artei pure pe care
un grec îl punea în loc de
sentiment).
Şi
tot agonizând de febra răului de dosar
te pomeneşti la poarta cea rău famată
întrebând în neştire:
Tabacioc este?
Este! Îţi răspune de dincolo şefa cancelariei.
Femei sunt? te mai interesezi.
Da eu ce-s
dracu’?! se revoltă Şeherezada birocraţiei
ridicându-şi câtva poalele (tic profesional).
Muzică este? întrebi agonizând. Dap’ cum!
răspunde Chiriţoaia birocraţiei.
– Numele prenumele ziua şi anul naşterii
cadavrule! mai zice şefoaica vitalistă
precum însăşi birocraţia
trecându-şi manichiura uzată zimţată de pensionară peste
foalele acordeonului de mape.
FUNEBRU ŞTREANG
(fragment)
Iluzii suprapuse
şi apuse
pe-un portativ de cântec necântat:
festivă zgardă
ori funebru ştreang
pe gâtul unui înger condamnat.
1991
FINAL AMÂNAT
(fragment)
Sergiu Celibidache vru să facă
semn de acord final
dând – brusc – din baghetă şi
zicând: etcetera – cetera însă
prinse a zice ceva din Maramureş
interveni şi rapsodul popular căruia
câteodată îi vine să dea cu satârul în granit
şi eu
mi-am zis că deja e neserios să mă mai preocupe
brusc!-urile clipelor
ad hoc!-urile sau hot-dog-urile mâncate prin
Paris sau Viena...
CORUL OPEREI
În vreme ce marea cântăreaţă de operă
îşi masează buzele
iar minorul tenor îşi masează mărul lui Adam
Balaura de operă pierde întreaga după-amiază până
îşi rujează boturile celor şapte capete cu care
în loc să cânte solo
cântă în cor...
FIN DE SIÈCLE
Final de secol. Frica este trează
În timp ce cântecele de revoltă
Ca număr şi-oboseală egalează
Indiferente fredonări – recoltă
De inepţii. Îndolierea torţei
Ce-a fost speranţă-i fum sterp de doctrine
Şi ca bouţi naivi privesc profeţii
La poarta nouă-a veacului ce vine.
JAZ(Z) DE NECAZ
Bineînţeles alcumva e primăvara decât
primăverile juneţii când confundai
vântul cu.....::::::::::............... vinul
când creşterea te mai sporea ca bărbat...
Ce să mai vorbim despre nenumăratele mile maritime ale
adolescenţei tale campestre ce cam sărea peste
acuprinsurile fireşti ale dorinţelor de tot felul... Ar reieşi
că faci jaz(z) de necaz printre altele
muzică ce-ţi plăcea la ne-_________________________
bunie atunci în vernalitatea din secolul trecut
în primăvara juneţii ce era ca o mare inconştienţă lirică a
muzei poeziei ce urma probabil reciclarea la
cursurile inferioare de infirmiere unde mai învăţa şi
bunele maniere şi manevre în ale amorului ea
frumoasa cu picioarele mici scurte precum ++-----** ale
aborigenelor din Cordilierii condorilor şi
Parnasul privighetorilor cărora Licurg le păpa limba. Ah
poezie (precum totul!) – certitudine a aparenţei nu a
apartenenţei şi poetul (fiind/nefiind de fapt)
un suflet anulat de enigme
ce constată că viaţa nu e decât presimţirea absenţei
biblică umbră a umbrei...
(Jălbaş pe cine
pe ce ???...
;;;;;;;,,,,,, Timpul se goleşte nu de minute ci
de minune... Dar
enigmele renasc sufletul...)◦ ◦ ◦ ◦◦ ♪ ◦◦◦ ◦♪ ♫
13.IV.2001
FANTEZII MONOTORIZATE
(fragment)
...fanteziile îmi sunt monitorizate de îngerii ingineri c(ar)e
le afişează pe simeze tehnice pe care cândva faraonii
îşi înşiruiau papirusurile cu embrioane de piramide
siluete de pisici şi cucuvele totemice
curenţi de aer sau de briză confuză ca o muzică nearticulată
nesonorizată, încă, de enigmatice orgi pe care
eventual, s-ar odihni arhangheli, privind, cu capul pe-o parte
ca păsările, în ţevile uriaşe – în catacombele nedumeririi
ca inspiraţie
19.VI.2003
PROBABIL LORELEI
(fragment)
...Nouă
distinsă doamnă zău că ni s-a întâmplat ca într-un cântec
popular
de inimă albastră (O nu fac vreo aluzie la sângele albastru!);
şi ca să nu ne plictisim/ am început să ne gândim/
am în-ce-put să ne gândim... inventându-ne unul pe celălalt
pentru că inventivitatea este condiţia obligatorie a
posibilei dragoste distinsă doamnă pe care probabil vă cheamă
Lorelei.
PIAŢA ÎNFRÂNGERILOR
(fragment)
...„Puteţi muri: aici/acolo în Piaţa Înfrângerilor din oraşul
ce-şi hârâie starea de spirit între câine şi cântec şi uneori – între
tulbure bocet de văduvă eternă îngenun-
cheată întru rugăciune (vezi versiunea Brâncuşi) şi mătănii spre a
primi ajutor dincolo de sine...”
Nevermore totuşi...
16.III.2003
FRAGMENT DESPRE SENS
(fragment)
...Astfel că nu ne haşura cântecul cu liniile anulării
nu ne descuraja sensurile de nedescris ale subconştientului fecund
în proiecte imprevizibile, în amestecul ideii tăioase cu
armonia îngăduitoare, ca o permanentă sălbăticie delicată (şi poate
dialectică) a firii noastre (animal liric ce zburdă în pieptul meu
zicea poetul) pentru care nu există destule sensuri
încât ne vedem plăcut nevoiţi să credem în continuare în poezie
de care, se spune, se tem şi strigoii tăi
precum de tămâie sau de cântul cocoşilor.
...spre dimineaţa balului (de)mascat
bufonii senili şi disperaţi cântă: Cu-cu-ri-gu-u!
30.VI.2003
DESTIN DE HAMAL
(fragment)
când după un „prin urmare” poate să nu mai urmeze nimic
sau să urmeze totul – adică transtotalitatea
însăşi infinitul
ce mi se pare cel mai fascinant şi absurd jaz(z)
(jaz(z)... solzos; o muzică cu... solzi, aşa mi se pare)
ca nişte sunete frânte ca şi generate de
caraghiosul mers al unor crabi gravizi de
corchinii icrelor icre pe
lunecoasele clape de pian
confuzie adorată până la extaz până şi de îngerul căzut (ca
musca în laptele) Căii Lactee pe care
viaţa merge înainte (în infinit adică)
dar nici moartea nu merge îndărăt
(de asemenea în infinit) – scriu
văzând cum tremură pe holbătura computerului
algele negre ale acestui poem
1 mai 2005
SUB ZĂPADĂ
anul acesta
iarna veni atât de pe neaşteptate
încât
vreo oră-două
nişte greieri mai continuară
să cânte
(sau să bocească)
sub zăpadă
23.IX.2005
ÎN SFÂRŞIT
Suflet bun la toate.
Marin Sorescu
Mă surprinsei că
multă din muzica lui Mozart
se portiveşte ritmului de manevrare
a rotiţei şoricelului de calculator.
Domnule Sorescu
în sfârşit am descoperit sufletul
şi suflul bun(e) la toate –
Mozart!
13.09.06
SUPRA
Homer – orb
Beethoven – surd
dar ce dar
ce genii!
Supraoameni, poate că...
Însă
unul dintre ei
de-ar fi fost
şi orb şi surd
n-ar fi exclus să se ajungă la
supragenialitate...
31.VIII.2005
SPECTRU
(fragment)
Moţăiam în acceleratul Iaşi-Timişoara.
Grupuri de recruţi încercau să cânte ceva trist, dar
nu prea cunoşteau ziceri de cătănie. De
atare necaz precoce
junii ieşeni, podo-iloaieni ori cotnăreni
beau bere, după care chiuiau şi mai piţigăiat decât
cu două staţii înainte. Îi scotea din impas
locomotiva ce hăulea polisemantic spre
vârfurile Făgăraşilor...
CORPO-LENTO MA NON TROPPO
(fragment)
o doamnă ce dă din sine cam peste sine
corpo şi lentă ca o muzică dolofană
semănând unei fine finlandeze
dar poate şi unei siberiene
cu toate că asemenea specimene voluptoase
se întâlnesc şi prin nordul sudicei Basarabii (aici
e de înţeles – cu corectitudinea politică eşti o.k.
la zi şi la ONU
sau la ODA)
deci doamna ce dă din sine cam peste sine
pe cât te-ar aţâţa
pe atât te-ar potoli
sentimentele tale în alertă trecând neamânat
în alegro ma non pa troppo
pentru ca în fine să ajungă la corpo-lentoşi altfel de muzică
10 iulie 2009
FRAGMENT
...e floare la ureche încercarea paiaţei de a ne convinge
că ar exista vreo melodie şi mai apăsătoare
decât culoarea kaki-întunecată şi
de oricare nuanţă sau
decât un Bach în doliu.
De aici ar porni şi castitatea, şi destinderea, şi, din nou
forţa de răspândire a entuziasmului din psalmii reîntorşi
sub bolţile catedralelor Romei
în care sunt tot mai puţine locurile neocupate: Lumea
nu duce lipsă de păcate.
26.07.09
HĂITUIT DE STELE
(fragment)
...biruinţa lor e asemeni amurgului zeilor
dar mai ales al oamenilor
şi sună sângeriu-violet ca într-un amestec de violent wagnerian
şi violet bacovian
pe care îl poţi asculta, contempla, citi sau pe care
în această stare de iremediabilă decădere
îl poţi bea ca pe un cocteil la tejgheaua barului.
30.08.09
METAFORE NAIVE
Muzo, da, exact, eu mai sunt naivul ce se adresează chiar aşa: Muzo!
chiar dacă e posibil să nu cred sută la sută
poate că nici zece la zece că ai exista cu adevărat tu, muzo, amuzo, hurmuz(o)
ceea ce nu mă împiedică să cred (ar fi şi un tainic deziderat al poeziei care
fără îndoială, există – şi cincizeci la cincizeci,
iar uneori şi sută la sută – ea, poezia); ceea ce nu mă împiedică să cred
că între muzica vocii tale şi muzica – muzică
e cea mai mică diferenţă posibilă
poate şi din cosiderentul că muzica vocii tale
ar putea fi mai acaparantă decât muzica propriu-zisă
şi propriu-cântată
pentru că spunea/ cânta Verdi, se pare
La donna è (perpetuum) mobile
Qual piuma al vento
ceeea ce, implicit, pe mine unul
mă face atent la vântul ce intră în frunziş (Verdi / verde)
şi
copacul devine muşuroiul unui miliard de ghemişi
ce flutură steguleţe. Totdeauna există motive
pentru a flutura din steguleţe
sau din cap: ai ai ai ai!...
şi motive să te adresezi: O, Muzo!
31.10.2009
