Vasile Leviţchi
SCRISORI DIN NORDUL BUCOVINEI OCUPAT(E) – SPRE BASARABIA,
COLONIZATĂ ŞI EA
(Corespondenţă Vasile Leviţchi – Leo Butnaru: octombrie 1983 – martie 1989)
Distinsul literat şi om de cultură Vasile Leviţchi (1921–1997) a fost o personalitate viguroasă şi polivalentă, animată de o înaltă responsabilitate patriotică, ce a catalizat o importantă parte din viaţa spirituală românească din Cernăuţiul celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut. Pentru concetăţenii săi, a oferit înalte exemple de slujire cu credinţă filială valorilor lăsate de predecesori, vestigiilor istoriei naţionale, limbii române, în apărarea cărora folosea condeiul cu grafitul ardent, dar şi tribuna, când avea ocazia sau când i se permitea să apară în faţa bucovinenilor. Iar scrisorile, pe care mi le-a trimis între anii 1983-1989, confirmă cu certitudine că maestrul Vasile Leviţchi era unul dintre cei mai combativi scriitori români din Nordul Bucovinei şi din Basarabia (RSS Moldovenească) ocupate de imperialismul ruso-sovietic, care întreţineau efectiv circulaţia ideilor şi în câmpul jurnalisticii. Majoritatea acestor mesaje se referă la colaborarea colegului cernăuţean la hebdomadarul chişinăuian „Literatura şi Arta”, publicaţie destinată, cum ar veni, scriitorilor, dar care, ca şi toate celelalte ziare şi reviste din Interriverania Prutonistreană, era supravegheat cu străşnicie ciclopică de băgătorii de seamă ai regimului. Redactorii acestei publicaţii erau examinaţi (dosarul! bu-u-un…) şi confirmaţi de organul-mahăr de putere şi opresiune: comitetul central al partidului comunist din Moldova. La acel „botez”, candidatul la postul de redactor şef jura ca şi cum credinţă partidului, idealurilor (de tot felul), realismului socialist, cenzurii, CSS (KGB – comitetul securităţii de stat), se dădea mare antiromân, chiar dacă după perestroika au schimbat placa pe invers, dându-se... uriaşi patrioţi... români! Da, viitorul redactor şef jura şi kgb-istului, pentru că, impertinent, reprezentantul (curatorul) respectivului comitet securist vizita lucrativ, deschis, atât Uniunea Scriitorilor, pe mahării acesteia, cât şi pe redactorii publicaţiilor periodice, făcând „schimb tovărăşesc” de diferite idei, întru o cât mai drastică strângere de şurub. De unde şi suspiciunile faţă de scriitori, faţă de autori, inclusiv a celor de la „Literatura şi Arta”. De unde şi amânările pe termen nelimitat a textelor înaintate pentru publicare.
În măsura în care am reuşit, am pledat pentru poemele, tabletele sau articolele pe care mi le expedia personal Vasile Leviţchi, care se simţea tot mai strâmtorat (şi) la Cernăuţi , bătut de gândul de a se stabili la Chişinău , unde, în comparaţie cu Nordul Bucovinei, un scriitor putea respira ceva mai – foarte relativ! – liber. E drept, nu totdeauna reuşeam să trec de pragul mahărului, redactorului şef, textele sale, însă majoritatea – da, au apărut, chiar dacă după mai multă tevatură, tergiversări.
Aceste scrisori, precum şi notele de subsol, pot oferi unele elemente „arheologice”, după care se poate reconstitui mamutul, mastodontul defunctului regim ideologic, care a terorizat Basarabia şi Nordul Bucovinei, pentru a umili spiritul creator, pentru a injecta otrava deznaţionalizării. Cu atât mai remarcabile eforturile celora care au rezistat, au perseverat în pofida vicisitudinilor antiromâneşti – s-o spunem deschis, anume: antiromâneşti – care au bântuit şi, din păcate, mai bântuie, azi, Nordul Bucovinei şi Sudul Basarabiei „dăruite” Ucrainei. Iar colegul şi distinsul nostru prieten Vasile Leviţchi a fost anume printre scriitorii care puteau fi asemănaţi unor seismografe ce înregistrau nedreptăţile, problemele cotidianului dintr-o societate în agonie, ei încercând să propună soluţii de ameliorare, una dintre care era chiar propriul scris, întru deschiderea unui viitor al libertăţii, al revenirii la matricele fireşti ale istoriei şi culturii naţionale.
Este vibrant în aceste mesaje şi dramatismul existenţial al colegului Vasile Leviţchi, care îmi scria, spre exemplu: „Eu – încă perseverez în a nu mă călători şi sper să mai calc iarbă verde, dar nu ştiu când ies de aici. Am două luni şi jumătate de spital. De-o fi să ies cu bine, va trebui să duc în mână pălăria din pai pe care o am aici de astă vară”. Era în octombrie 1987, iar Domnul a fost generos, mai dându-i prietenului nostru Vasile Leviţchi încă 10 ani de viaţă, pe care i-a trăit intens, combativ, exemplar.
Leo Butnaru
P.S. În anul 1990, Vasile Leviţchi s-a stabilit la Chişinău , unde, de altfel, se spune că s-au văzut nevoiţi să se stabilească (studii, o mai relativă libertate socială, lingvistică) peste 40 de mii de persoane din Nordul Bucovinei. Astfel că acele tărâmuri au rămas văduvite, sub aspect intelectual, mai puţin rezistente la agresivitatea deznaţionalizării.
*
Crimeea, 23.IX.’83
Dragă Leo!
Am expediat ieri o poezie, dar pe urmă am găsit de cuviinţă că, având ea anumite nuanţe persiflante, n-o vei găsi potrivită pentru numărul festiv1, deci mai trimit una. Las la aprecierea dumitale, dar să nu mă laşi absent la ziua poeziei.
Am remis culegerea de versuri2 lui Ilie [Zegrea] şi Vasile [Tărâţeanu].
Acum mă aflu la Koktebel 3, de unde îţi trimit cele mai călduroase urări de bine.
Salutări Beciului Vechi4 şi tuturor prietenilor din el şi de pe lângă el. Tuturor – cercuri tari la butoaie!
[Vasile Leviţchi]
*
Cernăuţi, 12 dece. ’83
Dragă Leo!
Astă toamnă, la solicitarea dumitale, am expediat redacţiei parcă două, parcă trei poezii (era vorba de Ziua poeziei). N-au mers, bănuiesc că era prea târziu (Ziua poeziei se ţinea pe 12 octombrie, pe când textele fuseseră expediate, din Crimeea, la 23 octombrie. – L.B.). Ţi-aş fi recunoscător dacă mi-ai comunica ce s-a hotărât cu ele, – vor merge cândva sau să le propun altei publicaţii?
Mai am o rugăminte: întreabă-l dumneata pe Iulian Nicuţă5 de ce m-a trecut la index? Adică, mai altfel spus, nu mă mai primeşte la Beci. Am
Cu toată afecţiunea
V. Leviţchi
*
Cernăuţi, 31.I. ’84
Mulţumesc pentru răspunsul prompt şi pentru lămuririle date. Bănuiam eu că aşa stau lucrurile.
Trimit alături un ciclu (5 poezii) şi aş fi fericit să văd că au văzut lumina tiparului. Ţin foarte mult la cea pe care ţi-am trimis-o anul trecut (o intitulasem „Baştina”, pare-mi-se, ce începea cu: „Veac al vitezelor, pe unde-mi laşi urmele?...”) Poate faci, totuşi, imposibilul şi o incluzi? În detrimentul oricăreia din cele trimise acum. În fine, vezi dumneata ce se poate face.
Alătur şi o fabulă. Pentru „Beciul Vechi”, şi îl rog pe Iulian Nicuţă să-i facă loc. Dacă merge, să-i lase titlul aşa. Subiect de fabulă (găina). Dacă nu – va trebui să mă las păgubaş sau să mă duc la o cârciumă undeva. Să mă omori, dacă înţeleg de ce n-a fost publicată „Bâta”. Oare agresivitatea primară, spiritul arbitrar obtuz şi samovolnicia sunt manifestări lichidate definitiv şi ireversibil?... (subliniat în text – L.B.).
Cu toată afecţiunea
V. Leviţchi
*
[Decembrie ’84]
Dragă Leo!
Trimit alăturat una din tabletele care se află undeva la redacţie (aceasta am revăzut-o şi am redus-o un pic). Vezi, poate merge. Revin peste câteva zile cu altele, mai vechi, mai noi.
Îţi strâng mâna
V. Leviţchi
P.S. Placa despre care vă informează tovarăşa Ţurcan a fost inaugurată încă prin anii ’60. Aşa că…
*
18. I.’85
Dragă Leo!
Dacă (printr-o minune) vor merge versurile mele până la apariţia culegerii, fiindcă după aceea n-ar mai fi cu putinţă, te-aş ruga pe dumneata să scoţi poezia „Ah, iar e ziuă! Cu ce-o să-mi vină?” Căci a fost publicată şi am trimis-o din greşeală. Te rog!
Cu cea mai caldă strângere de mână. La mulţi ani!
V. Leviţchi
P. S. Am vorbit atunci şi cu Valeriu Borisovici6. A zis că… poate, să vedem. Îmi spuneai că are obiecţii cu privire la „Noapte”. Cred că nu e nimic sumbru acolo, e vorba de noaptea albă (ca simbol luminos, fire-ar să fie!)
V.L.
*
10.II.’86
Dragă Leo!
Trimit pentru „Beciul Vechi” nişte miniaturi şi o poezie satirică. De-o fi să le publicaţi, v-aş ruga să nu schimbaţi nimic fără să ştiu eu, căci nu vreau să mi se atribuie ce nu-mi aparţine, cum s-a întâmplat cu „scrumit” (?) în loc de „cruşit” şi cu alte două „intervenţii” abuzive. Poate că e vina corecturii, cine ştie?
Le trimit în două exemplare, ca să nu mai trebuiască dactilografiate.
Salutări cunoscuţilor.
V. Leviţchi
P.S. „Mandea” sau „Tetea”, cuvânt argotic, înseamnă „subsemnatul”, „eu”, „neica” (în strofa a patra).
*
28. II.’86
Dragă Leo,
Alătur încă o „chestie” cu pretenţii de umor, la adresa celor infailibili. Poate o daţi la „Beci…”
Cu cele mai calde salutări, atât dumitale cât şi tuturor cunoscuţilor.
V. Leviţchi
*
23 oct.’87
Dragă Leo,
Te rog foarte mult, dacă va fi posibil, să găseşti un colţişor în paginile gazetei noastre pentru această poezie.
La o adică, o puteţi insera şi în cadrul rubricii mele „Multe trec pe dinainte”, dar atunci trebuie împărţită în frazele componente şi dată ca proză.
Salutări tuturor celorlalţi. Îţi strâng mâna.
Al Dumitale
V. Leviţchi
P. S. Eu – încă perseverez în a nu mă călători şi sper să mai calc iarbă verde, dar nu ştiu când ies de aici. Am două luni şi jumătate de spital. De-o fi să ies cu bine, va trebui să duc în mână pălăria din pai pe care o am aici de astă vară.
P.P. S. Oare nu v-a plăcut „Adaosuri”? Ori e periculos? Ori s-a pierdut?
*
9.XI.’87
Am trimis nu demult pe adresa Dumitale o poezie, dar ulterior am revenit asupra ei şi o trimit alăturat, într-o nouă variantă, însoţită de încă alte patru, dintre care „Adaos la cartea de vise” este şi titlul următoarei culegeri aflate în plan la editură. Poate le plasezi undeva într-un col de pagină, dacă s-o ivi cumva un prilej potrivit.
Salutări prietenilor şi toate cele bune.
V. Leviţchi
P.S. Una pentru „Beciul Vechi”. Dar sub pseudonim! Mă tem…
17.XI.’87
*
Dragă Leo,
Această poezie am trimis-o de curând pe adresa dumitale, dar ulterior am observat în copie unele greşeli, aşa că o expediez din nou şi te rog, dată o fi să fie publicată, atunci să meargă varianta aceasta. Cealaltă dă-o la coş. Bineînţeles, nu şi pe asta!
Noroc şi voie bună.
V. Leviţchi
*
20.XI.’87
Iartă-mă că te bombardez cu scrisori de tot felul. Mai trimit alăturat încă – pardon! – trei poezii inedite şi, te rog, pune-le dumneata la celelalte (expediate anterior). Poate înjghebăm un ciclu, pe când i-o veni timpul.
Da, şi una pentru „Beci…”
Să ne vedem sănătoşi.
V. Leviţchi
*
15.I.’88
La mulţi ani!
În tableta despre Scrisoarea I („Pentru evitarea unei impietăţi”) s-a strecurat un cuvânt absolut impropriu („a preconizat” care trebuie înlocuit cu „a afirmat” sau „a întrezărit”). Îmi cer scuze că a ieşit aşa. De fapt, aş vrea să mai lucrez asupra acestui material, să aduc mai multe argumente. Deci îl mai reţinem şi poate îl publicăm mai târziu. De altfel, a apărut între timp la „Zorile…”7
Ce se aude cu versurile? Dacă o să daţi un ciclu, vă rog să transferaţi onorariul în fondul Monumentului Poetului Anonim (702701).
Cu drag
V. Leviţchi
P.S. Alăturat, trimit ziarul „Zorile…”
*
2.II.’88
Dragă Leo,
Mai trimit alăturat cinci poezii, adăugător la cele trimise mai înainte.
Dacă o fi să daţi un ciclu, rog redacţia să transfere onorariul în contul Monumentului Poetului Anonim.
Cu dragoste
V. Leviţchi
*
22.VI.’87
Dragă prietene Butnaru,
Dacă s-ar putea, aş vrea ca tableta aceasta să meargă mai curând, înaintea celorlalte.
Şi încă o rugăminte: Poate că ar fi mai bine să puneţi genericul clişat pe verticală, ci nu pe orizontală, în colţul de sus, deasupra titlului (e vorba de cuvinte din Glossa lui Eminescu!), iar numele meu poate sta şi dedesubtul textului, în colţul de jos al chenarului.
Cu mulţumiri
V. Leviţchi
*
Cernăuţi, 12 apr. ’88
Dragă frăţioare Leo!
Am primit cartea dumitale de versuri8 şi m-am bucurat, am citit-o cu plăcere; de altfel, le am şi pe celelalte. Dacă aş fi critic literar, aş menţiona, în primul rând, în poezia dumitale o viziune largă, modalităţile moderne de exprimare şi, mai ales, numeroasele – splendide! –îmbinări de cuvinte neobişnuite, sclipitoare adesea. Eşti bun de cinste!
Eu mă refac încet-încet, poate că o să mai fac umbră pământului. După cele două săptămâni de Chişinău am mai făcut trei aici (de spital), acum sunt acasă, dar încă şubred. Mă simt oarecum amărât de faptul că aţi renunţat la rubrica mea fără să mi-o spuneţi. Am acolo la redacţie cam 6-7 subiecte, aşa cum am convenit cu redactorul şef (să fie tot timpul ceva în rezervă), şi nu cred să fie toate nepublicabile. Deci a intervenit ceva neprevăzut, a protestat cineva, mi-am aprins paie în cap cu ceva, oi fi şuierat-fluierat în biserică, ai? Sau poate a fost altceva la mijloc? Scrie-mi te rog câteva cuvinte. Ultima poezie pe care am trimis-o la redacţie (ca adaos la ciclul expediat mai înainte) o trimit alăturat într-o nouă variantă. De-o fi să meargă, te rog s-o foloseşti pe aceasta.
Salutări băieţilor.
Cu toată dragostea
V. Leviţchi
P.S. Mulţumesc pentru autograful de la inimă la inimă!
*
28.VII.’88
Dragă Leo!
Am mai trimis zilele acestea pe numele dumitale o tabletă intitulată „Capacitatea de-a conduce o pereche de cai”. Te rog fă tot posibilul să meargă. Poate că sunt prea insistent, dar am multe lucruri despre care să vorbesc şi aş face-o zilnic, dacă ar fi spaţiu unde să apară.
Cu toată afecţiunea
V. Leviţchi
*
25.VII.’88
Dragă frăţioare Leo!
Am mai revenit pe ici, pe acolo în această tabletă şi o trimit într-o nouă variantă, deci de-o avea norocul să meargă, o dai pe aceasta, că e un pic mai scurtă şi ceva mai „pusă la punct”.
Salutări băieţilor şi spor la muncă.
V. Leviţchi
*
18.X.’88
Dragă Leo!
Aţi renunţat la rubrica mea?9 E a patra lună de când n-aţi dat-o (de la 7 iulie), deşi am nouă tablete acolo la redacţie. Înţeleg, or fi şi slabe printre ele, dar „Cadre à la Sganarelle ” putea să meargă (poltroni avem destui).
Poate se pierd undeva? „Sinonime” şi „Capacitatea de a conduce o pereche de cai” le-am făcut mai mari şi le-a dat de-acum la „Zorile…”
O luăm de la început?
Trimit alăturat două tablete şi un articol despre Druţă. Cea cu ceaiul poate o daţi la „Beciul Vechi”, tot în chenarul rubricii. La cea cu inscripţiile ţin mai mult, aşa că te rog să-mi comunici ce-aţi hotărât cu ea. Dacă nu merge – poate încerc să o public în altă parte.
Cu toată afecţiunea
V. Leviţchi
*
15.XII.’88
Dragă Leo!
Mai trimit o tabletă. Te rog să o dai, te rog! Tare multe se mai spun anapoda. Tare e grea jignirea; desconsiderarea nu mai are margini, nesocotirea tot ce ar putea simţi bietul moldovean întrece orice măsură.
Îţi strâng mâna.
V. Leviţchi
*
19.XII.’88
Dragă Leo!
„O republică analfabetă” e varianta de ultimă oră a tabletei „Tribuna”, pe care ţi-am expediat-o alaltăieri prin poştă. Deci o dai la coş pe aceea. Desigur, nu şi pe asta! Te rog! Tare-aş vrea să apară!
Trimit alăturat încă una („Vorbă să fie, că treabă se face”), care se poate întâmpla să n-o fi primit, deci vezi ce-i cu ea.
De asemenea un fragment din romanul lui Platonov10, pe care îl traduc pentru editură. Dacă nu-l puteţi da, atunci poate îl recomanzi altei redacţii.
Îţi strâng mâna frăţeşte. La mulţi ani!
V. Leviţchi
*
25.III.’89
Dragă Leo,
Într-adevăr s-a supărat unul şi nici măcar nu-l ştiu cine-i.
Poate dăm cumva acest P.S.? Să fie pomelnicul mai concludent în ce priveşte bogăţia de sinonime.
Salutări lui Eugen Gheorgiţă11 (dacă ajunge scrisoarea la el, atunci salutări lui Leo Butnaru).
Cu drag
V. Leviţchi
_________________
1. Anual, în preajma lui 12 octombrie, când la Chişinău , dar şi în alte localităţi din RSS Moldovenească, se organiza Ziua Poeziei, presa periodică publica pagini consacrate acestui eveniment. „Festivul” se subînţelegea, chiar dacă demult nu mai era „la modă” să fie cântată patria sovietică, să fie proslăvit partidul, Lenin (cu toate că unii barzi, în virtutea inerţiei, se ofereau argaţi la curtea oficialităţilor).
2. Este vorba de cartea de poeme „Sâmbătă spre duminică”, pe care am publicat-o în toamna anului 1983 (L.B.).
3. Koktebel – localitate din Crimeea, unde se afla una dintre aşa-numitele „case de creaţie” ale Uniunii Scriitorilor din URSS. Cealaltă se afla la Ialta.
4. „Beciul Vechi” – ultima pagină (din cele 8) ale hebdomadarului „Literatură şu artă”, consacrată umorului, mai puţin –satirei.
5. Este vorba de prozatorul Iulian Nicuţă (1942-2002), responsabil de „Beciul Vechi”.
6. Valeriu (Borisovici) Senic (1939-2004), în acea perioadă – redactor şef la „Literatura şi Arta”. Critic literar controversat, oscilând între dogmatism şi, uneori, ceva democraţie, liberalism, cât simţea că i s-ar permite de acolo, „de sus”.
7. „Zorile Bucovinei” – publicaţie în limba română (cu caractere de literă chirilice), organ al Comitetului Regional de partid Cernăuţi.
8. Cartea „Duminici lucrătoare”, apărută în anul 1988.
9. Odată cu perestroika, mişcare ce se afla în plinul ei în special la Moscova , în RSS Moldovenească partidul-unic-şi-buldog îşi înteţise acţiunile coercitive, de intimidare, de cenzură de… Iar „Literatura şi Arta” era unica publicaţie din Interriverania Prutonistreană în care se mai spuneau unele adevăruri. O făceau, în primul rând, scriitorii. Printre autorii combativi a fost şi Vasile Leviţchi, unele texte ale căruia se întâmpla să se oprească în sertarele instanţelor redacţionale superioare (în special la, redactorul şef), astfel că era imposibil să afli tu, cel care ai pregătit şi ai înaintat respectivele texte, pe unde s-au „rătăcit” ele şi din ce motiv.
10. Vasile Leviţchi traducea romanul lui Andrei Platonov „Cevengur” (editat 1989). A mai tradus „Dubrovski” de Aleksandr Puşkin”, „Învierea” de Lev Tolstoi, "Martin Eden” de Jack London, „Pădurea rusă” de Leonid Leonov, „Drumul pătimirilor” de Aleksei Tolstoi, „Eterna chemare” de Anatoli Ivanov ş. a.
11. Este vorba de secretarul de redacţie.
-------------------:::::::::::::::::::::::----------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu