Omul-stil, omul cu prieteni

                     
                         FĂNUŞ NEAGU, 1932 - 2011

Leo Butnaru: – Credeţi că aţi fost urmărit doar în calitate de stilist foarte bun?

Fănuş Neagu: –Păi sigur că nu numai. Spuneam doar că cineva de la organele respective îmi propusese să-mi dea dosarul pe care mi-l întocmise securitatea, să-l văd, însă eu am refuzat. De ce m-aş certa cu lumea, depistându-mi turnătorii?

Leo Butnaru: – Presupun că „acolo” aveţi un dosar impunător.

Fănuş Neagu: – Mare, domnule, mare. Chiar l-am întrebat pe acel cineva cât mi-i dosarul de voluminos. „Încape într-o roabă”, mi-a spus.

Leo Butnaru: – Dar să revenim la stil. Pentru că aţi creat unul.

             

Fănuş Neagu: – L-am creat, însă nu i-aş sfătui nici pe prietenii mei din Basarabia, nici pe prietenii mei din România să urmeze stilul meu, pentru că stilul meu pot să-l fac doar eu şi este foarte greu de dezvoltat, pentru că este un stil de nebun, de fost nebun, şi cei care mă urmăresc fac numai o pastişă. Nu i-aş sfătui, pentru că trebuie fiecare din ei să-şi creeze un stil şi acest stil să-l creeze de la tinereţe până la bătrâneţe. Dacă te iei după altul, cum s-a luat imbecilul acela de Niculiţă după Coşbuc, nu mai iese nimic. Sigur că da, noi suntem sadovenieni ori caragialieni, în special sadovenieni.

Galaţi, aprilie 1992.

(Din volumul de interviuri: Leo Butnaru – „Spunerea de sine”, 1994)

                    *       *       *

Leo Butnaru: – Ziceaţi că până în prezent v-aţi sprijinit în prieteni, drept mărturie stând şi cărţile cu prieteni. Cineva vă sfătuia să daţi lumii ţi o carte cu duşmani.

Fănuş Neagu: – M-a întrebat Everac: „Dumneata nu ai şi duşmani?” La rândul meu, îl întreb: „Ai vrea să te trec primul pe listă sau printre primii zece?” El fiind un om de bună camaraderie. Aş fi tentat, dacă aş mai avea timp, dar la vârsta mea nu mai ai când să te răsfeţi într-o carte cu duşmani, făcând jocul lumii. E un fel de renghi. Da, am tras un renghi istoricilor literari. Eu am scris despre prietenii mei, scriind despre operele lor. Chiar că m-ar bucura să am timp să scriu încă două cărţi cu prieteni, a treia şi a patra. Matale ai putea intra în una din ele.

Bacău,  12 noiembrie 1993

(Din volumul de interviuri: Leo Butnaru –  „Prezenţa celuilalt”, 1997)

               *      *      *

           Leo Butnaru este un diavol cu barbă care scapără din copite de sidef la mijloc de rău şi de bine, adică într-o lume din scoarţă de măr domnesc plutind pe creasta valurilor ce le înalţă Prutul. Se vrea gladiator de destine, dar nu ştie să şi-l păzească pe al său, ceea ce înseamnă că este un poet adevărat.

Leo, ridică vâslele şi lasă vântul să te poarte spre limanul Nistrului românesc, spre Delta uimirilor ce le adună Europa lângă Ceatalul Ismail, spre misterele Carpaţilor.

                                                  

               Fănuş Neagu,

             Cuvânt la volumul: Leo Butnaru - Gladiatorul de destine  (Cartea Românească,  1998)