În acest caz, nu pot începe cu frecventa şi, de cele mai multe ori, îndreptăţita şi, parcă, nesupărătoarea (prin banalizare inevitabilă) formulă: în ultimul timp… Pentru că acest ultim timp e unul plural, ajungând, deci, un fel de mai multe ultime timpuri înlănţuite în, pur şi simplu, perpetuitatea/ continuitatea „non-stop”-ului cronologic al unei existenţe şi experienţe umane. Prin urmare, trec direct la ideea ce mi-a venit la un simpozion (recent) Bacovia de la Bacău, dar care, pe 30 august a. c., mă ispitea şi la o manifestare asemănătoare dedicată lui Blaga, la Chişinău, sau – hai să trecem frontierele – spre sfârşitul primei decade a lunii septembrie la Koktebel, în Crimeea, unde s-au ţinut comunicări despre un reprezentant de vază al veacului de argint rusesc, poetul Maksimilian Voloşin…
În fine, de la catedra „Moldova” a Universităţii „George Bacovia” din Bacău am ţinut să spun că, deja (şi nu cred că de astăzi), devine tot mai derutantă tendinţa comparativistă cu tot dinadinsul, aş zice, între scriitori, în speţă între poeţi de diferite formaţiuni şi stilistici, căutându-se afinităţi între scrisul lor, între şi în metaforele lor, în ideaţiile şi nuanţele prozodiei lor. Şi este a mirării că, astfel, este jertfită sau doar neglijată calea căutării şi argumentării unicităţii, personalităţii distincte a unui sau altui autor, pentru înnemuirea, să zic uşor neaoş, de multe ori forţată, a unui poet cu un altul. Pe când situaţia mi se pare mult mai simplu de explicat. Pur şi simplu, poezia nu poate să nu se atingă de… poezie! – fie aceasta pindarică sau postmodernă, simbolistă sau avangardistă, elegiacă sau textualistă etc., etc. Adică, este imposibil ca poezia să nu se atingă de… sine, în sine! Este imposibil ca poezia să nu se întreţeasă cu ea însăşi! Peste timpuri, în Timp.
Obsesia comparativismului, alăturării (…anihilării originalităţii, personalităţii) cu orice preţ trebuie, uneori, cel puţin abandonată în fireasca favoare a naturaleţei şi, totodată, a misteriozităţii poeziei în poezie, întru poezie, în otova – să zic – poezie, diversă şi asemănătoare ei însăşi în propria-i atmosferă, stare şi neasemănare, de asemenea cu… ea însăşi!Pentru că atare obsesii comparativiste duc la excesul fabricării de doctorate, de teze şi antiteze bizare, de monografii deocheate, inutile care, de cele mai multe ori, nu sunt decât nişte combinaţii hazlii în netemeinicia şi trase de păr în superficialitatea lor. În imagine: în una din clipele în care rosteam cele scrise până aici. În dreapta - colegul Gabriel Chifu, vicepreşedinte al USR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu