6.IX.2011
....Şi, bineînţeles, mă interesează seara de poezie dedicată lui Nikolai Gumiliov, în 2011 împlinindu-se 125 de ani de la naşterea lui şi 90 de ani de când a fost împuşcat de bolşevici. I-am promis lui Andrei Korovin, organizatorul simpozionului, să citesc câteva poeme de Gumiliov traduse în româneşte, pe care le-am inclus în antologia „Avangarda – jertfa Gulagului”.
Până aici. Chiar dacă seara va continua cu alte manifestări, până la sau chiar după miezul nopţii (…)
Apoi seara dedicată lui Gumiliov. Versurile sale, pe care le-am tradus şi le-am citit în româneşte, au fost ascultate cu curiozitate, probabil, judecând după liniştea ce stăpânea sala. Am propus publicului trei poeme: Toamnă; Pe ţărmurile nordului (fiind pe ţărmurile sudului…); Rugăciune. Acest poem e scurt şi dens-dramatic, îl reproduc şi aici:
„Soare furios, soare ameninţând
A Domnului, prin spaţiu plutind,
Faţă înnebunită,
Soare, arde prezentul
În numele viitorului,
Dar fii milostiv cu trecutul!”
Şi pentru că a venit vorba şi de limba română: ieri, la deschiderea oficială a simpozionului, mi s-a oferit cuvântul şi mie. Ce să le spun eu celor peste o sută de oameni, printre care, spuneau organizatorii, sunt reprezentanţi ai peste douăzeci de ţări? Probabil, unii dintre ei ştiu prea puţine despre noi, astfel că m-am gândit să le conturez o carte de vizită. Zic, prieteni, colegi, dragi ascultători, eu sunt sosit de pe meleagurile unde s-a născut Dimitrie Cantemir, tatăl lui Antioh Cantemir care, bineînţeles, o ştiţi, e considerat întemeietorul poeziei moderne ruse. Ambii oameni foarte luminaţi de importanţă transfrontalieră şi transseculară. Vin din ţara – haideţi să invoc aici câteva nume, unele dintre care unora le sunt familiare, altele – altora, – numele lui Eminescu, pe care Vadim Kojevnikov l-a definit drept ultimul mare poet romantic din Europa, numele lui Eliade, Brâncuşi, Cioran, Ionesco, Tzara, Celan… Ştiu că vă spun ceva şi numele lui Milescu-Spătaru, şi cel al lui nobelistului Mecinikov care, în varianta lui românească, tot Spătaru înseamnă… În fine, haideţi să vă dau o mostră, ba chiar un model de limbă română ce concordă, cred, de minune cu grădina în care ne-am întrunit, cu marea ce este, iată, colea, la vreo 15-20 de metri, cu munţii, aproape şi ei.
…Şi am citit „Peste vârfuri” de Eminescu, poem de o sonoritate celestă, cred eu, de o romanitate-latinitate exemplară, inconfundabilă, neîndoielnică:
„Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi sună frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună…”
Uite că şi o rimă implicit: Cornul sună – Noapte bună. (Asta – ce ar ţine, de regia, de partea tehnică a unui jurnal. Inclusiv a prezentului. Pentru că într-un text al impresiilor, impresionist sau realist fiind, trebuie să fii şi regizor, ordonator, moderator. De altfel, precum în majoritate textelor literare, inclusiv a celor date drept scrisul automat. Acesta, dacă ar fi precum este dat, nu ar fi decât… mat. Şi ca situaţie în partidele de şah, şi ca ceea ce are de sinonime: fără strălucire, fără luciu, şters… Iar tu, L.B., şterge-o la culcare, pentru că e trecut de 00.00…)
La monumentul lui Nikolai Gumiliov din orăşelul Koktebel, Crimeea
NOTĂ. Nikolai Gumiliov (1886-1921) s-a născut în Krondştad, lângă Petersburg, în familia unui medic de navă maritimă. În copilărie locuieşte la Ţarskoe Selo, din 1895 – la Petersburg, între 1900-1903 – la Tbilisi, unde publică primele versuri (1902). În 1903 o cunoaşte pe viitoarea soţie, Anna Ahmatova (căsătoria lor va fi legalizată în 1910, pentru a se destrăma peste trei ani). În 1906 pleacă la Paris, frecventează cursuri la Sorbona, studiind literatura franceză, pictura, teatrul. Un timp (1908-1909) este student la Universitatea din Petersburg (la drept, apoi la istorie şi filologie). Călătoreşte în Egipt şi Grecia. Debutează editorial cu „Calea conchistadorului” (1910). Peste un an, fondează „Atelierul poeţilor”, în dorinţa de a se distanţa de simbolismul „teurgic”, colegi de „sindicat” fiindu-i A. Ahmatova, S. Gorodeţki, O. Mandelştam, M. Zenkevici ş. a., adepţi ai akmeismului. Gumiliov pledează pentru reîntoarcerea la „materialitatea lumii”, claritatea expresiei poetice. Publică volumele „Cerul străinătăţilor” (1912), „Tolba cu săgeţi” (1916), poemul dramatic „Gondola” (1917), ce atestă consolidarea stilisticii narative în creaţia sa, pentru care e caracteristică apologia omului puternic (influenţă Nietzsche) – ostaşul şi poetul, exotismul, rafinamentul limbajului („Focul”, 1918; „Stâlpul de foc”, 1921).
În primul război mondial se înrolează voluntar într-o unitate de ulani, dând dovadă de un „curaj nebun”, fiind distins cu două cruci „Sf. Gheorghe”. În periplul campaniilor militare ajunge până la Paris, unde se întâlneşte cu pictorii novatori-avangardişti M. Larionov şi N. Gonciarova, precum şi cu celebrul poet G. Apollinaire.
În anii 1919-1921, N. Gumiliov e unul dintre protagoniştii vieţii literare din Petrograd, publică intens, lucrează la editura „Literatura universală”, ţine lecţii publice. În 1921 devine preşedintele filialei a Uniunii poeţilor metropolei de pe Neva. Apreciat şi ca un virtuos traducător (inclusiv, al epopeii mesopotamiene „Ghilgameş”). Însă în august 1921 este arestat şi executat pentru activitate contrarevoluţionară. Mai târziu, în anii 50, din materialele anchetei s-a aflat capul de acuzare: „nu a informat organele puterii sovietice că i se propusese să facă parte dintr-o organizaţie de ofiţeri complotişti, propunere pe care a respins-o categoric”. Reabilitat post-mortem în 1991.
Nikolai Gumiliov a fost unul din primii scriitori ajunşi jertfe ale bolşevismului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu