DILEMA CU CIVILIZAŢIA

28.X.1995

Ieri, trebuia să plecăm cu Ioan Mânăscurtă la festivalul „George Bacovia”, Bacău. Ioan abia soseşte, cu greu mare, de la Bucureşti, trecând printr-o vamă de durată (a adus ceva cărţi, am înţeles). Îl rugasem să-i transmită dactilograma dialogului lui Mircea Martin, căruia îi scrisesem că deja convorbirea noastră fusese solicitată de revista „Sud-Est”. Mânăscurtă: „L-am rugat pe Anatol Ciocanu, care s-a prezentat la editura «Albatros» la dl Martin. A stat şi s-a plictisit vreo două ore, până domnul critic a citit dactilograma cu lupa”. Mai zice că dl Martin mi-a mai expediat cu autograf un volum al lui Matei Călinescu. (Încă nu l-am văzut. Abia luni. Azi e sâmbătă.)

Rămânând în zona dialogurilor, azi fac şi corectura convorbirii pe care mi-a solicitat-o, în scris, dl Nicolae Busuioc, directorul bibliotecii „Gh. Asachi” din Iaşi, pentru volumul „Oglinzile cetăţii”, ajuns la a patra sa apariţie.

Din lecturile încheiate recent: A. Frosard, „Nu vă temeţi” (convorbiri cu Ioan Paul al II-lea) – acum un timp, o recenzie-eseu a lui Adian  Popescu în „RL”, referitoare la personalitatea Papei şi la calităţile cărţii în cauză.

Retro. Pe 6-8 octombrie, La Sighetu Marmaţiei, Festivalul Internaţional de Poezie (împreună cu Suceveanu şi Spinei). Prezenţi: Ulici, Flora, Blandiana, Rusan, Zubaşcu, Petean, Bocşa, Vulturescu, Dorin Popa, Pârja, alţii.

Ajungem din nou la Deseşti, unde de data aceasta nu ne mai zice la vioară domnul Pop-Taină, fost secretar de partid, dar om bun care, în 1993, când i-am pus o bancnotă sovietică sub strunele arcuşului, a împăturit-o, rupându-i capul lui Lenin. Semnificativ pentru un fost comunist! Nu demult însă, dl Pop-Taină a trecut printr-o nenorocire: şi-a tăiat degetele de la mâna dreaptă, cea a strunelor…

Fenomenala şi fermecătoarea metamorfoză a codrilor carpatini! – pe 6, când mergeam spre Sighet, mai erau verzi otova, pe 8 însă aveau deja o coloratură-policromie intensă de toamnă.

Da, bietul Ilie Zegrea venea şi el spre Sighet cu o maşină a Televiziunii Române, care fusese la Cernăuţi. Pe lângă Suceava, evitându-se coliziunea cu o căruţă, ceilalţi pasageri au rămas nevătămaţi, pe când Ilie, căzând nefericit între banchete, şi-a fracturat braţul drept, în trei locuri, mai sus de cot. Ah! Ghinion de adâncă tristeţe. Prezent şi Vasile Tărâţeanu.

După zigzagul necronologic al lecturilor din Paul Goma, „Culorile curcubeului”, „Arta refugii”, „Din calidor”, curiozitatea mea a dat şi de „Gherla”. O citesc dintr-un interes de informaţie, fără a-i detesta virtuţile artistice. Pur şi simplu, e un roman-eseu bine scris.

Intenţia de a face o carte de confesiuni cu Breban cade de la sine. La Neptun, în timp ce noi discutam în sala de şedinţe de la „Bazin-club”, maestrul se instala amabil în faţa microfonului lui Ovidiu Pecican. Nu regret, nu invidiez. Acolo, Breban mi-a oferit cu autograf „Confesiunile violente”. L-am reîntâlnit apoi la Chişinău, venit la Festivalul de poezie tânără (cam 26-27 septembrie). Era cu Doina Uricariu. Alte prezenţe: Gh. Crăciun, cu care am realizat un dialog, Vasile Gogea, Radu G. Ţeposu, N. Danilov, Iustin Panţa etc. O replică memorabilă a lui Iustin: la Muzeul de Istorie, pentru a-i da, vede-se, antren recitalului de poezie, „patroana”-cartuş Bălteanu îndeamnă nitam-nisam participanţii să facă „fiecare ce vrea” şi cât mai deocheat, ca să fie interesant şi pace! Panţa: „E bine să civilizezi sau să de-civilizezi?”

Generaţia 80 se mai ţine de glume şi, uneori, nu e deloc rău. Astfel, la Sighet, Ioan Flora pune demonstrativ pe masă un plic mare, peticit scump cu timbre poştale din străinătăţuri. „Ce ai în el?” se interesează Laurenţiu Ulici. „O carte tradusă în Suedia”. Curios, Ulici extrage din plicul barosan o… bucată dreptunghiulară de scândură lăcuită, din care, de obicei, se face mobila! (S-o fi adus Flora tocmai de la Bucureşti?!) La un moment dat, cât pe ce să cadă în capcană şi Ana Blandiana. Eu însă îi feresc uşor mâna întinsă după foarte greul plic pe care i-l oferea Flora. Aflând despre ce este vorba, Ana zice: „Vai ce drăguţi, mă fereşti de şăgălnicii din astea…” Pur şi simplu, ar fi putut să şi-o scape peste picioare, mă gândisem.

Vlad Ciubucciu îmi solicită două poze: una de pe când eram cam la 20 de ani, alta – curentă. Vrea să editeze un volum cu tablete genealogice despre câteva zeci de persoane/ personalităţi care i s-au părut mai indicate pentru interesul cuiva (şi, posibil, al… istoriei!). Vine la US să ia pozele şi îmi prezintă pe o filă arborele meu genealogic, pornind de la un străbun Ştefan, născut la 1770, urmează Toader – 1815 (deja de trei ani eram sub călcâiul rus), Constantin – 1850, Toader – 1870, Ipatie – 1890 (bunicul), Toader (tata) – 1920 şi – ego… Mă rog, venim şi noi de undeva…

Şi astăzi, ca de obicei sâmbăta, ruşii au dat la TV emisiuni cu amintiri din alte vremuri, socialiste. Şi tot ca de obicei, în aceste retro-uri apar scriitori sau actori, care îşi amintesc întâmplări fantastice (!) (azi era vorba despre scenaristul sau regizorul Gabrilovici), pe care le-au trăit prin Georgia sau Moldova, printre oameni generoşi, la multe rânduri de pahare şi toasturi baroce. Mai deloc nu-şi amintesc de Ţările Baltice, unde băştinaşii sunt mai circumspecţi faţă de oaspeţi şi mai coercitivi faţă de ospeţie. Şi, culmea! – nu-şi prea amintesc de cele bune şi frumoase care li s-au întâmplat prin Rusia lor „natală şi dragă”… Stranii aceste retro-uri…