1909
Doamna avea o rochie
Din pânză turcească mov
Iar tunica îi era brodată-n fir de aur
Compusă din două panouri
Şi-i stătea bine pe umeri
Ochii îi dansau precum doi îngeri
Ea râdea hohotea
Ea cu faţa de culorile drapelului francez
Ochii albaştri dinţii albi ţi buzele de-un roş intens
Ea cu faţa de culorile drapelului francez
Ea avea un decolteu amplu-oval
Şi coafură à la Récamier
Cu braţe dezgolite şi frumoase
Neauzind când bătu miezul nopţii
Doamna cu rochie din pânză turcească mov
Şi cu tunică brodată-n fir de aur
Decoltată amplu-oval
Îşi plimba buclele
Prinse în panglică aurie
Târându-şi micii pantofi cu catarame
Şi era atât de frumoasă
Că tu n-ai fi-ndrăznit nici s-o iubeşti
Eu iubeam femei cumplite din imense cartiere
Unde-n fiece zi veneau pe lume câteva fiinţe noi
Fierul era sângele lor iar drept creier aveau flacără
Iubeam iubeam poporul inteligentelor maşini
Luxul şi frumuseţea căruia nu-i sunt decât spumă
Această femeie era atât de frumoasă
Încât mă înspăimânta
Alcooluri, 1913
Cântecul dragostei
Iată din ce este făcut cântecul simfonic al dragostei
Există cântecul dragostei de altădată
Sunetul sărutărilor demente ale amanţilor iluştri
Strigătele de dragoste ale muritoarelor violate de zei
Virilitatea eroilor fabuloşi ridicată ca ţevile tunurilor antiaeriene
Urletul preţios al lui Iason
Cântecul lebedei pe moarte
Imnul victorios pe care-ntâia rază de soare l-a făcut să-l slăvească pe
nemişcatul Memnon
Există ţipătul sabinelor când sunt răpite
Există şi ţipetele de dragoste al felinelor în jungle
Rumoarea surdă a sevelor ce urcă în vegetaţia tropicală
Detunetul artileriilor ce umplu teribila dragoste a popoarelor
Valurile mării din care se naşte viaţa şi frumuseţea
Există cântecul marii iubiri a lumii
Calligrammes, 1913-1916
Umbra
Iată-vă din nou aproape de mine
Amintiri despre camarazii morţi în război
Măslină a timpului
Amintiri care nu fac mai mult asemeni
La o sută de blănuri ce nu fac mai mult decât o haină
Ca aceste mii de răni care nu fac decât cât un articol de ziar
Aparenţă om palpabilă şi sumbră care-a luat
Forma schimbătoare-a umbrei mele
Un indian de veghe pentru eternitate
Umbre ce vă târâţi aproape de mine
Însă voi nu mă mai auziţi
Nu mai cunoaşteţi poemele divine pe care le cânt
În timp ce eu vă mai aud vă mai văd
Destine
Umbre multiple pe care vă ocroteşte soarele
Voi care mă iubiţi de-ajuns pentru a nu mă părăsi nicicând
Şi care dansaţi în soare fără a ridica praful
Umbră cerneală a soarelui
Scriitură a luminii mele
Cheson al regretelor
Zeu care se umileşte
1916
Legături
Frânghii împletite din strigăte.
Bătăi de clopote prin Europa-ntreagă
Secole spânzurate
Căi ferate ce leagă naţiunile
Noi n-am mai rămas decât doi sau trei oameni
Liberi de orice legături
Să ne luăm de mâini
Ploaie violentă piaptănă fuioarele de fum
Funii
Funii împletite
Cabluri submarine
Turnuri Babel preschimbate-n poduri
Păianjeni-Pontifi
Toţi îndrăgostiţii uniţi printr-o singură legătură
Alte legături ceva mai slabe
Albe raze de lumină
Corzi şi Concordie
Eu scriu doar pentru a vă exalta
O simţăminte scumpe simţăminte
Inamice amintirilor
Inamice dorinţelor
Inamice regretelor
Inamice lacrimilor
Inamice a tot ce-mi este încă drag
Oceanul de pământ
Lui G. de Chirico
Eu am construit o casă în mijlocul Oceanului
Geamuri îi sunt râurile care-mi curg din ochi
Caracatiţele viermuiesc pretutindeni pe unde se-nalţă zidurile
Ascultaţi cum bate tripla lor inimă şi cum clonţul lor loveşte-n geamuri
Casă umedă
Casă în flăcări
Anotimp rapid
Anotimp care cântă
Avioanele depun ouă
Atenţie vom ancora
Atenţie la cerneala împroşcată
Ar fi bine dacă-aţi veni din cer
Caprifoiul cerului se-nalţă
Caracatiţele pământene palpită
Şi noi suntem atât de mulţi pentru a ne fi nouă înşine gropari
Palide caracatiţe ale valurilor cretoase o caracatiţe cu pliscul pal
În jurul casei e oceanul pe care-l ştii
Şi care niciodată nu se odihneşte
Renană autumnală
Lui Toussaint Luca
Copiii celor morţi se duc să se joace
În cimitire
Martin Gertrude Hans şi Henri
Astăzi niciun cocoş nu cântă
Cucurigu
Femeile bătrâne
Merg bocind
Şi bunii măgăruşi
Rag iha iha prinzând a paşte florile
Coroanelor funerare
E ziua morţilor şi pentru toate sufletele lor
Copiii şi femeile bătrâne
Aprind lumânări şi mici făclii
La fiece mormânt catolic
Vălurile bătrânelor
Norii cerului
Aduc a bărbi de capre
Aerul tremură de flăcări şi rugăciuni
Cimitirul e grădină frumoasă
Plină de sălcii surii de rozmarin
Ei vin adeseori la prietenii pe care i-au înmormântat
Ah! ce bine vă simţiţi în frumosul cimitir
Voi sărăntocilor morţi de bere
Voi orbilor precum destinul
Şi voi copilaşilor care-aţi murit în rugăciune
Ah! ce bine vă simţiţi în frumosul cimitir
Voi primarilor şi voi vâslaşilor
Şi voi consilieri ai regenţei
De-asemenea şi voi ţigani fără documente
Viaţa vă putrezeşte-n burtă
Crucea vă apasă-ntre picioare
Vântul de Rin huhuie cu bufniţele toate
Stingând lumânările pe care copiii le reaprind mereu
Şi frunzele fără de viaţă
Vin să acopere morţii
Uneori copii morţi vorbesc cu mamele lor
Şi uneori femeile moarte doresc să revină
Oh! nu aş vrea ca tu să ieşi
Toamna e plină de braţe ciuntite
Nu nu astea sunt frunze moarte
Astea sunt braţele scumpilor noştri defuncţi
Sunt braţele ciuntite
Astăzi noi am plâns atât de mult
Cu morţii aceştia cu copii lor şi cu bătrânele femei
Sub cerul fără soare
În cimitirul plin de flăcări
Apoi prin vânt ne-am întors acasă
La picioare ni se rostogoleau castane
Ce păreau păcatele cuiva
Semănând cu inima rănită a Fecioarei
De care ne-ndoim că ar fi avut pielea
De culoarea castanelor în toamnă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu