HAIKU PRIN SECOLE

FRAGMENT DESPRE HAIKUUL MODERN

…În fine (de mai mult timp deja acest „în fine), chiar şi oarecum rigizii japonezi, care susţineau că metafora e non grata în poezia lor de formă tradiţională, au cedat presiunilor necesităţilor de înnoire a genului haiku, de diversificare a registrului stilistic, tehnic, cromatic al acestuia. Tomizawa Kakio  (1902–1962) a resimţit influenţa poeţilor simbolişti, încercând să exprime spleenul / angoasa modernilor şi să introducă, în manieră occidentală, abstracţiunea, metafora, analogicul. Iar până la el, Nakatsuka Ippekiro (1887–1946)  a introdus stilul vorbit în haikuurile sale, eliberate de obligativitatea celor 17 silabe. El e considerat fondatorul haikuului în formă liberă. A scris haiku în formă liberă şi (mereu) tânărul (1961 – 1987) Sumitaku Kenshin. Apoi descătuşarea prozodică a haikului a continuat cu Nagata Kōi (1900 – 1997), poet de un stil foarte personalizat, uneori obscur, legat de imageria decrepitudinii, singurătăţii, fragilităţii omului şi lumii lucrurilor care-l înconjoară. De asemenea, acest autor a insistat în promovarea aspectului comic, ironic în reflecţiile despre om şi lume. Nakamura Kusatao (1901–1983) şi-a exprimat nemulţumirea faţă de tendinţele ce încurajau diletantismul şi reîntoarcerea la tradiţia rigidă, fiind primul care a valorificat ideile haikuului care integrează realitatea socială, reflecţiile filosofice şi spiritul unei emoţii poetice autentice, opuse lirismului convenţional şi academismului rigid. Acestă modernizare a haikuului m-a şi încurajat să traduc unele mostre din contemporaneitatea sa. Am făcut-o prin intermediul limbii franceze, deoadrece... deocammdară, nu cunosc... japoneza...

L. B.

Ippekiro NAKATSUKA (1887 –1946)

*       *      *

Mi-e cam ruşine

În faţa marelui foc din ierburi uscate

În aer liber.

*      *     *

Glicine minunate

La fereastră

Numai până când soţia mea nu e pe-aici.

*       *      *

Mai profundă noaptea

Mai vizibile

Venele cărbunilor de lemn.

*      *     *

Bolnav în pat

În jurul meu albăstrimea

Unei mări iernatice.

*      *     *

Ierburile freamătă.

Trece o femeie

Cu sânii superbi.

*      *     *

Seară de primăvară

Lucru penibil printre toate

O planşă anatomică.

*     *    *

S-ar auzi plânsetul nocturn al ploii?

Ca gheaţa sunt

Braţele iubitei mele.

*     *     *

Imaginea mea

Iese din oglindă

Şi vine la expoziţia de crizanteme.

*     *     *

O cocioabă oarecare

Ocroteşte vizitatorul

De soarele arzător.

*       *      *

Un prunc vine pe lume

Deja cu părul alb.

Zorii.

*     *     *

În ţipetele puilor de corb

Nori

În derivă.

*     *      *

Nori în goană

Mandarine în vară

Împlinindu-se.

*      *     *

Eu voi continua să cosesc

Pe umerii mei

Cerul azuriu.

Nagata KŌI (1900-1997)

*     *     *

Flori de vişini.

Pe fundalul arăturii câmpului de orez

Li se văd toate staminele.

*      *     *

Limacşii se acuplează.

Ei se afundă

Carne în carne.

*      *     *

Bariera se ridică.

În câmpie rămân şerpii.

O femeie coase o rochie.

*      *    *

Un mare somn mustăcios râde

Gândindu-se la alţi somni

Din alte heleşteie.

*       *       *

Părul cade

De asemenea îndărăt.

Ah, mare decoraţie!

*      *     *

Un licurici

Luminează

Un alt licurici, mort.

*      *     *

Roşii flori de prun.

O bulă de aer iese

Dintr-o cutie.

*     *    *

Focul arde iarba

Şi vine să ne lingă.

Un copil îl potoleşte.

*     *    *

E timpul garoafelor.

Timpul tigrilor

Vine la furat.

*     *     *

Greieri căzuţi.

Câte unul e deja

Căzut în avans.

Tomizawa KAKIO  (1902 - 1962)

*       *     *

În amurg

O macara se estompează

Târându-şi aripile ca de fum.

*      *     *

Pescăruşi.

Mai încolo se află

Umile morminte albe.

*     *     *

Bătăile seci şi ritmice de cizme

Continuă regulamentar

Până aproape de această lampă.

*     *     *

Cuşca leopardului.

În cer nu rămâne

Nicio picătură de apă.

*      *     *

Deschizând un geam

Eu am vânat o streche

Ondularea câmpiilor.

*      *     *

Fluturele cade

Timpul îngheţului

De mare impact.

*      *     *

Toamnă călduroasă.

În soare

Petele leopardului par vâscoase.

*     *     *

Visul unei molii hibernale.

Un fulg de nea topit

În Karakum.

Sumitaku KENSHIN   (1961-1987)

*      *     *

Suspendate în noapte

Sticla pentru perfuzie

Şi luna albă.

*      *     *

Dimineaţă liniştită.

Nu mai e de făcut

Decât să mi se ia pulsul.

*      *     *

Ou tare

Descojit

De degetele mele de bolnav.

*      *     *

Omida –

Chiar de mă târăsc pe pământ

Eu vreau să supravieţuiesc.

*      *     *

O ceaşcă de ceai

Preparat pentru mine.

Ce mişcat sunt…

*     *     *

Un acces de febră

Deformează

Luna.

*      *     *

De va fi să vină primăvara

În inima mea

Ea va găsi vişinii înfloriţi.

*      *     *

Clipe fără durere.

Lună palidă

În plină zi.

*     *    *

În noapte

Din ce în ce mai rece

Telefonul negru.

*     *     *

Începe să cadă ploaia

Astfel bate

Inima nopţii.

*     *     *

Dimineaţă friguroasă.

Nimic altceva

Decât spatele oamenilor ce pleacă.

*     *     *

La anunţarea

Taifunului

Radioul prinde să pârâie.

*     *    *

Doar pielea şi oasele.

Însă acest unic trup al meu

Eu îl curăţ cât mai bine posibil.

*      *     *

La mulţi ani!

Doar televizorul

Mi-a urat asta.

*     *      *

Când eu mă ridic

El se clatină –

Cerul înstelat.

*      *      *

Reţeta limonadei

Fără bule –

Aceasta-i viaţa mea.

*      *      *

Nu am nimic

În buzunare. Nimic

În afară de mâinile mele

*      *     *

Morse în noapte –

Vântul

Telegrafiază SOS.