ÎN MEMORIA LUI ION UNGUREANU: 2.VIII.1935 - 28.I.2017

FILE DE JURNAL (ȘI) CU ION UNGUREANU

Tudor Zbârnea, Leo Butnaru, Maria Bieșu, Ion Ungureanu și Octavian Onea
16 iulie 1993

12.I.1971

Plec la spectacol la Teatrul „Luceafărul”, notele le voi relua mai apoi.

La casă, aviz trist: „Nu mai sunt bilete”. Zi de luni și o atare… năvală? Ba nu, explicația e următoarea: va fi prezentat spectacolul de absolvire al studenților noștri care studiază la Teatrul „Șciukin” din Moscova – „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian. Intrare – cu invitații. În fine, cu ajutorul unor cunoscuți de-ai noștri ajungem spectatori. Ambii frați Soțchi-Voinicescu, Victor și Mircea, Vlad Druc, Victor Teleucă, Ion Ungureanu, Ion Caraciobanu, Nina și Gheorghe Vodă, Andrei Lupan, Petru Lucinschi. O reîntâlnire neașteptată cu Raisa Ene! Colega mea de la școala nr. 11 „Ion Creangă” din Chișinău. Ea: „Te-ai schimbat”. Eu, în sinea mea, dar de bine: „Tu – și mai mult”.

Bravo tinerii din scenă! Gheorghe Urschi – de perspectivă. Gest-verb convingător.  Pe Ion Arachelu îl cunosc și din alte evoluții – „Zece ierni pentru o vară” (nuvelă cinematografică), Guliță din „Chirița în provincie”. De data aceasta – cam palid.

După spectacol, se iscaseră discuții despre Mona. Victor Teleucă în răspăr cu jurnalistul-radio, pe care l-am cunoscut, cândva, la o nuntă, apoi, altădată, la Teatrul „Pușkin”; se dăduse în confesiuni despre prietenie. Jurnalistul susținea că actrița-Mona a evoluat destul de slab. Mi se ceru și mie părerea. Coincidea cu cea a lui Teleucă. Mona – provincială ca inteligență, aristocrată ca maniere. În primul caz – își dezvăluie natura adevărată, „schilodită” de îngustimea preocupărilor care n-o obligă să-și dea provincialismul pe față (nici nu știe, încă, de… Ursa Mare). În al doilea caz – spilcuirea aristocratică ce poate modela până și un manechin.. actrița ce juca acest rol ar fi trebuit să se teamă de căderea în extreme, să n-o facă nici pe provinciala sadea, nici pe prea aristocrata… uneori, precauția e contraindicată. Probabil, tocmai dintr-un exces de precauție actoricească, în comparație cu celelalte personaje, Mona s-a aflat în penumbră. Actrița își revine abia spre finalul spectacolului. Unde mai pui că, pentru o debutantă, este foarte greu s găsească un echilibru între provincialism și aristocratism. De aici – prudența…

14.VI.1971

Am procurat câteva cărți. Surprins: abia când mă întorceam la cămin, am aflat că la Teatrul Național e o seară omagială Vasile Alecsandri (150 de ani de la naștere). M-am grăbit, revenind în oraș. Aveam motive să cred că la teatru va fi puțină lume. Anunțuri n-au fost, studenții sunt în perioada de examene. Dar m-am pomenit „săltat” la al doilea rând de balcoane, cel mai de sus. Nu mai erau locuri. Vede-se, țin moldovenii la ce țin. Cuvânt de deschidere – Pavel Boțu. Bogdan Istru a ținut să expună într-un mod afectiv biografia „regelui poeziei”. Prezent și Serghei Baruzdin, secretar al US din URSS. Printre altele, a spus că, pentru prima oară, a auzit de numele lui Alecsandri în 1944, când trecea, ostaș, prin Moldova. Cică, îl rosteau țăranii, orășenii, încercând să-i redea câte ceva din opera lui, în rusește. Mai apoi, 1-a citit în traducerea lui Lugovskoi. „Paralelele literare sunt, de regulă, riscante, însă mie unuia mi se pare că Alecsandri pentru moldoveni e ca și Pușkin pentru ruși”, a mai spus. I-a înmânat lui Boțu revista „Drujba narodov”, al cărui redactor-șef este – noi traduceri din opera lui Alecsandri. La 28 iunie, bardul va avea seară festivă la Moscova. Ion Ungureanu a citit „Miorița”, iar un actor rus – „Plugul blestemat”. Au fost prezenți (!) Bodiul, Pascari, Ileașenko, Lucinschi. Pentru prima oară, transmisiune TV în direct. Spectacolul „Chirița în provincie”. Protagonist – Ion Sandri Șcurea. Mai palid decât Dumitru Caraciobanu. Al doilea, câștiga prin burlescul debordant și inventivitate ad hoc. Guliță n-a fost jucat de Arachelu. Foarte slab (n-am reținut numele actorului). Cred că reprizele, replicile în care actorii se adresează publicului spectator trebuie remodelate. Chiar conținutul replicilor – actualizat. Niște sensuri paralele.

27.II.1977

Suntem tot mai des „ciupiţi” de C.C. Literatura publicată în „Tinerimea...” le cam stă în gât. Merge greu. Unii inşi au grijă să fim ţinuţi în şah permanent. 

„Sovetskaia Moldavia” critică „Mirosul de gutuie coaptă” a lui Druţă. Nuvela a apărut încă acum patru ani, însă, aici, tot atâta vreme a fost trecută sub tăcere... Acum?... Vedeţi, ’neavoastră... Se ştie de unde porneşte campania.

Şi tocmai acum câteva zile mi s-a ivit ocazia să plec la Moscova. L-am rugat pe Ion Druţă să-mi facă rost de un bilet de favoare pentru „Sfânta sfintelor” (Teatrul Armatei; regia lui Ion Ungureanu). M-a invitat să-i fac o vizită acasă. Plecând de la el, am rămas convins că, acolo, la Moscova, Druţă e mult mai informat decât s-ar crede despre cele ce se pun la cale la Chişinău. Zicea că vrea să rupă orice legătură cu editurile şi teatrele din Moldova.

Mă mustră uşor că aş fi, chipurile, prea timid. „Şi atunci, la întâlnirea de la Institutul Agricol, când te-am cunoscut, rămâneai la vreo 20 de paşi în spatele nostru” (modul lui de-a exagera cu bună intenţie...). Excesul de modestie îl tratează drept un neajuns al moldoveanului. „Suntem prea nu ştiu cum, aşa...”

Îmi arată decupările recenziilor la spectacolele sale, apărute la Vilnius, Tula etc. Elogioase. Mai zice: „Sovetskaia  Moldavia însă nu pot s-o citesc. Cam ştiu ce scriu. Mă pricep”. (Însă numărul curent al gazetei chişinăuiene îl avea la îndemână!)

La Moscova te poţi întâlni şi cu cei cu care ani de zile nu te-ai văzut la Chişinău: compozitorul Ion Macovei, sufletist, f. talentat, cuceritor prin felu-i de-a fi.

La spectacolul „Sfânta sfintelor” – foarte mulţi moldoveni. Moscova parcă focalizează, dar şi risipeşte iremediabil.

Cu Ion Ungureanu. 4.IX.2014
Biblioteca Națională a Moldoveai

22.IV.1993

La USM, întâlnire cu D. R. Popescu, însoțit de două ziariste ce au a oglindi evenimentul premierei piesei „Muntele”, montată de Teatrul „Alecsandri” din Bălți. Îi propun un dialog. Zice că, noaptea întreagă, nu a putut dormi în tren. Ne înțelegem să ne întâlnim a doua zi, dimineață devreme, la hotelul „Codru”, ca să punem în mișcare chestionarul și reportofonul.

Împreună cu D. R. Popescu, Ion Ungureanu, Mihai Cimpoi, alții, vizităm „Teatrul Sainciuc” la atelierul maestrului. Domnul Glebus – extrem de inspirat. Oaspeții rămân cu adevărat surprinși, apreciază jocul cu măști. Și a mea – un succes neașteptat. Sainciuc „mi-a prins” câteva gesturi și le exploatează ingenios, ducându-le până la extrema unui… jucăușism puțin mofturos, puțin curtenitor… Păi, e greu să te definești pe tine însuți, privindu-te dintr-o parte.

A doua zi, realizăm interviul cu D. R. Popescu. Mă roagă să-i dau cărțile câtorva poeți. Spune că la București vine Ion Miloș din Suedia, țară în care ar vrea să prezinte și o selecție din lirica ce se scrie în Moldova Estică.

Cu D.R. Popescu, Mihai Cimpoi, Gheorghe Cincilei, doamnele, facem o lungă plimbare pedestră prin Chișinău. Intrăm pe la revista „Sud-Est”. Prozatorul o apreciază mult pe Valentina Tăzlăuanu, căreia i-a citit un articol sau două.

Intrăm și pe la Teatrul „Eugen Ionesco”, găsind trupa în repetiție. Apoi – Palatul Național, Sala cu Orgă. Bucureștenii rămân de-a dreptul uluiți, descoperind ce edificii și săli moderne are Chișinăul. D. R. Popescu găsește egală asemănare cu unele lucruri văzute prin Franța, Washington…

15.IX.1993

La revista „Sud-Est”, Valentina Tăzlăuanu și cu Rodica Iuncu reușesc „să-mi confiște” și dialogul cu Petre Stoica. Convenim ca, pe viitor, să le prezint câte un dialog cu o personalitate a literaturii și culturii române. (În redacție se afla Ion Ungureanu, ministrul culturii, Burghiu și cu Turea. Discutau despre deplorabila situație cu lipsa de hârtie, bani… și… și…)

Doamnele îmi cer sfatul referitor la abonarea la presa culturală din Țară. Zic: „România literară”, „Luceafărul”, „Contrapunct”, „Literatorul”, „Apostrof” de la Cluj. „Apostroful Martei Petreu?”, întreabă Rodica. El e. „Să știi că (nu pot evita reprobabila coliziune sintactică decât prin această paranteză – n.m.) cafeaua pe care o servim acum e de la Marta Petreu”, mă pune Rodica la curent cu această coincidență ce poate avea, de, și oarece semnificație implicită… (Firește, e o coincidență banală care spune, totuși, că suntem oarecum mai de-ai noștri, mai acasă.) Plus că, acasă, am pe masă, în așteptarea lecturii, noua carte a Martei „Loc psihic”, editată în format generos, nestrâmtorat de criza de hârtie (Ed. „Dacia”, 1991).

Văd pe rafturile din birou niște exemplare din revista „Secolul XX”. Le cercetez. Două numere, unul triplu, nu le am (port fișa cu ce am în geantă, mereu la îndemână!). Convin cu V. Tăzlăuanu să recurgem la schimb, propunându-i în loc dublete de care dispun, întrucât „Sud-Estul” nu are ambiția să ajungă la o colecție integrală a prestigiosului „Secol”.

9.XI.1993

La Bacău, ca totdeauna, căldură sufletească și bună organizare. Iau premiile „Ateneului” Augustin Buzura (proză), Ion Ungureanu, ministrul culturii din RM, Vasile Igna, Arcadie Suceveanu (poezie), Corneliu Ungureanu (critică). Premii și pentru tinerii autori.

Muzeul „George Apostu”. Cazați la aceeași casă de oaspeți de la centrul „Apostu”. Prezent, plin de vervă, Andrei Pleșu. Realizez un dialog cu omul de excepție, literatul, biofizicianul, enciclopedistul C. D. Zeletin. O călătorie de neuitat la Valea Zeletinului, la Răchitoasa. Ce oameni minunați! Ospitalitate și generozitate zeiască. Dl Zeletin face un excurs de cam o oră și jumătate în istoria intelectuală a acestor ținuturi. Zeci, sute de personalități de mare renume românesc și internațional, inclusiv nobelistul Paladi.

La Răchitoasa, verva fostului primar al comunei, actualmente director al școlii din localitate. Amintiri din activitățile de odinioară când, la adunările comuniștilor, bieții vorbitori, țărani, se aventurau să utilizeze expresii neologistice, vorbind despre lucruri „sofistricate” (sofisticate), „secționări dure” (sancționări) și „voturi de blană” (de blam!).

Am prezentat la Bacău suplimentul ziarului „Vața satului”, caietele de cultură, cum le-am zis, dedicate lui George Bacovia. A fost cu noi și Vasile Spinei, redactorul-șef al publicației respective. Ion Ungureanu a fost la înălțime în vreo două discursuri.

Alte prezențe: George Bălăiță, Radu Cârneci.

Dragul de Sergiu Adam „mă dotează” cu un cadou pe care mi-l promisese, ca mare generos ce este! – o mașină de dactilografiat „Olimpya international”.

24.XI.1993

La Răchitoasa, Ion Ungureanu spuse că zicea Nicolae Sulac: „Lasă domnu’ (cutare), că m-ai făcut de râs în fața întregii republici, da-ți ceri scuză la bufet”.

15.II.1994

„LA” și-a sfințit sediul. Prezenți – un preot nu prea Cicerone, Păduraru, locțiitorul la Mitropolia Basarabiei, nedesemnat deocamdată ca mitropolit, preotul Buburuz… Dintre notorietăți politico-guvernamentale și scriitori: Moșanu, Druc, Cimpoi, Vieru, Mândâcanu,  Busuioc, I. Ciocanu, Hadârcă… Foarte mulți. În special, la recepția care a urmat la restaurantul „Codru”. Și Ungureanu, și V. Crăciun, și, și… Aureliu Busuioc îl întâmpină pe Ion Ungureanu cu următoarea sintagmă nițel înveninată: „Să știi ce lipsă de cultură era aici până la venirea ta!”. Cam derutat și resemnat, ministrul culturii nu găsește contra-replica.

Un alt adagiu memorabil: după câteva pahare de cabernet excelent, Dinu Mihail se adresează cu subtext: „Dle Crăciun, a câta oară descoperiți Basarabia?” Mircea Blajinu îi amintește lui Druc că, la sud, găgăuzii își fac din nou de cap și dacă Mircea și-a păstrat uniforma aia militară de pomină, poate e necesar să se posteze iar în fruntea ciomăgarilor… Mda, dur la Druc…

30.V.1994

Povesteam despre garajele inundate. Dl Cojocaru veni și cu o veste zguduitoare: cunoscutul profesor Bușan e nenorocit – i-au ars circa 25 la sută din piele! În ajun, medicul luase balonul de gaz de la automobil, trecând motorul pe benzină. A doua zi, după ce mai scoaseră apă din subsolul garajului, intră cu doi cunoscuți să servească un pahar de vin. Cineva aprinde țigara. O explozie! Dărâmături! Cauza: balonul fusese lăsat neînchis, gazul se scurse, depunându-se la fundul beciului. Toți trei s-au ales cu traume extrem de grave. Ce nenorocire…

4 septembrie 2014. Salonul de Carte,
Biblioteca Națională

La noua librărie a editurii „Hyperion”, în fostul local al rău-famatei „Voiennaia kniga” (Cartea militară), a avut loc lansarea volumului de interviuri al lui M. Cimpoi „Spre un nou Eminescu” (titlu oarecum discutabil). Prezenți: Constantin Ciopraga de la Iași, Ion Ungureanu, Alexandru Moșanu, Ion Hadârcă, Ion Țăranu de la Ambasada Română, alții. Librărie-model: în centrul Chișinăului, două nivele, spațiu suficient. (De altfel, la nivelul de sus avu loc și o agapă, în timpul căreia, prin neatenta strădanie a lui Gh. Vodă, o vază cu flori zbură jos, dar, din fericire, nu nimeri vreun creștet de librar sau de bibliofil, din care acolo, jos, erau destui.) Dat fiind că fusese librărie militară, avea toate atributele respectivei preocupări. Vasile Gârneț îmi povestește că bietele doamne de la editură au scos din subsoluri măști de gaze, echipament militar fel de fel, centuri, paftale cu stea, seceră și ciocan…

Tot de-ale scrisului: în cuvântul de la lansarea cărții sale, Cimpoi îi mulțumește lui Ion Ungureanu pentru cerneala neagră pe care i-a adus-o (deficitară!) tocmai din fostul Leningrad. Ce să-i faci… Mie cineva mi-a adus cremă sură pentru ghete tocmai de la Vinița. Se găsește ceea ce se găsește doar acolo unde se găsește…

1.VI.1994

În virtutea celei mai banale obișnuințe, de te întrebi dacă 1 iunie e chiar prima zi de vară, tot adie nițel a tresărire de eveniment. Intim, dar eveniment.

Vladimir Beșleagă îi lasă vorbă secretarei USM să-i telefonez. Îmi zic că e ceva ce privește interviul pe care ținem să-l realizăm. Telefonez. Așa e, chestia cu eventualul nostru dialog. Însă, cu acordul comun al părților „beligerante”, să-l mai amânăm o vreme. „Te-am căutat, ca să nu crezi că a rămas zadarnică pornirea noastră. Dar te rog să mai așteptăm câteva zile. Vorba e că în sfârșit am găsit «Confesiunile»  Sfântului Augustin. În franceză. Buchisesc. Cu dicționare, cu rememorări. Eu am făcut puțină franceză la vremea mea. Cu greu, mă descurc totuși”. De, voia boierilor dvs.! „La sine ați găsit Sfântul?” „La Andrei Țurcanu”. Bun. Blitz!

Una din cele mai frecvente expresii: condițiile economiei de piață. Însă realitatea sugerează ceva mai grav, mai dur, mai adecvat fiind să se spună: condițiile economiei de viață.

Ieri, intru pe la Ion Gherman și-i prezint dialogul cu Ioan Alexandru. Dumitru Matcovschi întrerupe o discuție cu Victor Teleucă, pentru a mă întreba cu tresărire în voce: „Ai văzut reacția?” Dau semne că încă nu pricep nimic. „Ai văzut ce face reacția? Fitecinele de la televiziune a emis un ordin pentru ca să nu se mai folosească termenul Basarabia. Auzi tu? Oare au să interzică și titlul revistei? Dacă se ajunge la asta, noi o să-i zicem: Propășirea”.

De, ideile fixe ale lui Mitică, dar nu numai. Reacțiunea, neagra reacțiune comunistă clocește prin birourile cu niște guri de ambrazură (clădirea fostului CC și a actualului parlament). Se spune că s-a dat ordine să fie suspendat „Telematinalul”. Apoi îmi telefonează Vasile Gârneț, întrebându-mă alarmat dacă ar avea temei zvonul că suflete răpănoase intenționează să sisteze retransmiterea canalului TVR. Cică, i-a telefonat lui Pârțac (ce nume ne conduc audiovizualul!), acesta dând din coadă: ba că e zvon, ba că pe undeva pe sus s-a făcut aluzie la o posibilă „înțărcare” a celor holbați spre TVR… „Și-ncet spre CC o ia,/ – Cățeaua (comunistă) rămâne cățea”, – iată că-l parafrazez pe Cărare…

Alte zvonuri: vor fi demiși miniștrii Ungureanu și Mătcaș. Primul va pleca ambasador în România, iar celui de-al doilea i se va propune postul de adjunct la ministerul culturii, iar ministru va fi propus renumitul dătător din coadă Ion Suruceanu (cochetează fățiș cu cei anti-noi). Matcovschi îmi spune că la banchetul acestui „patriot” descoperit ad hoc a fost și Snegur. Vede-se că ceremonia a decurs într-un mod destul de ambiguu și înclinând evident spre niște vânzări-cumpărări politice. În semn de protest, Mihai Dolgan și cu Petrică Teodorovici le-au comandat muzicanților, pentru Suruceanu, o melodie rusească, ei plecând în mod demonstrativ… Ceilalți au rămas, urzind în continuare strategiile lașității…

17.VII.1994

Sâmbătă.

Miercuri, alte două expoziții: prima, a unui fotograf din Câmpina, prezentată de Octavian Onea. Îi întâlnesc aici pe Maria Bieșu și Ion Ungureanu, facem câteva poze împreună, pe care trebuie să le iau de la Bob-tătarul (Seifulin). O alta, la „Modexpo”, a pictorului Nicolae Oprea și a sculptorului Iurie Platon. Prezenți și ambasadorul Ucrainei, ambasadoarea SUA cu care mă întrețin într-un dialog de complezență, până în momentul în care intervine exoticul Mihai Bețianu, sosit de la Moscova. Cică, timp de un an a lucrat/ pictat în Țară.

30.XI.1994

Ce trândăvie auto-jurnalieră: timp de trei săptămâni să nu trec nimic aici… Evenimente? Călătoria la Bacău, familiarele nouă Zile Bacovia. I. Ungureanu, V. Beșleagă, M. Cimpoi, V. Spinei. I. Zegrea de la Cernăuți. Realizez un alt interviu cu Fănuș Neagu – la insistența bunului nostru prieten Sergiu Adam, pentru „Ateneu”. Prezenți încă – Dan Mănucă (îmi înmânează solemn, sobru-nemțește, revista „Südostdeutsche Vierteljahres Blätter” editată la München, în care sunt inserate două poeme de-ale mele în traducerea lui Horst Fassel). De la Focșani – Traian Olteanu, Florin Muscalu. Gheorghe Tomozei ș. a.

5.VIII.1996

Un suicid cutremurător al unui tânăr de 18 ani care locuia cu părinții la scara dintre noi și Dumbrăveni. Vag, astfel am înțeles că s-au petrecut tragedia. Prietena sa, seara, ieșise să-și plimbe buldogul. Hălăduiau în trei, el „aderând”, ca de obicei, la amica sa și la patrupedul ei prieten. Ea lăsă liber dulăul, băiatul luă lesa, pentru ca aceasta să nu împovăreze mâna gingașă a adoratei sale, să nu-i incomodeze gesturile suave, desenate grațios în spațiu. Își lămureau anumite situații confuze care – vai! – apar atât de des în relațiile dintre adolescenți neexperimentați, sensibili până la o nebună gelozie, declanșată din te miri ce; nerăbdători și extrem de suspicioși. Discuția se tensionă tot mai mult, degradând într-o ceartă isterică. Ea, superba, atinsă rău de insistențele și vorbele lui, îi strigă răspicat că nu-l mai iubește, să n-o mai caute, să nu!... – apoi se întoarse brusc și plecă, strigându-și de aiurea patrupedul prieten al omului.

…Nu mai știu peste cât timp, băiatul a fost descoperit atârnând în lesa buldogului, prinsă de creanga unui cais înclinat, deloc înalt, de sub blocul nr. 1 de pe strada Igor Vieru.

(Eu unul am dedus locul a doua zi după tragedie, când, sub acel zarzăr oblic, am văzut un borcan cu apă cu un buchet sau două de flori în el. Iar pe 1 august, când ieșisem să merg la sărbătorirea celor 60 de ani ai lui Ion Ungureanu, un scurt șuvoi de ploaie mă făcuse să mă adăpostesc sub cornișa acelui bloc nr. 1, lângă acel pom înclinat sub care – aveam să deduc prin cea mai simplă relaționare logică – în ajun, seara, se spânzurase de blestemata lesă acel tânăr neexperimentat, neconsolat, cuprins năvalnic de extrema deznădejde a momentului; a momentului pe care nu avusese răbdarea să aștepte să treacă; acel Werther nostalgic din cartierul Ciocana al Chișinăului, atât de bogat în verdeață de pădure și de diverși pomi…

10.II.1996

Alaltăieri, în biroul ministrului culturii M. Gh. Cibotaru am văzut o altă variantă a crinilor pe care îi am de la Mihai Țăruș. Aproape aceeași compoziție, însă în alte tonalități cromatice, de un liliachiu închis și cu verde dens. „A rămas de la locatarul precedent”, zice prozatorul-ministru. Adică, de la Ion Ungureanu care, posibil, o fi moștenit și el pânza de la predecesori. (Dar nu, nu se putea asta: în comunism, astfel de picturi nu treceau.) iar în anticameră – flori ale soarelui de Vasile Cojocaru. Interesante prin sobrietatea lor de plante „bronzate” prin pârguirea-i văratică.

17.VIII.1998

Biblioteca „Translivania”, la „Perpetuum”: A. Burac – 60 de ani. Printre vorbitori: Emil Loteanu şi Ion Ungureanu. Plus expoziţia pictorului de… 9 ani Ştefan-Gheorghe Druc (fiul lui Vlad Druc).

3.IX.1998

Aseară, TVR a dat un film al grecului Cacoyanis (autorul lui „Zorba”) – „Dulce țară”. Subiect inspirat de lovitura de stat din Chile de acum un sfert de veac. Aluziv, trimiteri la Grecia „coloneilor negri”.  Dar chiar dacă au fost în roluri Papas și Niro, pelicula a ieșit de nivel mediu, ușor schematică, de o retorică în surdină. Publicistică în melanj cu artisticul. Dacă nu vizionam filmul, nu pierdeam mai nimic. Mi-aș fi amintit de o peliculă a lui Vytautas Žalakevičius – „Ce dulce cuvânt, libertatea”, în care evoluase și Ion Ungureanu. Lituanianul a fost, cred, mai bun.

4.I.2001

Ieri, în maxi-taxi nr. 29 urcă Ion Ungureanu cu doamna sa. Lângă Universitatea de Arte, în unul din birourile căreia s-a stins bietul Veniamin Apostol. Doamna încearcă să articuleze ceva cuvinte românești, întrebând dacă vehiculul merge la „cei Bătrân”. Mircea – îi scapă, nu rostește numele/ prenumele. Salut, schimb de amabilități, după care îl întreb ce probleme are la îndepărtata, totuși, Ciocană. Ah, face reparație în apartament și merge la un magazin specializat în comercializarea faianței italiene etc. Astfel, Ungureanu este  omul cu o reședință în trei capitale: Moscova, Chișinău și București. Probabil, nu e ușor să faci pretutindeni renovări, reparații…

16.X.2001

Telefonează Eugen Uricaru, întrebându-mă dacă nu am cumva vreo cunoștință la Ambasada Moldovei, care să-i înlesnească unui poet francez obținerea unei vize cu intrări repetate: la Chișinău, galul ar încerca să se familiarizeze cu poezia de pe aici, să încerce niște traduceri. Eu să am cunoștințe printre cei instalați de comuniști? Nu prea. „O terță persoană?”, întreabă Eugen. În fine, îi spun să-l caute pe Vitalie Rusu, în eventualitatea că el mai este pe acolo, pe Aleea Alexandru. Sau pe Ion Ungureanu, vicepreședinte la Fundația Culturală Română care se află gard în gard cu ambasada. De fapt, ceea ce mi-a venit pe moment: în calitatea sa de președinte al USR Uricaru ar fi putut lua legătură directă cu ambasadorul, cred că ar fi găsit înțelegere.

2.III.2002

Pe 1 martie am trecut pe la Fundația Culturală Română. Intru la dl Mircea Anghelescu. E îngrijorat că Ion Ungureanu nu s-a întors de la Chișinău. Îi spun că m-am întâlnit cu el duminică, în Piața marii Adunări Naționale, la miting. I-ar fi telefonat, dar, își zice, că, probabil, la Chișinău telefoanele sunt ascultate. (Și ce secrete avea să dezvăluie, decât să-l întrebe de sănătate, de când revine la birou, de?...)

Mi se aduc câteva din cărțile recente apărute la editura Fundației. Îmi oferă câte un exemplar din „Adevărul literar”, „Observatorul cultural”, „România literară”, zicând: „I-am rugat să ne aducă aceste publicații și nouă, la Fundație, pentru că nu putem abona multe”. Nu vin și eu pe 27 martie la manifestările de la FCR? Din câte știu, vor sosi bălțenii de la revista „Semn”, eu nu am vreo invitație. „Se ocupă Ion Ungureanu”, zice.

3.III.2002

Discut la telefon cu Ion Ungureanu despre îngrijorarea colegilor săi de la Fundația Culturală Română, despre suspiciunea lor, posibil întemeiată, că telefoanele ar fi ascultate. El: „Tare fricoși mai sunt”. Probleme, probleme, probleme… Și-a internat fratele în spital. Pe 13 martie va ține o conferință de presă referitoare la Zilele Basarabiei la FCR.

27.XI.2003

  Târgul de Carte Gaudeamus de la București. Bujor Nedelcovici îmi spuse că nu-i place noțiunea, aici și astfel, de târg, că nu e vorba de vite, de mai știu eu ce mărfuri etc. Și-a lansat cartea de memorii, pare-se; ne-am întâlnit în „spațiul central”, schimbând câteva vorbe. George Astaloș, identificându-mă, probabil, ca și Goma, după pozele pe care le-a văzut prin presă, “mă ia de-o aripă”, ducându-mă la standurile nu mai țin minte cărei edituri, ca să-mi arate „Antologia de poezie din Basarabia”.  

Eu am lansat și Velimir Hlebnikov, „Ochii din orbitele rănilor”. Prezenți și vorbitori – Alex Ștefănescu, Barbu Cioculescu, Mircea Anghelescu. Se aflau cu noi și Ana Blandiana, Romulus Rusa, Ion Ungureanu. Aprecieri f. generoase. Alex. se  îmi vorbește extrem de elogios și la adresa paginii de versuri care trebuie să apară miercurea viitoare (i-o expediasem prin e-mail). Prini i-a făcut o ofertă, pentru „La o nouă lectură”, care l-a lăsat cu gura căscata: ,,Cât costul unui apartament!” Ar fi de acord s-o editeze împreună cu propria-i “Mașină de scris”, dar se îndoiește că lucrurile ar fi pe deplin curate: ca dându-l, împreună cu Domnița, să difuzeze volumul în România, iar Prini, ținându-se de cuvânt, doar în Basarabia. „Nu am nicio garanție. Dacă apare la o tipografie din Chișinău, cum să controlez tirajul?” (După, am vorbit și cu Prini care deja nu mai insistă ca volumul să fie tipărit la Chișinău. E conștient că, dacă se rezumă la spațiul pruto-nistrean, n-ar putea recupera investițiile în cartea respectivă, însă consideră că atât numele autorului cât și cel al operei respective aduc un plus de imagine editurii, îi cresc acțiunile etc.)

1.I.2013

Fac ordine pe masa de lucru a display-ului: transfer în mapele corespunzătoare fișierele „Jurnal 2012” și „Corespondență 2012”, în locul lor deschizându-le pe cele ale anului curent (...)

După urările de An Nou, Bedros Horasangean se interesează, dacă nu am cumva adresa electronică a lui Ion Ungureanu, cu care s-au cunoscut și a colaborat, pe când acesta era angajat la ICR București. Voi încerca să-i găsesc coordonatele.



4 septembrie 2014. Salonul de Carte,
Biblioteca Națională