Primul meu interviu l-am publicat încă pe când
eram student, la început de iunie 1970. De atunci, am avut şansa de a dialoga
cu zeci de personalităţi ale literaturii române, şi nu numai, ulterior cele mai multe
convorbiri intrând în volumele „Răspuns şi răspundere” (1989), „Spunerea
de sine” (1994), „Prezenţa celuilalt” (1997), „Micşorarea distanţei” (2004) şi
„Răspund, deci exist” (2008).
Şi iată, azi, volum-ecou „Voci din Câmpiile
Elizee” care, înainte de toate, e un omagiu adus minunaţilor mei colegi, cei
mai mulţi dintre ei şi prieteni, plecaţi pe tărâmul neuitatelor umbre. Un volum
cu vocile (…scrise) ale unor scriitori importanţi care, pe parcursul unui sfert
de secol, au răspuns noianului de întrebări, pe care le-am tot izvodit, pornind
de la creaţia, de la destinul lor. Cred că multe din aceste pagini intră în
contextul general al istoriei literaturii române, fiind mărturii-document, ce
conţin momente relevante din starea scrisului artistic contemporan de pe ambele
maluri ale Prutului, atestând integritatea spirituală românească.
Printre protagoniştii adunaţi la colocviul acestei
cărţi sunt scriitori a cărei operă e de o certitudine axiologică indiscutabilă:
Ioan Alexandru, Alexandru Balaci, Cezar Baltag, Aureliu Busuioc, Matei Călinescu,
Mircea Ciobanu, Anatol Ciocanu, Gheorghe Crăciun, Vasile Leviţchi, Ion Miloş,
Marin Mincu, Fănuş Neagu, Mircea Nedelciu (uite că, firesc, ordinea alfabetică
amestecă generaţiile!), Octavian Paler, Sorin Preda, Ioanid Romanescu, Serafim
Saka, Mircea Sântimbreanu, Marin Sorescu, Petre Stoica, Gheorghe Tomozei,
Marius Tupan, George Ţărnea, Radu G. Ţeposu, Laurenţiu Ulici, Gheorghe Vodă, Nicolae Vieru...
E o carte-ecou a polifoniilor emotive, dar şi a
diversităţilor ideatice, a atitudinilor prin care s-a făcut şi se face remarcată
literatura română, ca originalitate, cromatică şi modernitate distinctă, în
contextul scrisului beletristic universal.
L.B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu