CE ÎNSEAMNĂ NUMELE DOCTORULUI JIVAGO PE ROMÂNEȘTE?

Între anii 1946-1955, Boris Pasternak își scrie una din principalele cărți, romanul Doctorul Jivago, în care sunt abordate eternele ecuații viață-moarte, întemeierea existenței umane pe/ în cultură și istorie, rolul artei și al naturii întru depășirea dizarmoniilor pe care le cauzează moartea, războiul, revoluțiile etc. Romanul nu este acceptat de editurile sovietice, apărând în Italia (1957), după care urmează versiunile engleză, franceză, germană, suedeză. În 1958, lui B. Pasternak i se acordă Premiul Nobel, fapt ce declanșează în URSS o furibundă campanie denigratoare la adresa sa*.

Până la apariția romanului lui Boris Pasternak „Doctorul Jivago”, în onomastica rusească nu a existat numele Jivago. Iar dacă admitem că cineva dintre părinți ar fi dorit să-și boteze fiul cu un astfel de nume, reacția preotului, ce ar fi trebuit să afunde pruncul în cristelniță, sau cea a funcționarului ateu de la serviciul stării civile ar fi fost una neunivocă, mai curând dezaprobatoare. Chiar dacă părinții i-ar fi spus preotului că acest nume, Jivago, ei l-au dedus și adaptat din sfântul text al „Bibliei”, nu se știe dacă ar fi primit binecuvântarea. Pentru că nu e sigur că slujitorul bisericii s-ar fi lăsat convins, argumentându-și reticența tot în baza unor argumente biblice. Nu, nu, numele Jivago nu e unul suspect, legat de conotații negative. Din contră, însă... – și preotul ar fi căutat argumente cât mai convingătoare ca să abată pe o altă cale nobila intenție a părinților care se gândeau să-și numească odrasla Jivago, și care veniseră pregătiți, cu trimiteri exacte la două citate, una din Evanghelia după Matei (16 : 16), cealaltă din Evanghelia după Ioan (6 : 69). Iar cititorului român, ba chiar celor mai buni cunoscători ai Bibliei de la noi, de-ar fi să deschidă paginile testamentare la versetele respective, dacă nu ar cunoaște slavona veche și nu ar citi textele sfinte chiar în această limbă, le-ar fi imposibil să înțeleagă de unde a extras totuși Pasternak numele Jivago, care, până la romanul său, nu a existat în onomastica rusească.

Ei bine, Olga Ivinskaia, iubita scriitorului, a găsit de cuviință să fabuleze, admițând că Jivago ar fi existat totuși în registrul numelor proprii rusești, de unde ar fi imprimat-siglă pe, să zicem, capacul unei guri de canal sau pe altceva aflat în locurile publice. Iată ce versiune inventează doamna: „B. L. (Boris Leonidovici Pasternak – l.b.) mergea pe stradă și s-a împiedicat de o placă de fontă ce avea imprimat pe ea «autograful» fabricantului «Jivago». Și a decis ca el (protagonistul romanului – l.b.) să se numească chiar așa, ca vreun necunoscut, ce se trăgea sau că dintr-un mediu negustoresc sau că din unul cvasi-intelectual – acest om va fi eroul său literar”. Prea prozastică versiune chiar și pentru un personaj de proză, plus că arhivele industriașilor ruși nu au scos la iveală niciun Jivago.

În fine, explicația autentică avea să o dea însuși Boris Pasternak într-o discuție cu Varlam Șalamov, scriitorul care petrecuse ani mulți în GULAG. Cânt interlocutorul se interesă de unde a apărut numele protagonistului, Jivago, Pasternak lămuri:

 „E o istorie deloc simplă. Încă de copil, am fost impresionat foarte tare de unele versete dintr-o rugăciune bisericească...” 

Și scriitorul reproduse unul din versete, în care apare epitetul, nu substantivul, jivago (живаго). Ei bine, în versiunea românească a bibliei bineînțeles că adjectivul respectiv e unul „autohton” și, pentru un necunoscător de slavonă, el nicidecum nu duce spre numele protagonistului din romanul lui Pasternak.

Iată, în românește, versetele biblice în care (nu) apare jivago:

 „Răspunzând Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei, 16 / 16).

„Și noi am crezut și am cunoscut că tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu” (Ioan, 6/ 69).

Să dăm și variantele lor originale, în slavona veche:

„Ты еси воистину Христос, сын Бога живаго” – „Simon zhe Piotr, skazal: Tî esi voistinu Hristos, sîn Boga jivago”;

„И мы уверовали и познали, что Ты Христос, Сын Бога живаго” – „I mî uverovali i poznali, chto Tî Hristos, Sîn Boga jiavgo”.

Prin urmare, epitetul „jivago” în românește e: „Celui viu”, în traducere biblică, iar ca să fie mai aproape de cel slavon, să ne gândim și la variantele: Viul / Viului = Jivago.

Să revenim la mărturisirea lui Pasternak: „Eu repetam acest verset («Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu») și, copil ce eram, puneam virgulă după cuvântul «Dumnezeu». Ca și cum apărea un  (alt) nume tainic al lui Hristos «Jivago» («Celui viu»). Eu nu mă gândeam la Dumnezeu cel viu, ci la unul nou, numele căruia, «Jivago», îmi era accesibil doar mie unuia. Viața întreagă mi-a trebuit pentru ca acea senzație a copilului să devină realitate – să-i pun acest nume personajului romanului meu. Iată istoria adevărată, «substratul» alegerii. În afară de asta, «Jivago» ar putea fi asemeni unor nume siberiene sonore și expresive, cum ar fi Mertvago (Mortului), Veselago (Veselului). Aici, simbolul coincide cu realitatea, nu o încalcă, nu-i contravine”.

Așadar, în numele de familie a lui Iuriy Andreievici genetivul adjectivului s-a transformat în cazul nominativ al substantivului, devenit numele unui intelectual rus de la începutul secolului trecut; nume cu o dublă motivație – și simbolică, și obișnuită, când, precum remarcă unul din cercetătorii creației lui Pasternak, se întâmplă acea „explicare a adevărului în lumina cotidianului” din textele liturgice, care îl uimește pe Iuriy Jivago.

Autorul a adoptat/ „cultivat” programatic paralelele sacru – profan, împământenirea inflexiunilor biblice, punerea lor în relație cu dimensiunea și importanța (atât cât există acestea)  omului, vieții și viselor acestuia.

Probabil, dacă nu trăia/ scria într-o țară, în care una din componentele cenzurii era și ateismul acerb, numele romanului era altul. Una din variante era „Moarte nu va mai fi” („Смерти не будет”), iar epigraful ales de autor fiind versetul 4 : 21 din „Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul”: „Și va șterge orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut”. Ecourile acestui epigraf, la care autorul a renunțat, precum am presupus, din cauza nedorinței de a se confrunta prea fățiș cu cenzura, de a o ațâța, apar în meditațiile protagonistului romanului, care consideră că arta e un fel de scriere în continuare, „de completare” («дописывание») a Revelațiilor dumnezeiești din „Apocalipsa”. După îndelungi meditații și frământări etice, Iuriy Jivago „înțelege clar că arta, totdeauna, fără încetare, este preocupată de două lucruri. Ea reflectează mereu la moarte și necontenit prin asta izvodește viață. Marea, adevărata artă este cea, care se numește Revelația lui Ioan, și cea, care o continuă”.

În concepția autorului, deci și a doctorului Jivago, în viață trebuie să vină și momentele în care ne dăm seama de erorile (păcatele) pe care le-am comis, dar și de jertfele care ni s-au cerut, pe care trebuie să le deplângem, pentru a fi în stare și de pioasa încântare pentru toate cele create de puterea supremă. Din acest motiv, se mai spune că romanul „Doctorul Jivago” trebuie citit sau recitit tocmai în cele mai dramatice momente ale vieții omului,  încât pentru unii disperați se poate întâmpla minunea dintr-un poem al doctorului Jivago, alias Pasternak: „Viața reveni la fel fără motiv,/ Cum se curmase, straniu, altădată”.

-----------------------------

   *Pentru această mare faptă artistică a sa, Boris Pasternak este exclus din Uniunea Scriitorilor, la un stadiu incipient punându-se pe rol chiar un dosar ce stipula „trădarea de țară”. B. Pasternak refuză premiul. (Printre altele, în Declarația TASS  din 2.11.1958 – ca în timp... de război, nu?! – se spunea: „În cazul în care B. L. Pasternak va dori să părăsească pentru totdeauna Uniunea Sovietică, orânduirea socială și poporul pe care le-a calomniat în opul său antisovietic Doctorul Jivago, organele oficiale nu-i vor crea impedimente. I se va oferi ocazia să plece din Uniunea Sovietică și să încerce personal toate „minunățiile raiului capitalist”. Astfel, se anticipa un alt caz – cel al lui Soljenițîn.) Diploma și medalia Premiului Nobel avea să le primească, în 1989, fiul scriitorului.

27.III.2017