Pluralia tantum
JURNAL ÎN
MARGINILE ISTORIEI LITERARE (II)
7.X.1970
Un caz „profesional”, legat de
interviul meu cu actrița Baikova de la teatrul din Krasnodar. Jumătate de zi
căutai telefonul – de la hotel, de la teatru. O altă jumătate de zi –
studiază-i fizionomia din pliantele teatrale, în care pozele o înfățișează în
diverse roluri. Alte griji și emoții de intervievator neofit, pentru ca, până
la urmă, ajungând la teatru, să întreb de cineva: „Fiți amabilă, n-o cunoașteți
cumva pe Raisa Ivanovna Baikova?” „Sunt chiar eu. Însă acesta nu e un detaliu
pentru presă”, îmi spuse acea „cineva”. E primul interviu din „cariera” mea.
(De câteva luni, studentul ce mai sunt a fost angajat pe o jumătate de salariu
la „Tinerimea Moldovei”.)
În jurnalul său intim, tânărul
Tolstoi își schița sumedenii de proiecte. Nemodest vorbind, sunt și eu...
Lev-Leu-Leo. Argument, nu-i așa? Și, dacă și acest jurnal îmi este intim, de ce
n-aș face proiecții ironice în amestec cu speranța și încrederea în
propriile-mi forțe? Am aproape 22 de ani și trebuie să scriu atâtea cărți!
Trebuie să le scriu, în caz contrar, revenirea mea, peste ani, la rândurile de
pe această pagină, nu-mi va trezi decât dispreț față de propria-mi persoană.
O teamă de reproșuri care ar
putea să-mi rănească amorul propriu? Încercarea de a-mi transpune sentimentele,
de cât sunt eu în stare. Elucidarea lor rămâne totuși, culmea enigmei.
29.X.1970
O zi parșivă. Senzație de
murdar. La sala de lectură (B-ca „Krup”.), în timp ce ieșisem la o pauză de
țigară, cineva mi-a furat de pe masă un volum de Pasternak. Va trebui să
plătesc de cinci ori prețul nominal. Asta-i regula...
Apoi cenaclul literar la
„Tinerimea Moldovei”. Un imbecil, tatăl prostiei, porno-idiotul de Es.! Cel mai
trândav tip, arogant de bani mărunți, cârpa US. Să-și permită să vorbească
astfel despre Universitate, despre studenți și studenție? Din câte se știe,
dânsul n-a dus la bun sfârșit vreun fel sau altul de studii, ca să nu vorbim de
cele universitare. Cretin pretențios, minte prostituată. E în stare să spună
orice îi vine la gură. Sumarul său vocabular pângărit. Dar cine ne poate
asigura că, și pe viitor, nu vom întâlni asemenea caricaturi animate și animalice?
Știu și eu, știu și alții: ne așteaptă și alte piedici.
În replica dată lui Gh. Chira
am fost cam repezit. E bun și el... N-au intervenit nici Cimpoi, nici Saka.
Cine-i știe... Însă nu sunt eu chiar atât de timid, ca să închin steagul. (O
rimă ieftină: „Spiritul răzbunător/ Caută loc pentru izvor”.) Un tip dezmățat
pornit contra unui tânăr este un criminal.
Toți cei mari te consolează.
Mă simt și eu „vizat” de spusele lui Tolstoi (în noiembrie 1870, câte Strahov):
„Mă aflu într-o chinuitoare stare de incertitudine (…) și de neîncredere față
de mine însumi, și cu toate astea sunt prins de o îndârjită muncă interioară”.
Dar trebuie să ajung să pot spune: „M-am străduit să mă perfecționez ca spirit
– am învățat de toate, ce am putut și spre ce m-a împins viața; m-am străduit
să-mi fortific voința, să-mi impun reguli, pe care să le urmez”.
30.X.1970
Eveniment: o scrisoare din
Franța. De la o familie cu care am îndrăznit să fac, foarte întâmplător,
cunoștință. Pur și simplu, ieșeam din Casa Presei și, la intrare, văzui trei
persoane care discutau ceva în franceză. Eu, pe nepregătite, mă cer în vorbă...
Doamna și domnul veniseră în ospeție la fratele ei, locuitor al Chișinăului.
Iată ce-mi scrie doamna Tyrislou: „Cher Monsieur, nous vous remercions pour les
photos que vous avez fait parvenir. C'est pour nous un agréable souvenir de
Kichinev.
L'interet que vous portez a
notre langue fait bien plaisir et nous vous souhaitons beaucoup de succes dans
vos enterprises futures”. Și, dat fiind faptul că doamna, ovreică de origine,
însă născută cetățeancă română, a plecat când a fost să plece spre Franța,
încheie în română: „Vă trimit prin poștă două cărți de Diderot care eu cred că
vă vor interesa.
Avec notre meilleur
souvenir...”
Citind despre volumele lui Diderot,
am început să am emoții deosebite. Oare vor trece frontiera? Cum aș mai vrea
s-o treacă! Aș fi fericit sau, cum ar fi zis Camus, „persoana mi s-ar acorda cu
existența pe care o duc”. Firește, ar fi o fericire de moment.
Pare-se, le voi trimite o nouă
scrisoare, rugându-i să-mi recomande vreo cunoștință cu care aș putea întreține
corespondență. Diferența de vârstă ca imposibilitate a întemeierii unei
prietenii de lungă durată?
 |
| Cu soții Tyrislou din Franța (1970) |
1.XI.1970
Aceste însemnări ar fi fost
cazul să le fac acum două zile.
Ziua Poeziei. Caricatură. Deja
au început să se teamă chiar și de Aleea Clasicilor. Autograful pentru Zi.
Cafeneaua „Știuletele de aur”, împreuna cu Gh. Mazilu. Ne-am întâlnit cu Simion
Ghimpu.
Fac un curs de ars poetica intens, după Pasternak,
Apollinaire, Mieželaitis.
Am scris foarte puțin din câte
ar fi trebuit.
3.XI.1970
Nu-mi prea pot ordona
gândurile. Texte dezlânate. Nu le am la inimă. Păcat. Unele sunt duse
până spre final, însă finalul se lasă așteptat. Înainte, o porneam „il
sccopio” (exploziv).
Vorba Iui Călinescu: „Jurnalul
intim nu se scrie niciodată pentru o singură persoană”. (Cu alter ego, nu se fac două?)
Am devenit un cititor
nedisciplinat.
Din „Cartea Poeziei”–
mărturisirile lui Vasile Coroban, rondelurile lui Boțu, poezia a doua a lui
Codru și „Murea pe scenă cineva” de Matcovschi. Din Druță: „Acel simplu om al
nostru, care întâia oară le-a zis florilor din capul primăverii l ă c r ă m i o a r e, trebuie să fie și el
așezat printre marii poeți ai neamului nostru”. Spre final: „«Miorița» ne-a
creat o magistrală pentru secole, și ar fi stupid să încerci cu opincuțele tale
a bătători o cărărușă în preajma acelei magistrale numai din teama să nu-ți
pierzi individualitatea».
P.S. Prea des au început să ne
viziteze la cămin profesorii universitari. Munca „ideologică” în acțiune.
Roadele ei nu se prea văd. Doamne ajută. Prea nu s-au luat multe în seamă până
acuma. E timpul, fraților, să recunoașteți și voi anumite lucruri.
„Noi azi suntem mai rafinați:/ Și la nefrați le zicem frați”. A
scris-o Cărare. A încerca să tăinuiești sugestiile acestor rânduri, ar însemna
să faci cel mai inutil lucru, pe care a încercat să-1 facă vreodată o minte de
moldovean. Totul e precis.
4.XI.1970
Prelegerea de artă plastică de
la „Krupskaia” – foarte modestă. Primele două au fost mai interesante. S. Cuciuc
nu prea cunoaște limba; pare-se, nici despre ce ar trebui să vorbească.
Acasă, să citesc Lorca.
5.XI.1970
Ieri, adică și azi, până la
orele 3 spre dimineață, l-am „studiat” pe Garcia Lorca. Poezia primilor ani –
excepțională. („Greiere!/ Stea sunătoare”; „Buzele tale sub ascunziș de
săruturi”; „Murdară de nisip și săruturi” – imagini evocatoare de contexte
întinse.)
Dimineața a mijit a bucurie:
au sosit cărțile din Franța. Mult visatul Diderot. Ediții excelente, în
colecția „Le livre de Poche”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu