MOLDOVA/ ROMÂNIA SAU... BASARABIA?

Mi s-a întâmplat să dau mai multe interviuri colegilor și prietenilor de la București, Iași, Botoșani, Cluj, Craiova etc., etc. în care, într-o formulare sau alta, apăra și ideea interogativă, dacă eu, Leo Butnaru, mi-aș fi simțit nașterea în Basarabia drept un handicap sau un avantaj.

Nu, nu nașterea în Basarabia, ci în Uniunea Sovietică am simțit-o ca pe o nefastă nedreptate. Partea estică a României, componentă a Moldovei Istorice, este impropriu numită Basarabia. Pe mine unul, această confuzie istorică prin atribuirea unui nume nepotrivit unei părți de Moldovă, de Românie, mă supără.  Pentru că, atunci când spui Basarabia, apare – brusc! – umbra cortinei de fier. A primei cortine de fier, pe care o instalase, la Prut, Rusia țaristă, în blestematul an 1812. A doua oară, cortina de fier a fost înstăpânită deja de URSS, declarată succesoarea de drept a nedreptului imperiu rus, precum astăzi Rusia este succesoare (de drept) a strâmbei URSS.

Această rocadă... sâcâitoare amintește mereu de cortina de fier. Și trebuie să ne revoltăm când, de la o vreme, sau cam de acum circa două secole, dar mai ales în ultimul timp, uneori parcă din… bune intenții, patrioții, totdeauna din rea intenție – hoții abuzează, iresponsabil(i), de rocada greșită: Moldova – Basarabia, după care în locul reginei/regelui pe tabla de șah a istoriei apare Basarabia care, de fapt, nu a fost gândită decât ca un simplu pion pe tabla de schimb și împilări a imperiului rus.

Numai că noi (cu și fără ghilimele, acest: noi) continuăm să perpetuăm abuzul, dându-i prioritate Basarabiei(-cal troian) în fața Moldovei lui Ștefan. Dacă s-ar trezi Domnitorul din mormântul său de la Mănăstirea Putna și i-ar vorbi cineva despre… Basarabia, Ștefan cel Mare nu ar ști ce i se spune, la ce se face referință-tendință și – de ce! Cronicarii noștri, Ureche, Neculce, Costin, habar nu ar avea de Basarabia, la auzul acestui nume strângând din umeri și strângându-și dezamăgiți penele de scris, depășiți de astfel de confuzii pernicioase. Domnitorul și cronicarii nu ar putea să-și imagineze că fortărețele din Est, de la Nistru, se află în… Basarabia.

Și nu doar Domnitorul, nu doar cronicarii noștri, ci nici vecinii, leșii și ungurii, însăși rușii de până la 1812, nici Dimitrie și Antioh Cantemir nu ar fi priceput ce e cu această… țară, Basarabia.

Când se spune Basarabia, această „nevinovată“ noțiune înseamnă resemnare, uitare, parcă renunțare. Când spui Moldova, acest nume din legenda cu Dragoș maramureșeanul se lipește indivizibil de Țară, prelungește România spre hotarele ei firești, pământești și cerești.

Prin urmare, să spunem și să scriem Moldova, pentru că, astfel, spunem și scriem, implicit, România. Pentru că, dacă vă imaginați că spuneți întreg adevărul, ceva fundamental – Basarabia, de fapt, de asemenea implicit, în imaginația istoriei (nu o singură dată – bolnavă) parcă ați trasa, involuntar, un hotar între ce a fost până la și după primele decenii ale secolului al nouăsprezecelea moldo-românesc. O delimitare ca o înstrăinare. De parcă partea aceasta de Moldovă ar fi avut ceva predestinat legat de ruși, „consimțind“ să fie ruptă din integritatea ei, ce tot Moldova se numește, ajunsă, firesc și binecuvântat, parte a unității românești.

Să nu uităm că străinul care venise cu intenții de aliat s-a înstăpânit neamânat aici, în Moldova pruto-nistreană, ca un cuceritor nemilos. Să nu uităm, amintindu-ne și despre ce scria Mihai Eminescu pe 14 martie 1878 în Timpul despre partea de Moldovă/ România rămasă ostatecă la ruși:

„Toate elementele morale în această afacere sunt în partea noastră. Dreptul nostru istoric, incapacitatea Turciei de a înstrăina pământ românesc, trădarea unui dragoman al Porții, recăpătarea acelui pământ printr-un tratat european semnat de șapte puteri și obligatoriu pentru ele, garantarea integrității actuale a României prin convenția ruso-română, ajutorul dezinteresat ce l-am dat Rusiei în momente grele, toate acestea fac ca partea morală și de drept să fie pe deplin în partea noastră.

Mai vine însă în partea noastră împrejurarea că acel pământ nu l-am cucerit, n-am alungat pe nimeni de pe el, că e bucată din patria noastră străveche, este zestre împărțitului și nenorocitului popor românesc.

Ni se scot ochii cu binele ce l-am avut din partea rușilor. Pentru a răspunde și la aceasta ne-ar trebui un volum întreg. Destul numai să pomenim că alianța de la Luțk dintre Petru cel Mare și Dim. Cantemir ne-a costat domnia națională și un veac de înjosire și de mizerie, iar cea mai nouă alianță dintre Rusia și noi a început a aduna nouri grei deasupra noastră”.

Astăzi, chiar și în conjuncturi politico-statale ceva mai... ciudate, când spui Moldova, acest pământ, cu cealaltă jumătate a sa, de asemenea Moldova numită in integrum, este cuprins tot sub nimb românesc, iar când Moldovei din stânga Prutului i se spune Basarabia, parcă i se slăbesc legăturile cu Țara. Apoi, când se spune Basarabia, parcă nici Cernăuțiul, Hotinul, Nordul Bucovinei nu mai au nimic cu noi, cu Moldova, cu România ale căror părți componente au fost, singulare sau plurale.

Deci, să nu abuzăm de nefireasca, totuși, noțiune Basarabia, când ea, imaginat și istoricește, e ceva supradimensionat: un clin de pământ dinspre marea (care ne-a fost și ea furată)… înclină să dea „lăbărțat“ peste toate celelalte hotare naționale, din sud și din nord, pentru ca să anihileze – cel puțin, aceasta a fost tendința impusă! – numele adevărat al acestor teritorii – Moldova, România.

Crede cineva, inclusiv de la București, că Basarabia sună mai frumos (ca să nu mai vorbim de… adevărat!) decât Moldova? Din contră, – sună nu numai neadecvat, ci și neadevărat, atunci când este „revărsat“ neîntemeiat peste cuprinsul său real – ca istorie și teritoriu.

Când spui Moldova, te gândești, dar și visezi, la România. Când spui Basarabia, îți amintești, precum e ne-cazul, de Rusia.

Plus la toate, este curios că, astăzi, rușii folosesc mai frecvent denumirea Moldova/ Moldavia, decât Basarabia. Mai frecvent decât însăși românii, care țin, greu de înțeles de ce, tocmai la impusa-impostoarea noțiune Basarabia. Această supralicitare „basarabeană“ spune ceva despre șubrezenia conștiinței și memoriei carpatine, nu?