S-a născut la Buenos Aires într-o familie de ovrei imigranți
din Polonia. În 1954 este admisă la Facultatea de Filosofie și Jurnalism a
Universității din capitala Argentinei, paralel studiind pictura. Frecventează
cursuri de psihanaliză.
În anii 1961-1964 a locuit la Paris, unde face cunoștință cu
Cortazar, Paz, Calvino etc. La Buenos Aires e apropiată de cercul
suprarealiștilor. Îl intervievează de Borges. În 1966 i se acordă premiul
pentru poezie. În 1968 obține bursa Guggenheim, în urma căreia are un sejur la
New York.
După două tentative de suicid (1970 și 1972), ultimele cinci
luni din viață și le petrece în ospiciu, la ieșirea din care își pune capăt
zilelor cu o supradoză de stupefiante.
Din edițiile sale antume amintim: „Cel mai străin pământ”
(1955), „Ultima curățenie” (1956), „Aventurile pierzaniei” (1963, cu o prefață
de Octavio Paz), „Extragerea pietrei prostiei” (1968), „Nume și chipuri”
(1969), „Infernul muzical” (1971), „Contesa sângeroasă” (1971).
Creația sa este tradusă în engleză, franceză, germană,
italiană, portugheză, suedeză, cehă, rusă și alte limbi.
În
traducerea lui Leo BUTNARU
Arborele
Dianei
1
Am făcut saltul din mine în zori.
Mi-am lăsat trupul împreună cu lumina
și am cântat tristețea a ce s-a născut.
2
Acestea sunt versiunile pe care le propun:
o gaură, un perete ce tremură...
3
doar sete
tăcere
orice întâlnire
ai grijă de mine dragostea mea
păzește-te de cel tăcut în pustiu
de călătorul cu vasul pentru apă gol
și de umbra umbrei sale
4
Acum:
Cine va opri scufundarea mâinii sale
de tribut pentru micile griji. Va plăti
frigul. Va plăti vântul. Ploaia va plăti.
Va plăti tunetul.
5
Pentru un minut din viața scurtă
doar ochi deschiși
pentru a vedea timp de un minut
flori mici în creier
dansând precum cuvintele în gura unui mut
6
ea se dezgolește în raiul
memoriei sale
ea nu cunoaște nemiloasa destinație
a viziunilor lor
ea se teme de a nu ști numele
a ceea ce nu există
7
Treci cămașa prin flăcări
de la stea la stea
de la umbră la umbră.
Moare de moarte depărtată
cel care iubește vântul.
8
Luminătoarea memorie, galeria în care
difuză-i
umbra a ceea ce sper eu. Nu e adevărat
că va veni. Nu este adevărat că nu va veni.
9
Pentru
Aurora și Julio Cortazar
Aceste oseminte strălucitoare-n noapte
aceste cuvinte ca pietrele prețioase
vii în gâtlejul unei păsări pietrificate,
acest verde atât de iubit,
acest liliac fierbinte,
această inimă doar enigmatică.
10
un vânt slab
plin de fațete curbate
pe care eu le-am croit în chip de obiect al
iubiri
11
acum
în acest timp inocent
eu m-am așezat
pe pragul privirii mele
12
nu există o metamorfoză mai dulce decât a
copilului; mătasea
somnambulului acum pe cornișa ceții
se trezește mâna ce respiră
floare ce se deschide în vânt
13
lămurește cu cuvintele acestei lumi
în care el mi-a lăsat o barcă ce mă duce
14
Poem ce nu cuvântă
și pe care nu-l merit.
Frica de a fi în doi
mod de a oglindi:
cineva adormit în mine
mă mănâncă și mă bea.
15
Stranie neobișnuință
a timpului în care m-am născut.
ciudat însă nu-și mai exercită
meseria de nou-venit.
16
tu ți-ai construit casa
înaripatele tale păsări
au lovit vântul
cu propriile tale oase
ai terminat de unul singur
ceea ce nu începuse nimeni.
17
Ziua în care un
cuvânt îndepărtat a venit la mine. Merg prin aceste zile somnambul și
transparent. Un automat frumos cântă, se îndrăgostește, socotește întâmplări și
lucruri: cuib din sârmă iute când dansez și plâng la numeroasele mele
înmormântări. (Ea este oglinda lui incendiată, așteptarea sa din focuri
friguroase, elementul ei mistic, rătăcitoarele sale nume ce cresc solitare în
noaptea palidă.)
18
ca un poem învățat pe
de rost
de tăcerea lucrurilor
vorbește ca să nu mă
vezi
19
când ochii tăi
privesc
ce se află în
tatuajul meu
20
Laurei Bataillon
el spune că nu
cunoaște tema că dragostea va muri
el spune că se teme
de moartea dragostei
el spune că dragostea
e moarte și se teme
el zice că moartea
este frica dragostei
el spune că nu știe
21
eu m-am născut
suferind dublu
în memoria de aici și
de acolo
22
noaptea
oglindă pentru morții
pitici
oglindă de scrum
23
o vedere din jgheab
poate fi chiar o viziune asupra lumii
rebeliunea consistă în privirea unui
trandafir
pulverizându-ți ochii
24
(un desen de Wols)
aceste fire prizoniere în umbră
obligă să se țină cont de liniște
aceste fire ce unesc suspine
25
(expoziție Goya)
o gaură în noapte
subit invadată de un înger
26
(desen de Klee)
când palatul nopții
își aprinde frumusețea
apăsați pe oglinzi
până chipurile noastre vor cânta ca idolii
27
accident vascular cerebral al zorilor în
floare
mă abandonează beția nimicului și lumina
liliachie
beția imobilității și certitudinii
28
depărtați-vă cât mai mult de numele
care urzesc tăcerea lucrurilor
29
Lui
André Pieyre de Mandiargues
Aici noi trăim cu mâna pe gâtlejul lui. Orice
e posibil și eu deja știu cine a
inventat cuvintele în amestec cu chinul absenței. Astfel, pentru rugăciunile
sale el avu sunetul lor îndrăgostit de ceață.
30
în iarnă fabuloasă
mi-am lăsat aripioarele în ploaie
în memoria apei cu degetele-n ceață
31
Închiși vă sunt ochii
și nu jură că nu se vor deschide. În același timp în afară orele se hrănesc cu
flori născute din viclenie. Însă chiar cu ochii închiși și suferință
într-adevăr mare apăsați pe oglinzi cât uitatele cuvinte mai sună magic.
32
Zona unde somnul
devoră încet
inima miezului de noapte.
33
odată și odată poate
voi merge fără să
rămân
voi merge
ca unul care pleacă
34
micul călător
muri explicându-și propria moarte
înțelepte animale nostalgice
vizitară trupul său fierbinte
35
Pentru
Ester Singer
Viața, viața mea, lasă-te căzută, lasă-te
îndurerată, viața mea, lasă-te legată de foc,
de ingenua liniște, de pietrele verzi din
casa nopții,
lasă-te căzută și rănită, viața mea.
36
în cușca timpului
somnoroșii săi ochi privesc însingurați
și vântul aduce
sumbrul răspuns al frunzișului
37
în fiece zonă interzisă
este o oglindă pentru transparenta noastră
tristețe
38
Acest e cântul remușcărilor, veghind
îndărătul poemelor mele:
Acest cânt mă dezminte, mă minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu