luni, 23 septembrie 2019

DIN POEMELE INSPIRATE DE CELEBRUL SPAȚIU AL BOEMEI



Din volumul de poeme bilingv în pregătire

Leo BUTNARU / Лeo БУТНАРУ

PANTA REI și PANTA SKADARLIJA

PANTA REI – СКАДАРЛИЈА ТРАЈЕ

care va fi publicat de două edituri, una din România, cealaltă din Serbia
                                    Versiune sârbă: Ioan Baba


Apartmani Skadarlija

Aici au locuit Stănescu, Dora, Dumbrăveanu,
Dumitrescu. Sorin, firește.
Diminețile
le bătea în ușă Adam
salutându-i și românește
și sârbește.
Frățește.

În dimineața de azi
în solzii rașchetați ai parchetului
în lacul lor lucios
se reflectă binele public – soarele.

Coborând scările hotelului cochet
la parter
pe stânga – un restaurant chinezesc.

Nichita spusese: „Limba română este patria mea”.

După ce Camus rostise nazonat: „Ma patrie, c'est la langue française”.

Nu cred să nu fi existat vreun scriitor sârb care să fi spus:
„Patria mea este limba sârbă”.

La rândul său
patronul restaurantului „Kung Fu” le-ar fi putut răspunde demn
și cu oarece subtext:
„Patria mea este limba chineză”.

Pe sticla vitrinei restaurantului cu tacâmuri-bețigașe – învălmășeală
de litere slavone
latine și ieroglife – dintre acestea toate
oarecum învălmășite
parcă te-ar ținti priviri ca dintre recife
și, oarecum  îngrijorat, un sens
euro-chinez:
„Patria mea este...”

18.IX.2018


Panta Skadarlija

                           Lui Adam Puslojić

Skadarlija nu însemna coerență
ci secvență lângă altă secvență
înșiruite filmic în lung de uliță-pantă.
                                                            Bineînțeles
și panta Skadarlijei face parte din panta rei (să zicem
alunecările de teren)
și plantațiile de pa panta rei (seva din interior
și alunecare rouăi de pe frunze);

nu se poate ca pantera să nu facă parte din panta rei –
                                          sângele ce-i curge în vene
și cel care-i picură de pe botul feroce.
                                                            Și Pompei
a făcut parte din panta rei.

Totul face parte din panta rei – Pantagruel
panteistul – astea și altele
apărute în conștiință, de parcă
memoria, zisă culturală
ar prinde să transmită online trecutul
                                                          tumultul
inclusiv al boemei.
                              Ține de Heraclit
și acest spațiu eteroclit
această pantă de Skadarlija
până în capătul ei de jos, din vale, unde
de cum traversezi strada Cara Dušan
descinzi în plină piață
cu roșii delicat-bolfoase
și vinete, banane erotice – așa au crescut
așa au ieșit fără să fi vrut probabil
cel care le-a dat pe pământ
sau în arbori.
Sâni de europene albe ai sfeclei de zahăr
sânii de focoase adolescente africane ai ridichilor negre.
Zemoși răscopți care – neînfricat – își fac harachiri.

(De fapt
poate că tocmai Skadarlija și piața din capătul ei
ilustrează cel mai elocvent
deja cam sâcâitorul principiu al lui Heraclit despre totul curge
și nimic nu ar rămânea neschimbat...)

18-19.IX.2018
Belgrad – Niš



Aznavour

Dar parcă ți-ai putea imagina Skadalija fără Charles Aznavour
și bineînțeles fără celebrul „La Bohème”
cântec extrem de cunoscut
despre care se cântă în alte șlagăre?
                               În timp ce ascult
trag cu ochiul la ecranul televizorului suspendat
în trans-secularul local „Pocalul de aur”.
Ce simpatici, ingenioși, unii chiar talentați
sunt evreii din filmele lui Woudy Allen...

Dacă ar fi la discreția mea să butonez telecomanda
și să trec pe alte canale
aș înțelege ceea ce deja știam – că
nu doar se spune că tăcerea e de aur
ci au apărut și legende care susțin chiar
că în contul aurului muțeniei
câțiva inși s-ar fi îmbogățit mult. Precum ne sugerează
cinematografia italiană și americană
respectivii erau mafioți...
                                      Noroc că din gânduri
și metafore negre-grele mă scot – iată –
doi acrobați cu coaste de cauciuc
și ghidușul clovn uriaș
dar parcă totuși unul cameral
de pluș.
             E de râs
și chiar trezește zâmbetul seriozitatea clovnului
exact în această clipă eu trăgând concluzia că
atunci când clovnul e mimetic
el pare simetric.
                         Dar prin lărmuitoarea Skadalija
mai e sau ar trebui să fie
și clona clovnului hazliu non-stop
care când face trucuri în piață
își ia pseudonimul paiață
iar când se nebunește pe la „Pocalul de aur”
sau pe la cele „Trei pălării”
el își inventează fel de fel de nume hazlii
pe care din păcate memoria mea nu le stăpânește
ele fiind foarte exotice
pe sârbește.

...Dar să revenim la început(ul) care de regulă
se potrivește și pentru un final de discurs
mai amplu
mai scurt:
Parcă ți-ai putea imagina Skadalija fără Charles Aznavour
a cărui „La Bohème” o ascult chiar azi
23 septembrie, la Belgrad
ca pe – mi se pare – un recviem răgușit
ce ar petrece un celebru boem spre muzica sferelor
în această belgrădeană
sau pariziană zi-noapte în care
ca un soare uriaș al armoniilor s-ar stinge
purpurii ca un apus în potolire
magicii săi plămâni
ce respiră văzduhul Araratului
pe care l-a respirat și Noe...

23.IX.2014
Niš – Belgrad


La Skadarlija, despre speranță

Lui Radomir Andrić

Un mușteriu îl îmbărbătează pe alt mușteriu
(e de presupus – ambii boemi)
spunându-i astfel (aproape ca, să zicem
un Shakespeare din secolul nostru):
„Bătrâne Lear (e o poreclă, firește, – l.b.)
nu e pierdut totul
mai e o speranță
odată ce ai înțeles
să nu lași iluzia tinereții tale
să se transforme pur și simplu
în interes.
În fața interioară din conștiința mea, a speranței (doar
interioară poate fi speranța) neapărate; reiau
mai explicit – în fața neajutoratei speranțe eu
mă simt cel mai neajutorat. De aș putea să o ajut
și speranța să fie pe deplin vie
și eu ajutorat m-aș simți...”

...Pe aici
mai ales spre miez de noapte
deloc puțină vorbăria mălăiață
prin care Skadarlija ca și cum devine
zonă intensă pentru viață.
Până spre dimineață.
Cum ar veni se trăiește
se filosofează (cred unii
și nu totdeauna nu au dreptate)
astfel că de a-i încerca să potolești vreun guraliv
(temperamental)
de parcă ai trage acul de ureche...

 (Ah boemă
viață-viață
fir de ață...)

Discotecă

Îmi venise gândul că muzica aia
strangulată de toate ghilimelele posibile
care
bineînțeles
vor să spună că nu e vorba de muzică;
în fine,
fie,
îi zic muzică ce mi se păruse că și-a ieșit din minți.

Dar parcă o astfel de muzică între ghilimele are minte
ca să nu mai vorbim de pluralul
minți?
          Stare
de parcă din peșteri ies cicluri de ciclopi
game de răgete asurzitoare
în lung de Skadalija insinuate
prin complimente dezmățate
urări de bine și felicitări în o mulțime de limbi
încât poți ajunge a înțelege diferența sau unitatea dintre
augurii uruguaieni și auguri italian. Iar când
vodca de Finlanda prinde a-și face efectul
în comparație cu băsnirile despre marii boemi belgrădeni de odinioară
destinele foarte puținilor zei par interesante.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu