Din volumul de poeme bilingv în pregătire
Leo BUTNARU
/ Лeo БУТНАРУ
PANTA REI și PANTA SKADARLIJA
PANTA REI – СКАДАРЛИЈА ТРАЈЕ
care va fi publicat de două edituri, una din România, cealaltă din Serbia
Versiune sârbă: Ioan Baba
Apartmani Skadarlija
Aici au locuit
Stănescu, Dora, Dumbrăveanu,
Dumitrescu. Sorin,
firește.
Diminețile
le bătea în ușă
Adam
salutându-i și
românește
și sârbește.
Frățește.
În dimineața de azi
în solzii
rașchetați ai parchetului
în lacul lor lucios
se reflectă binele
public – soarele.
Coborând scările
hotelului cochet
la parter
pe stânga – un restaurant chinezesc.
Nichita spusese: „Limba română este patria mea”.
După ce Camus rostise nazonat: „Ma patrie, c'est la langue française”.
Nu cred să nu fi existat vreun scriitor sârb care să fi spus:
„Patria mea este limba sârbă”.
La rândul său
patronul restaurantului „Kung Fu” le-ar fi putut răspunde demn
și cu oarece subtext:
„Patria mea este limba chineză”.
Pe sticla vitrinei restaurantului cu tacâmuri-bețigașe – învălmășeală
de litere slavone
latine și ieroglife – dintre acestea toate
oarecum învălmășite
parcă te-ar ținti priviri ca dintre recife
și, oarecum îngrijorat, un sens
euro-chinez:
„Patria mea este...”
18.IX.2018
Panta
Skadarlija
Lui Adam Puslojić
Skadarlija nu însemna coerență
ci secvență lângă altă secvență
înșiruite filmic în
lung de uliță-pantă.
Bineînțeles
și panta
Skadarlijei face parte din panta rei (să zicem
alunecările de
teren)
și plantațiile de
pa panta rei (seva din interior
și alunecare rouăi
de pe frunze);
nu se poate ca
pantera să nu facă parte din panta rei –
sângele ce-i curge în vene
și cel care-i
picură de pe botul feroce.
Și Pompei
a făcut parte din
panta rei.
Totul face parte
din panta rei – Pantagruel
panteistul – astea
și altele
apărute în
conștiință, de parcă
memoria, zisă
culturală
ar prinde să
transmită online trecutul
tumultul
inclusiv al boemei.
Ține de Heraclit
și acest spațiu
eteroclit
această pantă de
Skadarlija
până în capătul ei
de jos, din vale, unde
de cum traversezi strada Cara Dušan
descinzi în plină piață
cu roșii
delicat-bolfoase
și vinete, banane
erotice – așa au crescut
așa au ieșit fără
să fi vrut probabil
cel care le-a dat
pe pământ
sau în arbori.
Sâni de europene
albe ai sfeclei de zahăr
sânii de focoase
adolescente africane ai ridichilor negre.
Zemoși răscopți
care – neînfricat – își fac harachiri.
(De fapt
poate că tocmai
Skadarlija și piața din capătul ei
ilustrează cel mai
elocvent
deja cam sâcâitorul
principiu al lui Heraclit despre totul curge
și nimic nu ar
rămânea neschimbat...)
18-19.IX.2018
Belgrad – Niš
Aznavour
Dar parcă ți-ai
putea imagina Skadalija fără Charles Aznavour
și bineînțeles fără
celebrul „La Bohème”
cântec extrem de
cunoscut
despre care se
cântă în alte șlagăre?
În timp ce
ascult
trag cu ochiul la
ecranul televizorului suspendat
în trans-secularul
local „Pocalul de aur”.
Ce simpatici,
ingenioși, unii chiar talentați
sunt evreii din
filmele lui Woudy Allen...
Dacă ar fi la
discreția mea să butonez telecomanda
și să trec pe alte
canale
aș înțelege ceea ce
deja știam – că
nu doar se spune că tăcerea e de aur
ci au apărut și legende care susțin chiar
că în contul aurului muțeniei
câțiva inși s-ar fi îmbogățit mult. Precum ne sugerează
cinematografia italiană și americană
respectivii erau mafioți...
Noroc că din gânduri
și metafore negre-grele mă scot – iată –
doi acrobați cu
coaste de cauciuc
și ghidușul clovn
uriaș
dar parcă totuși
unul cameral
de pluș.
E de râs
și chiar trezește
zâmbetul seriozitatea clovnului
exact în această
clipă eu trăgând concluzia că
atunci când clovnul
e mimetic
el pare simetric.
Dar prin lărmuitoarea
Skadalija
mai e sau ar trebui
să fie
și clona clovnului
hazliu non-stop
care când face
trucuri în piață
își ia pseudonimul
paiață
iar când se
nebunește pe la „Pocalul de aur”
sau pe la cele
„Trei pălării”
el își inventează
fel de fel de nume hazlii
pe care din păcate
memoria mea nu le stăpânește
ele fiind foarte
exotice
pe sârbește.
...Dar să revenim
la început(ul) care de regulă
se potrivește și
pentru un final de discurs
mai amplu
mai scurt:
Parcă ți-ai putea
imagina Skadalija fără Charles Aznavour
a cărui „La Bohème”
o ascult chiar azi
23 septembrie, la
Belgrad
ca pe – mi se pare
– un recviem răgușit
ce ar petrece un
celebru boem spre muzica sferelor
în această
belgrădeană
sau pariziană
zi-noapte în care
ca un soare uriaș
al armoniilor s-ar stinge
purpurii ca un apus
în potolire
magicii săi plămâni
ce respiră văzduhul
Araratului
pe care l-a
respirat și Noe...
23.IX.2014
Niš – Belgrad
La Skadarlija, despre speranță
Lui Radomir Andrić
Un mușteriu îl
îmbărbătează pe alt mușteriu
(e de presupus –
ambii boemi)
spunându-i astfel
(aproape ca, să zicem
un Shakespeare din
secolul nostru):
„Bătrâne
Lear (e o poreclă, firește, – l.b.)
nu e
pierdut totul
mai e
o speranță
odată
ce ai înțeles
să nu
lași iluzia tinereții tale
să se
transforme pur și simplu
în
interes.
În fața interioară
din conștiința mea, a speranței (doar
interioară poate fi
speranța) neapărate; reiau
mai explicit – în
fața neajutoratei speranțe eu
mă simt cel mai
neajutorat. De aș putea să o ajut
și speranța să fie
pe deplin vie
și eu ajutorat m-aș
simți...”
...Pe aici
mai ales spre miez
de noapte
deloc puțină
vorbăria mălăiață
prin care
Skadarlija ca și cum devine
zonă intensă pentru
viață.
Până spre
dimineață.
Cum ar veni se
trăiește
se filosofează
(cred unii
și nu totdeauna nu
au dreptate)
astfel că de a-i
încerca să potolești vreun guraliv
(temperamental)
de parcă ai trage
acul de ureche...
(Ah boemă
viață-viață
fir de ață...)
Discotecă
Îmi venise gândul
că muzica aia
strangulată de
toate ghilimelele posibile
care
bineînțeles
vor să spună că nu
e vorba de muzică;
în fine,
fie,
îi zic muzică ce mi
se păruse că și-a ieșit din minți.
Dar parcă o astfel
de muzică între ghilimele are minte
ca să nu mai vorbim
de pluralul
minți?
Stare
de parcă din
peșteri ies cicluri de ciclopi
game de răgete
asurzitoare
în lung de
Skadalija insinuate
prin complimente
dezmățate
urări de bine și
felicitări în o mulțime de limbi
încât poți ajunge a
înțelege diferența sau unitatea dintre
augurii uruguaieni
și auguri italian. Iar când
vodca de Finlanda
prinde a-și face efectul
în comparație cu
băsnirile despre marii boemi belgrădeni de odinioară
destinele foarte puținilor zei par interesante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu