NIKA TURBINA - O POETĂ LA 8 ANI

S-a născut în orașul Ialta, mama ei fiind pictor, tatăl – actor. Curând familia li s-a destrămat și Nika a crescut în familia bunicilor, tatăl-mare fiind scriitor. De la patru ani fetița suferea de astm și insomnie. Uneori, în faptul nopții, o ruga pe mama să transcrie versurile care îi apăreau în imaginație. La vârsta de 8 ani era considerată adevărat fenomen, copil-minune, simpatizată și promovată de scriitori valoroși ai timpului, înainte de toate de Iulian Semionov, cu recomandarea căruia versurile i-au fost publicate în unul din ziarele importante din Moscova (1981). Evgheni Evtușenko a însoțit-o la Bienala „Poeții și Pământul” de la Veneția, unde micuței poetese i-a fost acordat trofeul „Leul de Aur”.  În 1983, la vârsta de 8 ani, Nika e autoare primei cărți de versuri, „Maculator”. În 1985 mama poetei se stabilește la Moscova, căsătorindu-se a doua oară. Nika nici pe departe nu strălucea la învățătură.

În anul 1990 Turbina face cunoștință cu psihiatrul italian Giovanni Mastropaolo, care utiliza o metodă netradițională de tratament prin intermediul artei, recurgând inclusiv la versurile Nikăi. El avea 76 de ani, juna poetă – 16, dar trăiau în concubinaj, situație ca și nefirească ce nu avea să dureze.
Poveste veche: nimeni nu știe cum să educe copii de geniu. Poate că mai „metodic” a încercat să o facă tatăl lui Mozart. Iar Turbina, cea de 8-10 ani, a fost obișnuită cu exaltările celor din jur, le aștepta ca un animăluș drăguț la circ: după ce a executat trucul, dă-i caramela!

Cu susținerea personalităților influente avea să fie înscrisă la școala teatrală, mai apoi la institutul de cultură, însă astea nu erau compatibile cu modul ei de viață boem. Abandonase poezia, dezamăgită până la disperare de faptul că nu mai era admirată, adulată ca în copilărie. Iar dacă nu înveți, nu știi ceva carte, cu ce întreții, cu ce alimentezi dotările unui ex-copil de geniu? Vine seceta, pustiul, ispita alcoolului, halucinogenelor... Aștepți recompensa, caramela, însă dresorii deja au uitat de tine. Ce-ți mai rămâne decât căderea prin geam de la etajul 5?... Sigur, destin foarte tragic. Care, probabil, ar fi fost imposibil de evitat...
 
                                                Traducere și prezentare de Leo BUTNARU
 
*    *    *
 
Eu sunt iarba-pelin,
Gura mi-e amară,
Amare cuvintele,
Sunt iarba-pelin.
 
Geamăt peste stepă
Anihilat de vânt.
Fragilă e stebla –
Pelin cu firul frânt.
 
Născută-n chin fără alin
Lacrima amară
V-a pieri-n pământ...
Eu sunt iarba-pelin.
 
1982
 
 
Undeva...
 
Stând pe o grămadă de boarfe
Un copil orb se juca de unul singur
Cu cioburi de sticlă.
În ochi lui nevăzători
Se oglindea soarele
Pe care nu-l vedea.
Pe așchiile de sticlă
Jucau scânteieri,
Iar degetele copilului, tremurătoare,
Treceau printre cârpe,
Crezând că acestea
Ar fi petale de flori
Ce cresc sub cerul
Raiului.
Copilul orb
Se bucura de dimineață,
Fără a ști că noaptea
Stă mereu
Dincolo de
Fragilii săi omoplați.
 
1983
 
 
*     *     *
 
Noi vorbim cu tine
În limbi diferite,
Literele sunt aceleași,
Dar cuvintele-s străine.
Trăim cu tine
Pe insule diferite,
Chiar dacă în aceeași locuință.
 
1983
 
 
*      *     *
 
Ploaie, noapte, geam spart.
Cioburile sticlei
Au rămas în văzduh
Ca frunzele
Neluate de vânt.
Dintr-o dată – scurt zângănit...
Exact astfel
Se curmă și viața omului.
 
1981
 
 
Unui ascultător
 
„O să vă citesc din versurile mele...”
În ochii lui – punctele negre
Ale neîncrederii.
Și eu fug de el
Ca un cocoș rănit
Pe gheața subțire,
Lunecoasă.
 
1983
 
*     *     *
 
De ce
Am arunca
Pe caldarâm
Florile uscate
Ale zilelor trecute?
Mergem la un chioșc oarecare
Și neamânat
Pe câțiva bani ne cumpărăm
O altă frumusețe.
Părăsim prietenii buni
Încă ieri,
Ne grăbim să uităm –
Numai să nu ne doară,
Iar eu ura, iată,
O las liberă, în voia ei –
Prindeți-o, luați-o cine dorește,
Ea nu este a mea.
 
1983
 
 
Sosia
 
Posibil
Chiar în ziua de mâine
Într-o altă lume
Voi merge la întâlnire
Cu sosia mea.
Ea este reflectarea mea,
Nerostitele mele cuvinte.
E durerea
Și nenorocirea mea.
Lacrimă neuscată pe obrazul meu –
E chiar lacrima ei.
Ochii ei bolnavi sunt
Ochii mei.
Voi scoate oglinda
Spartă de mine.
Imaginea sa a rămas
În mine.
 
1983
 
 
*      *     *
 
Informația omenirii
Se adună în cuvântul
„Eternitate”.
Eternă e lumina
Dacă noaptea
N-o ucide.
Eternă e lumea
Dacă moartea
Nu va sfâșia
Globul pământesc.
El e transparent
Și curat
Ca zăpada de ianuarie...
Fie-ți milă de el,
Omule,
Cruță chiar casa ta
Care-i parte din tine,
O fi în ea fiul
Sau fiica ta – ei înseamnă întreg pământul.
Informația omenirii
Poate fi curmată doar de
Eternitate.
 
1983