DIN POEZIA RUSĂ CONTEMPORANĂ

 

Din poezia lumii

Andrei KOROVIN / Federația rusă

S-a născut în orașul Tula (1971). Absolvent al Facultății de Drept, după care a urmat cursurile superioare de literatură la Institutul „Gorki” din Moscova. A publicat cărțile de versuri „Arborii cântători” (2007), „Soarele revărsat” (2010), „Planta-femeie” (2012), „A iubi dragonul” (2013). Este organizatorul Festivalului Internațional „Voloșin” din Koktebel, Crimeea, a Festivalului Țvetaeva (regiunea Vladimir), administratorul „Casei Bulgakov” (Moscova). Deținător al unor premii literare.

În traducerea lui Leo BUTNARU

În memoria lui Mandelștam

Peste troieniri mandelștamiene 
mergem să pictăm nemurirea 
și pare colosală
uriașă arată nemurirea
dincolo de interminabila baracă
dincolo de viața naivă și hazlie
dincolo de negrul stol de corbi
și de sângele ce acoperă zăpada
dincolo de lătratul răgușit
de aprigi dulăi și santinele
dincolo de interminabila baracă
colosală pare nemurirea
și ninsoarea ninge cum i-i dat
și moartea merge unde i-i dat să meargă
și trena linge picioare urme
și nimic nu e în clipa de adio
nici fărâmituri de litere și nici 
barem umbre de cuvinte
vă imaginați absolut nimic

*     *     *
mi se pare
copii
ar fi un popor aparte
un fel de extratereștri
pur și simplu ei găsiră modalitatea
să apară în lume printre oameni
utilizând trupurile noastre
cunoștințele și sentimentele noastre
ei ne impun ne obligă
să le dedicăm întreaga viață
cât mai suntem tineri și plini de puteri
după care – pleacă
la străbunii lor adevărați
copii-patriarhi
ce locuiesc în Tibet
în Shambala și Atlantida
povestind că omenirea
este tot mai puțin prielnică
întru continuarea neamului copiilor
povestind de războaiele contraconceptivelor 
despre childfree ca mod de viață
despre riscuri nenumărate
și că deja e timpul de a se căuta
un gen mai optim de homeoterme
nu atât de lenevoase
nu atât de proaste
nu atât de necruțătoare
iar patriarhii clatină din cap
își netezesc bărbile brumate
căzând pe gânduri

*     *     *
în copilărie mi se spunea
că prietenii mă vor trăda
și eu n-am crezut
în adolescență mi se spunea
că viața e prea scurtă
și eu n-am crezut
dar dacă-ar fi fost să cred
ce s-ar fi schimbat

*     *     *
uite trăiești tu cât trăiești
la un moment dat chiar afli sensul vieții
dar gata
chiar atunci
viața s-a și terminat

*     *    *
mult stimate 
domnule Dragon
vă rog
să mă angajați pe post
de cavaler
promit să vă slujesc
cu dreptate și credință
până va fi să vă ucid
sincer al dumneavoastră
Lancelot

*     *     *
în vremurile noastre deja
nu mai e la modă să folosim
lucruri autentice
cărți
instrumente muzicale
toate astea și celelalte
au analoage digitale 
cărți electronice
muzică electronică
noi trăim în epoca analoagelor care
cât de curând vor substitui însuși omul
prin bărbați electronici
femei electronice
sentimente electronice
copii electronici
firește 
așijderea și nepoți

*     *    *
în fine
în țara lui și-a dus soție rusoaică
ba chiar și el însuși învăță la Moscova
compunea oarece poezele
și le tot scrie scrie în continuare
ba chiar se pare că a trecut și la altă credință
acum numindu-se poet
ei nu frecventează geamia 
ba chiar nici nu mai au geamii
doar se adună-n cercul lor strâmt
citindu-și unii celorlalți
din astea cum le zice poezele
ca pe un fel de rugăciuni și le citesc
apoi bat din palme
după care beau
licoare satanică
încât parcă devin alții
hohotesc ca șeitanii
îmbrățișând muieri străine
ba chiar flutură din brațe
uneori trăsnindu-se unii pe alții
după care cad prin tufișuri
adormind
iar soața lui e rusoaică
îl înjură crunt
cu astfel de cuvinte
cu care doar că bătrânii mai înjură
probabil ea e de altă credință
nu de a lor poeticească
astfel că iată
ce dezmățată e

Brad de Crăciun
în curtea noastră
au instalat bradul
au atârnat de el globulețe frumoase
ghirlande electrice
în vârf au fixat o stea
mămicile și copilașii lor
admirau ca în uitare
minunata înfățișare
a doua zi 
globulețele au fost împușcate
în fine dispărând definitiv
ghirlandele au fost rupte
beculețele nu mai luminau
iar în ajun de Crăciun
au dus nu se știu unde și bradul
pe pământ nu a rămas decât biata stea
ce stătuse în vârf

*     *    *
copacii 
își lasă boturile în apă
și beau
precum dulăii
unii din ei semănă leilor
mai ales toamna
când de fapt
cam toți copacii seamănă 
a lei
leoparzi vulpi
urși bruni
toamna ce pare a fi
marea adăpare
după care animalele pleacă
lăsându-și scheletele pe mal
și frunzișul veșmintelor lor
în apă

*    *     *
odată mi s-a întâmplat
să-mi elaborez un plan personal de viață
așternându-l pe o hârtiuță
pe care am pus-o în buzunarul paltonului
pe care l-am uitat în cuier
din acea clipă
trăiesc fără plan
zi de zi
fără plan
an de an
fără plan
chiar viața întreagă
fără plan
iar lumea se miră
cum se poate să nu ai un plan
totul trebuie să fie minuțios planificat
când să te naști
când să mergi la școală
când să te îndrăgostești
când să termini facultatea
când să o absolvi pe a doua
și când să începi a studia spaniola
când să-ți găsești un job demn de tine
și când să te căsătorești
când să pornești călător prin lume
când să ți se nască pruncii
când să te pensionezi
și când să mori
însă eu trăiesc fără plan
iar acesta există undeva
fără mine
în buzunarul paltonului

*     *     *
dacă Dumnezeu ar ști 
cât de mult vreau să citesc
toate cărțile din
biblioteca personală
El mi-ar mai da 
încă o viață
exclusiv pentru lectură

*      *      *
despre morții cei buni
are grijă însăși natura
lângă mormintele lor
crescând un copăcel
sau un arbust
la adierea vântului
frunzișul cărora freamătă
la mormintele oamenilor buni
înfloresc ghiocei
lăcrămioare fragi
iar în rămurele păsările cântă
istoria vieții lor
trecătorilor

*      *      *
înalt și întins otova
aproape abrupt
un perete
de zăpadă
în mijloc undeva
o micuță
scăriță neagră
la cer