Printre sute de catarge
Dacă
printre sute de catarge care lasă
malurile
veți vedea pământeanul sleit de
rătăciri
pe colana vertebrală
pe osatura șirei spinării căruia
pielea trupului
i se învolbură ca o pânză pe catarg
să știți – neapărat –acela va fi
Odiseu;
el
(tu sau eu)
omul-catarg
mon semblable, mon frère*…
El (tu sau eu) – Odiseu
printre sute de catarge – mâinile
sale
desfăcute în văzduh
în plin cosmos – catarge ciunge...
...Încotro plutești tu
omule?...
Din memoriile lui Odiseu
Oarecum neliniștit, observasem
că
la intrarea în grota lui
Polifem
creștea rău prevestitor un pâlc de
chioara-găinii.
Din păcate
nefasta prevestire se
adeveri – fură devorați
furați din lumina zilei
și din așteptările Ithakăi
șase dintre noi...
Însă namila-holbitură
continua să ne vâneze
cătătura ei fiind atât
de grea încât
când o arunca spre cineva
chiar se auzea cum ea
cade, zguduitor
pe pământ;
astfel că
hăituit între viziune și
previziune
îmi spuneam – ca să nu
disper:
dacă nu-i vin de hac eu
o va face Homer…
În fine
pâlcul de chioara-găinii
prevestea rău
și pentru monstruosul
călău
după care eu nu am avut
motiv să fiu trist
că, răzbunător, am făcut
ce am făcut cu
holbatul ochi al
Ciclopului-lunetist...
Vorbe în vânt versus oul ne-dogmatic
Când îmi supra-
încordez privirea
ațintită parcă în gol
pot vedea până și
spectrul (ec)oului
bănuțul (ec)oului nedogmatic
a eternelor sale sunete
fără consoane
alungite ca o coadă de
cometă secretă
însă mai clar mi se
arată vederii vorbele în vânt…
Ieri a plouat
Piatră de mormânt. Din
scobitura unei cifre din anul morții
bea un graur.
Hamletian-abuziv
A fi sau a nu fi?... – eventualul sens
ori posibilă absență de noimă în fatală variație
când în loc de răspuns
definitiv
întrebarea trece spăsită etern repetitiv
ba în afirmație
ba în negație…
A fi sau a nu fi?... – O! replica replicilor care
și-ar menține exact același sens și efect dacă
o ții minte
repetând-o
hamletian-abuziv
sau dacă
de aici încolo
ai uita-o definitiv…
A fi sau a nu fi?... – acesta e răspunsul!
Timpul zarurilor
Un scârțâit mai special, parcă de pe
altă lume.
Din când în când
norocul ar mai trebui să-și ungă
roata…
Iar
după scârțâitul ca de pe altă lume –
bătăi în ușă
sunete scurte, curmate, seci.
Destinul
bate în uși cu osul cubului de
zaruri – 1 x 1
sau
6 x 6…
E destul de diversă posibila
alegere din
combinațiile oferite de norocul
sau nenorocul
osuarului setului de zaruri
pentru că
după biblica aruncare și adunare de
pietre
năvăli devastator timpul aruncatului
blestematelor zaruri
iar după ce s-au văzut nenorocirile
întâmplate
după atare aruncare
veni timpul de strâns zarurile –
aceleași parcă
însă deja zarurile experiențelor
fatale
zaruri
mai că filozofale…
Scurtă epopee
În lume, peste lume,
totul pare a fi foarte scurt
poate ca ursul scurt de
coadă
sau ca o epopee pitică
despre nivelul de trai și sub-
nivelul de moarte
epopee concisă care ar
mai fi trebuit să aibă
și alte câteva rânduri
gânduri
însă ele necunoscute
fiindu-mi mie și lumii;
Dumnezeu Unul știe ce
putea să mai aibă acea epopee... Însă
de regulă
în sezonul canicular
Atoatecreatorul nu se lasă ispitit de creație și
își închide Cenaclul
Sburătorul.
Latina
Oui j'ai une patrie, la langue française.
Albert
Camus.
Latina
limbă moartă
cu atâta existență
cu atâta vigoare
ține în viață
ține în viață
patria mea – limba română...
Noi și viitorul
A omorî timpul.
Uneori
parcă ai fi
apăsat în piept
și presupui
că astfel te presează viitorul
pentru a te
ține pe loc
pentru a te
întârzia oarecât
sau chiar
pentru te împinge un pas-doi îndărăt;
viitorul
care bineînțeles
știe ce
trist îți va fi în cuprinsul său
și vrea să
te cruțe cât de cât
să te mai
ție ceva timp
unde îți
este oarecum mai bine totuși
decât ți-ar
fi mâine, când probabil
ai putea înțelege că nu e atât de
grav
dacă viitorul nu are viitor
ci e catastrofal dacă viitorul nu va
avea trecut
trecutul fiind viitorul viitorului
parte a timpului care (de fapt,
dar mai ales în basmul vieții) este
balaurul față de care
oamenii au
oarece pretenție
(predestinată, ereditară?) – de ce
timpul-dihania are doar
trei capete –
prezent
trecut
viitor?
Noi am fi în stare să-i
retezăm
și altele câteva...
La altceva
Când a spus că el știe că nu știe
nimic
Socrate s-a surprins la simplul gând
că de fapt
el nici nu are gânduri complicate.
Însă
pe atunci erau și greci cu gânduri
sofisticate
unul dintre ei spunând – vă
amintiți? –
cunoaște-te pe tine însuți.
Pe de
altă parte
cine poate garanta că
rostindu-și gravele concluzii
înțelepții nu se gândesc cu totul la
altceva?!…
Dreptatea
1
Scafandrii cei mai
experimentați
și celebri scufundători în apnee
au căutat dreptatea la fundul mării.
Nu au găsit-o
presupunând că ea s-o fi afundat
adânc în nisipuri
în morminte de nămoluri. Poate chiar
sub intruvabilele ruine ale
Atlantidei.
…Sau cine știe ce altă nenorocire i
s-a întâmplat lumii
care spera totuși să-și găsească
dreptatea
(dar – uite –
fără a se gândi
să nu plodească ea însăși nedreptatea…)
2
Într-adevăr
cât de ciudat e omul! Râvnește
să coboare în adâncul mării
unde zice că ar fi ajuns dreptatea
în loc să-i caute la suprafața
pământului
la lumina zilei pe cei care comit
nedreptate
dreptății însă legându-i de gât un
pietroi
și aruncând-o în mare…
3
Corpul uman e conducător de lumină
conducător de căldură
perfect (până la sinucidere!)
conducător de electricitate…
Se pare însă că totuși
corpul uman e mai puțin conducător
de
dreptate…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu