POEME DIN ATENEU

 

       Leo BUTNARU
 
Discurs despre discurs
 
În țara bambusului
unde se cuibăresc cele mai harnice berze
am trăit ciudatul senti-
ment
        senti-
vis
ca o sentință a abolirii răului capital
încă până la apariția lui în lume;
 
acolo parcă anume aflându-mă și eu
la Începutul tuturor începuturilor… – ba nu                                          
chiar până la Începutul începuturilor
                                                         pe când
nu se născuse și moartea;
chiar până la Începutul începuturilor când
înainte de toate a fost Cuvântul (în țara bambusului
se zice: la început a fost hieroglifa)
și Cuvântul era la Dumnezeu
(ieroglifa era la Buddha )
și Dumnezeu era Cuvântul
(și nici Buddha nu era Tăcerea)…
 
…iar la sfârșit a fost Discursul
și Discursul era la toți
și toți erau Discursul
care a fost înainte de Marele Post
zis tăcere universală survenită
din cauza Discursului…
 
Concetățean
 
I
 
Geniul – cum ar fi? – obraznic
poate chiar huligan
odată ce-L consideră pe Dumnezeu
Concetățean?...
 
II
 
Așa e: per aspera ad astra.
Drumul e greu.
 
Urcă
urcă
urcă
dar nu-ți fă iluzii:
chiar de ești, aproape,
absolutul geniu
în ceruri nu există post de
 
vice-Dumnezeu.
 
 
Duminică. Les neiges d'antan
 
I
 
În vis îmi mai revăd copilăria
trecând prin sat
ținându-se de poala ninsorii… Da
acolo, în Negurenii mei de baștină, unde
zăpada mi se părea moalele capului cupolei de biserică.
 
Odată  mi s-a întâmplat să văd cum împreună cu ea
de pe rotunjimea cupolei prinse a luneca un corb nechibzuit care
în fine
nedumerit
își luă zborul
în timp ce zăpada răvășită
alunecătoare
se presăra infimă ninsoare
pe odăjdiile negre ale preotului ce intra în locaș…
 
II
 
Pe pragul bisericii
zăpada era de o palmă. Ninsese continuu
timp de o liturghie. Un enoriaș alunecă
lungindu-se pe zăpadă
și semăna cu un mare semn minus
pe coala de aritmetică a lui Dumnezeu.
 
III
 
Iar cineva scrisese pe zăpadă:
„Va trece și asta”
 
Ce?
 
Zăpada…
 
 
Fire de stuf
 
Omul nu este decât o trestie...
dar este o trestie gânditoare...
                  Blaise Pascal
 
Îmi amintesc acoperișurile din trestie ale
Negurenilor mei de baștină…
Fire de stuf la capete – tubulare
încât îmi zic azi după oarece cursuri de filosofie –
când erau bătute, suflate de vânt
vreuna din tulpinile prelungi, acoperitoare
parcă ar fi șoptit (în franceză probabil):
„Je suis un roseau pensant…” (vezi motoul…)
 
 
Viață pe alte planete
 
I
 
Sigur
și femeile trebuie instruite în cosmonautică
în caz contrar – de unde viață pe Marte?
 
Orice femeie cosmonaut merită dragostea
celui mai iubit dintre marțieni...
 
II
 
Uneori nitam-nisam îmi vine în minte
melodia patriotic-telurică
„Și pe Marte au să înflorească merii”.
 
…Odată fantezia re-declanșată
de ce nu mi-aș imagina și bieți cosmonauți-boschetari
pe alte planete?...
 
 
Zile și munci
 
…reală
sau visătoare 
clară
sau plină de mister
viața luată mereu cu munca
se termină atât de repede
fulgerător
                cum
de obicei
ți se părea că se termină
timpul liber….