POEME ÎN CONVORBIRI

 

În genunchi
 
Guvernele cad în unghi înclinat
ori în rostogolire pe con abrupt
sau oricare alt con sau unghi
cele mai multe din ele prăbușindu-se
dinaintea gloatei (fost popor) disperate
căzute în genunchi.
 
Apoi trece un timp
foștii miniștri și fostul popor
alias gloată îngenuncheată se ridică din căzătură
săltându-se din genunchi
scuturându-se de praf sau
dacă a fost foarte grav
curățindu-se cât de cât de mocirlă sau vomă
cum sugerează alegoric pe arena circului vreun măscărici
vreun arlechin
pentru ca spăsiți
dar și nițel optimiști să se pregătească
de un nou scrutin.
 
Dragostea celor trei și mai multe portocale
 
Da, poate fi dragostea celor trei
sau mai multor portocale
specimene solare
aproape supranaturale
 
însă e de spus din capul locului –
oricâte ar fi la un loc
în al pârgului soroc
în amorul lor colectiv cele trei
sau mai multe portocale
nu pot fi considerate amorale
pentru că oricum am da-o
de vrem sau nu vrem
până sunt culese
și jucate în mână
apoi vândute fruct cu fruct
sau toate la hurtă – fiece grădină
de portocali pe rod
e predestinată a fi un imens harem
și fiece portocală – un fund de cadână.
 
Topcapî. Harem. Turiști
 
Ferestre zăbrelite dând spre farmecul
captivei frumuseți pângărite a Bosforului.
Locul suprem atrăgător de turiști – fost
harem cu murmurul gemut al corului
de cadâne vânându-se unele pe altele
cu ură și invidie – care va fi norocoasa
râvnită de sultan să boțească saltelele?
 
Acolo, după basm european și otoman
dans din buric intra firesc în protocol
ca marele să-și lase ce avea pe el, încât
Andersen ar fi scris turcește: Sultanul e gol!
În zornăit de dairele și brățări la glezne
haz, tristeți, manele țiuite din cimpoaie,
străfulgerate de blițuri și instincte delicate,
fie personale, fie de turistică droaie
(ca să nu zic... libidinoasă potaie...).
 
Iluzii lirice
 
Parcă otomanii din zile curente
aruncă dards-uri peste prelunga Dardanele
și oblic – spre Maroc
cum ar veni – în stânga
sau în curmeziș
diagonal, pe dreapta
spre nevecine țărmuri spaniole...
 
...Însă după ce se mai ridică ceața
se vede clar că-au fost doar lirice iluzii
și nu e cazul să dârdâim de frică –
nici pomină de vreun casus belli
dat fiind că dards-urile-n zbor peste Dardanele
nu sunt decât stoluri călătoare
de, admitem, lăstuni, sticleți
sau rândunele
Dumnezeu cu ele...
 
Opere alese
 
Domnule Brecht
sigur că opera de trei parale e mai zornăitoare
decât opera de doi bani (atenție popor român!)
și absolut insignifiantă pe lângă
opera celor treizeci de arginți romano-iudei
ce băgase discordie între
Dumnezeu
apostoli
și derbedei.
 
...Dar
s-ar mai putea constata
și așa:
            Fiecare
cu opera sa...
 
Pegasul-dinozaur
 
Ce aș avea eu în comun cu
dispariția dinozaurilor
mamuților?…
 
…Posibil
tot
poezia…
 
...Astfel că
scrutând îndărăt peste vremuri străvechi
din turnul de fildeș al poeziei se vede
cum uriașul erbivor
paște pașnic, negrăbit, nestingherit.
 
La un moment dat
din vârful unui fir lung de graminee
pe colțul mamutului trece furnica
alergând-trebăluind ca pe un turn de fildeș.
Al poeziei.
Care a existat dintotdeauna
chiar până la cuvântul ce a fost la început
încât e de presupus că
și până la oasele pegasului-dinozaur.
 
Corelații
 
La timpul când frunzele roșesc la gândul
că trebuie să înceapă a dezbrăca
arțarul.
Priapus se înflăcără și zise:
– Iubită Safo
desfă
ridică picioarele și
vei simți în fluierele lor
cea mai tulburătoare melodie
 
O!
     Da!
a urmat orgasm
nu glumă
 
ce mai!
urla Safo
că vrea
să sărute un mort!
 
Spagat
 
Piciorul de vers
mai mic
mai mare
însuși versul întreg ca lungime și dreaptă de spagat
pe care l-ar face muza inspiratoare
ori poate simpla trecătoare spre alt poem
ori spre alt poet
alt autor
de care i-ar fi ceva mai dor.
 
Iar alteori ți-o imaginezi pe gimnasta Safo în – o!
poziție spagat
pe covor
sau bârnă
în cazuri extreme pe asfalt
asta însemnând ca și cum convertirea plastică
în prezenta noastră realitate
a versurilor ei
grecești și antice
tentante cu liubovul ca eros și eres
fără rest
ceea ce le și face mai multora pe înțeles
dându-le ghes.
 
Dar s-ar putea întâmpla ca picioarele de vers să le fi dat
vreun suprarealist boem
oarecât grizat
căruia în ceață Turnul Eiffel i se arată
leit Uriașa lui Baudelaire
ce face pe malul Senei
sau în lungul podului Garigliano spagat
sau parcă la polul și podul opus
oarecât arcat
minuscule piciorușe de vers
în vreun poem laconic
să zicem haiku
sau monostih
euro-japonez
ce nu pot avea piciorul de vers deloc mai mare decât
pășuțul pe care-l face Degețica
al cărui spagat nu ar fi nicicum mai întins decât cel
pe care-l face furnica
între două fire de rogoz aproape lipite între ele.
Sau cine mai știe ce gâzuliță-ființă
de infinite ori mai mică chiar decât o furnică;
gâzuliță-ființă puțin spus infimă încât
nu se poate împotrivi
nu poate fi contra la nimic.
 
În fine
din câte se înțelege
posibilitățile piciorului de vers sunt mai că infinite
străvezii-subțirele
când în iluzie
când în toate cele.