19 octombrie
Seara, cu ce continuăm?... Curios, dar vom face un tur al Erevanului. Nocturn. Microbusul nostru urcă ba pe o culme, ba pe alta, pe care sunt plasate monumentele celebre ale capitalei armene, cunoscute din fiece ghid turistic: Patria-Mamă, apoi o columnă foarte frumoasă, dar care, iniţial, fusese înălţată pentru a marca 50 de ani ai… URSS care, se ştie, avea să-şi dea obştescul sfârşit de obşte mincinoasă, imperialistă, la 74 de ani ai săi. Ca un om bătrân, îmi vine să spun. Însă analogiile între un stat şi un om nu prind aici. Despre omul plecat pe tărâmul umbrelor, precum spuneau anticii, aut bene aut nihil, ceea ce nu e cazul şi despre un stat care întemniţase atâtea popoare, în care muriseră etnii întregi, în special în imensa Siberie.
Armenia Mamă Ocrotitoare
Cinăm la cafeneaua La Bohème. Da, nume cu rezonanţă din celebra melodie a armeanului franţuzit [la cântec, nu însă şi în spiritul său cu ecouri din Urartu, Ararat(u)…] – Charles Aznavour. Vă amintiţi, bineînţeles: „La bohème, la bohème,/ Ça voulait dire tu es jolie,/ La bohème, la bohème,/ Et nous avions tous du génie”.
Ei bine, după primele impresii şi primele toasturi – ritual inaugurat de David Muradian, prozator, preşedintele Academiei Naţionale de Cinema, se pare că marinarii de pe „Arca literară” nu se dau de genii, arătându-se convivi deschişi, sociabili, prietenoşi, plus că unii dintre ei s-au cunoscut şi cu alte ocazii similare – adică, internaţional-literare. (În unul din toasturi – a promis două, cel mult trei, dar a depăşit uşor cele ce şi-a propus, – David spunea că, la Chişinău sau Bucureşti, el se simte ca în Armenia: oamenii pe care îi întâlneşte pe stradă au chipuri mult asemănătoare cu a conaţionalilor săi. Din alte nuanţe – adresare, reacţie, privire, cuvânt – se simte că are o simpatie anume pentru români.)
Un trandafir de lângă cafeneaua La Bohème
La Bohème se află pe strada pietonală, Abovian, care pare a fi cea mai recentă ispravă a arhitecţilor armeni. Aici e un complex rezidenţial şi de afaceri, un Brodway pe „sutura” dintre Europa şi Asia. Bănci peste bănci, magazine de lux ale renumitelor firme italiene, franceze sau germane. Pe aici, nici o palmă de asfalt – mii de metri pătraţi, hectare întregi pavate cu tuf – în specia, gri-negriu.Cu astfel de material de construcţie, tuful, adus, evident, tocmai din Armenia, fuseseră acoperite şi unele componente ale casei de creaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova care, cu mare părere de rău, a fost pur şi simplu devastată, ruinată din cauza execrabilei gospodăriri a fostului preşedinte al instituţiei, M. C., a subalternilor şi consilierilor săi de speţă îndoielnică. În februarie, eram printre cei care au vizitat deplorabilele ruine pe locurile unde, doar câţiva ani în urmă, se mai încălţa mândra, arătoasă construcţie perfect funcţională, dotată cu cele necesare pentru confort şi – hai să zicem – creaţie. Însă totul a fost furat, devastat, plăcile de tuf armenesc fiind smulse cu cazmaua, iar cele ce nu se lăsau desprinse de pereţi – sfărâmate. Sinistra privelişte „o întregesc” şi astăzi nişte litere şi cifre negre-sinistre, desenate alandala undeva la fost intrare: „De vânzare”, plus numărul de telefon mobil al ex-preşedintelui USM, pe care, odată, din simplă greşeală, Nicolae Breban l-a numit „Domnul Bucium”. Ce sună cu jale, fireşte. Prin urmare, ca final de guvernare, – ruine de vânzare, acolo, în gena codrilor Orheiului…
Prins şi întristat de atare gânduri, coboram în piaţa centrală, a Republicii, fostă Lenin. (amicul Ghevorg Ghilanţ îmi spusese că s-ar numi Piaţa Independenţei. Tot pe acolo ar fi. Iar inexactitate e din cauza că amicul meu locuieşte la circa 40 de kilometri de Erevan.) În faţa Galeriei Naţionale de Istorie şi Artă, în bătaia fluxurilor de lumină multicoloră îşi joacă ţâşniturile de apă o fântână arteziană. Muzica este implicată şi ea, calculat-electronic, în acest spectacol ce adună sute de orăşeni şi oaspeţi ai Erevanului.
19.X.2011. Seara. Poză de cvasigrup în centrul Erevanului
