Chestionar cotidianul "Crai nou", Suceava

21-23 DECEMBRIE 1989

– Cum v-a prins/ ce aţi facut în ziua de 22 decembrie 1989?

- În ziua de 12 februarie a anului 2 000, regretatul poet şi ziarist Ion Panait din Focşani îmi punea în faţă un amplu chestionar pentru un interviu. În discuţie interveni şi o întrebare ce are, iată, reverberaţii de ecou cu cea pe care o adresează astăzi cotidianul „Crai Nou”. Prin urmare, reproduc respectivul pasaj din dialog, fără a interveni cu eventuale comentarii.

„Ion Panait. Iată ce-şi aminteşte Mircea Druc, în 23 decembrie 1989, despre tine, în jurul orelor 10.00, în faţa clădirii CC din Chişinău, şi în vecinătatea marelui Ştefan: „... Nu pricep de unde şi cum, dar în fruntea coloanei păşea Leo Butnaru, scriitorul. Acum, cu faţa către mulţimea tot mai agresivă, încerca s-o modereze (...) Îmi fac loc mai în faţă, pe scările CC. Leo îmi prinde privirea şi parcă ne-am salutat. După o clipă, strigă cumplit: „Măi oameni buni! Linişte! Ascultaţi!... Iată cine ştie ce-i de făcut!” – şi arată spre mine”. Cum a fost, Leo, atunci, când eram toţi români de români?

Leo Butnaru. Mircea Druc nu putea pricepe clar „de unde şi cum”, pentru că nici în după amiaza zilei de 21 decembrie, nici pe 22 decembrie dânsul nu era la Chişinău, probabil, unde, aflând de evenimentele anticeauşiste declanşate la Bucureşti, multă lume s-a adunat la monumentul lui Ştefan cel Mare. Mulţi dintre noi aveam radiouri portabile şi ascultam ce se transmite din Bucureşti. Atunci, seara târziu, am şi convenit să ne întrunim, a doua zi, pentru a merge la oficialităţile RSSM-iste ca să cerem următoarele: – să se facă tot posibilul ca unităţile militare sovietice staţionate în Basarabia să nu treacă Prutul în România; – să li se permită voluntarilor basarabeni să intervină întru susţinerea fraţilor noştri angajaţi în lupta cu teroriştii, securiştii şi intervenţioniştii străini (precum se zvonea la acea oră); – să se expedieze urgent ajutoare umanitare; în acest scop, să se creeze o comisie guvernamentală; – să se transmită necondiţionat emisiunile Televiziunii române în Basarabia.

Astfel, sâmbătă, 23 decembrie, coloana petiţionarilor se îndrepta spre sediul CC unde, se ştia, ridicaţi ca la alarmă, viermuiau ştabii. La insistenţa mulţimii, pentru a parlamenta cu noi, au ieşit diriguitorii suspuşi de atunci: I. Guţu, E. Sobor, A. Usatâi şi alţii, care pot fi identificaţi în fotografiile de epocă şi moment, să le zic aşa. Probabil, Mircea Druc a sosit ceva mai târziu şi nu fixează aceste fapte în fila respectivă. 

La insistenţa mulţimii,
au ieşit diriguitorii suspuşi de atunci

Dânsul nu pomeneşte că anume aici am obţinut promisiunea nomenklaturiştilor de a se crea la guvern o comisie specială pentru ajutorarea revoluţionarilor români. Un alt detaliu: de obicei, evit „măi”-ul şi mă adresez oarecum concis: „Oameni buni!...” Mircea mai scrie că mi-aş fi cerut iertare şi l-aş fi lăsat să se descurce. Inexacte şi oţioase mărturisiri. În primul rând, nu mă aflam pentru prima oară dimpreună cu tălăzuirea naţională, în al doilea rând – m-am descurcat în continuare, organizând la monumentul lui Ştefan cel Mare colectarea mijloacelor umanitare, fapt atestat şi în reportajele din mass-media. (A se vedea, să zicem, ziarul „Tineretul Moldovei”, inclusiv imaginile pe care le-a inserat...). Apoi noi, cei prezenţi, am desemnat şi delegaţii care trebuiau să meargă la guvernul republicii, unde avea să se creeze comisia sus-amintită. Dimpreună cu alţi camarazi, câteva zile la rând, inclusiv duminică, 24 decembrie, am participat la acţiunile comisiei, unde s-au luat decizii importante. (Din partea guvernului fusese delegat M. Platon.) Unele lucruri dul Druc nu le cunoaşte poate şi din motivul că, la pag. 343, spune: „Dispar. Ceilalţi rămân să facă listele voluntarilor”. Păcat că Mircea nu aminteşte şi de unul dintre (foştii?) dumisale 

prieteni, Mircea Blajinu, care l-a ajutat în mai multe cazuri, inclusiv în cel cu dna telefonistă Tincu-Vinebreacea etc. Concluzia e una şi amară: cam egolatru din fire, amicul Mircea Druc trece sub tăcere anumite fapte sau vitriolează pe nedrept. Sau poate că fila de jurnal din 23 decembrie (despre ziua de 22) e scrisă mai mult din auzite, pentru că ea conţine multe aproximaţii şi inexactităţi. Ba chiar şi fapte... anticipate, care aveau să se întâmple deja pe 24, 25 decembrie. Păcat... Contează însă că, într-adevăr, în acele zile memorabile şi tragice inimile patrioţilor români din Basarabia au bătut în unison cu cele ale fraţilor lor din Ţară. Aşa a fost...”  

La monumentul lui Ştefan cel Mare: colectarea mijloacelor umanitare (fără falsă modestie vorbind, 
în acele zile subsemnatul, cel care-i vorbeşte mulţimii,  a cam fost unicul scriitor... "pro român"...)

– Care consideraţi că ar fi urmările evenimentelor din decembrie 1989 (bune şi, eventual, mai puţin bune) pentru societatea românească în ansamblul său?

– Reapropierea, în numele adevărului istoric, a Statelor Dezunite ale României. Reapropierea şi, în perspectivă, iminenta lor recontopire în Destin Comun.

(Revista Salonul literar Nr. 2-3, 2000).

Despre MUZICĂ

– Care e relaţia ta cu muzica? Când scrii, muzica te ajută sau din contra?

Leo BUTNARU

– M-am pomenit că am făcut deseori referinţe la muzică, am scris despre ea, inclusiv poeme, unele dintre care au intrat şi în prima mea carte, editată în 1976. Programul de căutare al computerului, căruia „i-am propus” (s-au... „ordonat”?) să caute noţiunile: muzică, melodie, cântec, jazz, Beethoven, Mozart, Wagner etc. – mi-a „cutreierat”, mi-au inspectat textele, mi-a trecut în revistă (internă!) antologiile în variantă electronică, indicându-mi poeme, fragmente, versuri aparte, unele dintre care le-am selectat, propunându-le drept posibile răspunsuri parţiale despre relaţiile mele cu muzica. Şi cu prietenii, cu colegii melomani, cu care fac mereu schimb de Mp 3, unii dintre ei fiind excelentul poet leton Leons Briedis, cunoscător de română, traducător din literatura noastră, şi Igor Loşcilov din Novosibirsk (Siberia), poet, eminent exeget al avangardei ruse „clasice”, profesor universitar. Fonoteca mea mai păstrează sute de discuri-vinilin, iar cărţile împart anumite rafturi ale bibliotecii cu zeci şi zeci de CD-uri, fiecare cu durata de 7-10 ore de muzică clasică, jazz şi nu numai. Cam atât, pe... ne-scurt (dacă mă gândesc la grupajul de poeme şi fragmente pe care-l propun în continuare).

ELEGIE PENTRU NAZIM HIKMET

(fragment)

Undeva
oamenii şi-au ucis speranţa
şi până la mine ajunge sângele cadavrelor albastre
ajunge ceaţa.

Colorată elegie a văzduhului
presurat cu praful melodiilor orientale
alene suflat din clarinete...

1974

BEETHOVEN

De la geam se trece-un strop de tropic
Mustirile-i s-au potolit din sârg –
Frunzele cărnoase de aloe
Îgălbenesc precum gutuia-n pârg... –

...Muzică de cameră e-această
Microtoamnă ce-aureşte glastra
Dar lumea e un Beethoven gigant –
Îţi impune să deschizi fereastra.

1983

INSCRIPTIO

Ceea ce nu-i ajunge aurului
spre a deveni aramă
de orgă
e
lipsa-i de
armonie.


UN VIS LUXOS

Frumoasă Aristiţă care cândva a dragoste a-i arestat inima stihuitorului post-medieval, parcă ar avea haz să-ţi declam din ceea ce am – nişte ghersuri nici prea banale, nici bănoase despre ceva dragoste rămasă la această etapă finiseculară, despre amorul hâţânat de o melodie născută din frişcă sonoră – Lambada – şi puzderia de lambadaşi (ori lambadişti?) care fredonează şi fâţâie-zbâţâie acest ritm – Fi, fi, fi! Hâţ, hâţ! Extaz finesecular! Bizar bazar...
Şi parcă – Ha, ha, ha! – îl văd pe bardul Conachi, în giubea, hâţâind Lambada, apoi urcând în turnul său de fildeş cu scară în formă de melc ori tirbuşon ca să-şi verse în versuri sufletul înamorat, legănat în tremurătoarele arcade ale suspinelor menite a înteţi focul simţirii pentru cauza iubirii, pe când, de fapt, bătrânului bard îi zdrângăneşte străbuneţea din şubrede balamale, cum se întâmplă cu orice destin pătimaş retezat de speranţe.
O, ah! În aceşti ani fineseculari invoc post-medievalul timp străveziu şi inodor, existent sau doar dorit odor. Oricum, de suspinătorul prim-bard Conachi şi de frumoasa Aristiţă ce i-a arestat inima înfocată de amor – cu adevărat mi-e dor şi chiar ţin să însăilez ceva în stilul lor: „Vremea, vremea cum se duce!/Ca ieri cunoscui sirene de apă dulce,/ şi iată-mă astăzi, la învechită chitară,/ îmi cântă sirene de apă amară... Oh, oh,oh!”
Melancolie – îndelungată, istovită bucurie a sufletului de bard post-medieval, desfătat şi înzestrat cu atâta cântec trist, încât nu poate să nu fie şi înţelept (...........) Şi dat fiind că vremea trece, vremea se tot duce, coane Conachi, crăiţă Aristiţă, săru’ mâna şi rogu-vă, peste vreo patruzeci de ani, să-mi daţi voie să vă cad la piept.....


DERRIDA

(deri-da-da-da!)

(fragment)

...în mintea mea zicându-mi că de azi înainte
va trebui să fredonez doar numele
filosofilor deja decedaţi în special ale celor antici
dacă onomastica lor s-ar potrivi pentru aşa ceva
(fiindcă spre exemplu Pla-ton-ton nu merge)
concomitent fiind convins că nici astfel nu poate fi
exclusă o altă surpriză deri-da-da
amintinu-mi de cazul cu învăţătorul de muzică
ce-mi propusese cândva să cânt gama
iar eu pici obsedat de aventuri geografice
unde prind a-i turui despre Vasco da Gama
intuitiv dându-mi seama că pământul descoperit de acesta
era pur şi simplu sol din cheia sol.

1994

ACORDEONISTA

(fragmente)

Una
lângă alta
mapele sunt ca foalele unui acordeon drăcesc
ce comprimă sau destinde/întinde nişte destine angajate în
toate ale lumii
ca la serviciu (de fapt
nişte bibliografii cazone). Mută
muzică diavolească susurând din
foiul mapelor pe care şefa de cancelarie le
mută de ici-colo uneori
de colo-ici alteori
povestindu-le membrilor colectivului (x y z)
propriile lor date biografice de acum 15-20 de ani
(sau secole) şi lor nu le vine a crede că
au trăit asemenea porcării în amestec cu
obligaţiile de serviciu.
(Ah!
necruţătoare Şeherezadă a birocraţiei
acordeonistă a foalelor de mape şi
a poalelor lungi de pensionară vitalistă precum
însăşi birocraţia cu tot cu
greţoasele obligaţiuni de serviciu – cel puţin
aşa le simte un prieten de-al nostru
scos cu forţa din turnul de fildeş al
mizeriei depline în care
se zămisleşte cristalul artei pure pe care
un grec îl punea în loc de
sentiment).
Şi
tot agonizând de febra răului de dosar
te pomeneşti la poarta cea rău famată
întrebând în neştire:
Tabacioc este?
Este! Îţi răspune de dincolo şefa cancelariei.
Femei sunt? te mai interesezi.
Da eu ce-s
dracu’?! se revoltă Şeherezada birocraţiei
ridicându-şi câtva poalele (tic profesional).
Muzică este? întrebi agonizând. Dap’ cum!
răspunde Chiriţoaia birocraţiei.
– Numele prenumele ziua şi anul naşterii
cadavrule! mai zice şefoaica vitalistă
precum însăşi birocraţia
trecându-şi manichiura uzată zimţată de pensionară peste
foalele acordeonului de mape.

FUNEBRU ŞTREANG

(fragment)

Iluzii suprapuse
şi apuse
pe-un portativ de cântec necântat:
festivă zgardă
ori funebru ştreang
pe gâtul unui înger condamnat.

1991

FINAL AMÂNAT

(fragment)

Sergiu Celibidache vru să facă
semn de acord final
dând – brusc – din baghetă şi
zicând: etcetera – cetera însă
prinse a zice ceva din Maramureş
interveni şi rapsodul popular căruia
câteodată îi vine să dea cu satârul în granit
şi eu
mi-am zis că deja e neserios să mă mai preocupe
brusc!-urile clipelor
ad hoc!-urile sau hot-dog-urile mâncate prin
Paris sau Viena...

CORUL OPEREI

În vreme ce marea cântăreaţă de operă
îşi masează buzele
iar minorul tenor îşi masează mărul lui Adam
Balaura de operă pierde întreaga după-amiază până
îşi rujează boturile celor şapte capete cu care
în loc să cânte solo
cântă în cor...


FIN DE SIÈCLE

Final de secol. Frica este trează
În timp ce cântecele de revoltă
Ca număr şi-oboseală egalează
Indiferente fredonări – recoltă

De inepţii. Îndolierea torţei
Ce-a fost speranţă-i fum sterp de doctrine
Şi ca bouţi naivi privesc profeţii
La poarta nouă-a veacului ce vine.


JAZ(Z) DE NECAZ

Bineînţeles alcumva e primăvara decât
primăverile juneţii când confundai
vântul cu.....::::::::::............... vinul
când creşterea te mai sporea ca bărbat...
Ce să mai vorbim despre nenumăratele mile maritime ale
adolescenţei tale campestre ce cam sărea peste
acuprinsurile fireşti ale dorinţelor de tot felul... Ar reieşi
că faci jaz(z) de necaz printre altele
muzică ce-ţi plăcea la ne-_________________________
bunie atunci în vernalitatea din secolul trecut
în primăvara juneţii ce era ca o mare inconştienţă lirică a
muzei poeziei ce urma probabil reciclarea la
cursurile inferioare de infirmiere unde mai învăţa şi
bunele maniere şi manevre în ale amorului ea
frumoasa cu picioarele mici scurte precum ++-----** ale
aborigenelor din Cordilierii condorilor şi
Parnasul privighetorilor cărora Licurg le păpa limba. Ah
poezie (precum totul!) – certitudine a aparenţei nu a
apartenenţei şi poetul (fiind/nefiind de fapt)
un suflet anulat de enigme
ce constată că viaţa nu e decât presimţirea absenţei
biblică umbră a umbrei...
(Jălbaş pe cine
pe ce ???...
;;;;;;;,,,,,, Timpul se goleşte nu de minute ci
de minune... Dar
enigmele renasc sufletul...)◦ ◦ ◦ ◦◦ ♪ ◦◦◦ ◦♪ ♫

13.IV.2001

FANTEZII MONOTORIZATE

(fragment)

...fanteziile îmi sunt monitorizate de îngerii ingineri c(ar)e
le afişează pe simeze tehnice pe care cândva faraonii
îşi înşiruiau papirusurile cu embrioane de piramide
siluete de pisici şi cucuvele totemice
curenţi de aer sau de briză confuză ca o muzică nearticulată
nesonorizată, încă, de enigmatice orgi pe care
eventual, s-ar odihni arhangheli, privind, cu capul pe-o parte
ca păsările, în ţevile uriaşe – în catacombele nedumeririi
ca inspiraţie

19.VI.2003


PROBABIL LORELEI

(fragment)

...Nouă
distinsă doamnă zău că ni s-a întâmplat ca într-un cântec
popular
de inimă albastră (O nu fac vreo aluzie la sângele albastru!);
şi ca să nu ne plictisim/ am început să ne gândim/
am în-ce-put să ne gândim... inventându-ne unul pe celălalt
pentru că inventivitatea este condiţia obligatorie a
posibilei dragoste distinsă doamnă pe care probabil vă cheamă
Lorelei.

PIAŢA ÎNFRÂNGERILOR

(fragment)

...„Puteţi muri: aici/acolo în Piaţa Înfrângerilor din oraşul
ce-şi hârâie starea de spirit între câine şi cântec şi uneori – între
tulbure bocet de văduvă eternă îngenun-
cheată întru rugăciune (vezi versiunea Brâncuşi) şi mătănii spre a
primi ajutor dincolo de sine...”
Nevermore totuşi...

16.III.2003

FRAGMENT DESPRE SENS

(fragment)

...Astfel că nu ne haşura cântecul cu liniile anulării
nu ne descuraja sensurile de nedescris ale subconştientului fecund
în proiecte imprevizibile, în amestecul ideii tăioase cu
armonia îngăduitoare, ca o permanentă sălbăticie delicată (şi poate
dialectică) a firii noastre (animal liric ce zburdă în pieptul meu
zicea poetul) pentru care nu există destule sensuri
încât ne vedem plăcut nevoiţi să credem în continuare în poezie
de care, se spune, se tem şi strigoii tăi
precum de tămâie sau de cântul cocoşilor.

...spre dimineaţa balului (de)mascat
bufonii senili şi disperaţi cântă: Cu-cu-ri-gu-u!

30.VI.2003

DESTIN DE HAMAL

(fragment)

când după un „prin urmare” poate să nu mai urmeze nimic
sau să urmeze totul – adică transtotalitatea
însăşi infinitul
ce mi se pare cel mai fascinant şi absurd jaz(z)
(jaz(z)... solzos; o muzică cu... solzi, aşa mi se pare)
ca nişte sunete frânte ca şi generate de
caraghiosul mers al unor crabi gravizi de
corchinii icrelor icre pe
lunecoasele clape de pian
confuzie adorată până la extaz până şi de îngerul căzut (ca
musca în laptele) Căii Lactee pe care
viaţa merge înainte (în infinit adică)
dar nici moartea nu merge îndărăt
(de asemenea în infinit) – scriu
văzând cum tremură pe holbătura computerului
algele negre ale acestui poem

1 mai 2005

SUB ZĂPADĂ

anul acesta
iarna veni atât de pe neaşteptate
încât
vreo oră-două
nişte greieri mai continuară
să cânte
(sau să bocească)
sub zăpadă

23.IX.2005


ÎN SFÂRŞIT

Suflet bun la toate.
Marin Sorescu

Mă surprinsei că
multă din muzica lui Mozart
se portiveşte ritmului de manevrare
a rotiţei şoricelului de calculator.

Domnule Sorescu
în sfârşit am descoperit sufletul
şi suflul bun(e) la toate –
Mozart!

13.09.06

SUPRA

Homer – orb
Beethoven – surd
dar ce dar
ce genii!

Supraoameni, poate că...

Însă
unul dintre ei
de-ar fi fost
şi orb şi surd
n-ar fi exclus să se ajungă la
supragenialitate...

31.VIII.2005


SPECTRU

(fragment)

Moţăiam în acceleratul Iaşi-Timişoara.
Grupuri de recruţi încercau să cânte ceva trist, dar
nu prea cunoşteau ziceri de cătănie. De
atare necaz precoce
junii ieşeni, podo-iloaieni ori cotnăreni
beau bere, după care chiuiau şi mai piţigăiat decât
cu două staţii înainte. Îi scotea din impas
locomotiva ce hăulea polisemantic spre
vârfurile Făgăraşilor...

CORPO-LENTO MA NON TROPPO

(fragment)

o doamnă ce dă din sine cam peste sine
corpo şi lentă ca o muzică dolofană
semănând unei fine finlandeze
dar poate şi unei siberiene
cu toate că asemenea specimene voluptoase
se întâlnesc şi prin nordul sudicei Basarabii (aici
e de înţeles – cu corectitudinea politică eşti o.k.
la zi şi la ONU
sau la ODA)

deci doamna ce dă din sine cam peste sine
pe cât te-ar aţâţa
pe atât te-ar potoli
sentimentele tale în alertă trecând neamânat
în alegro ma non pa troppo
pentru ca în fine să ajungă la corpo-lentoşi altfel de muzică

10 iulie 2009


FRAGMENT

...e floare la ureche încercarea paiaţei de a ne convinge
că ar exista vreo melodie şi mai apăsătoare
decât culoarea kaki-întunecată şi
de oricare nuanţă sau
decât un Bach în doliu.

De aici ar porni şi castitatea, şi destinderea, şi, din nou
forţa de răspândire a entuziasmului din psalmii reîntorşi
sub bolţile catedralelor Romei
în care sunt tot mai puţine locurile neocupate: Lumea
nu duce lipsă de păcate.

26.07.09

HĂITUIT DE STELE

(fragment)

...biruinţa lor e asemeni amurgului zeilor
dar mai ales al oamenilor
şi sună sângeriu-violet ca într-un amestec de violent wagnerian
şi violet bacovian
pe care îl poţi asculta, contempla, citi sau pe care
în această stare de iremediabilă decădere
îl poţi bea ca pe un cocteil la tejgheaua barului.

30.08.09

METAFORE NAIVE

Muzo, da, exact, eu mai sunt naivul ce se adresează chiar aşa: Muzo!
chiar dacă e posibil să nu cred sută la sută
poate că nici zece la zece că ai exista cu adevărat tu, muzo, amuzo, hurmuz(o)
ceea ce nu mă împiedică să cred (ar fi şi un tainic deziderat al poeziei care
fără îndoială, există – şi cincizeci la cincizeci,
iar uneori şi sută la sută – ea, poezia); ceea ce nu mă împiedică să cred
că între muzica vocii tale şi muzica – muzică
e cea mai mică diferenţă posibilă
poate şi din cosiderentul că muzica vocii tale
ar putea fi mai acaparantă decât muzica propriu-zisă
şi propriu-cântată
pentru că spunea/ cânta Verdi, se pare
La donna è (perpetuum) mobile
Qual piuma al vento
ceeea ce, implicit, pe mine unul
mă face atent la vântul ce intră în frunziş (Verdi / verde)
şi
copacul devine muşuroiul unui miliard de ghemişi
ce flutură steguleţe. Totdeauna există motive
pentru a flutura din steguleţe
sau din cap: ai ai ai ai!...
şi motive să te adresezi: O, Muzo!

31.10.2009

Leo BUTNARU

ADIO UNEI REVISTE, BUN VENIT – ALTEIA

– Ce a însemnat pentru dumneavoastră revista Stare de urgenţă?

Este oarecum trist să răspunzi la o întrebare, miezul căreia e ce a însemnat?... Dar asta e, revista Stare de urgenţă îşi încheie veacul, activitatea – cu funtea, cu titlul şi cu litera sus! Demn şi valorizant(ă) – sunt sigur – în istoria presei cultural-literare, tangenţial – politice, din atotcuprinderea românească. Ea transmite ştafeta unei noi publicaţii, Revista la plic , căreia, sper, să-i fiu de asemenea autor constant, precum i-am fost Stării de urgenţă, graţie solicitudinii prietenului şi redactorului-şef Dumitru Crudu. Mulţumindu-i pentru colaborare mutuală revistei care a fost, îi spun „Bun venit!” unei surate de-a ei care, bineînţeles, va fi demnă de prestaţia / prestanţa... înaintaşei sale. Ave!

Stare de urgenţă, Nr. 19-29, 2009

Un interviu pentru Radio Europa liberă

Leo BUTNARU

„TRADUCEREA AVANGARDIŞTILOR: O REVANŞĂ PE CARE MI-O IAU ÎN NUMELE TINEREŢII...”

– În lumea literară din Rusia eşti considerat o figură legendară, pentru că ai tradus masiv din scrisul acestei părţi de lume. Ce înseamnă pentru literatura rusă şi pentru literaţii ruşi traducerile pe care le-ai făcut în limba română, dar pentru literatura română?

- Cu modestia de rigoare, cred că înseamnă ceva important, odată ce mai mulţi colegi ruşi, mai multe reviste din Moscova, Sankt-Petersburg sau Novosibirsk, mai multe cyber-blogg-uri salută entuziast activitatea mea de românizare a selecţiilor din opera marilor poeţi, şi nu numai, în primul rând cea a avangardiştilor şi postavangardiştilor. Despre traducerile de la noi au scris Serghei Biriukov, preşedintele Academiei Avangardei Ruse (de altfel, al cărei membru sunt şi eu), Igor Loşcilov, şeful catedrei de literatură de la Universitatea din Novosibirsk, fin exegent al fenomenologiei avangardei, Evgheni Stepanov, poet, care editează trei reviste literare, la Moscova şi Sankt-Petersburg... Ar fi mai multe de punctat aici, dar să ne rezumăm la atât.
Literaţii ruşi, în special poeţii, mă caută, mă solicită, cu mulţi dintre ei întreţin o corespondenţă deja... multianuală (ca iarba!). Roagă să-i traduc, se bucură când o fac. Dar mulţi dintre ei, contemporanii, pot fi într-o anumită măsută mulţumiţi, deoarece, cu două-trei-patru poeme, au apărut deja în cele două volume „Orizont testamentar. Miniatura poetică rusă” (2006), ce adună numele a circa 450 de autori şi însumează aproape 1 000 de pagini. Am gata şi volumele 3, 4, însă criza financiară moldo-româno-mondială le amână apariţia.
Înseamnă ceva, probabil, odată ce biblioteci din Moscova, Astrahan sau Ceboksarî (ca să dau doar câteva adrese) îmi solicită volumele pe care le-am tradus din opera lui Hlebnikov, Maiakovski, Krucionâh, Dobâcin, Ayghi, Satunovski, Bahterev (pe acesta, graţie prieteniei cu Mihail Evzlin, l-am editat, în româneşte, la... Madrid).
Înseamnă ceva, cred, judecând după ecourile din revistele ruseşti „Futurum Art”, „Literaturnaia gazeta”, „Deti Ra”, dar şi din cele româneşti...
Iar pentru literatura română ar însemna concentrarea şi concertarea eforturilor ei generale de deschidere şi mai amplă spre literatura rusă, din care, de altfel, totdeauna a tradus relativ masiv. Multe, foarte multe reviste din dreapta Prutului îmi solicită traduceri din avangarda, postavangarda şi postmodernitatea rusă („România literară”, „Apostrof – aici am o rubrică specială, „Viaţa Românească”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Poezia” de la Iaşi, „Hyperion”, „Ateneu”, „Argeş”,"Bucovina literară", „Ex Ponto”, „Spaţii culturale”, „Oglinda literară”, „Kitej grad”...). Ba chiar mă bucur că aceste şi alte publicaţii sunt... nesăţioase şi curioase faţă de ceea ce am putea numi, generic, biblioteca de nord.

– Tu eşti un cunoscut poet şi prozator. Ce legătură există între scrisul tău şi literatura tradusă?

– Reiterez...(uite, această noţiune-tic, la modă, intrată până şi în vocabulurul bicisnic al unor politicieni obscuri, ar vrea să mă seducă şi pe mine!); prin urmare, repet, pentru mine traducerea marilor autori ai avangardei echivalează cu o revanşă pe care mi-o iau în numele tinereţii noastre, în care cenzura zăvora la index numele şi opera a foarte multor autori din lumea întreagă, pe când ideologi de două parale ne băgau „căluşul în creier”, vorba Martei Petreu. Pe lângă faptul că era un lagăr, un Gulag uman... – inuman, Uniunea Sovietică, inclusiv RSS Moldovenească, parte componentă (...fidelă! – cu sau fără ghilimele) a acesteia, era / erau şi un Gulag, o închisoare a cărţilor. Mai ales a celor ale avangardiştilor, mulţi dintre care au căzut jertfă terorii staliniste.
Apoi, traducerea îmi umple – funcţional! – hiaturile, pauzele, sincopele inerente ce intervin în propriul scris; nedoritele, dar inevitabilele intermezzo din creaţia mea. Adică, prin traducere te poţi afla in actus pe o mai mare durată şi mai eficient. Traducerea mai înseamnă şi co-faptă creatoare, concomitent – cunoaştere, studiu, însuşire de noi spaţii entropice. Este chiar – generic vorbind – însăşi biblioteca, dar, nu odată, şi capodopera care lucrează în tine, cerându-ţi să te mobilizezi, să te identifici, şi prin scrisul altora, mai plenar.
Este şi bucuria de a transmite altora propriile revelaţii în faţa (şi în... interiorul) unor mari opere, uneori – capodopere care ţi s-au relevat ţie prin procesul de românizare, recreare a lor în spaţiile limbii noastre.
Plus extrema onoare, dar şi responsabilitate, să traduci din Hlebnikov, Maiakovski, Ţvetaeva, Mandelştam, Ahmatova, Pasternak, Esenin – acesta, în „Omul negru” sau „Spovedania unui huligan”, ţine de avangardism, prin branşament imagistic.
Şi, nu în ultimu rând, traducerea îţi oferă prilejul şi motivaţiile de a lega noi prietenii în numele literaturii, în numele artei în general. Pentru că dacă, nu o singură dată, politica – din nefiricire – răzleţeşte, dispersează oamenii, popoarele, literatura, şi prin componenta artei traducerii, este cea care apropie, împrieteneşte, uneşte. Fără îndoială, aceste concluzii care, bineînţeles, nu-mi aparţin mie ca... pionierat, au evidenţă şi consistenţă axiomatică.

Dumitru CRUDU
Radio Europa liberă
15 decembrie 2009

P.S.

OPINIE

В Stella Art Foundation прошла встреча с поэтами из Молдавии, в частности, со знаменитым Лео Бутнару, который посетил Москву впервые после 2003 года. Бутнару – поистине легендарная личность. Он перевёл на румынский язык Владимира Маяковского, Велимира Хлебникова, из современников – Геннадия Айги, Вячеслава Куприянова, Ивана Ахметьева и многих-многих других. Сделал этот человек для России больше, чем все наши литчиновники вместе взятые. Бутнару представлял и, слава богу, представляет поэтическую Россию за рубежом, прославляя её и показывая, что наша страна – великая держава. Великая держава поэзии.

Федор Мальцев
Литературная газета, Nr. 49, 2009

(„La Stella Art Foundation a avut loc seara poeţilor din Moldova, în particular, cu participarea celebrului Leo Butnaru... Butnaru e cu adevărat o personalitate legendară. El i-a tradus în limba română pe Vladimir Maiakovski, Velimir Hlebnikov, dintre contemporani – pe Ghennadi Ayghi, Viaceslav Kuprianov, Ivan Ahmetiev şi mulţi-mulţi alţii. Acest om a făcut pentru Rusia mai mult, decât toţi funcţionarii noştri literari luaţi îmreună. Butnaru a prezentat şi, slavă Domnului, prezintă în continuare Rusia poetică peste hotare, demonstrând că ţara noastră e o mare putere. O mare putere a poeziei.”

Fiodor Malţev
Literaturnaia gazeta, Nr. 49, 2009 – Moscova)

Chestionar "CONTRAFORT", Nr. 11-12, 2009

Leo BUTNARU

– Care este după părerea Dumneavoastră evenimentul politic al anului 2009 în Basarabia şi în lume?

– Mişcarea tineretului din 6-7 aprilie. În contrasens mahărilor de ieri (agenţi de circulaţie în politică şi ideologie), ce vor să dea lucrurile drept – mai că, maică! – tentativă de lovitură de stat, manifestaţiile studenţilor, liceenilor şi tinerilor sunt demne de analele şi respectul istoriei. Prin amploarea şi implicaţiile pe care le-a avut – îndepărtarea comunismului de la putere, ziua de 7 aprilie trebuie să dea nume unor străzi din oraşele noastre, unor organizaţii de tineret. Bineînţeles, ţin de eveniment sui generis şi de generic câştigarea alegerilor parlamentare de către forţele democratice şi formarea noilor structuri socio-politice şi de guvernare. Pe plan internaţional, cr(rrrrr!)iza economică şi g(rrrr!)ipa porcină au cam obturat evenimentele. Şi totuşi, nu pot fi trecute cu vederea manifestaţiile prilejuite de marcarea a două decenii de la căderea Zidului Berlinului şi decizia SUA de a se retrage din Iraq. (Nu şi a Rusiei din Transnistria şi Gruzia.)

– Ce consideraţi demn de a fi remarcat în cultură, în literatură?

– Totul a fost şi mai este chinuit de racilele guvernării comuniste, când în cultură nu se producea mai nimic demn de atenţie decât clamoroasa... „Paralelă a culturii” (alias, „caravelă”) şi stupidul joc de-a culturalizarea tinerilor „în anul lor”, apoi cacealmaua milionului ca premiu de stat şi alte împeliţări comuniste de doi bani care au şi sfârşit în coadă de peşte. În literatură: a se vedea nominalizările la Premiile Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România şi rezultatele finale care, bineînţeles, cu acelaşi succes puteau fi altele, deoarece, ca totdeauna, nu a exista chiar o competiţie între cărţi, ci una între... părţi (de juriu, cu simpatii pro domo, cu care s-a venit de acasă, din camaraderii, prietenii; plus unele nuanţe de gaşcă). Dar, în mare, anume cărţile nominalizate la concursul respectiv pot da o impresie despre anul literar 2008-2009. Ca eveniment, dacă a fost să fie, totuşi, aşa ceva.

Leo BUTNARU

ÎN AL ZECELEA CER

Nu doar cele nouă ceruri danteşti -
în al zecelea cer se află poezia - în
cerul gurii lui Dumnezeu...


CUM CITEŞTE SFÂNTUL

Cum citeşte un sfânt?
Întâi
de la privirea lui
se aprinde primul cuvânt
care
cu flăcăruia sa
luminează următorul cuvânt
ce se aprinde şi el
în continuare de rând
luminând
şi aprinzând
al treilea cuvânt
ce-l luminează
şi-l incendiază pe următorul...

Anume aşa citeşte un sfânt
cuvânt cu cuvânt
ce se aprind
pe următorul cuvânt luminând
aprinzând...

Anume aşa - luminează
aprinde
arde
cuvânt după cuvânt
fără a lăsa urme
scrum de sens
mai rarefiat
mai dens
încât
nimeni nu ştie ce a citit
totuşi
un sfânt...


HOKKU

De pe frunza bambusului
barza ciuguleşte melcul
trosnindu-i cochilia-n clonţul dur.

...Dar nici chiar acesta nu e
cel mai scurt poem despre moarte...


DOR DE CASĂ

Sankt-Petersburg. Neva sub gheaţă.
Amintirile avangardei de acum o sută de ani,
ale secolului de argint - argintată
era până şi sârma ghipată a Gulagului
în care
a murit Mandelştam
poate că de argint ar fi fost
şi glontele ce intrase în tâmpla lui Maiakovski
şi caloriferul de care a fost izbit cu capul
Serghei Esenin în hotelul
"Angliter"...

Viforniţa nărăveşte să urle
dar
se răzgândeşte şi, civilizat,
maiakovskian,
încearcă să cânte sonate la
(şi în - la major) flautul
înaltelor burlane.
O pală
de auroră boreală.

Ah, dacă aţi şti ce frică trag
în noaptea aceasta
gospodinele din România că
ar putea să nu li să prindă
răciturile de Bobotează!...


5 ianuarie 2009


CURRICULUM POEMATIS

...m-am născut pe
05. 01. 1949... - în autobiografii
precum în logica obligatoriu formală
a poeziei
şi cifrele sunt
jocuri de cuvinte...


NU

ticăitul, obişnuitul tic-tac -
îndărătnicul efort al ceasului care
nu vrea să ajungă natură moartă


TU, EU...

oricum
e ceva, totuşi, să ai ocazia
în două secole la rând să spui
în secolul trecut... (- şi
să ai tristă dreptate...)


PE TOATE

...şi farmacistul mi-a spus:
"timpul le vindecă pe toate"
întorcându-mi mănunchiul de reţete...


BUCUREŞTI - CHIŞINĂU

revenind acasă
scot la balcon
să se aerisească
rucsacul ce miroase a
vagon de tren


DUPĂ CăDERE

chiar tu să fii simbolul
naţiunii noastre
fântână ce te deschisei
după căderea lui Manole?...


SENZAŢII

...în timp de boală, pe când, răcit
stai în pat: rotunjimea căldurii ceştii de
ceai
pe care ţi-o pui pe piept,
în dreptul inimii;

...când eşti sănătos, bun de petrecere -
căldura
cămăşii abia ridicată
de sub talpa fierbinte a fierului de
călcat
şi aruncată pe umeri...


FUMĂTOAREA, VEIOZA

1

Miez de noapte
sau poate
trecut de el. La
colţul străzii - vinişoarele vineţii
prin falangele cvasistrăvezii ale prostituatei
ce aprinde chibritul în
scoica palmelor

2

la colţul străzii
prostituata - atât de blondă!... - fluturii
înserării
o asaltează
ca pe o veioză...


GRĂDINĂ PUBLICĂ

la prima ţâşnitură a
havuzului redeschis
primăvara -
zburătăciri de vrăbii,
porumbei;
tresărire bătrânilor pe bănci


OMUL, BOSCHETARUL

În curtea blocului - om de zăpadă:
Boschetarul îi şterpeleşte
nasul de morcov...


FORMĂ

Se scutură bujorii.
Sub vază - o formă nouă,
imprevizibilă
din când în când modificată
de o altă petală
de altele...


TOAMNĂ TÂRZIE

Muzicantul milog
se mişcă după soare
căutând colţuri de stradă unde
bătaia luminii i-ar încălzi
degetele.


ÎNCÂT

Omul e atât de neştiutor,
dar mai ales - hazliu
sau poate - iresponsabil
încât
poate spune orice,
spre exemplu:
nemurire.


TRUC

în lanul de grâu
dintr-un pulverizator de frizerie
fotograful stropeşte
câţiva maci - ...îi
înrourează....


GLEZNE

Ce scurtuţe
picioruşele vrabiei - o
picătură de rouă i-ajunge
la glezne.


MILA 23

Fluturând din vâslă
lipoveanul apără de pelicani
peştele din barcă.


AŢIPIT

Fluture aţipit
se plimbă cu uşa
închisă - deschisă a
căminului cultural.


MONASTICĂ

Spre chindie,
bătăile de toacă ale monahinei
şi cele de ciocan ale tinichigiului
ce potriveşte tabla pe
acoperişul mănăstirii.


POCNET DIN DEGETE

Odată
un pocnet din degete
mă duse la gândul că
în sfârşit
Arhimede găsise punctul de sprijin

eu însă nefiind sigur că între timp
şi între spaţii
grecul renunţase
de a mai răsturna Pământul...


ADERENŢĂ

Pe burlan
omizile urcă spre acoperiş
ceea ce nu reuşeau să facă
până să apară
spuza de rugină.


HĂRŢUIRE

imprudent
Adam îi propune Evei
să discute filozofie

ceea ce de fapt
nu e decât
hărţuire spirituală


PAUZĂ

Venim în această lume
ca să murim;
plecăm din această lume
ca să murim.

Viaţa - pauză
între ce
şi ce?


DUPĂ 20 DE ANI

Au mai trecut douăzeci de ani... - asta,
la Dumas ar suna memorabil,
iar la Shakespeare - zguduitor...

Chestionar Apostrof nr. 10, 2009

În plină criză economică, vă propunem o anchetă despre (dis)confortul dvs. cotidian. Aşa că vă întrebăm, direct: Cum staţi cu banii? Ce urmări are asupra situaţiei dvs. financiare, şi deci asupra standardului dvs. de viaţă, faptul că aţi scris şi scrieţi cărţi şi colaboraţi la reviste?

M. P.

Leo BUTNARU

„...PE LINIA DE PLUTIRE”

Dacă e strop de adevăr în ce se spune (dar e chiar mai mult de un strop de... dohot), că în societatea noastră un grup nu prea mare de indivizi are totul, iar ceilalţi – restul, nu încape îndoială că majoritatea scriitorilor fac parte din a doua categorie. Cu excepţia colegilor care au trecut la business sau care, extra-literar, au joburi ce le aduc venituri serioase. Bineînţeles, câştigurile extra-literare asigură confortul socio-domestic cotidian, dar, inerent, produc şi... (dis)confortul scriitoricesc. Pentru că literatura e geloasă, nu?! Ea nu doreşte să împartă harul. inspiraţia, timpul şi spaţiul cu alte preocupări şi modalităţi de a (supra)vieţui ale scriitorilor...
Iar criza care a afectat lumea, în general, nu putea să ocolească şi lumile mai mici în care creează şi pe care le creează scriitorii. Şi aici mă voi referi la propriul exemplu. Acum un an, un coleg din Moscova, Evgheni Stepanov, care publică trei reviste şi diriguieşte tot atâtea edituri, găsise de cuviinţă să „internaţionalizeze” un chestionar cu tema scriitorul şi criza financiară, lansat în revista „Futurum ART”, întrebându-mă şi pe mine cum simt efectele recesiunii. „Eu – îmi scria impacientat colegul din metropola rusă – abia de mă mai ţin pe linia de plutire”. Ce aveam să-i răspund? Adevărul. Zic / scriu: mie, ca unui obişnuit liber profesionist, neimplicat în afaceri, care nu e nici tu patron de reviste, edituri, pivniţe etc., care nu are pile printre politicieni, nici nu ştiu ce ar putea să (i) se întâmple. Mai să zic / scriu – optimist! – că, parcă, recesiunea nu are cum mă afecta...
Însă adevărul şi naivitatea-mi de la acel moment nu aveau să dureze prea mult, pentru că, într-o lună, în alta, în jumătate de an, mă pomenesc că unele volume personale sau pe care le-am tradus nu mai apar (la Bucureşti sau Chişinău), nu că „la timp”, ci, în genere, nu se ştie când vor vedea lumina de la capătul tunelului post-crizei (inerent, apare şi un nou limbaj de lemn, nu?), chiar dacă pentru ele am contracte editoriale în regulă, iar pentru unele chiar mi s-au avansat 40 la sută din drepturile de autor. Mă pomenesc că o revistă sau alta, din cele care, de bine, de rău, mai onorau prin oarece onorarii, anunţă că, devalizate de inflaţie şi criză, nu mai au elementara sumă pentru a plăti autorii... Dimpreună, aflăm trista veste că la tradiţionalele şi marile târguri de carte vânzările au scăzut cu circa 40 la sută faţă de cele din anii pre-criză... Bibliotecile nu-ţi mai achiziţionează cartea pe care, ca printr-o minune, ai reuşit totuşi să o editezi... Din aceleaşi motive sunt anulate ediţiile unor festivaluri tradiţionale, nu mai are loc programata (şi visata) călătorie scriitoricească pe Dunăre, APLER-ul nu-şi poate convoca membrii, premiile ajung tot mai simbolice, unele chiar... capotând în doar variantă paper – cea a simplisimei diplome, etc...
Prin urmare, cum să stai tu cu banii, optimistule scriitor român?... No comment...
Iar în Interriverania prutonistreană, alias Republica Moldova, de unde răspund, dezastrul generalizat pur şi simplu – şi dramatic! – nenoroceşte multă lume, nefiind cruţaţi nici scriitorii. Între Prut şi Nistru, dar şi în dreapta Prutului (care sperăm să nu ajungă o apă a sâmbetei…) scriitorul nu se poate aştepta să fie cruţat de nici un fel de criză. Financiară sau de nervi, interastrală, mondială sau naţional-şocială. De altfel, ca şi iubiţii şi tot mai puţinii săi cititori...