Pagini de jurnal
28.VII.1984
Sosit-am la Negureni ,
să reparăm casa părintească. De muncă – berechet, de la prag până la hogeag. Peste trei zile soseşte şi Zinovia. Îmi aduce trista şi incredibila
veste a decesului lui Aurel David. Ştiam că, după zilele sale lucide, în care
am imprimat pe bandă interviul nostru, pe 12 iulie, se afundase iarăşi în
bulboanele adâncilor depresii, care au şi fost ultimele.
Vineri, 3 august, primesc săptămânalul cu interviul. Mi l-a expediat
Ion Anton. În aceeaşi pagină – două poeme, ale lui Damian şi Vodă, dedicate lui
David. Condoleanţe în chenare. Recitesc interviul – sensurile pe care le expusese cineva, pe când era
în viaţă, capătă cu totul alte cuprinderi, deschideri. Chiar şi titlul –
„Prefer senzaţia de necuprindere” – parcă ar fi exprimat o ultimă dorinţă a lui
Aurel: la 50 de ani, iată-l plecat-ajuns în necuprindere.
Îmi amintesc unele explicaţii ale sale despre o lucrare neterminată,
rămasă pe şevalet, „Flori înfloririi”. Titlul acesta pare a fi o tautologie
stângace, însă suprapunerea semantică aici are rostul ei. Atunci, ne servi, pe mine şi pe Andrei, cu un ceai. Foarte dulce. Burac
zise că la vârsta lor nu este indicat să consume atâta zahăr. David răspunde că
totdeauna a băut ceaiul foarte dulce. Probabil, o necesitate a omului care, în
copilărie, a dus lipsă de atâtea şi atâtea lucruri, de mângâieri. De mic copil,
Aurel rămăsese orfan de ambii părinţi. Tatăl său, cărturar distins, într-o
depresie se aruncă sub tren, prin 1936, lângă Chişinău. Mama îi murise din
cauza unei boli infecţioase.
Uite aşa se stinge un bun artist şi totul, toatele rămân baltă. Cine va
avea grijă de cele rămase în atelier în urma lui David? Greu de pus…
Socrate |
Nu pot presupune nici perspectiva eseului pe care trebuia să-l scriu
pentru revista „Nistru”. De pe banda magnetică am extras esenţialul. Îmi
notasem şi impresiile despre unele din lucrările sale. Va trebui să caut forma
adecvată expunerii acestei factologii – am fost ultimul şi unul dintre puţinii
ziarişti care s-au apropiat de David şi arta sa.
23.VIII.1984
Ieri – deplasare la Bălţi , să oglindesc pentru
„LA” manifestările din cadrul zilelor lit. sovietice. În grup – Ghevorg Emin
(Armenia), Oljas Suleimenov (Kazahstan), Veaceslav Kuprianov, David Samoilov
(Rusia), Siranuş Ahmed-Zade, Muhammad Ali (Uzbekistan), alţii. De la noi – Ion
C. Ciobanu, Vladimir Beşleagă, Aureliu Busuioc.
Într-un fel, ne-am împrietenit cu Kuprianov. Am
luat de la el câteva poeme pentru eventuale traduceri. Îi vine greu – versul
liber încă nu are libertate în poezia rusă contemporană, cu toate că a fost
cultivat de avangardiştii ruşi. Mi-a dăruit cu autograf cartea pe care a
tradus-o din creaţia lituanianului Vytautas Karalius.