Pagini de jurnal
14.I.1986
Acum o oră (pe la 8, 30), am sosit cu Sică de la Voloca. Ne-am dus la fratele
său – Visarion, să vedem obiceiurile de An Nou pe vechi. Un sat întins cât o
capitală europeană – între case, jumătate de kilometri sau chiar kilometri
întregi distanţă. Volocenii au împodobit brazii – mulţi – direct pe tulpină,
înnimbându-i cu ghirlande electrice multicolore. Zăpadă temeinică,
ademenitoare. Voloca e o localitate premontană, demnă de scos de pe ea
ilustraţii exotice: relief între deal
şi munte, volnicie de vetre, neîngrădite.
Multe sălcii bătrâne, iazuri în curţile gospodăriilor. La Visarion , ne urează
„Malanca”. Ce copii frumoşi! Cu adevărat frumoşi: feţe blânde, delicate,
inocente, ca un prim semn de înţelepciune. Când urcam dealul cu Vasilică, ne
salutau, prin semiîntuneric, flăcăi şi preadolescenţi, mascaţi, în cojoace
miţoase, cu clopoţei în gura mânecilor, cu toiege. Se adunau în cete. La Voloca , urăturile se cântă,
precum colinda. Vreo trei cete, cu muzicanţi, străbat imensităţile acestui sat
nesupus geografiei toponimice „clasice”. Dimineaţa, pe la 7,30, când urcam în
autobuz, „Malanca” mai cânta încă prin văi, pe culmi. De pe creasta dealului,
unde se află casa lui Visarion şi a Rodicăi, Cernăuţiul se vedea aproape, ca o
cale a laptelui aşternută pământului, pentru a-l încălzi. Se vedea aproape, cu
toate că distanţa e de circa 20 de kilometri. Am trecut şi pe la naşii lui
Visarion. Sică a compus ad hoc o
urătură, ingenioasă şi măgulitoare pentru gazde. Case frumoase. Apoi Voloca mai
e şi localitatea care a dat şi a trimis la Chişinău trei artişti emeriţi: Dina şi Lucian
Cocea, Ion Paulencu. Această aşezare volnică mai poate oferi surprize.
Miliţianul Visarion Tărâţeanu vorbeşte frumos, mustos, inteligent, ca un
profesor universitare de la filologie.
Cu Ion Pop la Cernăuţi, pe 14 ianuarie 2011 |
De la Cernăuţi, în depărtare, se deschide panorama Sadagurei; exact, cea din "Iorgu de la Sadagura" a lui Vasile Alecsandri. |
Oamenii frumoşi, însă de un altfel de recepţie spirituală, reieşind din
conservarea în spaţiul lor restrâns de comunicare. Nuanţe specifice în vorbire.
Ambiţia noastră de a găsi prin sat vreo „Malancă”. Le tot auzim cântecul,
dar parcă prea departe şi, până la urmă, renunţăm, ne întoarcem din drum.
Vasilică îşi aminteşte de Mircea lui Săvucă, din satul său de baştină Sinăuţii
de Jos. „Comoară de om”, zice.
Televiziunea ucraineană, cu traducere paralelă, transmite filmul
televizat cu actori chişinăuieni, după romanul lui C. Popovici. Prost.