duminică, 11 noiembrie 2012

DOSTOIEVSKI


Azi e ziua de naştere a lui Fiodor Mihailovici Dostoievski (30.X/ 11.XI. 1821 – 28.I./ 9.II. 1881). Prin ani, i-am adresat mai multe scrisori, unele dintre care le public (şi) aici.

DOSTOIEVSKI SCRIIND

cu mâna pe un cactus (o pre-biblie)
marele inchizitor jură (ceva)...

în vreme ce scrie (oricând)
dostoievski (fiodor mihailovici fireşte)
suflă-răsuflă peste fila de
hârtie-(a)caligrafie
apăsând uşor (vede-se) mâna
celui ce jură – peste
ghimpii pre-bibliei apăsând-o

(mie unuia
mereu mi s-a părut convingătoare
mărunt-mărunţica-nrourare de hemoglobină)

20.VI.2005

PATIMILE DUPĂ DOSTOIEVSKI

Domnul Dostoievski a fost totuşi un om relativ cumpătat
Necutezând să treacă mai departe de calvarul fraţilor Karamazov
pentru că şi mai şi au fost bântuite de patimi
                                                                 surorile Karamazov…

14.IX.2011



CU PATRONIM 


după slavonul model
cu numele prenumele patronimul
(dostoievski fiodor mihailovici)
unicul singurul neperechele
ar fi
Dumnezeu Dumnezeu Dumnezeuovici...

VIII.2005

SCRISOARE ÎN ZONA LIBERĂ DINTRE
                     RAI ŞI IAD

=a=

Frate Fiodor Mihailovici D.
deja nimeni nu mai crede că
frumuseţea va salva lumea
dar
cineva naivul se gândeşte că lumea
ar trebui să salveze frumuseţea...
                                              or poate –
frumuseţea ar putea salva totuşi lumea
                                               dacă
lumea va şti să salveze frumuseţea

=b=

 

Domnule Lucian Blaga

vă rog a nu vă supăra
însă
în ultima vreme (sper
nu cea de pe urmă…)
de cum merg la ţară
constat că
                veşnicia a murit la sat..


ŞI TU, ÎN AMBUTEIAJ

În acest oraş – derutat nervos – … ba
nu – în această lume necăjicioasă
dezorientat-buimacă este
imposibil să nu se pomenească în ambuteiaje
şi cneazul Mâşkin –
pe
la toate răscrucile supraaglomerate
prost semaforizate
cneazul dedublat-multiplicat la
infinit
blocat blocat blocat…

(blocat
Mâşkin – nume care
în traducere înseamnă Aşoarecelui ca
Agafiţei Aioanei Aluigheorghe…; Mâşkin în-
tr-o cursă de şoareci – acest ambuteiaj
antivoiaj…)

Prin urmare
fără mişcare
Mâşkin dedublat-multiplicat e
prins în ambuteiaj la
toate intersecţiile
vreme (pierdută) în care
cei din jur claxonează injurios
strigând huiduind:

„Idiotul!” 

Ei şi ce dacă Mâşkin sau
autorul său e/ sunt
dintr-un alt secol
dintr-un alt roman în care
încă nu se ştia de ambuteiaje ca
predestinată mortificare?

Ei şi ce dacă Mâşkin-cneazul
e fără maşină
în mijlocul acestui ambuteiaj global
infernal
neomenos?

…sensul ambuteiajului e unul
cu mult mai serios
mai fioros
şi trans-secular
ca transă
şi lipsă de şansă
pentru omul de rând
sau pentru Noul Hristos
sau pentru
bietul Dostoievski
sau Gogol
ambii pomeniţi în ambuteiaje de suflete
vii
sau
suflete moarte
din carte proprie scrisă anume
de Dostoievski
sau de Gogol
în lumea-ambuteiaj 
în lumea-rotocol
în care
şi tu
ai impresia (precum cneazul poreclit
Aşoarecelui) că
stând în mijlocul ambuteiajului
de suflete
sângele îţi arde ca o torţă
până este din nou adunat
într-un roman
într-un poem sau
mai sigur
într-o cămaşă de forţă ce
fusese probată pe
Mâşkin…

25 / 27.XI.2010

BI-INVOCAŢIE

Domnule Tennesse Williams
nu o dată
din tramvaiul numit dorinţă
în care vatman e un înger
se face transbordarea
în tramvaiul numit pocăinţă

(ah îmi vine să spun: tram-vaietul!)

în care vatman e un diavol
Domnule Dostoievski…

VIII.2010 / VII.2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu