LENIN & RINOCERUL

Pe când coboram la staţia Piaţa Presei Libere din Bucureşti, spre a o lua spre Târgul Internaţional de carte „Gaudeamus 2012”, nu am putut să nu reţin că, pe piedestalul monumentului de cândva al lui Lenin, stă un… rinocer! Odată ce eram cu Canon-ul la purtător, am fixat cadrul, însă aparatul de fotografiat Canon nu se „opri” aici, ducându-mă cu gândul la… canonul literar. Vorba e că, în studiul avangardei universale, m-am întâlnit de mai multe ori cu RINOCERUL (singular, dar şi plural, adică – rinocerul-turmă) – mamifer pahiderm imparicopitat cu apucături mai speciale, ceea ce le-a şi făcut personaj literar memorabil.

Acum mai mulţi ani, traduceam următorul poem laconic-esenţializat, din 1912, al lui Velimir Hlebnikov:

(Stăpânirea pământului i-i menită)

Legea scrânciobului cere,

Nu a cerului,

Să ai încălţări ba mari – ba strâmte.

Uneori noaptea – alteori ziua te-arăţi îngăduitor,

În timp ce stăpânirea pământului i-i menită

Ba omului –

Ba rinocerului.

         Atunci când traduceam, m-am (re)gândit la spectacolul „Rinocerii” după piesa lui Eugen Ionescu, vizionat mai înainte, dar care, ca text scris, venea ceva mai târziu în cronologie istoriei literare. Iar anul trecut, la Teatrul „Odeon” din Bucureşti, am lansat „Antologia dramaturgiei avangardei ruse”, fiind onorat de contribuţia marelui şi regretatului regizor Alexandru Tocilescu, ce montase spectacolul-lectură „Vânătoarea de rinoceri” după piesa omonimă a lui Nikolai Gumilov, autor care, de altfel, era al doilea scriitor rus care ajungea jertfa RINOCERILOR BOLŞEVISMULUI: în august 1921, în urma unei false acuzaţii, a fost împuşcat. Atunci, rinocerul rinocerilor era Lenin din Kremlin, cel care stătuse şi pe piedestalul din Piaţa Presei Ne-libere din Bucureşti până în decembrie 1989. Acum pe acel piedestal stă chiar chipul alegoric al bolşevicului – rinocerul. Eu, care l-am văzut ultima oară pe Lenin în noiembrie 2009, sub zidurile Kremlinului, în mausoleu, confirm că bolşevicul şi pahidermul imparicopitat seamănă leit…