DE ACUM 21 DE ANI

În ultima decadă a lunii iunie a anului 1992 dialogam cu doi colegi, Mircea Nedelciu şi Sorin Preda, cărora le eram amfitrion la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Atunci fotograful Nicolae Răileanu a şi surprins instantaneele inserate aici.

Reproduc două secvenţe din interviurile care au intrat în cartea „Spunerea de sine” („EUS”, 1994).

Cu Sorin Preda

Leo Butnaru: – Ce a însemnat şi ce înseamnă în proza românească generaţia optzecistă?

Sorin Preda: – Era mai bine dacă l-ai fi întrebat pe Mircea Nedelciu.

 – Să ştii că am făcut-o. cunosc opiniile lui, cărora aş vrea să le alături şi pe ale tale.

– Eu, ca autor inclus în această generaţie, după primul meu volum de povestiri, apărut în 1981, nu cu voie m-am trezit în avangarda optzeciştilor. Pur şi simplu, eram unul dintre puţinii care avuseseră şansa să debuteze. Generaţia luată în ansamblul ei s-a format în următorii 4-5 ani… În primul rând, este o generaţie nesituată corect în cadrul literaturii române. Ea a fost catalogată ca generaţie tânără, deşi majoritatea scriitorilor care o alcătuiesc au depăşit sau depăşesc vârsta de patruzeci de ani… Din diferite motive, am fost o generaţie aparte, în sensul că toate facilităţile, toate posibilităţile de a găsi un serviciu cât de cât convenabil scrisului – mă refer la timpul liber, la un grad mai redus de stres şi participare nervoasă la cotidian, – deci, aceste posibilităţi dispăruseră şi noi am fost obligaţi să mergem la alte locuri de muncă, aflate în marea lor majoritate la ţară. Am făcut naveta, ne-am chinuit în felul nostru, citind şi încăpăţânându-ne să credem în propriul har şi destin literar.

Cu Mircea Nedelciu

          Leo Butnaru: – Parcă nu mai este ideologie dictată de sus, parcă e ceva mai puţina cenzură. Dar cum crezi, mai dăinuie vreun fel de conformism literar şi intelectual?

MAGNETOFONUL ŞI SECRETARUL DE PARTID

 29.III.1987

La Kuialnik, nu departe de Odessa, obsesia că, iată, pe aici, pe iarba înmormântată sub lespezi de ciment, sub asfalt, a păşit Eminescu. Complexul arhitectural al vechii staţiuni balneare în situaţie deplorabilă: un turn în ruină, pereţi coşcoviţi, coteleţii se macină. Ici-acolo, încercări derizorii de renovare – nici tu amploare, nici tu mare dorinţă, din câte se vede. Dar când te gândeşti că această staţiune balneară are venituri de sute de mii de ruble lunar… Medicii supravegheaţi sub toate aspectele – iau mită, libidinoşi, corupţie generalizată… Iată şi impresiile de la Marea Neagră… Impresii negre, precum nămolul limanului. Ceea ce vindecă nămolul, traumatizează atmosfera generală.

O raită pe la librăria „Drujba” după carte românească.

CÂNTEC DIN FRUNZĂ LA ŞCOALA DE PARTID

                 14.III.1987

          În colectivul redacţiei a apărut turnătorul. Păcat că e ascultat şi încurajat de cel care-i  primeşte informaţiile. Poate chiar i le-a comandat. De, fiecare îşi câştigă pâinea cum poate: unul muncind, altul – minciunind, defăimând. La prima întrunire a colectivului trebuie să iau atitudine. Să nu se uite faptul că turnătorul nu toarnă doar pe cineva, ci, reieşind din circumstanţe şi interese, până la urmă îl toarnă şi pe cel căruia până mai ieri i-i turna pe toţi. Un colectiv sănătos se poate ţine doar pe poziţii deschise, sincere, de chibzuinţă în comun. Dar urechile suspiciosului nu „dorm”…

UN POEM

                 SITUAŢIE, POATE CHIAR STARE

Psalmul 130 (129 în vulgata)

Sunt tot mai multe lucruri

şi femei

care îmi atrag neatenţia

şi mă zăpăcesc

mă pun în încurcătură

ceea ce este acelaşi lucru cu încurcă lume

cu aşteptarea lui Godot

şi cu Bernard Pivot în dialog cu Eugen Ionescu la „Apostrophes”

sunt tot mai multe ispite ce-mi atrag indiferenţa care

la nivel superior de conştiinţă are acelaşi sens

sau lipsă de sens cu neatenţia

şi aceasta mă zăpăceşte cu presupunerea

că aş fi pierdut ceva esenţial

aproape foarte important

distrugându-mă cu incertitudinea de a nu şti ce anume

şi cu reversul acesteia – că de fapt

nu aş fi pierdut nimic şi prin urmare

totul e în ordine bătrâne

dă-i drumul mai departe

ţine-o tot aşa

între neatenţie şi indiferenţă

viaţa fiindu-ţi din abundenţă

din de profundis

clamavi ad te Domine – doar atât din psalm

cunoscând în limba latină moartă care

la Judecata de Apoi

va cunoaşte şi ea Învierea ca orice muritor;

de profundis – doar atât cunoscând în latină

în continuare având nevoie de un traducător în franceză

pentru a-i spune celui căruia mă adresez :

J’espère en l’Éternel, mon âme espère, et j’attends sa promesse.

PUTEŢI VEDEA, CITI, DESCĂRCA

Integral, o altă antologie o puteţi găsi aici:

 http://www.scribd.com/doc/62017474

Interviuri din secolele XX - XXI

https://ru.scribd.com/doc/165997003/Butnaru-Leo-Interviuri-din-secolele-XX-XXI

MANIFESTELE DE ACUM 100 DE ANI

              Odată ce editura a postat pe net volumul "Manifestele avangardei ruse", de ce nu aş oferi  şi eu, antologatorul şi traducătorul, adresa lui pentru cei interesaţi de a cunoaşte această construcţie intelectuală unicat? Deschideţi aici:

 https://monoskop.org/images/b/b8/Butnaru_Leo_ed_Manifestele_avangardei_ruse.pdf

130 DE ANI DE LA NAŞTEREA LUI

Umberto SABA (1883 –1957)

FERICREA

Juneţea îndrăgostită de greutăţi

spontaneu le oferă spatele său.  Nu

rezistă. Plânge de melancolie.

Vagabondaj, evaziune, poezie,

Risipă de bucurie într-un târziu. În târziu de seară

văzduhul îşi pierde greutatea şi paşii devin

uşori. Ziua de astăzi e ce-i mai bun din cea de ieri,

dar încă nu e fericirea.

Într-o zi fără înşelătorie ni se va arăta

chipul său, şi fiecare dintre noi va vedea

cum i se destramă ca un fum inutil durerea.

                                     Traducere de Leo Butnaru