PLUS...

10.I.1993

           

Alte reacţii la premiul pentru poezie al revistei „Luceafărul”. Aşadar, unii au reţinut faptul că televiziunea bucureşteană nu a specificat faptul că Leo Butnaru e din Basarabia. Alţii, din contră, se întrebă de ce „Actualităţile” nu au specificat că sunt basarabean. În concepţia lor, oare ce ar fi însemnat o atare concretizare – sporire a prestigiului sau diminuarea lui? Pe unii îi prind la al doilea gând. Ăştia sunt ipocriţii…

Aflând ce-a aflat, A. zice că eu voi fi primul scriitor… milionar. Asta e: din rea intenţie, poţi da de înţeles, colegule, că la Bucureşti se acordă premii în valoare de un milion şi ceva de lei… Ce să-ţi fac? Nu e pentru prima oară când te surprind cu aluzii bifurcare desprinse de pe limbă de şarpe… 

Alţii au şi presupus-evaluat suma premiului între… 100 şi 200 de mii de lei. Mici legende de precupeţe…

Am transcris de pe bandă  interviul cu Cezar Baltag. Interesant şi bun de a-mi înfrumuseţa această zi de duminică oarecum adumbrită de ciondăneli inutile, chiar prosteşti, şi din partea mea… Când dracul(a!) mă voi învăţa minte, întru a mă stăpâni şi a evita provocările stupide?!

MIŞCARE

 Banda lui Möbius

ÎNTRU COMUNIUNE

Am fost invitatul Bibliotecii „Transilvania” din Chişinu (directoare, dna Parascovia Onciu) în cadrul Salonului „Ceaiul de la ora 16,00”, moderat de distinsa profesoară, dna Alexanda Tănase. Au fost nu doar prezenţi, ci actanţi activi, adevăraţi heralzi ai verbului românesc, elevii Liceului „Gaudeamus”. Din cărţile mele, mi-au readus în eterul lumii multe poeme, în mare parte citindu-le pe de rost. Mi-au prezentat, laconic şi personalizat, unele dintre cărţile pe care le-am editat – „Copil la ruşi”, „Îngerul şi croitoreasa”, „Şlefuitorul de lentile”… Au fost mulţi, din clasele a VII-a şi a X-a, toţi înzestraţi cu har: Carolina, Vlad, Adriana, Cristina, Cristi, Mihaela, Denisa, Daria, Nicu, Irina, Daniel, Iulian, Valeria, Victor, Liliana, Olivia etc., etc. Impresionanţi prin agerimea şi mobilitatea spiritului lor adolescentin, prin inteligenţa unor lectori în formare, dar care, graţie instrucţiunii, au atins deja performanţe de necontestat. Este fantastic să te afli peste două ore în frământul/ freamătul adolescentin avid de poezie, de comunicare, de cuminecare întru comuniune! Le mulţumesc tuturor, tuturor!

                 P.S. Reportajul fotografic aparţine domnişoarei, studente şi bibliotecare, Ana Gabor

Leo şi Zinovia Butnaru, dna directoare Parascovia Onciu, dna directoare Alexandra Tănase

RETRO-DESCINDERI

Ieri, s-au împlinit 17 ani din ziua căsătoriei noastre. Astăzi, ziua mea de naştere. Sentimente oarecum comune. Mă pregătesc pentru plecarea la Bucureşti (mâine, la 7,30). Deseară vom avea oaspeţi.

Rememorări. Pe 31 decembrie am reuşit să intru în anul nou fără o datorie… morală: i-am dus, totuşi, lui Paul Mihnea semnalul volumului său „Coroană de coroane”. Am avut noroc că pe la US trecuse Teo Chiriac pe care l-am rugat să se întoarcă la ed. Hyperion şi să facă astfel un bine dublu, dlui Paul Mihnea şi mie. Oricum, îi promisesem când îl vizitasem împreună cu Mihai Cimpoi că voi face tot posibilul să-i aduc noul său volum. Dar, până să revin la a doua (de fapt la a treia, prima fiind cu ani în urmă) vizită la Pau Mihnea, să relatez aici ceva despre o vizită la Gellu Naum, de care mi-a povestit Gicu Chiriţă. Îl căutase, la telefon, pe marele suprarealist. Acesta însă, supărat foc, îl ia pe editorul chişinăuian la trei parale: cum de a îndrăznit „Hyperion” să re-lanseze trei lucrări traduse, demult, de el, Gellu Naum, fără ca dânsul să fie barem pus la curent, ca să nu mai vorbim de elementarele drepturi de autor?!

Până la urmă, a doua zi, Chiriţă reuşi să se vadă cu poetul şi să-i mai domolească încrâncenarea. Gellu Naum trăieşte oarecum auster (78 de ani), retras, între vis şi poezie. Are o casă la Comana, unde, de altfel, are una şi Ana Blandiana. Pasiunea pentru idoli, fetişuri, primul dintre care l-a ridicat de jos  la întâmplare, cu ochii închişi, în timp ce, cu o straşnică durere de cap, hălăduia de-a lungul unei căi ferate.

Apoi povestea cu mânzul cu coama însângerată. Nu pricepuse cauza. Întâlneşte un ţăran care întreabă de mânz. „Dumneata l-ai însângerat?”, face poetul. „Doamne, fereşte! – , se cruceşte săteanul. – Bietul-voinicul scăpase din colţii lupilor!” Naum se gândi că şi el ar putea nimeri în colţii fioroaselor fiare.

La Paul Mihnea, aceeaşi efuziune debordantă de mărturisiri. Zice că, la 28 martie 1988, pe când uitaseră, împreună cu soţia, uşa de la intrarea în apartament deschisă, l-a vizitat pentru prima oară Muza Franceză. De atunci, a scris 174 de poeme în limba lui Valéry. 174 de texte, însă care, ca volum, alcătuiesc cam o coală  de autor, deoarece sunt scrise în formă de catren sau octave. Pare-se, (dacă am reţinut corect), volumul i se intitulează „Răspunsul absenţei” (Le Réponse d'absence).

O CARTE ÎN FEBRUARIE

Liliac tătărăsc

Lui Ravil Buharaev

Kanafer, liliac tătărăsc

Se va revărsa liliachiu peste anul

Două mii doisprezece. Voi vedea totul

în lumină liliachie –

Bucuria, visele, rătăcirile.

Vor emana liliachiu

Arborii, dulăii, cărţile,

Versurile nescrise, abţibildurile

Magnetice lipite de frigider.

Doar tu vei rămânea

Pată albă în

Prezentul liliachiu…

Nu bateţi!

Cei creduli trebuie bătuţi!

Să te încordezi voiniceşte

Şi să dai în burta cuiva cu putere.

E adevărat, eu nu am bătut oameni.

Şi nici nu-i voi lovi.

Nu mi s-a ridicat mâna.

Nici nu mi se va ridica.

Dar ştiu cu siguranţă,

Cei creduli trebuie bătuţi.

Siuiumbike

Îmi plac greşelile de rostire-ale fiicei.

Când spune:

Vânzătoreasa

Şi nu vânzătoarea.

Circăreţul

Şi nu circarul.

Îmi place, când papă unele litere.

Tânjesc:

Dezvăţând-o de greşeli,

O dezvăţ de copilărie.

POEME DIN REVISTA "DACIA LITERARĂ", Nr. 1-2, 2014

PROGNOZE DE ACUM DOUĂ DECENII...

28.XII.1992

Pentru Premiile USM, sponsorii au fost generoşi, în tandem şi fiecare în parte, oferind câte 250 de mii de ruble. Decidem valoarea premiilor: de 35 şi de 20 de mii (p. debut). Cele 165 de mii din jumătatea de milion să le transformăm în burse de creaţie.

Iau legătură telefonică cu I. Diordiev, finul lui N. Ţurcanu, să-i telefoneze, la rându-i, la Nezavertailovca, Slobozia, dnei Ţurcanu, să vină la înmânarea premiilor.

Premierea – miercuri, la Palatul feroviarilor. Recepţia o organizează V. Efremov, fire contrariată care, acum doi ani, a cam fost bătut pentru antifrontism… He, he. Ce metamorfoze ale… politicii de piaţă…

30.XII.1992

 Ah, voi premii, premii, şi voi titluri, titluri, precum ar suna un jalnic vers post-eseninan… Pentru că a început a bate grindina nemulţumirilor legate de decernarea premiilor pentru anul literar 1992. În biroul lui M. Cimpoi îl găsesc pe I. Vatamanu. Şeful şi cu Arcaşu îi explică metodic că, vezi, Ioane, noi am pledat cât am putut ca să fie trecută în lista cărţilor interzise şi lucrarea ta, dar Vodă şi-a schimbat părerea pe care o avusese la prima şedinţă a juriului şi, susţinut de Esinencu, a dat totul peste cap…” I.V.: „Mihai, doar tu ştii că nu numai o carte mi-a fost mutilată, ci mai toate… pentru că şi tu, Arcadie, tu, Leule, ştiţi că am avut câteva cărţi cu câte doi redactori… Deci, cine organizează chestiile astea, hai? Că eu n-o să mai tac, ajunge. Aş putea profita de postul meu, să-l iau pe Ciocanu într-o parte, să-i spun ce trebuie să-i spun, şi editez două volume de opere alese. Însă eu nu fac treaba asta, că niciodată nu am abuzat”, etc. Mihai: „Vezi, Ioane, dacă nu vii nici la şedinţele de consiliu şi nici la cele ale juriului? Eu în mod special le pun pentru luni sau vineri, când voi, deputaţii, nu sunteţi prinşi în parlament. Însă voi nu veniţi şi, iată, se întâmplă ceea ce s-a întâmplat. Esinencu ţipă, Matcovschi mormăie… Şi totul se duce naibii”. Arcadie: „Azi dimineaţă, Matcovschi mi-a citit la telefon întreaga diatribă prin care spune că renunţă la premiu din motivul că i s-a dat doar pentru cartea ghilotinată, dar nu şi pentru creaţia curentă”. Mihai: „S-a supărat chiar şi din motivul de ce a fost pus primul pe listă  Petru Cărare şi nu el, Matcovschi”. Ceva mai târziu, Gheorghe Vodă: „Eu l-am calmat pe Matcovschi. M-am dus la el şi i-am spus: «Mitică, se renunţă doar la Premiul Nobel, nu la astea, mai cu puţin răsunet. Astea trebuie luate». Şi el a căzut de acord, aşa că nu mai vine cu protestul”. Cimpoi: „Da Lidia Istrati mi-a plâns o oră în receptor, spunând că, în conformitate cu un sondaj făcut printre cititori, cartea ei e cea mai bună, dar nu a fost premiată. Şi eu cred la fel, dacă o luăm în comparaţie cu proza lui Esinencu”. Eu: „I-ai spus că nu aluat niciun vot?” Cimpoi: „Ba nu, a luat unul sau două”. (Dar e sigur că nu a votat nimeni pentru cartea ei, iar Cimpoi, prin „unu sau două”, nu face decât să contracareze întrebarea doamnei: „Cum, Mihăiţă, nici tu nu ai votat pentru mine? În acest caz de ce spui că ai pledat pentru cartea mea?” Iar Cimpoi, în acest context, aduce aminte de un caz mai de demult, când la consiliul US se pusese la vot înaintarea lui Emilian Bucov la premiul de stat. Înflăcărata pledoarie a lui Andrei Lupan. Însă Bucov nu ia decât 2-3 voturi. Iarăşi se aprinde Lupan, iar îi găseşte mii de calităţi operei şi omului Bucov. Însă la a doua votare pretendentul chiar că nu ia niciun vot! Cum, se întreabă ceilalţi, noi ca noi, dar nu a votat nici chiar Lupan, care bubuise o atare apoteoză?…

Şi tot aşa, şi tot aşa…