Liliac tătărăsc
Lui Ravil Buharaev
Kanafer, liliac tătărăsc
Se va revărsa liliachiu peste anul
Două mii doisprezece. Voi vedea totul
în lumină liliachie –
Bucuria, visele, rătăcirile.
Vor emana liliachiu
Arborii, dulăii, cărţile,
Versurile nescrise, abţibildurile
Magnetice lipite de frigider.
Doar tu vei rămânea
Pată albă în
Prezentul liliachiu…
Nu bateţi!
Cei creduli trebuie bătuţi!
Să te încordezi voiniceşte
Şi să dai în burta cuiva cu putere.
E adevărat, eu nu am bătut oameni.
Şi nici nu-i voi lovi.
Nu mi s-a ridicat mâna.
Nici nu mi se va ridica.
Dar ştiu cu siguranţă,
Cei creduli trebuie bătuţi.
Siuiumbike
Îmi plac greşelile de rostire-ale fiicei.
Când spune:
Vânzătoreasa
Şi nu vânzătoarea.
Circăreţul
Şi nu circarul.
Îmi place, când papă unele litere.
Tânjesc:
Dezvăţând-o de greşeli,
O dezvăţ de copilărie.
Oameni de februarie
Pentru A.
N.
1
Oamenii de februarie
Sunt îngânduraţi, tandri,
Supuşi melancoliei.
Ei cumpără stânjenei
Pe care-i usucă
Între paginile
Revistelor groase.
E uşor să-i recunoşti în orice cafenea:
Ei sunt îmbrăcaţi în albastru şi liliachiu
Şi aleg măsuţele din colţ.
În suflet sunt elefanţi şi veveriţe.
Uneori, în sufletele lor de februarie veselia
E vecină oboselii.
Ei procură bilete
Într-o singură direcţie…
Prima lor staţie e aprilie…
2
Când vine Săptămâna mare,
Mă transform în turistă
Prin ţara mea de fiece zi.
Nu înţeleg despre ce se vorbesc,
De ce se bucură-întristează
Cei apropiaţi sau depărtaţi.
Nu că totul ar deveni
Albastru şi verde,
Însă aceste nuanţe
Domină evident,
Introducând dezarmonie în
Impecabilul peisaj de iarnă.
Geometria neeuclidiană
Explică multe
Din cele ce se întâmplă
În Săptămâna mare…
3
Fumezi neîndemânatic
Şi fumul ţigaretei
Îţi nimereşte în ochi.
Este nostim de a miji…
Asta e, va trebui eu
Să alung fumul de la tine…
De altfel, ca şi alte neplăceri.
4
Tu nu asculţi decât de mine!
Nu mă auzi decât pe mine!
Cu sute de urechi aduni în tine
Vuietul meu…
Urmăreşti mereu
Dilatarea-contractarea
Retinelor mele…
Reacţionezi la fiece freamăt
Al trupului meu…
Cu exactitate lui Ricardo Zamora
Îmi prinzi orice respiraţie-inspiraţie…
Zici că-ţi vei tatua pe umăr
Numele meu?...
5
La ora dintre câine şi lup,
Care-i apriori lila,
Ca şi fumul ţigaretelor Vogue Lilas,
Inspir atent
Mirosul tutunului tău vişiniu,
Sperând să prind din el
Răspunsul la întrebarea mea:
O fi ea aceasta?
6
Îmi propui să ne întâlnim
Îmi dărui un buchet
Din doi morcovi…
Espresso-latte-discuţie-n-doi.
Dintr-odată înţeleg –
Deja trece timpul discuţiilor
La temperatură de cameră…
Curând forţa de gravitaţie
Va părăsi sufletele noastre…
Iar viitorul se dovedi mai aproape
Decât credeam eu…
7
Tu ai ochi ce fug spre tâmple…
Eu port breton roşcat…
Tu ai ochelari. Eu port lentile.
Pe tine nimeni nu te-a întărâtat
Zicându-ţi ochelarist.
Iar pe mine mă întărâtau până la lacrimi…
Şi aşa mai departe… Şi aşa mai departe…
Asta se întâmplă în decembrie.
Şi noi stăm în cafeneaua pe strada Grădinilor.
De aici în acolo ne aşteaptă februarie…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu