PORŢILE IADULUI

Porţile dimpotrivă

La „Porţile iadului” de Auguste Rodin

Şi el a ajuns la iad.

Predestinat.

Însă până să intre

a îngăduit o vreme

decorându-i porţile.

Lui Dumnezeu I-a plăcut rodul muncii

arta cu care a sculptat porţile ditamai

şi l-a iertat

mai gândindu-se puţin

după care-l îndreptă spre rai.

Din păcate

cu porţile acestuia Rodin

nu a fost la fel de inspirat

distrugându-şi nemulţumit schiţele

proiectele toate

rămânând ca şi cum

la jumătate de drum.

De mai multă vreme

nu mai parvin ştiri despre el

încât nu se ştie

unde s-ar afla acum…

25.VII.2014

CINE, DE UNDE ACCESEAZĂ ACEST BLOG?

Spre exemplu, statistica accesării acestui blog în una din zile e următoarea:

Sigur că eşti curios: cine o fi cei 133 de americani sau de români americani, care au accesat blogul tău? Dar cei 51 din Germania, 13 din Slovacia etc.? Nu cred că la mijloc ar fi doar curiozitatea. Sunt sigur că e şi solidaritatea. Vă salut, prieteni de departe!

UN AVANGARDIST RUS LA ARGEŞ

*     *     *

De cu zori, cocoşul anunţă

Că noaptea a rămas în urmă:

Cucul – că, uite, atâţia ani

Sunt în faţă şi

Aşteptarea nu-şi curmă.

Cu-cu sau cu-cu-ri-gu –

E unul şi acelaşi sens:

Curge (fii atent!)

Ca un şuvoi de grăunţe,

Mai ales.

Dar ştii, există o pasăre,

Ea nicicând, nicicum nu cântă:

Ci doar timpul, ca pe grăunţe,

Îl tot ciuguleşte

În tainica-i pândă.

*     *     *

Ceea ce-mi era de consolare

A încetat de a mai consola,

Cu toate astea, uneori,

Mă mai distrez şi eu cumva.

Mă distrez cu brutalul frig,

Vântul aspru, zilele gri,

Mă distrez cu sărăcăcioasa urbe –

Şi astfel trece zi după zi.

De nu-n Rusia, în Germania, fie,

Iată-mă în lung de râu, la plimbare,

Distrându-mă prin combinaţie

De indiferenţă şi întristare.

PRAGURILE TRECERII

25.VIII.1993

Ieri, telefonează Ioanid Romanescu. „Leule, ce zi este astăzi? Încrustează-ţi bine în minte…” etc. Înţeleg că a apărut volumul meu de versuri „Iluzia necesară”, la ed. „Princeps” din Iaşi. „Remarcă faptul că astăzi nu e 23 august, ci 24”. Fireşte, aluzie la nefastele evenimente istorice. Însă cartea mea nu are nimic în comun cu pactul Ribentrop-Molotov, semnat, în 1939, la 23 august… Dar oare chiar să nu aibă? Fie şi din motivul că prima mea carte în Ţara mea, România, a apărut atât de târziu… Că eu 40 de ani am fost supus privaţiunilor, muştruluielilor ideologice, politice de tot soiul, şi de cele mai neghioabe feluri.

Dacă va fi relativ bine (…pentru că la Negureni tata se află într-o stare limită…), posibil ca lunea viitoare, în cadrul Zilelor Blaga, să facem o lansare, mai multe lansări, pentru că vin cu cărţi noi şi Ion Mureşan, şi Aurel Pantea, alţii; facem lansări pe Aleea clasicilor, care clasici noi (încă) nu suntem şi nimeni nu poate şti dacă vreunul dintre noi va ajunge ca atare.

15.IX.1993

 Când nu-ţi mai este de jurnal… Las câteva pagini albe, în care va trebui să vorbesc, de voi putea, despre trecerea în lumea celor drepţi a tatălui meu. Acum, ca şi în zilele trecute de la 27 august, ziua decesului, nu pot scrie nimic coerent despre această plecare pentru totdeauna…

Blajinul şi inofensivul Victor Dumbrăveanu îmi oferă un exemplar din „Curierul de seară”. Îl privesc uşor nedumerit. Zice: „Am plasat condoleanţele noastre. Sunt din partea prietenilor, vecinilor”.

Mircea Blajinu îmi spune: „Eu am ştiut că ţi se va întâmpla nenorocirea. Te-am visat că erai la tribună în veşminte negre. Eu eram jos, printre oameni, tot în haine cernite…” Tristul simbolism al visului s-a referit şi la el: deja de vreo zece zile i-a dispărut bătrânul tată ce are sincope de memorie. A ieşit din curtea casei de pe Valea Morilor, scăpând de sub supravegherea tinerilor aflaţi acolo în gazdă, care aveau grijă de el. Deocamdată, nicio urmă, niciun semn, nicio veste… Bietul bătrân, fost preot, cine ştie unde se află acum… dacă se mai află…

VIS DESPRE BUCURIE

La drept vorbind, nu prea cred în aşa-numitele cărţi de explicare a viselor. Nu sunt nici atât de superstiţios, pentru ca să fiu influenţat oarecât, sufleteşte, de un mesaj sau altul care, chipurile, sunt sugerate de întâmplările onirice. Şi totuşi, oarece taină mă face din vreme în vreme să mă interesez, să fiu curios faţă de un vis sau altul.

Noaptea trecută am visat multe şi de toate, inclusiv o întrunire panromânească a poeţilor, însă episodul cel mai emoţionant din acea cinematecă onirică mi s-a întâmplat undeva la Negurenii mei de baştină, în casa mătuşii Olga, unde mă jucam cu unul din micii ei nepoţei. Ei bine, într-o carte-internet de vise caut „copil mic” şi găsesc o descriere destul de plastică, chiar bine articulată:

„Visele despre copii mici ne oferă accesul la copilul din noi. Cu toţii avem părţi ale fiinţei noastre care încă sunt curioase şi copilăroase. Când reuşim să stabilim o legătura cu această latură a noastră, ne dam noua înşine permisiunea de a explora un potenţial al unităţii, al desăvârşirii, pe care până atunci nu l-am recunoscut în noi înşine”.

Pur şi simplu, e frumos şi… mângâios (de)scris.

Iar alte „cărţi de vise” ar putea da explicaţii ce diferă ca sens. Depinde de visători-interpreţi, unii dintre care vădesc calităţi de poeţi. Astfel, în altă parte, găsesc aceasta: „jucându-te cu un copil mic – bucurie, câştig”. Păi, câştigul, de-acu cum o da Domnul, dar bucuria – cui i-ar prisosi?

IN MEMORIAM ION PROCA

S-au împlinit 40 de zile de la plecarea spre pulberea stelelor a colegului de facultate, de grupă universitară, a prietenului, a scriitorului Ion Proca... Acolo, în Coloniţa lui natală şi, iată, deja cea de dincolo de existenţa sa, la 5-7 kilometri depărtare de centrul Chişinăului, i-am revăzut chipul pe crucea de mormânt, i-am văzut umbra luminoasă ce se profila pe cer, dar şi în amintirile noastre. Parastasul a adunat rudele sale, colegii săi-fraţi de grupă universitară, a 3-ia jurnalism, 1967-1972. În pinacoteca de aur a tinereţii noastre, Ion Proca apare prietenul atât de deschis către prietenie, atât de generos, cumpătat şi mereu alături în clipa de necaz a vreunuia dintre noi. Iată, şi acum, după plecarea sa, el ne mai adună, ne mai întruneşte, ne mai uneşte întru căldură şi ataşamente sufleteşti...

                                                       CU ION PROCA

O parte din grupa a III-a jurnalism şi filologie, 1969: Zina Muravschi, Lucia Purice, Svetlana Ivanenco, Dochiţa Radu, Gheorghe Paţanov, Tatiana Calos, Elena Stati, Valentin Partos, ION PROCA, o necunoscută, Mariana Ababii şi Leo Butnaru

                                           ION PROCA IN MEMORIAM...

SUPER LUNA ŞI SUPER GERMANIA!

Imaginea am fixat-o şi am preluat-o de pe ecran în timpul Finalei. Imaginea cu două fenomene, unul astronomic, altul atât de terestru – fotbalistic.

Iar fenomenul astronomic Super Luna poate fi admirat în aceste zile, în mai multe zone ale lumii. Noaptea trecută, norocoşii care au văzut Luna plină la dimensiuni colosale au fost locuitorii din Spania, Brazilia, Sri Lanka și din unele regiuni ale Statelor Unite.  

Super Luna, vizibilă noaptea trecută pe cerul mai multor ţări, este primul fenomen din seria de trei de acest gen pe care le vom vedea până la sfârşitul anului. 

Fenomenul cunoscut drept Super Luna are loc atunci când astrul nopţii se află la cea mai mică distanţă de Terra şi, drept urmare, apare mult mai mare şi mai luminos. Astfel, noapte trecută. Super Luna celebrând victoria Fotbalului.