UN ALT POET AL MODERNITĂȚII FRANCEZE

 

DIN POEZIA FRANCEZĂ CONTEMPORANĂ

Din poezia lumii

Georges PEREC

(1936 – 1982)

 

S-a născut la Paris într-o familie de evrei imigranți din Polonia. Botezat. Cunoscut în special prin romanul „Lucrurile” (Premiul Renaudot, 1965). În anul 2017 opera sa a intrat în celebra colecție „La Pléiade”. Din cărțile sale reținem: O mică bicicletă cu ghidon cromat (1966), Omul care doarme (1967), Dispariția (1969), Magazinul sumbru (1973), Ulcerații (1974), Eternitatea (1981).

 

În traducerea lui Leo BUTNARU

 

Eternitate
 
Venirea imperceptibilului
convexitatea ochiului
– prin care aflăm că pământul e rotund –
eternitatea e circulară
însă plată
 
perna e (montană) eroziune
covorul vălurat
nu mai există ruptură
în spațiu sau în mine
: lumea înainte de a nu se
plisa, ondularea ierbii
între est și vest
Pe o linie imaginară va rula
această legănare oblică
 
știm că apele
s-ar despărți de ar exista
ceva apă
însă există doar
această sete de pliere
 
siluetele se suprapun
de-a lungul pârghiilor fictive
nemișcate în mișcarea lor
 
fiecare moment e persistență și memorie
 
orizontul în proprie absență
nu e decât ezitare tocită
prefigurarea tremurândă
a țarcului
unde se ascunde catastrofa
 
 
Nunta lui Kmar Bendana și Noureddine Mechi
 
1
 
Doamna mea de chihlimbar nestemat
Armada ancoră pe căile Madeirei
Arbore de abanos
Cotituri de marmură
An de an găsindu-mă gata să mă predau
 
2
 
Râsetul de neimaginat al Didonei sau al lui Enea
Miros de dună
Nor de aur
Amor inundat cu ultim duș
Nu spune nimic
Plapumă de calico tricotată
Regina și regele au făcut ei ceva...
 
3
 
Urcă-te pe gâscanul meu abandonat
Nomad al lumii mele de umbre
Spune-mi pe nume
Salvatorul meu
Sufletul meu
 
4
 
Dă-mi acel ropot
ecoul drumului
de unde începe această spunere
Inima mea arzând deranjează neagra cenușă
Glasul aspru al unui corn de aur
Iluzie de crom sau de argint viu
O necunoscută despuiere de dulceață
Este a mea, ca și propriu-mi tremur
 

DIN POEMELE PENTRU COPII

 

POEME RECENTE

 

 

Timpul, Sisif, pietroiul...

 

Din mersul îndărăt al tăbârcirii pietroiului

pe care îl împinge cu spatele

cu omoplații supraîncordați

în mâini ținând Ecleziastul

Sisif citește despre timpul de aruncat pietrele

și de timpul de adunat pietrele

după care urlă:

 

– Dar de ce nu și pentru mine, Doamne?

De ce nu și pentru mine?!...

 

 

Saboți, coșciuge

 

s-ar părea că vine libertatea

bocănind strident cu saboții revoluției franceze

 

sau poate e bocănitul în lemnul

sicrielor revoltaților din acea răzmeriță

inclusiv în cel al lui robespierre, marat;

sau poate e bocănitul pe podeaua ghilotinei

a saboților reginei maria antoaneta

 

poate...

 

pentru că în istoria lumii

cel mai mult timp e noapte

uneori mai și învăluită de ceață

alteori îndesită de norii de praf stârniți

de zborul pâlcurilor de vrăbii aciuate a somn prin

copacii din lungul străzilor și

zburătăcite de bocănitul saboților, ghilotinei sau

scândura coșciugului

 

încât

prin întuneric ceață și praf e greu de deslușit

dacă libertatea vine în saboți

sau că bocănește pe podeaua ghilotinei sau

în capace de coșciuge

 

Antireclamă cafea ness

 

Centaurul Nessus își bău ceașca (uriașă) de ness

înainte de a fi ucis de săgeata otrăvită a lui Heracles

 

pe tunica otrăvită cu sângele hidrei și sperma lui Nessus

cu care a fost ucis în chinuri îngrozitoare Heracles

au fost găsite pete de cafea ness

preparată cu apă în care se scaldă monstrul în Loch Ness...

 

Atenție: Sau nu consumați cafea ness

sau nu citiți mitologie!

Nes pa?...

 

EXISTENȚOGRAMĂ

 

CE ÎNSEAMNĂ TOTUȘI DIASPORA ȘI CE E CU EA?

 

DIN PANORAMA LUMII

 

Leo Butnaru

Impactul șocului cu șoapta ghiocului
 
 
        Mi s-a întâmplat să editezi 2 tomuri cu jurnale de călătorie. Prima mea ieșire peste hotarele unui imperiu, ce răsufla deja gâfâit a pieire, a fost în iunie 1989. Poposeam – unde credeți? – în Mongolia. Astăzi, trecând cu privirea peste cuprinsul acelor reportaje-eseuri-proze, în devălmășie de gen(uri), cum mi s-au deschis conștiinței, înțelegerii, îmi dau seama că singularul din interogație (cel mai frumos loc) e... sufocant (!). Cum ar fi să aleg între magnificele priveliști pe care ți le deschide ochiului și inimii Parisul sau Roma, între culmea Partenonului și potecile misterioase de la Delphi, ce duc de la Izvorul Castaliei (al inspirației!) spre muntele-tron al poeziei, Parnas? Cum să ai o singură opțiune între Smirna, Pergamul și Efesul cu panta rei heraclitiană și scrisorile apostolului Pavel? Poți alege între ușoara glacialitatea... lucidă a Stockholmului, oglindit în fiordurile cu depănări de rune și chipurile scalzilor, vikingilor? Fermecătoarea Dunăre, în care se reflectă (și... reflectează!) Viena cu unduiri ce ar reproduce, parcă, ritmuri din celebrele ei valsuri, Belgradul, Budapesta și atâta frumusețe de România, de la Porțile de Fier până în imensitățile Deltei! Cum să optezi între arhitectura italo-franțuzească a Sankt Petersburgului și pagodele Beijingului cu „orașul interzis”, care, de la un timp, și-a deschis larg porțile pentru vizitatori de pe întregul mapamond? De acolo spre nord, primii pași pe care i-ai făcut pe nisipul torid al Pustiului Gobi se multiplică, imaginar, prin zăpezile siberiene și clipocitul spumei falnicului fluviu Amur, cu zvâcnitorii somoni... Kievul cu Lavra Pecerska și tiparnița trimisă de Petru Movilă la Iași. Niprul zbuciumat și Volga cu Kazanul tătărăsc căzut sub ruși, împilat. Moscova cu Lenin cel definitiv mort, însă declarat „veșnic viu” și ținut în peștera mausoleului.
        Munții Carpați, Alpi, Parnas, Ural, Pamir, Altai, Ararat, Caucaz, Munții Crimeii... Mările Neagră, Caspică, Adriatică, Tireniană, Egee, Marmara, Ionică... Fluvii, lacuri, păduri, taiga, stepele herghelegiilor și ale iurtelor, podișurile crescătorilor de iaci, dunele cu caravane de cămile, câmpurile de bumbac... Floră și faună în fascinantă diversitate...
        Iar dinspre salba de capitale baltice, Varșovia, Riga, Vilnius, Tallinn, memorabile însemne de locuri și jocuri ale imaginației o iau oarecum spre Orientul Depărtat, apoi spre cel Mijlociu și Transcaucazia, de la Ulan Bator – spre Tașkent, Samarkand, Dushanbe, Baku, Erevan, „revenind” la Istambulul cu Cornul de Aur și Ankara cu vestigiile hitiților, de acolo – spre Balcic, Constanța și Crimeea... Dar și spre salba de cetăți de la Nistru – Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă, Ismail, Chilia...
        Gări, hoteluri, cabane, corturi... Trenuri, avioane, autocare, vapoare... – din acele spații tehnicizate, „alergătoare” prin spații naturale, în diferite registre sonore (re)aud ca și cum alerta clipocire pe claviatură a not-book-ului, (re)simt digitația pe ecranul „tabletei”, neliniștea înfiorată a pixului alunecând pe filele blocnotesului. Cuvinte „inițiatice”, întru ținere de minte, lăsate pe tichete de avion, de tren sau autocar, prospecte procurate pentru a te dumeri într-un oraș sau altul, pagini informative tipărite și puse pentru vizitatori în biserici, intrări în muzee, șervețele…

Vremurile și modificările din firea omului, din registrul emotiv al acestuia au mai atenuat din presiunea emoțiilor, plusând ceva mai mult raționament, stil „neutru”, abilități tehnicist-scripturale, structurale, digitale, electronice, internautice, virtuale, fotografice… – de mai mult timp, s-au schimbat multe în lume și în firea omului-călătorului! Iar când îți scrii impresiile de pribegie, benevolă și inspiratoare, la un moment dat pari a fi în situația unui... genist de dezamorsare a superlativelor, exceselor admirative. De la augmentare treci la o potolită argumentare. Ceea ce îmbină impactul șocului cu șoapta ghiocului. Șoapta – ca taină, poezie, romantism, exotism în cumpănită dozare despre frumusețile lumii, în miezul cărora nicidecum nu poate fi vorba de cel mai frumos loc, ci doar de caleidoscopul priveliștilor nenumărate ca spațiu în care viețuiește, trudește și admiră omul, pământeanul, vecinul tău de peste hotarele politice; omul, vecinul cu care vă întâlniți, în vis sau aievea, în libertățile realității și fanteziei, geografiei și poeziei.