DIN PANORAMA LUMII

 

Leo Butnaru

Impactul șocului cu șoapta ghiocului
 
 
        Mi s-a întâmplat să editezi 2 tomuri cu jurnale de călătorie. Prima mea ieșire peste hotarele unui imperiu, ce răsufla deja gâfâit a pieire, a fost în iunie 1989. Poposeam – unde credeți? – în Mongolia. Astăzi, trecând cu privirea peste cuprinsul acelor reportaje-eseuri-proze, în devălmășie de gen(uri), cum mi s-au deschis conștiinței, înțelegerii, îmi dau seama că singularul din interogație (cel mai frumos loc) e... sufocant (!). Cum ar fi să aleg între magnificele priveliști pe care ți le deschide ochiului și inimii Parisul sau Roma, între culmea Partenonului și potecile misterioase de la Delphi, ce duc de la Izvorul Castaliei (al inspirației!) spre muntele-tron al poeziei, Parnas? Cum să ai o singură opțiune între Smirna, Pergamul și Efesul cu panta rei heraclitiană și scrisorile apostolului Pavel? Poți alege între ușoara glacialitatea... lucidă a Stockholmului, oglindit în fiordurile cu depănări de rune și chipurile scalzilor, vikingilor? Fermecătoarea Dunăre, în care se reflectă (și... reflectează!) Viena cu unduiri ce ar reproduce, parcă, ritmuri din celebrele ei valsuri, Belgradul, Budapesta și atâta frumusețe de România, de la Porțile de Fier până în imensitățile Deltei! Cum să optezi între arhitectura italo-franțuzească a Sankt Petersburgului și pagodele Beijingului cu „orașul interzis”, care, de la un timp, și-a deschis larg porțile pentru vizitatori de pe întregul mapamond? De acolo spre nord, primii pași pe care i-ai făcut pe nisipul torid al Pustiului Gobi se multiplică, imaginar, prin zăpezile siberiene și clipocitul spumei falnicului fluviu Amur, cu zvâcnitorii somoni... Kievul cu Lavra Pecerska și tiparnița trimisă de Petru Movilă la Iași. Niprul zbuciumat și Volga cu Kazanul tătărăsc căzut sub ruși, împilat. Moscova cu Lenin cel definitiv mort, însă declarat „veșnic viu” și ținut în peștera mausoleului.
        Munții Carpați, Alpi, Parnas, Ural, Pamir, Altai, Ararat, Caucaz, Munții Crimeii... Mările Neagră, Caspică, Adriatică, Tireniană, Egee, Marmara, Ionică... Fluvii, lacuri, păduri, taiga, stepele herghelegiilor și ale iurtelor, podișurile crescătorilor de iaci, dunele cu caravane de cămile, câmpurile de bumbac... Floră și faună în fascinantă diversitate...
        Iar dinspre salba de capitale baltice, Varșovia, Riga, Vilnius, Tallinn, memorabile însemne de locuri și jocuri ale imaginației o iau oarecum spre Orientul Depărtat, apoi spre cel Mijlociu și Transcaucazia, de la Ulan Bator – spre Tașkent, Samarkand, Dushanbe, Baku, Erevan, „revenind” la Istambulul cu Cornul de Aur și Ankara cu vestigiile hitiților, de acolo – spre Balcic, Constanța și Crimeea... Dar și spre salba de cetăți de la Nistru – Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă, Ismail, Chilia...
        Gări, hoteluri, cabane, corturi... Trenuri, avioane, autocare, vapoare... – din acele spații tehnicizate, „alergătoare” prin spații naturale, în diferite registre sonore (re)aud ca și cum alerta clipocire pe claviatură a not-book-ului, (re)simt digitația pe ecranul „tabletei”, neliniștea înfiorată a pixului alunecând pe filele blocnotesului. Cuvinte „inițiatice”, întru ținere de minte, lăsate pe tichete de avion, de tren sau autocar, prospecte procurate pentru a te dumeri într-un oraș sau altul, pagini informative tipărite și puse pentru vizitatori în biserici, intrări în muzee, șervețele…

Vremurile și modificările din firea omului, din registrul emotiv al acestuia au mai atenuat din presiunea emoțiilor, plusând ceva mai mult raționament, stil „neutru”, abilități tehnicist-scripturale, structurale, digitale, electronice, internautice, virtuale, fotografice… – de mai mult timp, s-au schimbat multe în lume și în firea omului-călătorului! Iar când îți scrii impresiile de pribegie, benevolă și inspiratoare, la un moment dat pari a fi în situația unui... genist de dezamorsare a superlativelor, exceselor admirative. De la augmentare treci la o potolită argumentare. Ceea ce îmbină impactul șocului cu șoapta ghiocului. Șoapta – ca taină, poezie, romantism, exotism în cumpănită dozare despre frumusețile lumii, în miezul cărora nicidecum nu poate fi vorba de cel mai frumos loc, ci doar de caleidoscopul priveliștilor nenumărate ca spațiu în care viețuiește, trudește și admiră omul, pământeanul, vecinul tău de peste hotarele politice; omul, vecinul cu care vă întâlniți, în vis sau aievea, în libertățile realității și fanteziei, geografiei și poeziei.