TUNEL SPRE NOI

 

AJUN DE ANTOLOGIE

 

De mulți ani încoace am tot tradus din poezia franceză, această preocupare asumându-mi-o și drept componentă a studierii ei în cadrul mai larg al prozodiei emanației latinității moderne, să zic așa, care m-a prins, de student încă novice, în patrulaterul ei de aur: franceză–italian–spaniolă–portugheză. Iar ideea unui florilegiu ce ar merge spre denumirea ceva mai... academică de antologie îmi veni, după ce bunii, talentații și generoșii colegi de la revista „Argeș” îmi spuseseră că, în cadrul evenimentelor legate de marcarea a 20 de ani de la punerea pe rol a noii serii a acestei publicații, ar dori să editeze și o antologie din poezia autorilor din lumea mare, din creația cărora am tradus și am tot publicat, aproape lună de lună. Prin urmare, mi-am reîntors binoclul, constatând că acest parcurs pornește din anul 2008 și, până aproape de... astăzi, s-au adunat peste 80 de poeți, dintre care mulți francezi. Acestora alăturându-li-se conaționalii lor, pe care i-am tradus și pentru alte reviste. Mostre din creația unor autori le-am inclus și în volumul „Traduceri din secolele XX – XXI” (poezia universală), editată la „Tipo Moldova”, Iași, în 2013. (Astea fiind spuse și ca, implicit, replică binevoitor-ironic atemporală dată abundent-fecundului Blaise Cendrars – considerat primul poet modernist european –, care își încheia, autoreferențial, poemul „Hamac” din 1911 cu remarca: „Timp de 12 ani, unicul poet din Franța”. O, francezii niciodată nu au încercat secete în poezie și pierderi literar-demografice printre poeți! Dar e frumos acest poem subtextual etajat cu interferențe aluzive la Apollinaire [il est le premier à faire entrer la poésie française de plain-pied dans le XXe siècle = a fost primul care a adus poezia franceză direct în secolul al XX-lea]; cum zicea cineva, e ca un tangaj/legănare între admirație și concurență.) Iar aceste întâmplări prin șiruri de ani parcă și-ar fi focalizat vectorii, sensurile într-un impuls nou, ducându-mă cu gândul spre antologia de față, pe care o doresc nu doar omagiu adus nu doar autorilor selectați, ci întregii poezii franceze care, pe cât a făptuit inspirat în propriile spații imense, pe atât s-a revărsat în nemărginirile poezie universale, adică și în firea, sensibilitățile, inteligențele nenumăraților cititori, poeți, traducători români, oferindu-le bucurii, metafore, idei, inspirații, aspirații întru continuarea spiritualității, filosofiei, frumuseții în lume.

În fine, într-o anumită accepție, prezenta selecție ar reprezenta, parcă, o poemogonie a cosmosului poetic francez, în special din prima jumătate a secolului XX; poemogonie ca tentativă de implicare în sesizarea originilor și evoluției operei multor poeți și, poate, a sistemelor literare, adică a mișcărilor, curentelor, școlilor, care au întrunit autori afini în concepții, direcții și, posibil, uneori, în... decepții, și acestea ca impulsuri motrice în creație.

 

Leo Butnaru

DIN STRICTUL NECESAR

 

GENII ȘI CELEBRITĂȚI, REVENIȚI LA REALITATE!

 File de Jurnal, 29.XI.2021

Genii și celebrități, reveniți la realitate! Din păcate, lumea nu vă (prea) cunoaște. Iată ce relata Mircea Dumitrescu despre un caz cutremurător:
           „...am chemat eu un prieten cu o maşină şi l-am dus la Spitalul Fundeni. Am spus acolo că e vorba de Nichita Stănescu, dar nu ştia nimeni cine e Nichita. Şi atunci m-am trezit la realitate. Nu cultura e cea pe care o ştie lumea…”
            Era în 1983. Când se credea că românii, constrânși, limitați, umiliți socialmente, ideologicește, citesc în draci. Unii, mai susțin asta și astăzi. Pe dracu! Nu citeau atunci, nu citesc nici astăzi. Românului îi este suficient că s-a născut poet. Nu și cititor.

UNDE E COVORUL? / File de Jurnal

31.I.2014

 

Ieri, la Colegiul de Arte „Alexandru Plămădeală”. Rugat să țin o prelegere elevilor, adunați la finalul de concurs dedicat Zilei lui Eminescu. Se înmânează diplome câștigătorilor ce par, totuși, cam timizi, încă, în dezvăluirea aptitudinilor artistice pe care le au. Juriul – sculptorul Iurie Platon ( de altfel, de vreo 20 de ani, rezident în Germania), Ioan Grecu, Emil Cojocaru, încă cineva. După prelegerea mea compactă (afară, ninsoare abundentă, iarnă frumoasă, însă circulație grea), ne reținem la taclale și ceva șnaps în sala de desen, care e în grija lui Emil Cojocaru. Platon povestește despre viața și creația sa în Germania.

Manifestarea a avut loc în sala de expoziție – impunătoare, vastă, cu înălțime de două nivele, în mare parte ocupată de lucrările absolvenții din anii trecuți, unii dintre care, azi, sunt adevărați profesioniști ai penelului, dălții, peniței etc. Câțiva ani la rând, elevii au fost frustrați de acest spațiu funcțional întru devenirea lor artistică: pe un imens perete, se lucra la un covor uriaș, „comanda lui Voronin, pe când era președinte. Lucra până și directorul colegiului… Mai mulți elevi”. Totul se ținea în mare secret, însă, după revoltele din 9 aprilie 2011, când comuniștii au fost debarcați, acel obiect decorativ (probabil, menit Președinției care, însă deja fusese devastată) a dispărut, neștiindu-se deja nimic de el. Și tot din această sală, ani în urmă, au fost furate circa 80 de lucrări de artă. La începutul lunii, aici au fost aduse și unele lucrări de patrimoniu de la Muzeul Literaturii Române din Chișinău și responsabilii erau îngrijorați de securitatea lor; expoziția a durat puți, doar trei zile, pare-se.

YES-EURI

 

POEME PRIN ANI