DE CE?...

20.XI.1992

Două convorbiri telefonice în care receptorul te face să simţi cum palpită inima interlocutorului: de la Ion Miloş din Suedia şi Ioanid Romanescu de la Iaşi. De-ale noastre: la ce stadiu se află dialogurile pe care le-am întreţinut; trimite săptămânalul, iar – trimite proza. „Am auzit un zvon cu un premiu care mi s-ar acorda la Chişinău” (Romanescu) etc.

Acum, domnule care zici că merg des în România, aş vrea să-ţi spun că eu nu-mi duc şi-mi aduc cu maşina de serviciu progenitura la şi de la Bucureşti, uitând că şi fiica lui Anatol Codru, spre exemplu, tot acolo îşi face studiile, dar nu i-ai propus niciodată să urce şi ea în luxoasa dle „Volgă” smolită, neagră-tuci, precum îţi este şi sufletul ahtiat de ranchiună şi apucături bolşevice, că doar a făcut slugi la CC-ul de odinioară.

LA MULŢI ANI, EMIL BRUMARU!

Pe pagina sa facebook, Poetul Emil Brumaru a postat, azi, o lămurire: „Tot repet, în fiecare an: sunt născut pe 25 decembrie 1938. Părinţii, ca să nu fiu dat cu un an mai devreme la armată, mai fiind şi iarnă, m-au declarat la 1 ianuarie 1939. Asta-i chestia!”.

Şi eu sunt din aceeaşi temă-dilemă. Adică, situaţia... situării cronologice este similară şi în cazul meu: din aceleaşi considerente, părinţii m-au trecut pe 5 ianuarie 1949. 

Iar fetele aduse pe lume pe buză de an ca şi trecut deja sunt trecute pe buză de an ce vine nu din considerent… militar, ci pentru ca, la măritiş, să fie cu un an în minus. Mici „alchimii” părinţi – copii… cristelniţă… stare civilă…

Emil Brumaru şi Leo Butnaru, Centrul Eminescu, Ipoteşti, 10 octombrie 2004 

          POEME DE EMIL BRUMARU

Dragoste nemărturisită

Miercuri iar am fost la farmacie.

Era o farmacistă

Sensibilă, pedantă, tristă.

Şi m-am rugat timid să-mi facă bon.

Ea l-a făcut cu chimic şi-un oftat,
          Ea a oftat aşa, nemotivat;

Şi doar făcea cu chimicul un bon!

Şi am tuşit încet şi-am zis pardon...

Sunt ultimul poet balcanic

Sunt ultimul poet balcanic.

Cânt c-un descojitor mecanic

Ce-nlătură, nu de pe frasini

Sau de pe ulmi, scoarţele groase-n

DIN VIAŢA LITERARĂ CLUJEANĂ ŞI NU NUMAI

Leo BUTNARU

FILE DE JURNAL CU COLEGI CLUJENI

(din volumul: Viaţa literară la Cluj. – Ed. Eikon; Cluj, 2013. – P. 373 – 385.)

13-20.I.1991

Călătorie: Iaşi – Roman – Cluj – Alba Iulia – Blaj – Bucureşti… Lancrăm, Sibiu, Sebeş… Excelent!

La Cluj, întâlnire cu Liviu Petrescu, Grigore Zanc, prozator şi prefect, Dimitrie Vatamaniuc, Augustin Buzura, Eugen Todoran, Ion Mircea, Adrian Popescu, Ovidiu Pecican de la „Apostorf”, Mircea Opriţă, Ilie Călian, Petre Bucşa, Doinea Cetea, Horia Bădescu, Virgil Bulat, Mircea Berta, Gabriel Chifu de la Craiova, adjunct la „Ramuri”, Corneliu Munteanu de la Satu Mare, Berta Wacker din Marea Britanie.

Povestea cu fosta casă a lui Blaga… De recuperat, de răscumpărat.

Pe 13 ianuarie, la hotel, ne vizitează şi ne urează studenţi şi elevi prutonistreni.

27.VIII.1991

Chişinău. Proclamarea independenţei Moldovei. Cât se va mai ţine imperiul?

Împreună cu Mihai Cimpoi, Vasile Nedelescu şi Aurel Scobioală îi întâmpinăm la vama Leuşeni pe clujeni: Horia Bădescu, Doina Cetea, Teoharie Mihadaş, Constantin Cubleşan, Aurel Rău, Dumitru Savu, Ioan Muşlea, Mircea Opriţă, Virgil Mihaiu  ş. a.

POEME DIN REVISTA

Pacientul român

                       The English Patient

                                 Michael Ondaatje

A-ţi aminti din memorie de memorie?...

Precum de ceva mai curând pierdut, decât prezent,

Amestec de luciditate şi fantezie,

Jumătate om deplin, jumătate – pacient?

A-ţi aminti din memorie de memorie

Ca proprie refacere din nerecunoscut,

Deja din neant de vremuri şi de istorie?

Dar şi din câte-i afla din nesigurul trecut

Amintindu-ţi din memorie de memorie,

Nu uita să uiţi! – de nu tot, negreşit – cât mai mult!

Sus

Pe culmile Parnasului

ca şi pe culmile disperări – zeii

muzele

gheaţa

şi o concentraţia de poezie în sânge

depăşind nivelul

compatibil cu viaţa…

BOMBA CU CEAS

 DIN REVISTA

Bomba cu ceas

Ceasuri curgând ca

feliile de caşcaval topite – Dalì fireşte.

Şi astea

chiar fără vreo legătură cu ceasul de la mână

(solid

netopit precum caşcavalul) te duc la gândul

că viaţa ta e totuşi

o bombă cu ceas…

CHESTIONAR DE CRĂCIUN

Jurnal de Chişinău: – Ai cântat colinde pe la geamuri, de Crăciun? Care e colindul tău preferat?

L.B. – Colinde, colinde... „Saule, Saule, adu-ţi turmele la staule”. Ecoul răspunde, parafrazat, prin unde prelungi: „Solii vin, Saule, solii...”. În mahala, la înţărcare, câte vreun prunc stă nehotărât între sânul mamei Maria şi Calea Laptelui, cerească, fierbinte şi aburoasă, de unde coboară şi îngerii de ocazie ai zăpezilor.

Colindele şi visele mele ca formă de basm personal. Se ştie doar că vrăjitorii, magicienii de grad suprem eşuează în confruntare cu fantezia puiului de om ce se implică, înminunat, în experienţele vieţii. Colindele ţineau şi ele de experienţa sufletului nostru de copil, implicându-ne în misterele creaţiei dumnezeieşti. Copil fiind, cântam „Florile dalbe”, iar răsărind flăcăuan deja, făceam parte din vreo ceată care cânta pe la geamurile Negurenilor mei de baştină „Trei crai de la răsărit”… Noi cu steaua am pornit, şi-am mers până am stătut, unde fiul a fost născut, şi toţi ne-am bucurat, pe Hristos dacă-am aflat…

CULTURA CA... INVAZIE

13.XI.1992

Remember: La Bacău, se apropie un bărbat în vârstă, întrebându-mă dacă sunt din Basarabia (coborâsem din maşina care „ne trădă” prin numerele de înmatriculare). Îmi exprimă condoleanţe în legătură cu dramaticul deces al celor doi cântăreţi, Ion şi Doina…

Până să purced la transcrierea dialogului cu C. D. Zeletin, la începutul benzii dau de alocuţiunea rostită de Andrei Pleşu la decernarea Premiilor „Ateneu”. A fost ingenios şi merită să-i reproduc unele gânduri: „De la o vreme, s-a constituit aici, la Bacău, o tradiţie, – dacă o tradiţie poate să fie nouă… Şi anume, tradiţia unei foarte fericite invazii, un tip nou de invazie, – o invazie din două părţi odată: una dinspre Bucureşti, dinspre vechiul regat, una de dincolo de Prut. Bacăul e locul care a salutat această dublă invazie, – invazie culturală, cum nu sunt de obicei invaziile. E o invazie cu dată fixă, cum nu sunt de obicei invaziile, şi o invazie în care invadaţii sunt foarte fericiţi că sunt invadaţi, cum nu se întâmplă niciodată. Suntem foarte bucuroşi că, iată, cultura românească din spaţiul întregii Românii se întâlneşte la Bacău şi că în persoana prietenilor noştri din Basarabia avem aici martori ai unei comunităţi, ai unei omogenităţi spirituale de care cu teamă ne bucurăm. Cu teamă, pentru că nu totdeauna omogenitatea şi trăinicia unei tradiţii sunt argumente suficiente pentru istorie ca ele să dăinuie aşa cum am dori. Dar, deocamdată, bucuriile funcţionează foarte bine şi dl Mihai Cimpoi, care este, cum ştiţi, o figură importantă a vieţii literare de dincolo de Prut, vine să ne prezinte cu ocazia Zilelor Bacovia o mână de publicaţii pe care Uniunea Scriitorilor de acolo le-a pregătit pentru a avea argumente în acest asalt de care tocmai vorbeam – acestea sunt steagurile de asalt”.