Festivitatea de premiere. Violeta Savu, Adrian Jicu, Carmen Mihalache, Leo Butnaru, Dumitru Brăneanu, Ion Pop (Bacău, Centrul "George Apostu", 2010)
Chiar şi în aceste momente mai puţin prietenoase pentru cultură, pentru dezbateri intelectuale, Revista ATENEU din Bacău şi-a respectat tradiţia şi blazonul organizând, în colaborare cu Facultatea de Litere a Universităţii "Vasile Alecsandri", Colocviile anuale. Invitaţi de seamă, un public receptiv au participat la deschiderea oficială, moderatorul manifestării, prof.univ.dr. Vasile Spiridon, având daca nu o misiune dificila, cel puţin una care i-a dat posibilitatea de a crea un dialog natural, interesant, despre o temă aflată de mulţi, de foarte mulţi ani în discuţie: avangardismul, curent literar, dar cu influenţe majore şi în muzică sau artele plastice. "Colocviile Revistei ATENEU sunt o întâlnire anuală şi o sărbătoare pentru oamenii cărţii şi nu numai, important este că am reuşit să avem alături de noi, de cititorii revistei, invitaţi de seama, în fiecare an punând în dezbatere teme actuale ale culturii moderne. Anul acesta am ales tema «Fascinaţia avangardismului. Permanenţa fenomenului în mişcările literare şi artistice». Invitatul nostru special este prof.univ. Ion Pop de la Cluj, apoi poetul Leo Butnaru, un cunoscător, dar şi traducător al avangardiştilor ruşi, muzicologul Liviu Dănceanu, un promotor al muzicii contemporane, poetul şi prozatorul Ion Fercu, scriitorul C.Th. Ciobanu, Doina Cernica, Gheorghe Iorga, dar şi redactorii revistei Ateneu Adrian Jicu, Marius Manta, Dan Perşa, Violeta Savu şi Ştefan Radu", ne-a spus Carmen Mihalache, redactor şef al Revistei.
După-amiază, într-o atmosfera intimă, unde nu a fost nevoie de prezentări protocolare, în sala de la Centrul Internaţional de Cultura şi Arte "George Apostu", partener al manifestării, a avut loc decernarea Premiilor Revistei ATENEU pe anul 2010. Fiecare premiant a beneficiat de un laudaţio, astfel că participanţii au putut să aprecieze alegerea juriului, format din redactori ai revistei, critici literari. Redactorul şef, dna Carmen Mihalache, le-a mulţumit tuturor pentru sprijinul acordat, pentru colaborările lor fructuoase în paginile revistei pe care o conduce si a mulţumit, nu?, şi editorului, care este Consiliul Judeţean. Nu s-a vorbit de criză, de necazuri, de greutăţi, s-a vorbit de literatură, de muzică, de artele frumoase, într-o seara superbă de toamnă. Suspansul a trecut şi primul premiat a fost profesorul, eseistul, traducătorul din persană Ghiorghi Iorga, el primind un Premiu Special pentru traducerea şi publicarea lucrării „Omar Khayyam şi complexele mitului european”, România făcând parte din cele 20 de ţari care l-au tradus pe autorul persan al rubaiatelor direct de la sursă. Un alt Premiu Special i-a fost acordat muzicologului, dirijorului şi scriitorului Liviu Dăceanu, pentru valoarea demersului artistic în promovarea muzicii contemporane.
Premiul pentru poezie pe anul 2010 a fost acordat poetului, eseistului, prozatorului, traducăorului, autor a 65 de volume, 15 numai de poezie, Leo Butnaru, un neobosit colaborator al revistei, un călător perpetuu. Cartea care l-a adus în posesia premiului poarta titlul "Ordine de zi, ordine de noapte".
Premiul pentru prză pe anul 2010 i-a revinit poetului, prozatorului, gazetarului Ion Fercu, pentru romanul “Z”.
După un excelent moment artistic, prezentat de un grup de elevi de la Liceul de Arta din Bacău, a urmat decernarea Premiului de Excelenţă profesorului clujean Ion Pop, pentru studiile, tratatele, exegezele consacrate avangardismului european şi românesc.
Gheorghe Baltatescu
Ziarul Deşteptarea
(http://www.desteptarea.ro/colocvii-avangardiste-si-premiile-revistei-ateneu-2010.html)
(http://www.desteptarea.ro/colocvii-avangardiste-si-premiile-revistei-ateneu-2010.html)
* * *
Centrul de Cultura si Arte "George Apostu" din Bacău a gazduit festivitatea de decernare a prestigioaselor Premii ale Revistei de cultura Ateneu.
În acest an, distincţiile au fost acordate criticului si istoricului literar Ion Pop (Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate), scriitorului Leo Butnaru (Premiul pentru Poezie pentru volumele “Ordine de zi, ordine de noapte” – Editura “Valman” şi "101 Poeme – antologie 1976 – 2009" – Editura “Biodova”) şi prozatorului Ion Fercu (Premiul pentru proză pentru romanul “Z” – Editura “Junimea”).
Juriul format din redactorii Revistei a acordat şi două Premii speciale, muzicologului Liviu Dănceanu, "pentru valoarea demersului analitic vizând cunoaşterea şi promovarea muzicii contemporane", şi orientalistului Gheorghe Iorga, pentru traducerea poeziei lui Omar Khayyam”.
Festivitatea de premiere a încheiat ediţia 2010 a Colocviilor Revistei Ateneu, ediţia a XXX-a, eveniment care a debutat în amfiteatrul Facultăţii de Litere a Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău, unde premianţii din acest an, alături de scriitori, profesori si studenţi au participat la dezbaterea pe tema "Fascinaţia avangardei. Permanenţa fenomenului în mişcările literare şi artistice". Discuţia, moderată de criticul literar Vasile Spiridon şi de Carmen Mihalache, redactor sef al Revistei Ateneu, a surprins momente din istoria avangardei internaţionale, în literatură şi artă, cu accent pe desfăşurarea fenomenului în România, Rusia si Ucraina.
Constantin Donea şi Leo Butnaru, 12. XI. 2010, Bacău
Ziarul de Bacău
(http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2010/11/19/premiile-revistei-ateneu-pentru-anul-2010.html)
(http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2010/11/19/premiile-revistei-ateneu-pentru-anul-2010.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu